Decizie nr. 78 din 5 februarie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Pavel Măgărin în Dosarul nr. 3.297/3/2007al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 12 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.297/3/2007, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Pavel Măgărin.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat limitează în mod nejustificat dreptul la repararea prejudiciului cauzat în situaţia privării de libertate în mod nelegal, prin impunerea existenţei unor condiţii preliminare declanşării acţiunii, respectiv stabilirea unei stări de fapt prin intermediul unei ordonanţe a procurorului de revocare a măsurii privative, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, înlăturând astfel posibilitatea obţinerii de despăgubiri pentru alte situaţii de privare a libertăţii în mod nelegal.

Tribunalul Caraş-Severin - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul,invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, conform cărora "Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)".

Aceste prevederi legale încalcă, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la "Egalitatea în drepturi" şi ale art. 21 privind "Accesul liber la justiţie".

Examinând excepţia, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, în raport de normele constituţionale care consacră accesul liber la justiţie, s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa. Astfel, în Decizia nr. 417 din 14 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.044 din 11 noiembrie 2004, Curtea, constatând că textul de lege criticat este "o concretizare a principiului constituţional prevăzut de art. 52 alin. (3) din Constituţie, conform căruia «Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii [...]» şi, pe cale de consecinţă, realizarea dreptului la repararea de către stat a pagubei cauzate prin erorile judiciare are loc în condiţiile legii", a reţinut că prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală "nu numai că nu îngrădesc accesul liber la justiţie, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitării acestui drept, fiind în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora procedura de judecată este prevăzută numai prin lege".

De asemenea, Curtea a statuat în aceeaşi decizie că "reglementarea expresă a actelor procedurale prin care se constată încălcarea libertăţii individuale nu este de natură a limita accesul liber la justiţie al acelor persoane care nu se regăsesc în unul din cazurile enumerate în art. 504 alin. 3, acestea având posibilitatea de a-şi valorifica dreptul în justiţie pe alte căi legale. Orice persoană interesată se poate adresa justiţiei, dar în condiţiile legii şi urmând procedura prevăzută de lege".

S-a mai arătat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2). De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (cazul Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii - 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări sau condiţionări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.

Aceste argumente, care au fundamentat soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale.

Curtea constată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 16 din Legea fundamentală, deoarece stabilirea actelor de procedură prin care pot fi dovedite cazurile care dau dreptul la repararea pagubei materiale sau a daunei morale în situaţia condamnărilor pe nedrept sau a privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, nu este de natură să încalce principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice.

De altfel, autorul excepţiei nu critică textul art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală pentru ceea ce conţine, ci pentru ceea ce nu prevede, respectiv inserarea în conţinutul alineatului arătat şi a altor situaţii în care să existe posibilitatea obţinerii de despăgubiri. Această critică excedează competenţei Curţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului" şi, prin urmare, nu are competenţa de a completa prevederea legală supusă controlului şi nici de a face propuneri de lege ferenda. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa faptul că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Pavel Măgărin în Dosarul nr. 3.297/3/2007 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu