Decizie nr. 1.288 din 2 decembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Fănel Trandafir în Dosarul nr. 17.944/63/2007 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor din Constituţie invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 17.944/63/2007, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de Fănel Trandafir într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect contestarea unui act administrativ-fiscal.

În motivarea excepţiei se arată că după trecerea termenului de 15 zile de la data afişării/publicării deciziei de impunere, termen stabilit de textul de lege criticat, se consideră îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (1) teza întâi şi art. 45 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, "organul de executare silită din cadrul A.F.P. putând trece la luarea măsurilor de executare împotriva contribuabilului". Autorul excepţiei consideră că aceste măsuri nu pot fi luate decât după comunicarea actului administrativ, "cu atât mai mult cu cât în speţa ce face obiectul Dosarului nr. 17.944/2007 al Tribunalului Dolj este vorba despre reîncadrarea preţului unei tranzacţii imobiliare şi stabilirea printr-o decizie din 30 august 2006 publicată pe internet a unor obligaţii fiscale suplimentare extrem de ridicate valoric în sarcina contestatorului, decizie despre care acesta nu a avut cunoştinţă până la data de 1 iunie 2007 şi nu s-a putut apăra". Altfel, textul de lege criticat îngrădeşte dreptul contribuabilului de a se adresa justiţiei, drept consacrat de art. 21 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, "căci nu orice persoană are acces la internet şi nu orice persoană are posibilitatea de a se deplasa la sediul organului fiscal, după un an de la încheierea unei tranzacţii, pentru a vedea dacă s-a publicat vreo decizie de impunere împotriva sa". Se mai susţine că art. 44 alin. (3) din ordonanţa criticată acordă drepturi sporite organelor fiscale, care excedează celor prevăzute de Codul de procedură civilă, întrucât Codul "nu conţine posibilitatea pentru instanţă de a considera comunicat un act procedural dacă a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei". În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, întrucât "proprietatea privată devine lipsită de orice ocrotire".

Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 este nefondată. În acest sens, în esenţă, arată că "procedura de comunicare a actelor administrativ-fiscale, similară în mare parte cu procedura de comunicare reglementată de Codul de procedură civilă, este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale".

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2002 sunt constituţionale. Aceasta, deoarece comunicarea actului administrativ-fiscal prin anunţ se face în ipoteza în care comunicarea nu s-a putut realiza prin celelalte modalităţi prevăzute de textul criticat, prevenindu-se astfel "posibilitatea tergiversării cauzei din pricina unei permanente lipse de procedură, determinate de reaua-credinţă a debitorului". De asemenea, consideră că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 136 alin. (5).

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, în temeiul art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006.

Art. 44 alin. (3) prevede: "(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului." [Art. 35 la care textul face trimitere prevede: "Compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale."]

În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) - "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime", alin. (2) - "Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept" şi alin. (4) - "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite", precum şi ale art. 136 alin. (5) - "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

În esenţă, autorul excepţiei consideră că art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, care prevede că actul administrativ-fiscal emis pe numele contribuabilului se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului privind emiterea acestuia şi pe pagina de internet (a autorităţii administraţiei publice locale sau a consiliului judeţean) sunt neconstituţionale, întrucât "nu orice persoană are acces la internet şi nu orice persoană are posibilitatea de a se deplasa la sediul organului fiscal, după un an de la încheierea unei tranzacţii, pentru a vedea dacă s-a publicat vreo decizie de impunere împotriva sa" şi pentru că "proprietatea privată devine lipsită de orice ocrotire".

Analizând aceste susţineri, urmează a se constată că ele sunt neîntemeiate. Art. 44 din ordonanţă, intitulat "Comunicarea actului administrativ fiscal", dispune la alin. (1) cu privire la obligativitatea comunicării actului administrativ fiscal contribuabilului căruia îi este destinat, precum şi împuternicitului în cazul contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit, sau curatorului în situaţia numirii unui curator fiscal. Alin. (2) al articolului prevede modalităţile de îndeplinire a acestei obligaţii, astfel:

a)prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ-fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;

b)prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ-fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;

c)prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia;

d)prin publicitate. Procedura de comunicare prin publicitate este prevăzută la alin. (3) al art. 44, criticat ca fiind neconstituţional, şi constă în afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau, după caz, a autorităţii administraţiei publice locale, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ-fiscal pe numele contribuabilului. Tot alin. (3) al art. 44 mai prevede că publicitatea prin internet se face şi "în cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35 [...]", adică actele emise de "compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale", care sunt "competente pentru administrarea impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale".

Aşadar, rezultă că art. 44 din legea criticată dispune atât cu privire la obligativitatea comunicării actelor administrative fiscale, cât şi, detaliat, la modalităţile de realizare a acestei obligaţii. Una dintre modalităţi este şi, numai în cazul actelor administrative emise de organele competente potrivit art. 35 din lege, prin afişarea actelor, concomitent, la sediul organului fiscal emitent, precum "şi pe pagina de internet". În opinia autorului excepţiei, prevederea referitoare la afişarea actului administrativ pe internet este neconstituţională, întrucât peste 38% din populaţia ţării nu are acces la internet, ceea ce contravine art. 21 din Constituţie. Cu privire la aceasta, Curtea constată că, faţă de faptul că procedura de comunicare a actelor administrativ-fiscale prin afişare pe internet este doar una dintre posibilităţile de aducere la cunoştinţa contribuabilului a actului emis în sarcina sa, critica privind încălcarea accesului liber la justiţie nu poate fi reţinută. De altfel, din actele dosarului rezultă că, în cauză, comunicarea actului administrativ-fiscal de impunere nu s-a putut realiza datorită lipsei de la domiciliu a destinatarului, situaţie în care s-a procedat la comunicarea prin publicitate. Totodată, susţinerea autorului excepţiei referitoare la încălcarea accesului liber la justiţie este contrazisă de însăşi existenţa pe rolul Curţii Constituţionale a prezentei cauze cu care a fost sesizată prin Încheierea din 25 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ în Dosarul nr. 17.944/63/2007.

O altă susţinere a autorului excepţiei constă în aceea că art. 44 alin. (3) din ordonanţa criticată acordă drepturi sporite organelor fiscale, care excedează celor prevăzute de Codul de procedură civilă, întrucât acesta "nu conţine posibilitatea pentru instanţă de a considera comunicat un act procedural dacă a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei." Şi această critică urmează a fi înlăturată, întrucât şi Codul de procedură civilă stabileşte în Cartea II, Titlul II, Capitolul II - "Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură" posibilitatea comunicării prin publicitate a citaţiilor şi a actelor de procedură în situaţii expres reglementate.

Autorul excepţiei mai invocă şi încălcarea art. 136 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice", cu motivarea că "proprietatea privată devine lipsită de orice ocrotire". Cu privire la aceasta, urmează a se constată că, potrivit art. 56 din Constituţie - "Contribuţii financiare", cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Garanţia constituţională a respectării dreptului de proprietate este prevăzută de art. 139 din Constituţie, în sensul că impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat sau ale bugetelor locale se stabilesc numai prin lege. Or, Codul de procedură fiscală este o astfel de lege.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Fănel Trandafir în Dosarul nr. 17.944/63/2007 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 decembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Gabriela Dragomirescu