Hotărâre nr. 1.471 din 6 decembrie 2007
pentru modificarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.320/2007 privind preluarea instrumentelor de comunicare ale Delegației Comisiei Europene în România de către Departamentul pentru Afaceri Europene
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 852 din 12 decembrie 2007
Textul actului · 1 articol
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) lit. p) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului pentru Afaceri Europene în subordinea primului-ministru, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2007,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul unic
Articolul 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.320/2007 privind preluarea instrumentelor de comunicare ale Delegației Comisiei Europene în România de către Departamentul pentru Afaceri Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 1 noiembrie 2007, se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 1
(1)Departamentul pentru Afaceri Europene, în calitate de instituție desemnată a gestiona afacerile europene în România, preia de la Reprezentanța Comisiei Europene în România instrumentele de comunicare dezvoltate de aceasta în perioada de preaderare, respectiv Centrul Infoeuropa - cu sediul în municipiul București, Calea Victoriei nr. 88, aripa SV, sectorul 1 - portalul www.infoeuropa.ro și Rețeaua Multiplicatorilor de Informație Europeană.
(2)Imobilul care constituie sediul Centrului Infoeuropa, potrivit alin. (1), aflat în domeniul public al statului, se transmite parțial din administrarea Bibliotecii Centrale Universitare în administrarea Departamentului pentru Afaceri Europene, în vederea realizării activităților de coordonare a procesului de comunicare internă privind integrarea României în Uniunea Europeană și de informare a cetățenilor privind statutul de stat membru al Uniunii Europene, potrivit legii.
(3)Datele de identificare ale imobilului care se transmite potrivit alin. (2) sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Ilie Gavril Bolojan
Ministrul educației,
cercetării și tineretului,
Cristian Mihai Adomniței
p. Secretarul de stat al Departamentului
pentru Afaceri Europene,
Aurel Ciobanu-Dordea
Ministrul economiei
și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 6 decembrie 2007.
Nr. 1.471.
Anexă
DATELE DE IDENTIFICARE
ale imobilului aflat în domeniul public al statului,
care trece din administrarea Bibliotecii Centrale
Universitare în administrarea Departamentului
pentru Afaceri Europene
| Adresa imobilului care se transmite | Numărul de identificare atribuit de Ministerul Economiei și Finanțelor | Persoana juridică la care se află în administrare imobilul | Persoana juridică la care se transmite imobilul | Caracteristicile tehnice ale imobilului |
| Calea Victoriei nr. 88, sectorul 1, București, aripa SV | 40095 parțial | Ministerul Educației și Cercetării - Biblioteca Centrală Universitar | Departamentul pentru Afaceri Europene | Cod clasificație: 8.29.06 Descriere tehnică: Casă de patrimoniu Suprafață: 165,8 mp |
