Decizie nr. 541 din 15 octombrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

1.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 6 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Shahin Sherif Ahmed Ahmed Mohamed în Dosarul nr. 800/232/2014 al Judecătoriei Găeşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 230D/2014.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 octombrie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012, a amânat pronunţarea pentru data de 15 octombrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3.Prin Încheierea din data de 13 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 800/232/2014, Judecătoria Găeşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 6 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Shahin Sherif Ahmed Ahmed Mohamed cu ocazia soluţionării unei cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.

4.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate "încalcă flagrant prevederile Constituţiei privind dreptul fiecărui cetăţean de a beneficia de legea penală mai favorabilă în cazul pedepselor privative de libertate definitive".

5.Judecătoria Găeşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive trebuie să se realizeze în corelaţie cu principiul respectării autorităţii de lucru judecat, deoarece o restrângere a acestei autorităţi se justifică doar în măsura în care este necesar să se asigure şi respectarea principiului legalităţii pedepsei. Legalitatea pedepsei nu implică doar un suport legal la data aplicării, ci şi menţinerea acestui suport pe durata executării, însă art. 15 alin. (2) din Constituţie nu obligă la retroactivitatea nelimitată a legii penale mai favorabile, ci doar permite această retroactivitate, lăsând legiuitorului libertatea de a-i stabili limitele în cazul proceselor definitiv judecate. Aplicarea legii penale mai favorabile se poate realiza în cazul proceselor în curs la data când intervine legea penală mai favorabilă după un algoritm diferit de cel aplicabil în cazul proceselor definitiv judecate, cu respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, dar şi al legalităţii pedepsei. De asemenea, dispoziţiile legale criticate asigură acelaşi tratament sancţionator pentru persoanele condamnate definitiv, fără nicio discriminare.

6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7.Avocatul Poporului apreciază că soluţia legislativă criticată este justificată de necesitatea asigurării unui echilibru între principiile de rang constituţional vizând separaţia puterilor în stat, legalitatea pedepsei şi neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile. Principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat impune o restrângere minimă adusă de către puterea legiuitoare autorităţii de lucru judecat, restrângerea fiind justificată doar în considerarea altor principii de natură constituţională - cel al legalităţii pedepsei şi al aplicării legii penale mai favorabile.

8.În aplicarea textelor de lege criticate, în condiţiile în care pedeapsa aflată în executare depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă, există o diferenţă de pedeapsă care nu se mai regăseşte într-un text în vigoare, fiind astfel necesară reducerea pedepsei aplicate la maximul prevăzut de legea nouă. În acest fel, se asigură atât respectarea principiului legalităţii pedepsei, pedeapsa aplicată fiind legală în raport cu legea veche, dar şi cu legea nouă, cât şi un just echilibru între principiul autorităţii de lucru judecat şi aplicarea legii penale mai favorabile.

9.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 187/2012 raportate la art. 15 alin. (2) din Constituţie, constată că prevederea legală criticată reprezintă concretizarea aplicării legii penale mai favorabile, întrucât decăderile, interdicţiile şi incapacităţile decurgând din condamnări promulgate în baza legii vechi îşi produc efectele până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării judecătoreşti, numai în măsura în care fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea este prevăzută şi de legea penală nouă şi dacă decăderile, interdicţiile şi incapacităţile sunt prevăzute de lege.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 şi art. 6 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

–Art. 4: "Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.";

–Art. 6: "Decăderile, interdicţiile şi incapacităţile decurgând din condamnări pronunţate în baza legii vechi îşi produc efectele până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării judecătoreşti, în măsura în care fapta pentru care sa pronunţat condamnarea este prevăzută şi de legea penală nouă şi dacă decăderile, interdicţiile şi incapacităţile sunt prevăzute de lege."

13.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014; Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, şi Decizia nr. 437 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 4 august 2014, Curtea Constituţională a statuat că aceste dispoziţii nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16.

15.Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut existenţa anumitor deosebiri între aplicarea principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei şi aplicarea aceluiaşi principiu în situaţia în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă.

16.Astfel, Curtea a observat că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).

17.De asemenea, Curtea a observat existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, care intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a reţinut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată poate fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancţiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză. Curtea a apreciat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate, descris mai sus, şi alte drepturi sau valori constituţionale care pot contracara parţial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.

18.Având în vedere cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.

19.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 187/2012, Curtea observă că acestea permit ca decăderile, interdicţiile şi incapacităţile care decurg din condamnările pronunţate în baza legii vechi să îşi producă în continuare efectele, până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării judecătoreşti, doar în măsura în care fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea este prevăzută şi de legea penală nouă şi dacă decăderile, interdicţiile şi incapacităţile sunt prevăzute de lege.

20.Astfel, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate reprezintă tocmai o materializare a principiului constituţional al aplicării legii penale mai favorabile. În măsura în care fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea nu mai este prevăzută de legea penală nouă sau dacă, deşi este prevăzută, decăderile, interdicţiile şi incapacităţile nu mai sunt prevăzute de lege, acestea din urmă nu îşi vor mai produce efectele după apariţia legii noi.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Shahin Sherif Ahmed Ahmed Mohamed în Dosarul nr. 800/232/2014 al Judecătoriei Găeşti şi constată că dispoziţiile art. 4 şi art. 6 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Găeşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu