Lege nr. 222 din 28 octombrie 2008

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.La articolul 41, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

(1^1)În situaţia prevăzută la alin. (1), Ministerul Justiţiei stabileşte, dacă este cazul, cărui stat solicitant îi va fi predată persoana extrădată, potrivit obligaţiilor internaţionale asumate de România prin tratatele internaţionale în materie la care este parte sau care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene, ţinând seama de hotărârile judecătoreşti definitive cu privire la fiecare dintre cererile de extrădare, precum şi de criteriile prevăzute la alin. (1).

2.Articolul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 42Sesizarea procurorului competent

Cu excepţia cazurilor de restituire prevăzute la art. 40 alin. (4), cererea de extrădare şi actele anexe se transmit de Ministerul Justiţiei, în cel mult 48 de ore, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost localizată persoana extrădabilă sau, în cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

3.La articolul 44, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(1)Procedura judiciară de extrădare este de competenţa curţii de apel în a cărei circumscripţie a fost localizată persoana extrădabilă şi a parchetului de pe lângă aceasta.

(2)Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării şi cererea de extrădare se soluţionează de un complet format dintr-un judecător al secţiei penale a curţii de apel competente.

4.La articolul 45, alineatele (1), (3), (5), (6) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(1)Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta procedează, în 48 de ore de la primirea cererii de extrădare şi a actelor anexate, la identificarea persoanei extrădabile, căreia îi aduce la cunoştinţă conţinutul actelor transmise de autorităţile statului solicitant.

...........................................................................

(3)Arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune şi este prelungită de acelaşi complet învestit cu soluţionarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală a arestării provizorii să poată depăşi 180 de zile. După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea, judecătorul emite de îndată mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. Prevederile Codului de procedură penală cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.

..........................................................................

(5)În cursul soluţionării cererii de extrădare, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menţinerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menţinerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea. Măsura arestării provizorii se înlocuieşte cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea numai în cazuri bine justificate şi numai dacă instanţa apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.

(6)Odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate în vederea predării.

(7)Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prevăzut la art. 59 alin. (6). În acest caz, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate şi informează despre aceasta Ministerul Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

5.La articolul 45, alineatul (8) se abrogă.

6.La articolul 45, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins:

(10)Încheierea prin care s-a dispus luarea, menţinerea, înlocuirea sau încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării poate fi atacată separat cu recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menţinerea măsurii arestării provizorii nu este suspensiv de executare.

7.La articolul 46, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3)Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării se transmite, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, parchetului competent, cu informarea Ministerului Justiţiei. În cazul în care arestarea provizorie în vederea extrădării se solicită pe bază de reciprocitate, precum şi atunci când cererea de arestare priveşte una dintre persoanele prevăzute la art. 23, aceasta se transmite obligatoriu Ministerului Justiţiei, în vederea efectuării examenului de regularitate internaţională prevăzut la art. 40, care se aplică în mod corespunzător.

8.Articolul 47 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 47Reţinerea în vederea extrădării

Organul judiciar în a cărui circumscripţie a fost localizată persoana a cărei arestare provizorie în vederea extrădării este cerută de autorităţile competente ale unui stat solicitant poate dispune reţinerea pentru cel mult 24 de ore. În situaţia în care măsura reţinerii a fost luată de organul de cercetare penală al poliţiei judiciare, acesta este obligat, în primele 10 ore de la reţinere, să prezinte procurorului competent persoana urmărită internaţional.

9.La articolul 49, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2)În condiţiile prevăzute la alin. (1), persoana extrădabilă poate declara că renunţă la aplicarea regulii specialităţii prevăzute la art. 73^1.

10.La articolul 54 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

a)să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 41, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curţi de apel diferite, competenţa teritorială aparţinând curţii de apel celei dintâi sesizate;.

11.La articolul 58, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(2)În vederea stabilirii datei şi a locului de predare, Ministerul Justiţiei comunică de îndată Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative un extras al hotărârii judecătoreşti rămase definitive.

(3)Data predării va fi comunicată Ministerului Justiţiei şi curţii de apel competente în termen de 15 zile de la data transmiterii hotărârii judecătoreşti prevăzute la alin. (1). În cazul în care data predării nu a fost fixată în intervalul de 15 zile, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative informează asupra demersurilor luate şi motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acest interval.

12.La articolul 59, alineatele (4)-(6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(4)Locul predării va fi un punct de frontieră al României. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative asigură, prin Biroul Naţional Interpol, predarea şi informează despre aceasta Ministerul Justiţiei şi curtea de apel competentă. Persoana extrădată este predată şi preluată sub escortă.

(5)Sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

(6)În caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispoziţiile art. 58 alin. (3) fiind aplicabile.

13.La articolul 63, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1)În afara cazului prevăzut la art. 73^1 alin. (1) lit. b), consimţământul statului român este necesar pentru a îngădui statului solicitant să predea unui alt stat persoana care i-a fost predată şi care ar fi căutată de către statul terţ pentru infracţiuni anterioare predării. Statul român va putea cere prezentarea actelor prevăzute la art. 38 alin. (2).

14.La articolul 66^1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2)Mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării conţine toate elementele necesare identificării persoanei urmărite, o expunere sumară a situaţiei de fapt şi date privind încadrarea juridică a faptelor, precum şi solicitarea de arestare provizorie în vederea extrădării.

15.La articolul 66^1, alineatul (3) se abrogă.

16.La articolul 66^1, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

(5)Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere prevederilor art. 81, care se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene. În situaţia în care nu se cunoaşte statul pe teritoriul căruia se află persoana în cauză, dispoziţiile prezentului articol şi prevederile art. 81 se aplică deopotrivă.

17.La articolul 67, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3)Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, în camera de consiliu, de un complet format dintr-un singur judecător, cu participarea procurorului şi fără citarea părţilor. Judecătorul se pronunţă prin încheiere motivată, dată în camera de consiliu.

18.La articolul 67, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

(3^1)Pentru evidenţa activităţii instanţelor se va ţine o condică separată pentru şedinţele de judecată a sesizărilor privind extrădarea. În acest registru se trec dosarele din fiecare şedinţă, separat pe complete, încheierea pronunţată şi numărul acesteia, precum şi iniţialele judecătorului care o va redacta. Totodată, se întocmeşte şi se păstrează Registrul de evidenţă a sesizărilor privind extrădarea, în care se vor face următoarele menţiuni: numărul curent; numele şi prenumele inculpatului sau condamnatului; numărul şi data mandatului de arestare preventivă sau de executare a pedepsei; numărul şi data adresei Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative sau a Ministerului Justiţiei; numărul dosarului instanţei; numărul şi data pronunţării încheierii; data comunicării încheierii Ministerului Justiţiei. Instanţa de recurs va ţine un registru distinct pentru aceste speţe. Registrul de evidenţă a sesizărilor privind extrădarea nu este destinat publicităţii.

19.La articolul 67, alineatele (6), (8) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(6)În termen de cel mult 3 zile de la data primirii încheierii definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează un examen de regularitate internaţională. Dispoziţiile art. 40 se aplică în mod corespunzător.

...........................................................................

(8)În cazul în care nu sunt întrunite condiţiile de regularitate internaţională pentru solicitarea extrădării, ministrul justiţiei, prin procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cere revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării. Revizuirea nu poate fi cerută pentru alt motiv decât cel legat de concluziile examenului de regularitate internaţională.

(9)Cererea de revizuire se face în termen de cel mult 3 zile, dacă persoana prevăzută la alin. (1) este arestată în vederea extrădării către România. În toate celelalte cazuri cererea se face în termen de cel mult 15 zile. Termenul curge de la data la care procurorul general primeşte cererea prin care ministrul justiţiei îi solicită să promoveze revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării. Competentă să judece cererea de revizuire este instanţa prevăzută la alin. (1). În cazul în care persoana prevăzută la alin. (1) este arestată în vederea extrădării către România, cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere. În toate celelalte cazuri, cererea de revizuire se soluţionează în termen de cel mult o lună de la data înregistrării cauzei.

20.La articolul 67, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (11^1), cu următorul cuprins:

(11^1)În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane condamnate în lipsă, în situaţia în care statul solicitat aduce la cunoştinţa persoanei urmărite hotărârea pronunţată în lipsă, o astfel de notificare nu va produce efecte faţă de procedura penală din România.

21.Articolul 68 se abrogă.

22.Articolul 69 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 69Rejudecarea persoanei extrădate

Asigurarea rejudecării în cazul extrădării persoanei condamnate în lipsă este dată de Ministerul Justiţiei, la cererea statului solicitat.

23.La articolul 73^1, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(1)Persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când:

a)statul care a predat-o consimte; în acest scop, autorităţile române competente vor transmite statului solicitat o cerere însoţită de actele prevăzute la art. 38 alin. (2) şi de un proces-verbal în care se consemnează declaraţiile persoanei extrădate;

b)având posibilitatea să o facă, persoana extrădată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul României, ori dacă a revenit în România după ce a părăsit teritoriul statului român.

(2)Autorităţile române vor lua măsurile necesare în vederea, pe de o parte, unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul României, iar pe de altă parte, întreruperii prescripţiei potrivit legislaţiei române, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsă.

24.Articolul 76 se abrogă.

25.La articolul 77, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1)Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

26.La articolul 78, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

(2^1)Autorităţile române competente să primească mandatul european de arestare sunt Ministerul Justiţiei şi parchetele de pe lângă curţile de apel desemnate potrivit alin. (2) în a căror circumscripţie a fost localizată persoana solicitată. În cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana solicitată, mandatul european de arestare se transmite Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

27.La articolul 78, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3)Autoritatea centrală română este Ministerul Justiţiei. În această calitate, Ministerul Justiţiei:

a)primeşte mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciară dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene şi îl transmite parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost localizată persoana solicitată sau Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care persoana solicitată nu a fost localizată, ori de câte ori autoritatea judiciară emitentă nu reuşeşte să transmită mandatul european de arestare direct autorităţii judiciare române primitoare;

b)transmite mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciară română, dacă aceasta nu îl poate transmite direct autorităţii judiciare primitoare străine sau când statul membru de executare a desemnat ca autoritate primitoare Ministerul Justiţiei;

c)ţine evidenţa mandatelor europene de arestare emise sau primite de autorităţile judiciare române, în scopuri statistice;

d)îndeplineşte orice altă atribuţie stabilită prin lege menită a asista şi sprijini autorităţile judiciare române în emiterea şi executarea mandatelor europene de arestare.

28.Denumirea marginală a articolului 79 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 79Conţinutul şi forma mandatului european de arestare

29.La articolul 79, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2)Mandatul european de arestare este întocmit în conformitate cu formularul din anexa nr. 1.

30.La titlul III, denumirea capitolului II se modifică şi va avea următorul cuprins:

Capitolul IIEmiterea de către autorităţile române a unui mandat european de arestare

31.Articolul 81 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 81Procedura de emitere a mandatului european de arestare

(1)În situaţia prevăzută la art. 66^1 alin. (1), se emite un mandat european de arestare ori de câte ori nu a intervenit, potrivit legii române, prescripţia răspunderii penale sau a executării pedepsei ori amnistia sau graţierea, şi este îndeplinită, după caz, una dintre următoarele condiţii:

a)pedeapsa prevăzută de lege este de cel puţin un an, dacă arestarea şi predarea se solicită în vederea exercitării urmăririi penale ori a judecăţii;

b)pedeapsa sau măsura de siguranţă privativă de libertate aplicată este de cel puţin 4 luni, dacă arestarea şi predarea se solicită în vederea executării pedepsei sau a măsurii de siguranţă privative de libertate.

(2)Mandatul european de arestare este emis, în faza de urmărire penală, de către judecătorul delegat de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, iar în faza de judecată şi de executare, de către judecătorul delegat de preşedintele primei instanţe ori de cel al instanţei de executare, în următoarele situaţii:

a)la sesizarea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală a persoanei solicitate, dacă arestarea şi predarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale;

b)la sesizarea instanţei care a dispus asupra luării măsurii arestării preventive a inculpatului ori care a hotărât cu privire la măsurile de siguranţă, după caz, sau a organului la care se află spre executare mandatul, dacă arestarea şi predarea se solicită în vederea judecăţii ori executării pedepsei închisorii sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

(3)Judecătorul competent verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi procedează, după caz, astfel:

a)emite mandatul european de arestare şi supraveghează luarea măsurilor pentru transmiterea acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 82 şi 83; în cazul în care persoana este localizată pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, dispune traducerea mandatului european de arestare, în termen de 24 de ore, potrivit alin. (6);

b)constată, prin încheiere motivată, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) pentru a emite un mandat european de arestare. Încheierea poate fi atacată cu recurs de procuror, în termen de 3 zile de la comunicare. Recursul se judecă de instanţa superioară, în termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei, iar în caz de admitere a acestuia, prima instanţă este obligată să emită un mandat european de arestare.

(4)În cazul prevăzut la alin. (3) lit. a), judecătorul competent informează procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori instanţa pe rolul căreia se află cauza penală despre emiterea mandatului european de arestare, iar în cazul prevăzut la alin. (3) lit. b) comunică încheierea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori procurorului de pe lângă instanţa de executare.

(5)În cazul emiterii unui mandat european de arestare, judecătorul poate solicita autorităţii judiciare de executare remiterea bunurilor care constituie mijloace materiale de probă.

(6)În situaţia prevăzută la art. 83 alin. (2), mandatul european de arestare în limba română se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în vederea difuzării pe canale specifice. Acesta va fi tradus, prin grija instanţei emitente, în limba impusă de statul membru de executare, după ce se confirmă localizarea persoanei solicitate pe teritoriul unui anumit stat membru al Uniunii Europene. În cazul în care în circumscripţia instanţei emitente nu există un traducător autorizat pentru limba străină în care este necesară traducerea, autoritatea judiciară emitentă solicită sprijinul Ministerului Justiţiei, urmând ca traducerea să se efectueze prin grija acestuia.

(7)Pentru evidenţa activităţii instanţei, se întocmeşte şi se păstrează Registrul de evidenţă a mandatelor europene de arestare. În acest registru se fac următoarele menţiuni: numărul curent; numele, prenumele şi cetăţenia persoanei solicitate; numărul şi data adresei parchetului ori a instanţei pe rolul căreia se află cauza penală; numărul dosarului instanţei de executare; data emiterii mandatului european de arestare; data transmiterii mandatului european de arestare; informaţii asupra executării mandatului european de arestare; motivele neexecutării mandatului european de arestare; data predării persoanei solicitate; data retragerii mandatului european de arestare. Registrul nu este destinat publicităţii.

(8)Procedura prevăzută în prezentul articol are caracter confidenţial până la arestarea persoanei solicitate în statul membru de executare.

32.La articolul 82, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3)Semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat european de arestare, dacă este însoţită de informaţiile prevăzute în anexa nr. 1. Cu titlu tranzitoriu, până la data la care Sistemul Informatic Schengen va avea capacitatea de a transmite toate informaţiile menţionate în anexa nr. 1, semnalarea echivalează cu un mandat european de arestare în aşteptarea transmiterii originalului.

33.La articolul 83, alineatele (2) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(2)În cazul în care locul unde se află persoana solicitată nu este cunoscut, transmiterea mandatului european de arestare se realizează prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, care procedează la difuzarea în Sistemul Informatic Schengen sau pe canalele Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol), după caz. În acest caz, transmiterea se poate efectua şi prin sistemul securizat al Reţelei Judiciare Europene, când acesta va fi operaţional.

..........................................................................

(6)În cazul transmiterii directe, autorităţile judiciare emitente române informează Ministerul Justiţiei în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru cu privire la mandatele europene de arestare emise în perioada de referinţă şi stadiul executării acestora.

34.După articolul 84 se introduc patru noi articole, articolele 84^1-84^4, cu următorul cuprins:

Articolul 84^1Rejudecarea persoanei predate

(1)Asigurarea rejudecării în cazul predării persoanei condamnate în lipsă este dată de autoritatea judiciară emitentă, la cererea autorităţii judiciare de executare.

(2)Dispoziţiile art. 522^1 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

Articolul 84^2Garanţia transferării persoanei predate

În cazul în care persoana solicitată care face obiectul unui mandat european de arestare, emis în scopul urmăririi penale sau al judecăţii, este resortisant sau rezident al statului membru de executare, garanţia că, în caz de condamnare, odată predată, persoana solicitată poate fi transferată în condiţiile legii în statul de cetăţenie este dată de instanţa emitentă a mandatului european de arestare.

Articolul 84^3Retragerea mandatului european de arestare

(1)Mandatul european de arestare se retrage în cazul în care au dispărut temeiurile care au justificat emiterea acestuia ori dacă persoana solicitată a decedat.

(2)În cazul prevăzut la art. 66^1 alin. (5), mandatul european de arestare se retrage dacă persoana urmărită internaţional a fost extrădată sau predată în România.

(3)Retragerea se solicită de instanţa emitentă, care informează despre aceasta autoritatea judiciară de executare, Ministerul Justiţiei şi, după caz, parchetul care efectuează ori supraveghează activitatea de urmărire penală sau instanţa care a dispus asupra măsurii arestării preventive a inculpatului ori care a hotărât cu privire la măsurile de siguranţă.

Anexa 84^4

Preluarea persoanei solicitate

Preluarea persoanei solicitate se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în termenele stabilite împreună cu autorităţile competente ale statului membru de executare.

35.La titlul III, denumirea capitolului III se modifică şi va avea următorul cuprins:

Capitolul IIIExecutarea de către autorităţile române a unui mandat european de arestare

36.Articolul 85 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 85Fapte care dau loc la predare

(1)Următoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, dacă sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări:

1.participarea la un grup criminal organizat;

2.terorismul;

3.traficul de persoane;

4.exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă;

5.traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;

6.traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive;

7.corupţia;

8.frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;

9.spălarea produselor infracţiunii;

10.falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;

11.fapte legate de criminalitatea informatică;

12.infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii de animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie;

13.facilitarea intrării şi şederii ilegale;

14.omorul, vătămarea corporală gravă;

15.traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;

16.răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostatici;

17.rasismul şi xenofobia;

18.furtul organizat sau armat;

19.traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;

20.înşelăciunea;

21.racketul şi extorcarea de fonduri;

22.contrafacerea şi pirateria produselor;

23.falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;

24.falsificarea de mijloace de plată;

25.traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere;

26.traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;

27.traficul de vehicule furate;

28.violul;

29.incendierea cu intenţie;

30.crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale;

31.sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;

32.sabotajul.

(2)Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), predarea este subordonată condiţiei ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracţiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.

37.Articolul 86 se abrogă.

38.La articolul 87 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

a)în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate aplicate printr-o hotărâre pronunţată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici informată în orice alt mod cu privire la data şi locul şedinţei de judecată care a condus la hotărârea pronunţată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată dacă autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa;.

39.La articolul 88 alineatul (2), litera c) se abrogă.

40.La articolul 88 alineatul (2), literele c^1) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

c^1)când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;

..........................................................................

h)când o autoritate judiciară română a decis fie să nu înceapă urmărirea penală, fie încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri.

41.La articolul 88, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:

(3)În situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c^1), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 94, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 94.

(4)În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana solicitată se află în stare de arest şi autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispoziţiile art. 90 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situaţia în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii.

42.Articolul 88^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 88^1Proceduri prealabile

(1)În termen de 24 de ore de la primirea unui mandat european de arestare sau a unei semnalări în Sistemul Informatic Schengen, procurorul desemnat de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel verifică dacă mandatul european de arestare este însoţit de o traducere în limba română ori în una dintre limbile engleză sau franceză. În cazul în care mandatul nu este tradus în niciuna dintre limbile acceptate, parchetul solicită autorităţii judiciare emitente remiterea traducerii.

Dacă mandatul este tradus în limba engleză sau în limba franceză, procurorul competent ia măsuri pentru efectuarea traducerii în limba română, în termen de cel mult două zile.

(2)Procurorul verifică dacă mandatul european de arestare cuprinde informaţiile prevăzute la art. 79 alin. (1). În cazul în care mandatul european de arestare nu cuprinde aceste informaţii, solicită de urgenţă autorităţii judiciare emitente completarea informaţiilor şi fixează un termen-limită pentru primirea acestora.

(3)Dacă mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute la art. 79 alin. (1) şi este tradus potrivit dispoziţiilor alin. (1), procurorul ia măsurile necesare pentru identificarea, căutarea, localizarea şi prinderea persoanei solicitate. Dispoziţiile art. 493^1-493^7 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

(4)În situaţia în care în urma verificărilor efectuate se constată că persoana solicitată se află în circumscripţia teritorială a unui alt parchet, procurorul trimite de îndată mandatul european de arestare parchetului competent şi informează despre aceasta autoritatea judiciară emitentă şi Ministerul Justiţiei.

(5)În cazul în care din verificările efectuate rezultă în mod neîndoielnic că persoana solicitată nu se află pe teritoriul României, procurorul dispune clasarea şi informează despre aceasta autoritatea judiciară emitentă şi Ministerul Justiţiei.

(6)Dacă persoana solicitată face obiectul unor proceduri penale în curs, pentru aceleaşi fapte pentru care a fost emis mandatul european de arestare, procurorul transmite, spre informare, procurorului de caz sau instanţei competente, o copie a mandatului european de arestare, traducerea şi, dacă este cazul, informaţiile suplimentare comunicate de autoritatea judiciară emitentă, solicitându-i să aprecieze şi să informeze de urgenţă dacă urmărirea penală sau judecata pot fi suspendate până la soluţionarea cauzei de către autoritatea judiciară română de executare. Dispoziţiile art. 240 şi 303 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

(7)Dacă procedurile penale existente împotriva persoanei solicitate se referă la alte fapte decât cele pentru care a fost emis mandatul european de arestare, procurorul competent transmite, de asemenea, spre informare, procurorului de caz sau instanţei competente, o copie a mandatului european de arestare, traducerea şi, dacă este cazul, informaţiile suplimentare comunicate de autoritatea judiciară emitentă, solicitându-i să îl informeze de îndată care este stadiul procedurii.

(8)Procedurile prealabile prevăzute la alin. (6) şi (7) nu împiedică luarea măsurilor prevăzute la alin. (3).

(9)În cazul în care predarea persoanei solicitate este condiţionată de acordarea consimţământului unui alt stat membru ori al unui stat terţ, luarea măsurilor pentru prinderea persoanei solicitate are loc la data primirii consimţământului statului respectiv.

(10)Procedura prevăzută în prezentul articol nu este publică.

43.După articolul 88^1 se introduc două noi articole, articolele 88^2 şi 88^3, cu următorul cuprins:

Articolul 88^2Reţinerea persoanei solicitate

(1)Măsura reţinerii persoanei solicitate poate fi luată de procuror numai după ascultarea acesteia în prezenţa apărătorului. Măsura reţinerii se dispune prin ordonanţă motivată şi poate dura cel mult 24 de ore.

(2)Persoanei reţinute i se aduc, de îndată, la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii şi conţinutul mandatului european de arestare.

(3)Persoanei reţinute i se va comunică o copie a mandatului european de arestare şi traducerea acestuia. Această prevedere se va aplica şi în cazul în care procurorul competent primeşte un nou mandat european de arestare ulterior sesizării curţii de apel competente în condiţiile prevăzute la art. 89. (4) Persoana reţinută poate solicita să fie încunoştinţat despre măsura luată un membru de familie ori o altă persoană pe care o desemnează aceasta. Atât cererea, cât şi încunoştinţarea se consemnează într-un proces-verbal. În mod excepţional, dacă procurorul apreciază că acest lucru ar afecta executarea mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate sau, în cazul în care are cunoştinţă, a unor mandate europene de arestare emise împotriva altor participanţi la săvârşirea infracţiunii, procurorul va putea refuza solicitarea.

(5)În cazul în care persoana solicitată este minor, termenul prevăzut la alin. (1) se reduce la jumătate. În acest caz, reţinerea poate fi prelungită, dacă se impune, prin ordonanţă motivată, cel mult 8 ore.

(6)În vederea reţinerii persoanei solicitate, organul competent poate pătrunde în orice locuinţă în care se află persoana solicitată, fără consimţământul acesteia ori al persoanei căreia îi aparţine sau foloseşte locuinţa, precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia.

Articolul 88^3Reţinerea şi arestarea persoanei solicitate în caz de urgenţă

(1)În caz de urgenţă, prin excepţie de la dispoziţiile art. 88^2, măsura reţinerii poate fi dispusă pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), care nu echivalează cu mandatul european de arestare. În acest caz, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative solicită de îndată Biroului Central Naţional Interpol corespondent transmiterea către parchetul competent, în termen de cel mult 48 de ore de la reţinerea persoanei solicitate.

(2)Persoanei reţinute i se aduc, de îndată, la cunoştinţă în limba pe care o înţelege motivele reţinerii.

(3)Când măsura reţinerii a fost luată de organul de cercetare penală al poliţiei judiciare, acesta este obligat, în primele 10 ore de la reţinere, să prezinte persoana solicitată procurorului desemnat de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie teritorială a fost reţinută.

44.Articolul 89 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 89Sesizarea curţii de apel în vederea arestării şi predării persoanei solicitate

(1)Procurorul sesizează curtea de apel competentă cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate.

(2)De îndată ce instanţa este sesizată, cauza se repartizează, în condiţiile legii, unui complet format dintr-un judecător, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării şi asupra predării persoanei solicitate.

(3)Pentru evidenţa activităţii instanţei, se întocmeşte şi se păstrează Registrul privind arestarea şi predarea în baza mandatelor europene de arestare. În acest registru se vor face următoarele menţiuni: numărul curent; numele şi prenumele persoanei solicitate; numărul şi data adresei parchetului; numărul şi data mandatului european de arestare; autoritatea judiciară emitentă; numărul dosarului instanţei; data şi soluţia pronunţată; numărul şi data mandatului intern de arestare; durata arestării, cu indicarea datei la care începe măsura şi a datei la care expiră; numele şi prenumele judecătorului care a dispus măsura arestării şi/sau predarea persoanei solicitate; data declarării recursului, evidenţiindu-se separat împotriva cărei soluţii a fost declarată calea de atac; data înaintării recursului la instanţa de control judiciar; soluţia instanţei de recurs, precum şi prelungirile arestării; data comunicării hotărârii asupra predării autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

45.Articolul 90 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 90Procedura de executare a mandatului european de arestare

(1)Judecătorul verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate şi se asigură că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului european de arestare sau, în cazul prevăzut la art. 88^3, că a fost informată despre motivul reţinerii.

(2)Dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 88^3, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile. În acest caz, instanţa amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.

(3)După primirea mandatului european de arestare, judecătorul aduce la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 91, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

(4)În cazul în care mandatul european de arestare a fost emis împotriva unui cetăţean român, în vederea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, judecătorul întreabă persoana solicitată dacă aceasta este de acord să execute pedeapsa sau măsura de siguranţă în statul membru emitent.

(5)În cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimţământul acesteia se întocmeşte un proces-verbal care se semnează de către judecător, grefier, apărător şi persoana solicitată. În acelaşi proces-verbal se va menţiona dacă persoana solicitată a renunţat sau nu la drepturile conferite de regula specialităţii.

(6)În cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 88, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 94, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate.

(7)Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.

(8)În cazurile prevăzute la alin. (5) şi (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.

(9)Instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 95. (10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.

(11)În cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune faţă de această măsură obligării de a nu părăsi localitatea, dispoziţiile art. 145 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

(12)Dacă judecătorul apreciază că în cauză se impune solicitarea de informaţii sau garanţii suplimentare autorităţii judiciare emitente, amână cauza stabilind un termen pentru primirea datelor solicitate. Termenul fixat nu poate fi mai mare de 10 zile.

(13)După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 94 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile Codului de procedură penală cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.

(14)Şedinţa de judecată este publică, afară de cazul în care, la cererea procurorului, a persoanei solicitate sau din oficiu, judecătorul apreciază că se impune judecarea cauzei în şedinţă secretă. Participarea procurorului este obligatorie.

46.La articolul 92, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1)Dacă autoritatea judiciară emitentă solicită, judecătorul poate dispune predarea temporară a persoanei solicitate sau procedează la audierea persoanei solicitate.

47.Articolul 93 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 93Incidente procedurale

În cazul în care, în cursul procedurii de executare a unui mandat european de arestare, este sesizată Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a unei dispoziţii din prezentul titlu, judecarea excepţiei se face cu precădere, în termen de cel mult 45 de zile de la sesizarea Curţii Constituţionale.

48.Articolul 94 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 94Hotărârea

(1)În toate cazurile instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 95. În scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.

(2)În termen de cel mult 24 de ore după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, instanţa comunică hotărârea luată autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

(3)În cazul în care predarea persoanei solicitate a fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunţării hotărârii, aceasta se află ori nu se află sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare prevăzut la art. 90 alin. (13) este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

49.Articolul 94^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 94^1Căi de atac

(1)Împotriva încheierilor prevăzute la art. 90 alin. (2), (8) şi (9) se poate declara recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare.

(2)Hotărârea prevăzută la art. 94 alin. (1) poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.

(3)Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate este suspensiv de executare, cu excepţia dispoziţiilor privind măsura arestării. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore.

50.Articolul 94^2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 94^2Soluţionarea recursului

Recursul declarat în condiţiile prevăzute la art. 94^1 se soluţionează cu precădere, în termen de cel mult 3 zile de la înregistrarea cauzei.

51.La articolul 95, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(2)În cazul prevăzut la art. 90 alin. (5), hotărârea asupra executării mandatului european de arestare trebuie pronunţată cel mai târziu în termen de 10 zile de la termenul de judecată la care persoana solicitată şi-a exprimat consimţământul la predare.

(3)În celelalte cazuri, hotărârea definitivă privind executarea mandatului european de arestare se pronunţă în termen de 60 de zile de la data arestării persoanei solicitate.

52.Denumirea marginală a articolului 96 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 96Predarea persoanei solicitate

53.La articolul 96, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1)Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

54.La articolul 99, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

(3^1)În cazul în care cu privire la aceeaşi persoană, înainte de predarea acesteia, autorităţile române primesc din partea autorităţilor competente ale aceluiaşi stat membru emitent două sau mai multe mandate, cauzele privind executarea acestor mandate europene de arestare se conexează la instanţa cea dintâi sesizată, pronunţându-se o singură hotărâre cu privire la executarea fiecăruia dintre mandatele europene de arestare. În cazul în care predarea este admisă doar pentru una sau unele dintre fapte, în hotărârea de predare se menţionează expres acest lucru, dispoziţiile art. 100 aplicându-se în mod corespunzător.

55.La articolul 100, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(1)Consimţământul pentru urmărirea, judecarea, condamnarea sau deţinerea unei persoane de către autorităţile române pentru alte fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare se prezumă că a fost dat de către acele state membre care au transmis o notificare în acest sens Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacă autoritatea judiciară de executare nu dispune altfel prin hotărârea de predare.

...........................................................................

(3)În relaţia cu alte state membre decât cele prevăzute la alin. (1), consimţământul autorităţii judiciare române de executare este necesar. În acest sens, judecătorul competent se pronunţă, prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, fără a aduce atingere garanţiilor la care se referă art. 87.

56.La articolul 102, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(1)Consimţământul la predarea de către statul român către un alt stat membru a unei persoane solicitate în baza unui mandat european de arestare pentru alte fapte comise anterior predării sale se prezumă că a fost dat de către acele state membre care au transmis o notificare în acest sens Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacă autoritatea judiciară de executare nu dispune altfel prin hotărârea de predare.

..........................................................................

(4)În relaţia cu alte state membre decât cele prevăzute la alin. (1), consimţământul autorităţii judiciare române de executare pentru predarea persoanei solicitate către un stat terţ este necesar. În acest sens, judecătorul competent se pronunţă, prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, fără a aduce atingere garanţiilor la care se referă art. 87.

57.La articolul 108, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1)Dispoziţiile prezentului titlu se aplică mandatelor europene de arestare primite de autorităţile române ulterior intrării sale în vigoare, chiar dacă se referă la fapte anterioare acestei date.

58.Articolul 110 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 110Condiţii

(1)Autorităţile judiciare române pot solicita autorităţilor competente ale altui stat exercitarea unei proceduri penale sau continuarea acesteia dacă transferul procedurii penale serveşte intereselor unei bune administrări a justiţiei sau favorizează reintegrarea socială în caz de condamnare, în unul dintre următoarele cazuri:

a)persoana învinuită de săvârşirea infracţiunii se află în executarea unei pedepse pe teritoriul statului solicitat, pentru o infracţiune mai gravă decât cea comisă în România;

b)persoana învinuită de săvârşirea infracţiunii locuieşte pe teritoriul statului solicitat şi, în temeiul legii acestui stat, extrădarea sau predarea a fost refuzată ori ar fi refuzată în cazul formulării unei cereri sau al emiterii unui mandat european de arestare;

c)persoana învinuită de săvârşirea infracţiunii locuieşte pe teritoriul statului solicitat şi, în temeiul legii acestui stat, recunoaşterea hotărârii penale definitive de condamnare pronunţate de instanţa română a fost refuzată ori nu corespunde ordinii juridice interne a acelui stat, dacă persoana condamnată nu a început executarea pedepsei, iar executarea nu este posibilă chiar având deschisă calea extrădării ori a predării.

(2)Transferul procedurii penale poate fi solicitat şi atunci când autorităţile judiciare române apreciază, funcţie de particularităţile cauzei, că prezenţa persoanei învinuite de săvârşirea infracţiunii la cercetarea penală nu poate fi asigurată şi acest lucru este posibil în statul străin.

59.La articolul 111, alineatele (1)-(3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(1)Transferul procedurii penale se solicită în baza hotărârii instanţei căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza în prima instanţă, dacă procedura se referă la activitatea de urmărire penală sau a instanţei pe rolul căreia se află cauza, dacă procedura se referă la activitatea de judecată.

(2)În acest sens, la propunerea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori din oficiu, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, instanţa dispune, prin încheiere motivată, transferul procedurii penale. În situaţia transferului urmăririi penale, propunerea procurorului se soluţionează în camera de consiliu de un complet format dintr-un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii, iar prezenţa procurorului este obligatorie.

(3)Încheierea prevăzută la alin. (2) poate fi atacată cu recurs. Termenul de recurs este de 5 zile şi curge de la pronunţare. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 5 zile, iar recursul se judecă în termen de 30 de zile de la înregistrarea cauzei. Recursul este suspensiv de executare.

..........................................................................

(5)Cererea se formulează de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori de către instanţă, după caz, şi se transmite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerului Justiţiei, potrivit art. 13, însoţită de copii certificate de către un magistrat român competent ale tuturor actelor de procedură, cu excepţia cazului în care statul străin solicită transmiterea originalului dosarului.

60.La articolul 111, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

(6)În cazul în care nu se transmite statului solicitat, originalul dosarului se arhivează. În cazul în care transmite originalul, o copie certificată a dosarului se păstrează în arhivă. Restituirea originalului se solicită în situaţia în care urmărirea penală ori judecata nu este preluată de statul solicitat.

61.La articolul 114, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(7)Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerul Justiţiei informează autorităţile statului solicitant în ceea ce priveşte admiterea sau respingerea cererii de transfer de proceduri penale.

62.La articolul 169, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

(11)În cazul echipelor comune de anchetă care funcţionează pe teritoriul României, membrii detaşaţi ai echipei sunt asimilaţi membrilor români în ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite împotriva acestora sau de către aceştia.

63.La titlul VII, capitolul II, denumirea secţiunii a 2-a se modifică şi va avea următorul cuprins:

Secţiunea a 2-aDispoziţii pentru aplicarea Convenţiei din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene şi a Protocolului la aceasta din 16 octombrie 2001

64.După articolul 187^18 se introduce un nou articol, articolul 187^19, cu următorul cuprins:

Articolul 187^19Autorităţi centrale

(1)Pentru cererile de asistenţă judiciară prevăzute la art. 6 alin. (8) din Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene şi orice altă cerere de asistenţă judiciară din faza de judecată sau de executare a hotărârilor penale în situaţia menţionată la art. 6 alin. (3) din aceeaşi convenţie şi în alte cazuri în care contactul direct nu este posibil, autoritatea centrală este Ministerul Justiţiei. Cu toate acestea, este posibilă şi comunicarea directă dintre autorităţile judiciare române şi autorităţile centrale desemnate de alte state membre.

(2)Pentru cererile de asistenţă judiciară din faza de cercetare şi urmărire penală în situaţia menţionată la art. 6 alin. (3) din Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene şi în alte cazuri în care contactul direct nu este posibil, autoritatea centrală este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu toate acestea, este posibilă şi comunicarea directă dintre autorităţile judiciare române şi autorităţile centrale desemnate de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi de Irlanda.

(3)Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este desemnat ca autoritate centrală competentă să primească cererile de asistenţă judiciară prevăzute la art. 18, 19 şi art. 20 alin. (1)-(5) din Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, autoritatea judiciară competentă să soluţioneze cererea fiind instanţa competentă potrivit legii să autorizeze interceptarea telecomunicaţiilor.

65.La titlul VII, capitolul II, după secţiunea a 2-a se introduc trei noi secţiuni, secţiunile a 3-a-a 5-a, cuprinzând articolele 187^20-187^69, cu următorul cuprins:

Secţiunea a 3-aDispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor

PARAGRAFUL 1 - Dispoziţii generale

Articolul 187^20Înţelesul unor termeni sau expresii

(1)Prin ordin de indisponibilizare se înţelege orice măsură luată în cursul procesului penal de o autoritate judiciară a unui stat membru care constă în indisponibilizarea, cu titlu provizoriu, a unui bun, pentru a se împiedica orice operaţiune de distrugere, transformare, deplasare, transfer sau înstrăinare a acestuia.

(2)Prin termenul bun se înţelege orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal, mobil sau imobil, precum şi documentele ori instrumentele juridice care dovedesc existenţa unui titlu sau a unui drept asupra unui bun, despre care autoritatea judiciară competentă emitentă consideră că:

a)constituie produsul uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 187^24 ori corespunde în totalitate sau în parte valorii acestui produs; sau b) constituie instrumentul ori obiectul unei asemenea infracţiuni.

(3)Prin termenul probă se înţelege obiectele, documentele sau datele ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal care are ca obiect una dintre infracţiunile prevăzute la art. 187^24. (4) Prin stat emitent se înţelege statul membru în care o autoritate judiciară a emis, validat sau confirmat un ordin de indisponibilizare în cadrul unei proceduri penale.

(5)Prin stat de executare se înţelege statul membru pe teritoriul căruia se află bunul sau proba.

(6)Prin decizia-cadru se înţelege Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 196 din 2 august 2003.

Articolul 187^21Obiectul reglementării

Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică ordinelor de indisponibilizare emise în conformitate cu decizia-cadru în vederea asigurării probelor sau confiscării ulterioare a bunului.

Articolul 187^22Certificatul

(1)Certificatul trebuie să fie întocmit potrivit formularului standard prevăzut în anexa nr. 2 şi să fie semnat de autoritatea judiciară care a dispus măsura prevăzută la art. 187^20 alin. (1). De asemenea, conţinutul certificatului trebuie să fie certificat de autoritatea judiciară competentă emitentă.

(2)Certificatul emis de o autoritate judiciară română trebuie să fie tradus în limba sau într-una dintre limbile oficiale ale statului membru de executare ori în altă limbă acceptată de acel stat membru.

(3)Certificatul transmis spre executare autorităţilor judiciare române trebuie să fie tradus în limba română.

Articolul 187^23Autorităţi competente

(1)Ordinul de indisponibilizare se emite de către procuror, în faza de urmărire penală, şi de instanţa de judecată, în cursul judecăţii.

(2)Ordinul de indisponibilizare se execută de parchetul de pe lângă tribunal, în faza de urmărire penală, şi de tribunal, în cursul judecăţii, în a căror circumscripţie se află bunul pentru care a fost emis ordinul de indisponibilizare.

(3)În cazul în care ordinul de indisponibilizare se referă la mai multe bunuri aflate în circumscripţia teritorială a două sau mai multe autorităţi judiciare române, competenţa de a recunoaşte şi executa ordinul de indisponibilizare revine, în funcţie de faza procesuală, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sau Tribunalului Bucureşti.

(4)În cazul în care ordinul de indisponibilizare se referă la un bun care face obiectul unui proces penal aflat în curs de soluţionare sau soluţionat prin pronunţarea unei hotărâri definitive, competenţa revine parchetului de pe lângă tribunal, în faza de urmărire penală, şi tribunalului, în cursul judecăţii, indiferent de gradul de jurisdicţie al autorităţii judiciare române învestite cu soluţionarea cauzei ori care a pronunţat hotărârea.

Articolul 187^24Domeniul de aplicare

(1)Următoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, dacă sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări:

1.participarea la un grup criminal organizat;

2.terorismul;

3.traficul de persoane;

4.exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă;

5.traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;

6.traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive;

7.corupţia;

8.frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;

9.spălarea produselor infracţiunii;

10.falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;

11.fapte legate de criminalitatea informatică;

12.infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie;

13.facilitarea intrării şi şederii ilegale;

14.omorul, vătămarea corporală gravă;

15.traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;

16.răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostateci;

17.rasismul şi xenofobia;

18.furtul organizat sau armat;

19.traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;

20.înşelăciunea;

21.racketul şi extorcarea de fonduri;

22.contrafacerea şi pirateria produselor;

23.falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;

24.falsificarea de mijloace de plată;

25.traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere;

26.traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;

27.traficul de vehicule furate;

28.violul;

29.incendierea cu intenţie;

30.crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale;

31.sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;

32.sabotajul.

(2)Pentru alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1), în cazul ordinului de indisponibilizare emis în vederea asigurării probelor, recunoaşterea şi executarea unui astfel de ordin sunt supuse condiţiei ca infracţiunea pentru care a fost emis ordinul să constituie infracţiune, în conformitate cu legea română, oricare ar fi elementele constitutive sau calificarea juridică în legea statului emitent.

(3)Pentru alte cazuri decât cele menţionate la alin. (1), în cazul ordinului de indisponibilizare emis în vederea confiscării ulterioare a bunului, recunoaşterea şi executarea unui astfel de ordin sunt supuse condiţiei ca infracţiunea pentru care a fost emis ordinul să constituie o infracţiune care, în conformitate cu legea română, poate conduce la acest tip de indisponibilizare, oricare ar fi elementele constitutive sau calificarea juridică în legea statului emitent.

(4)În materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea ordinului de indisponibilizare nu va putea fi refuzată pe motiv că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe sau impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului emitent.

PARAGRAFUL 2 - Procedura de emitere şi transmitere a ordinelor de indisponibilizare

Articolul 187^25Emiterea şi transmiterea ordinelor de indisponibilizare

(1)Actul prin care se emite ordinul de indisponibilizare, definit la art. 187^20 alin. (1), se întocmeşte potrivit dispoziţiilor corespunzătoare din Codul de procedură penală.

(2)Ordinul de indisponibilizare însoţit de certificatul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 187^22 trebuie transmise de autoritatea judiciară română emitentă direct autorităţii judiciare competente din statul de executare. Transmiterea se efectuează prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă şi în condiţii care să permită autorităţii judiciare de executare să stabilească autenticitatea actului şi a certificatului.

(3)Ordinul de indisponibilizare este transmis împreună cu:

a)o cerere de remitere a probelor; sau b) o cerere de confiscare, prin care se solicită fie executarea unui ordin de confiscare emis de autoritatea judiciară română competentă, fie confiscarea şi executarea ulterioară a unui astfel de ordin. Aceste cereri se formulează potrivit dispoziţiilor aplicabile în domeniul asistenţei judiciare în materie penală şi normelor aplicabile cooperării internaţionale în materie de confiscare.

(4)În situaţia în care ordinul de indisponibilizare nu este însoţit de una dintre cererile menţionate la alin. (3), certificatul prevăzut la art. 187^22 poate conţine o instrucţiune privind menţinerea bunului în statul de executare până la primirea cererii menţionate la alin. (3) lit. a) sau b). Autoritatea judiciară română emitentă indică în certificat data la care aceasta apreciază că cererea respectivă va fi transmisă.

(5)Pe cale de excepţie, în cazul statelor membre care prin declaraţiile notificate Comisiei Europene, depuse la Secretariatul general al Consiliului Uniunii Europene, şi-au rezervat dreptul de a primi şi transmite ordinul de indisponibilizare împreună cu certificatul prevăzut la art. 187^22 prin intermediul autorităţilor centrale desemnate de către acestea, transmiterea se va efectua potrivit declaraţiilor respectivelor state membre.

(6)În cazul în care autoritatea judiciară română emitentă nu cunoaşte autoritatea de executare, va solicita asistenţa punctelor de contact ale României la Reţeaua Judiciară Europeană, în vederea obţinerii de informaţii în acest sens.

(7)În cazul în care autoritatea judiciară română emitentă revocă măsura prevăzută la art. 187^20 alin. (1), trebuie să notifice de îndată despre aceasta autorităţii judiciare a statului de executare.

(8)În cazul în care, ca urmare a executării unui ordin de indisponibilizare emis de o autoritate judiciară română, autoritatea de executare a despăgubit orice persoană interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă, statul român va rambursa statului de executare suma acordată ca despăgubire.

PARAGRAFUL 3 - Procedura de executare de către autorităţile române a ordinelor de indisponibilizare

Articolul 187^26Dispoziţii comune

(1)Autoritatea judiciară română, indiferent de faza procesuală, recunoaşte orice ordin de indisponibilizare fără a fi necesară nicio altă formalitate şi ia fără întârziere măsurile necesare executării sale imediate, în acelaşi mod ca în cazul în care măsura prevăzută la art. 187^20 alin. (1) ar fi fost dispusă de o autoritate judiciară română, exceptând situaţia în care este incident unul dintre motivele de nerecunoaştere sau de neexecutare prevăzute la art. 187^31 ori unul dintre motivele de amânare prevăzute la art. 187^32. (2) În cazul în care este necesar să se garanteze că probele obţinute sunt valabile, autoritatea judiciară română de executare respectă formalităţile şi procedurile indicate în mod expres de autoritatea judiciară emitentă, cu condiţia ca aceste formalităţi şi proceduri să nu contravină principiilor constituţionale.

(3)Un raport privind executarea ordinului de indisponibilizare întocmit de autoritatea judiciară română de executare, pe baza referatului organului judiciar care a dus la îndeplinire ordinul de indisponibilizare, este transmis fără întârziere autorităţii judiciare române de executare, care îl remite autorităţii judiciare emitente prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.

(4)Orice măsură coercitivă suplimentară necesară pentru ducerea la îndeplinire a ordinului de indisponibilizare este luată în conformitate cu dispoziţiile corespunzătoare din Codul de procedură penală.

Articolul 187^27Măsuri premergătoare

(1)Atunci când o autoritate judiciară română primeşte un ordin de indisponibilizare, aceasta trebuie ca, în termen de 24 de ore de la data primirii, să verifice dacă ordinul este însoţit de certificatul prevăzut la art. 187^22 ori de oricare alt document echivalent, precum şi de traducerea în limba română.

(2)În cazul în care documentele prevăzute la alin. (1) nu sunt traduse, autoritatea judiciară română solicită autorităţii judiciare emitente remiterea traducerii într-un termen de cel mult 3 zile. După primirea traducerii, autoritatea judiciară română îşi verifică competenţa în termen de cel mult 24 de ore de la data primirii.

(3)Dacă autoritatea judiciară română apreciază că nu este competentă să recunoască şi să ia măsurile necesare pentru executarea ordinului de indisponibilizare, trimite de îndată, din oficiu, ordinul de indisponibilizare autorităţii judiciare române competente să îl execute şi informează despre aceasta autoritatea judiciară a statului emitent. În situaţia în care ordinul de indisponibilizare nu conţine suficiente informaţii pentru determinarea competenţei, autoritatea judiciară română poate solicita autorităţii judiciare emitente transmiterea de informaţii suplimentare, fixând în acest sens un termen de cel mult 3 zile.

(4)În faza de judecată, repartizarea cauzei se face în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în materie, termenul de judecată stabilit neputând fi mai mare de 5 zile.

(5)Procedura prevăzută la alin. (1)-(3) are caracter confidenţial.

Articolul 187^28Recunoaşterea şi executarea în faza de urmărire penală

(1)În faza de urmărire penală, procurorul competent dispune prin ordonanţă, în termen de cel mult 5 zile de la expirarea termenelor prevăzute la art. 187^27. (2) Împotriva ordonanţei prin care procurorul a dispus recunoaşterea ordinului de indisponibilizare poate face plângere orice persoană interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare a intereselor sale legitime. Plângerea se face în termen de 5 zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă.

(3)Motivele de fond care au stat la baza emiterii ordinului de indisponibilizare nu pot face obiectul plângerii, acestea putând fi atacate numai în faţa unei instanţe a statului emitent.

(4)Plângerea se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află parchetul din cadrul căruia face parte procurorul care a dispus recunoaşterea ordinului de indisponibilizare. La judecarea plângerii prezenţa procurorului este obligatorie.

(5)Dosarul va fi trimis de parchet tribunalului competent, în termen de două zile de la primirea adresei prin care acesta este solicitat.

(6)Plângerea se soluţionează în şedinţă publică, în termen de 5 zile, prin încheiere definitivă. Introducerea plângerii nu suspendă ducerea la îndeplinire a ordinului de indisponibilizare. Instanţa de judecată, soluţionând plângerea, verifică ordonanţa procurorului, pe baza materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri prezentate, pronunţând una dintre următoarele soluţii:

a)respinge plângerea ca tardivă sau ca inadmisibilă, menţinând ordonanţa atacată;

b)admite plângerea, desfiinţează ordonanţa atacată şi dispune revocarea măsurii indisponibilizării.

(7)Ordinul de indisponibilizare se duce la îndeplinire de către procurorul care a dispus recunoaşterea acestuia prin ordonanţă.

Articolul 187^29Recunoaşterea şi executarea în faza de judecată

(1)Instanţa de judecată soluţionează cauza, prin încheiere, dată în camera de consiliu, în complet format dintr-un singur judecător. Judecata se face de urgenţă şi cu precădere.

(2)Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare ori de la comunicare, după caz, de către orice persoană interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare a intereselor sale legitime. Dispoziţiile art. 187^28 se aplică în mod corespunzător.

(3)Dosarul se trimite instanţei de recurs în termen de 24 de ore de la declararea recursului. Recursul se soluţionează în termen de 5 zile, de curtea de apel competentă, pe baza materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri prezentate.

(4)Recursul nu suspendă executarea ordinului de indisponibilizare.

(5)Ordinul de indisponibilizare se execută de către procurorul desemnat din cadrul parchetului de pe lângă tribunalul competent.

Articolul 187^30Durata indisponibilizării şi regimul ulterior al bunului indisponibilizat

(1)Indisponibilizarea bunului este menţinută până la soluţionarea definitivă a cererilor prevăzute la art. 187^25 alin. (3).

(2)Cu toate acestea, autoritatea judiciară română competentă poate ca, după consultarea autorităţii judiciare emitente, în conformitate cu legislaţie şi practică române aplicabile în materie şi în funcţie de împrejurările cauzei, să dispună indisponibilizarea bunului pentru o perioadă mai scurtă.

(3)Dacă autoritatea judiciară română competentă intenţionează să revoce măsura indisponibilizării, aceasta va informa autoritatea judiciară emitentă, oferindu-i posibilitatea de a formula observaţii. De asemenea, atunci când autoritatea judiciară a statului emitent informează autoritatea română de executare asupra revocării ordinului de indisponibilizare, aceasta din urmă are obligaţia de a revoca măsura în cel mai scurt timp posibil.

(4)Cererile prevăzute la art. 187^25 alin. (3) se execută în conformitate cu normele aplicabile asistenţei judiciare în materie penală şi cu normele aplicabile cooperării internaţionale în materie de confiscare.

(5)Cu toate acestea, prin derogare de la normele în materie de asistenţă judiciară menţionate la alin. (4), autoritatea judiciară română competentă nu poate refuza cererile menţionate la art. 187^25 alin. (3) lit. a) invocând absenţa dublei incriminări, dacă aceste cereri vizează infracţiunile prevăzute la art. 187^24 alin. (1), iar pentru aceste infracţiuni pedeapsa prevăzută de legea statului emitent este închisoarea de cel puţin 3 ani.

Articolul 187^31Motive de nerecunoaştere sau de neexecutare

(1)În afara cazurilor menţionate la art. 187^24 alin. (2) şi (3), autorităţile judiciare române competente nu pot refuza recunoaşterea sau executarea ordinului de indisponibilizare decât dacă:

a)certificatul prevăzut la art. 187^22 nu este prezentat, este incomplet sau nu corespunde în mod clar ordinului de indisponibilizare;

b)legislaţia română prevede o imunitate sau un privilegiu care face imposibilă executarea ordinului de indisponibilizare;

c)din informaţiile furnizate în certificat rezultă imediat că soluţionarea unei cereri de asistenţă judiciară având ca obiect remiterea probelor sau confiscarea pentru infracţiunea care face obiectul procesului penal ar contraveni principiului non bis în idem.

(2)În cazul menţionat la alin. (1) lit. a), autoritatea judiciară română poate:

a)să fixeze un termen de cel mult 3 zile pentru prezentarea, completarea ori corectarea certificatului;

b)să accepte un document echivalent; sau c) dacă se consideră suficient de edificată, să nu mai apeleze în această privinţă la autoritatea judiciară emitentă.

(3)Orice decizie de a refuza recunoaşterea sau executarea este luată şi notificată în cel mai scurt timp posibil autorităţilor judiciare competente ale statului emitent prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.

(4)De asemenea, în cazul în care, în practică, executarea ordinului de indisponibilizare este imposibilă deoarece bunul sau probele au dispărut, au fost distruse, nu pot fi găsite la locul indicat în certificat ori pentru că locul în care se găsesc bunurile sau probele nu a fost indicat într-un mod suficient de clar nici după consultarea autorităţii judiciare competente a statului emitent, aceasta este informată imediat în această privinţă.

Articolul 187^32Motive de amânare a executării

(1)Autoritatea judiciară română competentă poate amâna executarea unui ordin de indisponibilizare în cazul în care:

a)executarea acestuia riscă să împiedice sau să îngreuneze un proces penal aflat în curs de desfăşurare. Amânarea se dispune pentru un termen pe care autoritatea judiciară română de executare îl consideră ca fiind necesar pentru buna desfăşurare a procesului penal;

b)bunurile sau probele în cauză au făcut deja obiectul unui ordin de indisponibilizare în cadrul unei proceduri penale, amânarea fiind dispusă până în momentul în care această măsură este revocată;

c)ordinul de indisponibilizare a fost emis în vederea confiscării ulterioare a unui bun care face deja obiectul unei măsuri luate în cadrul unui proces penal în România; în acest caz amânarea este dispusă până în momentul revocării acestei măsuri. Cu toate acestea, acest caz de amânare este incident numai în cazul în care ordinul de indisponibilizare ar avea prioritate faţă de măsuri ulterioare luate de organele judiciare române, în cadrul unui proces penal, în conformitate cu dreptul intern.

(2)Un raport privind amânarea executării ordinului de indisponibilizare, inclusiv motivele care au stat la baza acesteia şi, dacă este posibil, durata amânării, este înaintat imediat autorităţii judiciare competente a statului emitent prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.

(3)De îndată ce motivul amânării încetează să mai subziste, autoritatea judiciară română de executare ia fără întârziere măsurile necesare executării ordinului de indisponibilizare şi informează autoritatea judiciară emitentă în această privinţă prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.

(4)Autoritatea judiciară română de executare informează autoritatea judiciară emitentă cu privire la oricare alte măsuri asigurătorii al căror obiect îl poate constitui bunul respectiv.

Articolul 187^33Rambursare

(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 187^28 alin. (3), în cazul în care statul român răspunde pentru prejudiciile cauzate uneia dintre persoanele interesate, inclusiv terţii de bună-credinţă, ca urmare a executării unui ordin de indisponibilizare transmis spre executare unei autorităţi judiciare române, acesta va solicita statului emitent orice sumă plătită ca despăgubire persoanei în cauză, cu excepţia cazului şi în măsura în care paguba sau o parte a acesteia se datorează în mod exclusiv conduitei autorităţilor române.

(2)Dispoziţiile alin. (1) nu aduc atingere prevederilor legale interne privind acţiunile în despăgubire formulate de persoanele fizice sau juridice.

Secţiunea 4-a Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniarePARAGRAFUL 1 - Dispoziţii comune

Articolul 187^34Definiţii

În sensul prezentei secţiuni:

(1)prin hotărâre se înţelege o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară ce trebuie executată faţă de o persoană fizică sau juridică, dacă hotărârea a fost luată de:

a)o instanţă judecătorească din statul emitent, referitor la o infracţiune prevăzută de legea penală a statului emitent;

b)o autoritate a statului emitent, alta decât o instanţă, în legătură cu o infracţiune prevăzută de legea penală a statului emitent, cu condiţia ca persoana respectivă să fi avut posibilitatea de a solicita judecarea cauzei sale de o instanţă competentă în materie penală;

c)o autoritate a statului emitent, alta decât o instanţă, în ceea ce priveşte faptele care se pedepsesc conform dreptului naţional al statului emitent ca fiind încălcări ale normelor legale, cu condiţia ca persoana respectivă să fi avut posibilitatea de a solicita judecarea cauzei sale de o instanţă competentă în materie penală;

d)o instanţă competentă în materie penală, dacă hotărârea a fost pronunţată în legătură cu o hotărâre dintre cele prevăzute la lit. c); (2) prin pedeapsă pecuniară se înţelege obligaţia de a plăti:

1.a) o sumă de bani drept condamnare pentru o infracţiune, pronunţată printr-o hotărâre;

b)compensaţia pronunţată prin aceeaşi hotărâre în beneficiul victimelor, dacă victima nu se poate constitui parte civilă la proces, iar instanţa acţionează în exercitarea competenţei sale în materie penală;

c)o sumă de bani aferentă cheltuielilor cauzate de procedura judiciară sau administrativă care a dus la pronunţarea hotărârii;

d)o sumă de bani către un fond public sau către o organizaţie de sprijin pentru victime, pronunţată prin aceeaşi decizie.

2.Următoarele nu sunt considerate pedepse pecuniare:

a)dispoziţiile de confiscare a instrumentelor sau produselor infracţiunilor;

b)dispoziţiile de natură civilă, care decurg dintr-o acţiune în daune şi restituire şi care sunt executorii în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială; (3) prin stat emitent se înţelege statul membru în care s-a pronunţat o hotărâre, în înţelesul definit de decizia-cadru; (4) prin stat de executare se înţelege statul membru către care s-a transmis o hotărâre în vederea executării; (5) prin decizia-cadru se înţelege Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 76 din 22 martie 2005.

Articolul 187^35Autorităţi competente

(1)Autorităţile române competente să emită o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti.

(2)Autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti.

(3)Autoritatea centrală română în aplicarea art. 2 alin. (2) din decizia-cadru este Ministerul Justiţiei, care are rolul de a asista instanţele judecătoreşti şi de a transmite şi primi hotărârile în cazul în care contactul direct nu este posibil.

PARAGRAFUL 2 - Procedura de transmitere a hotărârii

Articolul 187^36Transmiterea hotărârii

(1)Hotărârea, împreună cu un certificat emis conform alin. (2), pot fi transmise de autorităţile judiciare române emitente direct autorităţii de executare competente din statul membru în care persoana fizică sau juridică împotriva căreia s-a pronunţat hotărârea are bunuri ori o sursă de venit, îşi are reşedinţa obişnuită sau, în cazul persoanelor juridice, îşi are sediul social.

(2)Certificatul trebuie întocmit potrivit formularului standard prevăzut în anexa nr. 3. Certificatul trebuie semnat, iar conţinutul acestuia să fie certificat ca fiind conform, de către autoritatea judiciară română emitentă.

(3)Hotărârea sau o copie certificată a acesteia, împreună cu certificatul, se transmit direct autorităţii competente din statul de executare prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă, în condiţii care să permită statului de executare stabilirea autenticităţii. Originalul hotărârii sau o copie certificată de pe aceasta, împreună cu certificatul în original, se transmit statului de executare, la cererea acestuia. Toate comunicările oficiale se efectuează direct între respectivele autorităţi competente.

(4)O hotărâre nu poate fi transmisă simultan mai multor state de executare.

(5)Dacă autoritatea competentă din statul de executare nu este cunoscută autorităţii judiciare române emitente, aceasta din urmă va face toate investigaţiile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact ale Reţelei Judiciare Europene, pentru a obţine informaţiile necesare de la statul de executare.

Articolul 187^37Încetarea executării

Autoritatea judiciară emitentă română aduce imediat la cunoştinţa autorităţii competente din statul de executare orice hotărâre sau măsură în urma căreia hotărârea încetează să mai fie executorie sau este retrasă din statul de executare din orice alt motiv.

Articolul 187^38Consecinţele transmiterii unei hotărâri

(1)Sub rezerva dispoziţiilor alin. (2), statul român nu poate proceda la executarea unei hotărâri transmise de autorităţile judiciare române emitente.

(2)Dreptul de executare a hotărârii este redobândit de statul român:

a)dacă este informat de statul de executare referitor la neexecutarea totală sau parţială ori la nerecunoaşterea sau neexecutarea deciziei în cazurile prevăzute la art. 187^42, cu excepţia celui prevăzut la art. 187^42 alin. (2) lit. a) şi în cazul prevăzut la art. 187^46 alin. (1) din prezenta lege, precum şi în cazul prevăzut la art. 20 alin. (3) din decizia-cadru; sau b) în situaţia în care hotărârea este retrasă din statul de executare potrivit art. 187^37. (3) Dacă, după transmiterea unei hotărâri, o autoritate română primeşte orice sumă de bani pe care persoana condamnată a achitat-o de bunăvoie în virtutea hotărârii, autoritatea respectivă va informa neîntârziat autoritatea competentă din statul de executare. Dispoziţiile art. 187^44 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 187^39Limbile folosite

(1)Certificatul transmis autorităţilor române trebuie tradus în limba română.

(2)Executarea hotărârii poate fi suspendată pe perioada necesară obţinerii traducerii acesteia, pe cheltuiala statului de executare.

(3)Autorităţile judiciare române emitente vor traduce certificatul în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului de executare ori în altă limbă acceptată de acesta, potrivit declaraţiilor notificate Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene.

PARAGRAFUL 3 - Procedura de executare a hotărârii

Articolul 187^40Domeniul de aplicare

(1)Următoarele infracţiuni, dacă se pedepsesc în statul emitent, astfel cum sunt definite de legislaţia statului emitent, dau loc, conform prevederilor deciziei-cadru şi fără a fi necesară verificarea dublei incriminări a faptei, la recunoaşterea şi executarea hotărârilor:

1.participarea la un grup criminal organizat;

2.terorismul;

3.traficul de persoane;

4.exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă;

5.traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;

6.traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive;

7.corupţia;

8.frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;

9.spălarea produselor infracţiunii;

10.falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;

11.fapte legate de criminalitatea informatică;

12.infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie;

13.facilitarea intrării şi şederii ilegale;

14.omorul, vătămarea corporală gravă;

15.traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;

16.răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostateci;

17.rasismul şi xenofobia;

18.furtul organizat sau armat;

19.traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;

20.înşelăciunea;

21.racketul şi extorcarea de fonduri;

22.contrafacerea şi pirateria produselor;

23.falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;

24.falsificarea de mijloace de plată;

25.traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere;

26.traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;

27.traficul de vehicule furate;

28.violul;

29.incendierea cu intenţie;

30.crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale;

31.sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;

32.sabotajul;

33.comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus şi perioadele de odihnă şi reglementările privind bunurile periculoase;

34.contrabanda cu mărfuri;

35.încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală;

36.ameninţări şi acte de violenţă împotriva persoanelor, inclusiv violenţa din cadrul evenimentelor sportive;

37.prejudicii supuse legii penale;

38.furtul;

39.infracţiuni stabilite de statul emitent cu scopul de a pune în aplicare obligaţiile ce reies din instrumentele internaţionale adoptate conform Tratatului de instituire a Comunităţii Europene sau conform titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană.

(2)Pentru alte infracţiuni decât cele prevăzute la alin. (1), executarea este subordonată condiţiei ca faptele la care se referă hotărârea să constituie infracţiune potrivit legii române, indiferent de elementele constitutive ale acesteia şi indiferent de modul în care este descrisă.

Articolul 187^41Recunoaşterea şi executarea hotărârilor

(1)Autorităţile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalităţi şi iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepţia cazului în care constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaştere sau neexecutare prevăzute la art. 187^42. (2) Dacă autoritatea judiciară română care a primit o hotărâre nu are competenţa de a o recunoaşte şi de a lua măsurile necesare în vederea executării acesteia, ea va trimite hotărârea, din oficiu, autorităţii competente şi va aduce acest lucru la cunoştinţa autorităţii competente din statul emitent, în mod corespunzător.

Articolul 187^42Motivele de nerecunoaştere şi neexecutare

(1)Autorităţile judiciare române de executare pot refuza să recunoască şi să execute o hotărâre dacă nu a fost prezentat certificatul prevăzut la anexa nr. 3, dacă certificatul respectiv este incomplet sau este în mod vădit necorespunzător cu hotărârea.

(2)În afara cazului prevăzut la art. 187^40 alin. (2), autoritatea judiciară română de executare poate refuza să recunoască şi să execute hotărârea şi dacă se stabileşte că:

a)împotriva persoanei condamnate şi pentru aceleaşi fapte s-a pronunţat o hotărâre în România sau în orice alt stat decât statul emitent şi, în cel din urmă caz, hotărârea a fost executată;

b)executarea hotărârii este prescrisă conform legii române, iar hotărârea se referă la fapte care intră în competenţa instanţelor române;

c)hotărârea se referă la fapte care:

(i)sunt considerate de legea română ca fiind comise integral sau parţial pe teritoriul României ori într-un loc considerat ca atare; sau

(îi) au fost comise în afara teritoriului statului emitent, iar legea română nu permite urmărirea aceloraşi infracţiuni atunci când sunt comise în afara teritoriului României;

d)există imunitate conform legii române, ceea ce face imposibilă executarea hotărârii;

e)hotărârea a fost pronunţată referitor la o persoană fizică care, conform legii române, dată fiind vârsta acesteia, nu ar fi trebuit să răspundă penal pentru faptele cu privire la care s-a pronunţat hotărârea;

f)conform certificatului prevăzut la anexa nr. 3, persoana respectivă:

(i)în cazul unei proceduri scrise, nu a fost, în conformitate cu legea statului emitent, informată personal sau printr-un reprezentant, competent potrivit legii naţionale, referitor la dreptul său de a contesta cauza şi la termenele de exercitare a căii de atac; sau

(îi) nu s-a prezentat personal, cu excepţia cazului în care certificatul precizează că:

–persoana a fost informată personal sau printr-un reprezentant, competent potrivit legii naţionale, referitor la procedura desfăşurată în conformitate cu legea statului emitent; sau

–persoana a specificat că nu contestă cauza;

g)pedeapsa pecuniară este mai mică de 70 euro sau decât echivalentul în lei al acestei sume.

(3)În cazurile menţionate la alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi f), înainte de a decide nerecunoaşterea şi neexecutarea, totale sau parţiale, ale unei hotărâri, autoritatea judiciară română de executare se va consulta cu autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace adecvate, şi, dacă este cazul, va solicita acesteia furnizarea oricăror informaţii fără întârziere.

Articolul 187^43Stabilirea sumei de plată

(1)Dacă se stabileşte că hotărârea se referă la fapte care nu au fost comise pe teritoriul statului emitent, autoritatea judiciară română de executare poate decide să reducă suma pedepsei executate la suma maximă prevăzută pentru fapte similare de legea română, atunci când faptele intră în competenţa instanţelor române.

(2)Autoritatea judiciară română de executare schimbă, dacă este cazul, pedeapsa în moneda statului de executare, la cursul valutar de la data pronunţării pedepsei.

Articolul 187^44Legea care guvernează executarea

(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 187^45, executarea hotărârii este guvernată de legea română în acelaşi mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanţă judecătorească română. Numai autorităţile române au competenţa de a decide asupra procedurilor de executare şi de a stabili toate măsurile legate de aceasta, inclusiv motivele de încetare a executării.

(2)În cazul în care persoana condamnată poate face dovada plăţii totale sau parţiale efectuate în orice stat, autoritatea judiciară română de executare se consultă cu autoritatea competentă din statul emitent în modul prevăzut la art. 187^42 alin. (3). Orice parte din pedeapsă recuperată în orice alt mod din orice stat trebuie dedusă integral din suma care trebuie executată în România.

Articolul 187^45Înlocuirea pedepsei pecuniare

Dacă executarea unei hotărâri nu este posibilă, fie total, fie parţial, autoritatea judiciară română de executare poate dispune înlocuirea amenzii, în condiţiile art. 63^1 din Codul penal.

Articolul 187^46Amnistia, graţierea şi revizuirea

(1)Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de către statul emitent, cât şi de către statul român.

(2)Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 187^45, orice revizuire a hotărârii este de competenţa exclusivă a statului emitent.

Articolul 187^47Destinaţia fondurilor obţinute din executarea hotărârilor şi cheltuielile

(1)Fondurile obţinute din executarea hotărârilor de autorităţile judiciare române de executare se fac venit la bugetul de stat, dacă nu se convine altfel cu statul emitent şi statul român, mai cu seamă în cazurile prevăzute la art. 187^34 alin. (2) lit. b).

(2)Cheltuielile efectuate de autorităţile române în aplicarea prezentei secţiuni rămân în sarcina statului român.

Articolul 187^48Informare

Autoritatea judiciară română de executare informează neîntârziat autoritatea competentă a statului emitent prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă:

a)despre transmiterea hotărârii către autoritatea competentă;

b)despre orice hotărâre de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii şi motivele pentru care s-a pronunţat aceasta;

c)despre neexecutarea totală sau parţială a hotărârii şi motivele pentru care s-a pronunţat aceasta;

d)despre executarea hotărârii imediat după încheierea executării;

e)despre înlocuirea sancţiunii pecuniare cu o altă pedeapsă.

Secţiunea a 5-a Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce la ordinele de confiscarePARAGRAFUL 1 - Dispoziţii generale

Articolul 187^49Definiţii

(1)Prin ordin de confiscare se înţelege sancţiunea sau măsura dispusă de o instanţă ca urmare a unei proceduri penale, care constă în scoaterea forţată definitivă a bunurilor din patrimoniul celui care le deţine.

(2)Prin bun se înţelege orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal, mobil ori imobil, precum şi documentele sau instrumentele juridice care dovedesc existenţa unui titlu sau a unui drept asupra acestui bun, cu privire la care instanţa din statul emitent a stabilit că:

a)constituie produsul infracţiunii sau corespunde în totalitate ori în parte valorii acestui produs; sau b) constituie instrumentul unei asemenea infracţiuni.

(3)Prin produsul unei infracţiuni se înţelege orice avantaj economic ce decurge din săvârşirea faptei penale. Poate îmbrăca orice formă de bun care a luat fiinţă prin săvârşirea infracţiunii.

(4)Prin instrument al unei infracţiuni se înţelege orice fel de bun care a folosit sau a fost destinat să folosească, în orice fel, în totalitate ori parţial, pentru săvârşirea infracţiunii sau infracţiunilor.

(5)Prin bunuri culturale care fac parte din patrimoniul naţional cultural se înţelege bunurile definite conform art. 58^2 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune art. 1 alin. (1) din Directiva Consiliului 93/7/CEE din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui alt stat membru.

(6)Atunci când procedurile penale care au condus la confiscare se referă la o infracţiune principală şi la infracţiunea de spălare de bani, prin infracţiunea prevăzută la art. 187^63 alin. (1) lit. f) se înţelege infracţiunea principală.

(7)Prin stat emitent se înţelege statul membru în care o instanţă a emis un ordin de confiscare în cadrul unei proceduri penale.

(8)Prin stat de executare se înţelege statul membru căruia ordinul de confiscare i-a fost transmis spre executare.

(9)Prin decizia-cadru se înţelege Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce la ordinele de confiscare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 24 noiembrie 2006.

Articolul 187^50Ordinul de confiscare şi certificatul

(1)Ordinul de confiscare se emite în forma şi în conformitate cu legislaţia statului emitent şi este însoţit de certificatul prevăzut la alin. (3).

(2)Potrivit legii române, prin ordin de confiscare se înţelege hotărârea prin care instanţa a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale, cu menţiunea definitivă ori dispozitivul acestei hotărâri, cuprinzând dispoziţia de confiscare.

(3)Certificatul trebuie să fie întocmit potrivit formularului standard prevăzut la anexa nr. 4 şi să fie semnat şi ştampilat de autoritatea judiciară care a dispus confiscarea. De asemenea, conţinutul certificatului trebuie să fie certificat de autoritatea judiciară emitentă.

Articolul 187^51Autorităţi române competente

(1)Autorităţile române competente să emită un ordin de confiscare sunt instanţele judecătoreşti.

(2)În cazul ordinului de confiscare emis de o autoritate judiciară dintr-un stat membru, competenţa de executare aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află bunul care face obiectul confiscării. În cazul în care ordinul de confiscare priveşte:

a)mai multe bunuri mobile aflate în circumscripţia unor tribunale diferite, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti;

b)mai multe bunuri mobile şi un bun imobil, competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află bunul imobil;

c)mai multe bunuri imobile, aflate în circumscripţia unor tribunale diferite, competenţa aparţine tribunalului în circumscripţia căruia se află bunul imobil având valoarea cea mai mare.

(3)În cazul ordinelor de confiscare multiple, transmise de mai multe state membre emitente, pentru aceleaşi bunuri, competenţa aparţine tribunalului mai întâi sesizat.

(4)Autoritatea centrală română în aplicarea art. 3 alin. (2) din decizia-cadru este Ministerul Justiţiei, care are rolul de a asista instanţele judecătoreşti şi de a transmite şi primi ordinele de confiscare în cazul în care contactul direct nu este posibil.

Articolul 187^52Domeniul de aplicare

(1)Dacă faptele care au condus la emiterea unui ordin de confiscare constituie una sau mai multe dintre următoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, şi sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată maximă de cel puţin 3 ani, ordinul de confiscare este executat fără verificarea dublei incriminări:

1.participarea la un grup criminal organizat;

2.terorismul;

3.traficul de persoane;

4.exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă;

5.traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;

6.traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive;

7.corupţia;

8.frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;

9.spălarea produselor infracţiunii;

10.falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;

11.fapte legate de criminalitatea informatică;

12.infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie;

13.facilitarea intrării şi şederii ilegale;

14.omorul, vătămarea corporală gravă;

15.traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;

16.răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostateci;

17.rasismul şi xenofobia;

18.furtul organizat sau armat;

19.traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;

20.înşelăciunea;

21.racketul şi extorcarea de fonduri;

22.contrafacerea şi pirateria produselor;

23.falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;

24.falsificarea de mijloace de plată;

25.traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere;

26.traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;

27.traficul de vehicule furate;

28.violul;

29.incendierea cu intenţie;

30.crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale;

31.sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;

32.sabotajul.

(2)Pentru alte cazuri decât cele menţionate la alin. (1), recunoaşterea şi executarea unui ordin de confiscare este supusă condiţiei ca faptele care au determinat dispunerea confiscării să reprezinte o faptă care ar permite confiscarea potrivit legii române, oricare ar fi elementele constitutive şi calificarea juridică în legea statului emitent sau oricum ar fi descrisă fapta în legea acestui stat.

Articolul 187^53Amnistia, graţierea şi revizuirea ordinelor de confiscare

(1)Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de către statul emitent, cât şi de statul de executare.

(2)Revizuirea ordinului de confiscare poate fi dispusă numai de către statul emitent.

PARAGRAFUL 2 - Procedura de transmitere de către autorităţile române a ordinelor de confiscare şi a certificatului

Articolul 187^54Transmiterea ordinelor de confiscare şi a certificatului

(1)Ordinul de confiscare împreună cu certificatul prevăzut la art. 187^50, însoţite de o traducere în limba sau în limbile oficiale ale statului membru de executare sau în altă limbă acceptată de acesta, se transmite de autoritatea judiciară emitentă direct autorităţii competente din statul de executare, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă şi în condiţii care să permită autorităţii competente a statului de executare să stabilească autenticitatea acestora. Traducerea se efectuează prin grija autorităţii judiciare emitente.

(2)Originalul ordinului de confiscare şi originalul certificatului sunt transmise statului de executare, la cerere.

(3)În cazul în care autoritatea judiciară emitentă nu cunoaşte autoritatea competentă să recunoască şi să execute ordinul de confiscare, aceasta solicită statului de executare, prin punctele de contact ale României la Reţeaua Judiciară Europeană, să îi furnizeze informaţii în acest sens.

(4)Transmiterea directă prevăzută la alin. (1) nu este permisă în cazul în care un stat membru a desemnat o autoritate centrală pentru transmiterea sau primirea ordinelor de confiscare.

(5)Toate comunicările legate de recunoaşterea şi executarea ordinului de confiscare au loc direct între autoritatea emitentă şi autoritatea competentă din statul de executare, sub rezerva prevederilor alin. (4).

Articolul 187^55Determinarea statului membru competent să execute ordinul de confiscare

(1)Ordinul de confiscare şi certificatul prevăzut la art. 187^50 pot fi transmise:

a)dacă ordinul de confiscare are ca obiect confiscarea unei sume de bani, către autoritatea competentă din statul membru în care autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să creadă că persoana fizică sau juridică faţă de care s-a dispus confiscarea deţine bunuri sau venituri;

b)dacă ordinul de confiscare are ca obiect confiscarea unor părţi dintr-un bun, către autoritatea competentă din statul membru în care autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să creadă că se află bunul supus confiscării.

(2)În lipsa unor indicii întemeiate, care să permită determinarea statului membru căruia să îi fie transmis ordinul, autoritatea judiciară emitentă poate transmite ordinul de confiscare către autoritatea competentă din statul membru în care domiciliază sau îşi are sediul persoana fizică sau juridică împotriva căreia a fost emis ordinul.

Articolul 187^56Transmiterea unui ordin de confiscare către unul sau mai multe state de executare

(1)Ordinul de confiscare poate fi transmis doar unui singur stat de executare, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2) şi (3).

(2)Ordinul de confiscare privind părţi dintr-un bun determinat poate fi transmis către mai multe state de executare, în acelaşi timp, atunci când:

a)autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să creadă că anumite părţi din bunul supus confiscării se află în locaţii diferite din mai multe state de executare;

b)confiscarea unei anumite părţi dintr-un bun supus confiscării implică activităţi care presupun acţiuni din partea mai multor state de executare, sau autoritatea judiciară emitentă are motive întemeiate să creadă că o anumită parte dintr-un bun supus confiscării se află în unul din două sau mai multe state de executare.

(3)Ordinul de confiscare a unei sume de bani poate fi transmis mai multor state de executare, în acelaşi timp, atunci când autoritatea judiciară emitentă consideră că este necesar să transmită astfel, spre exemplu, dacă bunul respectiv nu a fost indisponibilizat conform Deciziei-cadru a Consiliului 2003/577/JAI, sau valoarea bunului care ar putea fi confiscat în România, ca stat emitent, şi în oricare dintre statele de executare nu este suficientă pentru executarea întregii sume prevăzute în ordinul de confiscare.

Articolul 187^57Efectele transmiterii unui ordin de confiscare

(1)Transmiterea ordinului de confiscare către unul sau mai multe state de executare nu aduce atingere dreptului autorităţii judiciare române de a dispune executarea confiscării, potrivit Codului român de procedură penală.

(2)În cazul transmiterii către unul sau mai multe state de executare a unui ordin de confiscare privind o sumă de bani, valoarea ce decurge din executarea sa nu poate depăşi suma maximă specificată în ordinul de confiscare.

(3)Autoritatea judiciară emitentă informează, fără întârziere, autoritatea competentă din fiecare stat de executare:

a)în cazul în care consideră, spre exemplu, în baza informaţiilor pe care fiecare din statele de executare i le-a adus la cunoştinţă, că există riscul să se depăşească suma maximă prevăzută în ordinul de confiscare. În cazul în care autoritatea judiciară emitentă a fost informată că executarea ordinului de confiscare a fost amânată, aceasta informează, fără întârziere, autoritatea competentă din statul de executare dacă mai există sau nu un astfel de risc;

b)în cazul în care confiscarea a fost executată în tot sau în parte în România sau într-unul din statele de executare. În situaţia confiscării în parte, autoritatea judiciară emitentă specifică suma pentru care ordinul de confiscare se mai execută;

c)în cazul în care, ulterior transmiterii unui ordin de confiscare, o autoritate română primeşte din partea persoanei faţă de care s-a emis ordinul de confiscare orice sumă de bani pe care aceasta o achită de bunăvoie în contul ordinului de confiscare. În situaţia confiscării produsului infracţiunii, orice parte din sumă se deduce din suma care trebuie confiscată în statul de executare. În acest caz, autoritatea judiciară română emitentă specifică suma cu privire la care ordinul de confiscare se mai execută.

(4)În cazul în care, ca urmare a executării unui ordin de confiscare emis de o autoritate judiciară română, autoritatea de executare a despăgubit orice persoană interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă, statul român va rambursa statului de executare suma acordată ca despăgubire.

(5)În cazul în care autoritatea de executare informează că executarea ordinului de confiscare implică cheltuieli ridicate sau excepţionale, autoritatea judiciară română emitentă poate lua în considerare propunerea de împărţire a cheltuielilor pe baza unei fişe detaliate de plată prezentate de autoritatea de executare.

Articolul 187^58Încetarea executării confiscării

Autoritatea judiciară română emitentă aduce imediat la cunoştinţa autorităţii competente din statul de executare, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă, orice decizie de revocare a măsurii confiscării sau de retragere a ordinului de confiscare, indiferent de motiv.

PARAGRAFUL 3 - Procedura de executare de către autorităţile române a ordinelor de confiscare

Articolul 187^59Măsuri premergătoare

(1)Atunci când instanţa primeşte un ordin de confiscare, în termen de cel mult 24 de ore de la data primirii, verifică dacă ordinul este însoţit de traducerea în limba română.

(2)În cazul în care ordinul de confiscare nu este tradus, instanţa solicită autorităţii competente din statul emitent remiterea traducerii, într-un termen de cel mult 5 zile.

(3)Repartizarea cauzei se face în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în materie, unui complet format dintr-un singur judecător, termenul de judecată stabilit neputând fi mai mare de 5 zile.

(4)Dacă instanţa apreciază că nu este competentă să recunoască şi să ia măsurile necesare pentru executarea ordinului de confiscare, trimite, din oficiu, ordinul de confiscare instanţei competente să îl recunoască şi să îl execute şi informează despre aceasta autoritatea competentă a statului emitent. În situaţia în care ordinul de confiscare nu conţine suficiente informaţii pentru determinarea competenţei, instanţa poate solicita autorităţii competente din statul de emitere transmiterea informaţiilor suplimentare ori a certificatului prevăzut la art. 187^50, în situaţia în care acesta nu a fost transmis iniţial, fixând un termen, de cel mult 5 zile, în care autoritatea competentă din statul emitent să transmită astfel de documente.

Articolul 187^60Reguli cu privire la recunoaşterea şi executarea ordinelor de confiscare

(1)Ordinul de confiscare emis de o autoritate competentă dintr-un stat membru se recunoaşte fără a fi necesară nicio altă formalitate, cu excepţia cazului în care este incident unul dintre motivele de nerecunoaştere prevăzute la art. 187^63. (2) Ordinul de confiscare emis de o autoritate competentă dintr-un stat membru, recunoscut de instanţa judecătorească, se execută fără întârziere, cu excepţia cazului în care este incident unul dintre motivele de amânare prevăzute la art. 187^64. (3) În caz de refuz al recunoaşterii unui ordin de confiscare, instanţa analizează posibilitatea de a se consulta cu autoritatea competentă din statul de emitere, anterior pronunţării unei hotărâri în acest sens. În cazul în care refuzul se întemeiază pe motivele prevăzute la art. 187^63 alin. (1) lit. a), b), e), f) sau g), consultarea este obligatorie. De asemenea, consultarea este obligatorie în cazul prevăzut la art. 187^63 alin. (1) lit. d), dacă autoritatea competentă din statul emitent nu este informată potrivit art. 187^68 alin. (3).

(4)În cazul în care persoana faţă de care s-a dispus confiscarea poate prezenta dovada confiscării, în tot sau în parte, în orice stat, instanţa consultă autoritatea competentă din statul de executare. În cazul confiscării produselor infracţiunii, orice parte a sumei care este recuperată conform ordinului de confiscare din orice state, altele decât statul român, se deduce în totalitate din suma care trebuie confiscată de instanţa judecătorească.

(5)Instanţa poate dispune luarea de măsuri alternative la ordinul de confiscare, inclusiv pedeapsa cu închisoarea sau alte măsuri privative de libertate, numai dacă autoritatea competentă din statul emitent şi-a exprimat, în scris, acordul în acest sens.

(6)În cazul în care ordinul de confiscare priveşte o sumă de bani, instanţa converteşte, dacă este cazul, suma de bani supusă confiscării în moneda naţională la cursul valutar existent la data la care a fost emis ordinul de confiscare.

(7)În cazul în care executarea ordinului de confiscare implică cheltuieli ridicate sau excepţionale, autoritatea judiciară română de executare poate informa despre aceasta autoritatea competentă din statul emitent şi propune împărţirea cheltuielilor pe baza unei fişe detaliate de plată întocmite în acest sens.

Articolul 187^61Legea aplicabilă

Executarea ordinelor de confiscare este guvernată de legea română, autorităţile române fiind sigurele în măsură să decidă cu privire la executarea confiscării, inclusiv cu privire la măsurile ce trebuie luate în acest sens.

Articolul 187^62Confiscarea în cazuri speciale

(1)Dacă un ordin de confiscare priveşte o anumită parte dintr-un bun, în cazul în care autoritatea emitentă consimte, şi dacă o astfel de posibilitate este permisă de legea ambelor state, instanţa poate dispune confiscarea prin echivalent bănesc corespunzător valorii bunului supus confiscării.

(2)Dacă ordinul de confiscare priveşte o sumă de bani, în cazul în care suma de bani nu poate fi obţinută în totalitate, instanţa poate dispune confiscarea oricărei părţi dintr-un bun care va fi găsit disponibil.

Articolul 187^63Motive de nerecunoaştere sau neexecutare

(1)În afara cazului prevăzut la art. 187^52 alin. (2), recunoaşterea şi executarea ordinului de confiscare poate fi refuzată dacă:

a)certificatul prevăzut la art. 187^50 nu este anexat, este incomplet sau nu corespunde în mod evident cu ordinul de confiscare;

b)executarea ordinului de confiscare ar fi contrară principiului non bis în idem;

c)legislaţia română prevede o imunitate sau un privilegiu care face imposibilă executarea ordinului de confiscare;

d)drepturile oricărei părţi interesate, inclusiv drepturile terţilor de bună-credinţă, fac imposibilă executarea ordinului de confiscare, inclusiv acolo unde aceasta reprezintă o consecinţă a aplicării dispoziţiilor prevăzute pentru protecţia juridică a drepturilor conform art. 187^68;

e)din certificatul anexat la ordinul de confiscare rezultă că persoana faţă de care s-a dispus confiscarea nu s-a înfăţişat personal şi nu a fost reprezentată de un avocat în cadrul procedurilor care au condus la dispunerea confiscării, afară numai dacă certificatul atestă faptul că persoana respectivă a fost informată personal sau prin reprezentatul său competent, în conformitate cu dreptul intern, cu privire la procedurile juridice, în conformitate cu legislaţia din statul de emitere, sau dacă persoana respectivă a specificat că nu contestă ordinul de confiscare;

f)ordinul de confiscare are la bază proceduri penale cu privire la infracţiuni care:

–conform legislaţiei române sunt privite ca fiind săvârşite, în totalitate sau parţial, pe teritoriul statului român; sau

–au fost săvârşite în afara teritoriului statului emitent, iar legislaţia română nu permite luarea unor măsuri faţă de infracţiunile care au fost comise în afara teritoriului statului român;

g)executarea ordinului de confiscare aduce atingere principiilor constituţionale;

h)executarea ordinului de confiscare s-a prescris potrivit legii române, cu condiţia ca infracţiunile să fie de competenţa autorităţilor române potrivit legislaţiei penale interne.

(2)În cazul menţionat la alin. (1) lit. a), instanţa poate să stabilească un termen pentru transmiterea sau completarea ori corectarea certificatului.

(3)Orice decizie de a refuza recunoaşterea şi executarea este luată şi notificată în cel mai scurt timp posibil autorităţilor competente ale statului de emitere.

(4)În cazul în care, în practică, executarea ordinului de confiscare este imposibilă deoarece bunul supus confiscării a dispărut, a fost distrus, nu poate fi găsit la locul indicat în certificat sau pentru că locul în care se găseşte bunul nu a fost indicat într-un mod destul de clar nici după consultarea statului emitent, instanţa informează imediat în această privinţă autoritatea competentă din statul emitent.

Articolul 187^64Amânarea executării ordinului de confiscare

(1)Instanţa poate amâna executarea unui ordin de confiscare transmis:

a)dacă, în cazul unui ordin de confiscare privind o sumă de bani, apreciază că există riscul ca valoarea totală rezultată din executarea sa să depăşească suma specificată în ordin datorită executării sale simultane în mai multe state membre;

b)în cazul unor acţiuni în despăgubire la care se face referire la art. 187^68;

c)dacă apreciază că executarea imediată a ordinului de confiscare ar putea prejudicia o procedură penală aflată în curs; amânarea este dispusă până la data la care executarea devine posibilă;

d)atunci când faţă de bunurile care fac obiectul ordinului de confiscare a fost dispusă confiscarea într-un proces penal intern.

(2)În cazul amânării, instanţa ia, pe durata amânării, toate măsurile necesare, similare cu măsurile luate în cazurile prevăzute de legislaţia internă, pentru a împiedica dispariţia bunurilor supuse confiscării.

(3)În cazul amânării prevăzute la alin. (1) lit. a), instanţa informează, fără întârziere, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă, autoritatea competentă din statul emitent.

(4)În cazurile la care se face referire în alin. (1) lit. b) şi c), instanţa întocmeşte un raport privind cauzele de amânare, incluzând, dacă este posibil, şi durata prevăzută pentru amânare, raport care va fi înaintat către autoritatea competentă din statul emitent.

(5)Imediat ce motivele amânării au încetat să mai existe, instanţa va lua toate măsurile necesare pentru executarea ordinului de confiscare şi pentru informarea autorităţii competente din statul de emitere.

Articolul 187^65Ordine de confiscare multiple

În cazul în care instanţa instrumentează:

a)două sau mai multe ordine de confiscare privind o sumă de bani, care au fost emise împotriva aceleiaşi persoane fizice sau juridice, iar persoana în cauză nu prezintă suficiente mijloace în România în vederea executării tuturor ordinelor; sau b) două sau mai multe ordine de confiscare privind aceleaşi bunuri, aceasta ia în considerare toate circumstanţele, inclusiv cele privind bunurile indisponibilizate, gravitatea şi locul unde a fost săvârşită infracţiunea, data emiterii şi data transmiterii ordinelor respective, pentru a decide care dintre ordinele de confiscare va fi executat.

Articolul 187^66Dispunerea de bunurile confiscate

(1)Statul român, prin organele sale competente, dispune de sumele de bani obţinute în urma executării unui ordin de confiscare, după cum urmează:

a)în cazul în care sumele de bani obţinute în urma executării unui ordin de confiscare au o valoare sub 10.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, acestea se fac venit la bugetul de stat;

b)în toate celelalte cazuri, 50% din suma obţinută în urma executării unui ordin de confiscare va fi transferată către statul emitent.

(2)În cazul celorlalte bunuri, confiscarea se execută într-unul dintre următoarele moduri:

a)bunurile confiscate se pot valorifica, prin vânzare, potrivit dispoziţiilor legale, situaţie în care suma obţinută în urma valorificării se distribuie potrivit prevederilor alin. (1); sau b) bunurile confiscate pot fi transferate către statul emitent. În cazul în care ordinul de confiscare acoperă o parte din valoarea ordinului, bunurile se transferă către statul emitent, numai dacă autoritatea competentă a acestui stat consimte în acest sens;

c)atunci când nu se pot aplica prevederile lit. a) sau b), se poate dispune cu privire la bunurile confiscate într-un alt mod, în conformitate cu dispoziţiile legii române.

(3)Bunurile culturale, parte a patrimoniului naţional, supuse confiscării nu pot fi vândute sau transferate.

(4)Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică dacă nu se dispune altfel printr-un acord încheiat între statul român şi statul emitent.

Articolul 187^67Informaţii privind rezultatul executării

Autoritatea de executare informează, fără întârziere, autoritatea competentă din statul emitent, cu privire la:

a)comunicarea unui ordin de confiscare către instanţa română competentă, potrivit art. 187^59 alin. (4);

b)hotărârea motivată prin care s-a refuzat recunoaşterea ordinului de confiscare;

c)neexecutarea totală sau parţială a ordinelor de confiscare pentru motivele prevăzute la art. 187^53, art. 187^60 alin. (3), art. 187^61 şi art. 187^65;

d)executarea ordinului, de îndată ce s-a realizat;

e)aplicarea unor măsuri alternative executării ordinului de confiscare, potrivit art. 187^60alin. (5).

Articolul 187^68Despăgubiri

(1)Orice parte interesată, inclusiv terţii de bună-credinţă implicaţi, are dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii, în cazul încălcării drepturilor sale prin recunoaşterea şi executarea unui ordin de confiscare.

(2)Motivele de fond care au stat la baza emiterii ordinului de confiscare nu pot fi contestate în faţa instanţei române de executare.

(3)În cazul în care este introdusă o acţiune în despăgubire în faţa instanţei române, aceasta informează autoritatea competentă din statul emitent.

Articolul 187^69Rambursare

(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 187^68 alin. (2), în cazul în care statul român răspunde pentru prejudiciile cauzate uneia din persoanele interesate, inclusiv terţii de bună-credinţă, ca urmare a executării unui ordin de confiscare transmis spre executare unei autorităţi judiciare române, acesta va solicita statului emitent orice sumă plătită ca despăgubire persoanei în cauză, cu excepţia cazului şi în măsura în care paguba sau o parte a acesteia se datorează în mod exclusiv conduitei autorităţilor române.

(2)Dispoziţiile alin. (1) nu aduc atingere prevederilor legale interne privind acţiunile în despăgubire formulate de persoanele fizice sau juridice.

66.După articolul 189 se introduce următoarea menţiune:

Prezenta lege transpune în legislaţia naţională dispoziţiile deciziilor-cadru ale Uniunii Europene din domeniul cooperării judiciare în materie penală, după cum urmează:

1.Decizia-cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 190 din 18 iulie 2002;

2.Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 196 din 2 august 2003;

3.Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 76 din 22 martie 2005;

4.Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce la ordinele de confiscare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 24 noiembrie 2006.

Articolul II

Anexa la Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă şi se înlocuieşte cu anexele nr. 1- 4 la prezenta lege.

Articolul III

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

EUGEN NICOLICEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 28 octombrie 2008.

Nr. 222.

Anexa 1

MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE*1)

───────────

*1) Acest mandat trebuie completat sau tradus în una dintre limbile oficiale ale statului membru de executare, atunci când acel stat este cunoscut, ori în una dintre oricare alte limbi acceptate de acel stat.

Prezentul mandat a fost emis de o autoritate judiciară competentă. Solicit ca persoana menţionată mai jos să fie arestată şi predată autorităţilor judiciare în vederea efectuării urmăririi penale sau a executării unei pedepse ori măsuri de siguranţă privative de libertate.

Anexa 2

CERTIFICAT

Anexa 3

CERTIFICAT

Anexa 4

CERTIFICAT