Decizie nr. 29 din 27 ianuarie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Biroul Notarului Public "Enise Eliean" în Dosarul nr. 518/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2004 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 20 ianuarie 2003 şi, ulterior, pentru data de 27 ianuarie 2004.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 21 mai 2003, pronunţată în Dosarul nr. 518/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Biroul Notarului Public "Enise Eliean".

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, prin Decizia Plenului nr. 1/1994, Curtea Constituţională a statuat că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului. În acest sens, caracterul facultativ al unei măsuri procesuale pe parcursul desfăşurării procesului, mai ales în situaţii în care aplicarea acesteia este esenţială, contravine exigenţelor constituţionale prevăzute în art. 125 alin. (3).

Se apreciază că accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil sunt încălcate prin instituirea caracterului facultativ al suspendării, în cazul în care dezlegarea unei pricini atârnă în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi.

Autorul excepţiei consideră că soluţionarea cu precădere a pricinii ce se solicită a fi suspendată printr-o hotărâre susceptibilă de a fi executată, poate avea drept consecinţă imposibilitatea protejării dreptului invocat pe calea justiţiei.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât posibilitatea instanţei de a aprecia asupra temeiniciei unei cereri de suspendare formulate în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă este de natură să preîntâmpine exercitarea în mod abuziv de către unele părţi a posibilităţilor oferite de acest text de lege, care, în situaţia în care ar avea caracter imperativ, ar putea crea situaţii de inechitate şi lipsă de celeritate în soluţionarea cauzelor.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul arată că, din perspectiva art. 125 alin. (3), Constituţia a lăsat la latitudinea legiuitorului reglementarea competenţei şi a procedurii de judecată în ansamblul său. Astfel, prevederile art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă constituie, în fapt, expresia aplicării dispoziţiei constituţionale menţionate, cu atât mai mult cu cât art. 244^1 prevede posibilitatea părţii interesate de a ataca cu recurs încheierea dată asupra suspendării.

Se apreciază că textul de lege criticat asigură exercitarea neîngrădită a drepturilor procesuale, cu respectarea accesului la justiţie şi a dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil. Prin caracterul lor permisiv, dispoziţiile art. 244 din Codul de procedură civilă dau expresie textelor constituţionale considerate a fi încălcate, judecătorul având posibilitatea să cenzureze, în fiecare caz, utilitatea suspendării, evitând prelungirea artificială şi nejustificată a procesului, asigurând astfel părţilor exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credinţă, fără a aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.

În concluzie, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, care are următorul conţinut:

–Art. 244: "Instanţa poate suspenda judecata:

1.când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 20, 21, 24, art. 125 alin. (3) din Constituţie, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituţionale invocate au următoarea numerotare şi conţinut:

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";

–Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

–Art. 126 alin. (2): "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care are următorul cuprins:

–Art. 6 paragraful 1: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul desfăşurării judecăţii şi are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariţiei unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor. Prevederile art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, întrucât permit instanţei să aprecieze cu privire la necesitatea întreruperii vremelnice a cursului judecăţii.

Aşa fiind, în situaţia în care dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, suspendarea vizează o chestiune prejudicială de a cărei soluţionare ar putea depinde şi hotărârea ce va fi pronunţată în cauza dedusă judecăţii.

Curtea constată că suspendarea cauzei într-o astfel de ipoteză este de natură să preîntâmpine situaţiile în care instanţele judecătoreşti ar pronunţa hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi. Pe de altă parte, având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecăţii, instanţa este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecăţii. Prin urmare, lăsarea măsurii suspendării la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea pricinii depinde de existenţa unui drept care face obiectul unui alt proces aflat în curs, este menită să-i permită acestuia să-şi exercite rolul activ, sancţionând eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, incontestabil mai eficient decât în situaţia în care suspendarea ar avea caracter imperativ.

Sub acest aspect, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

În consecinţă, Curtea constată că susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia textul criticat încalcă dispoziţiile constituţionale care prevăd liberul acces la justiţie şi garantarea dreptului la apărare, precum şi cele referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, este neîntemeiată, art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă constituind garanţia exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procesuale de către toate părţile implicate în proces.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Biroul Notarului Public "Enise Eliean" în Dosarul nr. 518/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu