Decizie nr. 2 din 18 februarie 2013

Dosar nr. 21/2012

Livia Doina Stanciu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale

Carmen Elena Popoiag - judecător la Secţia I civilă

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă

Florentin Sorin Drăguţ - judecător la Secţia I civilă - judecător raportor

Cristina Iulia Tarcea - judecător la Secţia I civilă

Dănuţ Cornoiu - judecător la Secţia I civilă

Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I civilă

Aurelia Motea - judecător la Secţia a II-a civilă

Paulina Lucia Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secţia a II-a civilă - judecător-raportor

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Doina Duican - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Gabriela Elena Bogasiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Carmen Sîrbu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Elena Canţăr - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal - judecător-raportor

Simona Camelia Marcu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Simona Cristina Neniţă - judecător la Secţia penală

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală

Completul competent să judece recursurile în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 21/2012 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 330^6 alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, şi ale art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data constituirii.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă prim-magistratul-asistent, doamna Aneta Ionescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data desemnării.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, cu referire la aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în privinţa proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Reprezentantul prim-adjunctului procurorului general, doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin, a susţinut recursul în interesul legii şi a solicitat să se stabilească faptul că dispoziţiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, nu se aplică proceselor în care prima instanţă a fost învestită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

1.Problema de drept care a generat practica neunitară

Prin recursul în interesul legii declarat în conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în vigoare la data sesizării, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a apreciat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la "interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, cu referire la aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în privinţa proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ".

2.Examenul jurisprudenţial

În urma verificărilor jurisprudenţei la nivel naţional s-a constatat că în procesele începute anterior datei de 25 noiembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, instanţele de control judiciar nu au un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusă dezlegării în cauza de faţă.

3.Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

3.1.Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a considerat că dispoziţiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor sunt aplicabile numai în situaţia în care cererea introductivă de instanţă a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat că în situaţia în care cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi prima instanţă a soluţionat procesul fără a intră în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, devin aplicabile dispoziţiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, conform art. XXII alin. (2) din această lege.

3.2.Într-o altă opinie s-a considerat că dispoziţiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor sunt aplicabile atunci când cererea de apel a fost formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

În acest sens, s-a arătat că din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea ca dispoziţiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în forma modificată, să se aplice cererilor de apel înregistrate după data de 25 noiembrie 2010, de vreme ce textul face referire la cererile formulate.

Prin urmare, în cadrul unui litigiu pornit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, noile reguli de procedură vor fi aplicabile acelor cereri formulate în cadrul litigiului, după data intrării în vigoare a legii.

Cererea de apel este o cerere formulată în cadrul unui litigiu, astfel încât prevederile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în noua redactare adusă prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, se vor aplica atunci când calea de atac a apelului a fost exercitată după intrarea în vigoare a acestei legi.

4.Opinia procurorului general

Exprimându-şi punctul de vedere, prim-adjunctul procurorului general a apreciat că primul punct de vedere exprimat este în acord cu litera şi spiritul legii, argumentând, în esenţă, că modificărilor care privesc aspecte procedurale ce pot fi integrate unui proces pendinte la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor trebuie să li se dea o aplicare unitară, în sensul raportării acestora la momentul sesizării originare a instanţei, prin cererea de chemare în judecată. Or, cererea de apel prin care se declanşează un control judecătoresc total devolutiv din partea unei instanţe superioare este o cerere care se integrează unui proces.

5.Raportul asupra recursului în interesul legii

Raportul întocmit în cauză a concluzionat ca fiind corectă una dintre soluţiile identificate de examenul jurisprudenţial, respectiv aceea că dispoziţiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor sunt aplicabile numai dacă procesul a început, în primă instanţă, după data intrării în vigoare a actului normativ menţionat.

6.Înalta Curte

Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data sesizării, cu referire la autorul sesizării şi existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.

În privinţa soluţiilor pe care le puteau pronunţa instanţele de apel, dispoziţiile art. 297 alin. 1 din Codul procedură civilă (în redactarea anterioară a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevedeau că, în cazul în care, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

În situaţia existenţei acestor motive de nelegalitate, hotărârea primei instanţe era obligatoriu desfiinţată şi cauza trimisă spre rejudecare, iar numărul desfiinţărilor cu trimitere spre rejudecare nu era limitat.

În forma supusă examinării, art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă stabileşte că regula, în cele două ipoteze prevăzute de text, este anularea hotărârii apelate şi evocarea fondului de către instanţa de apel, iar trimiterea spre rejudecare constituie o soluţie de excepţie ce poate fi dispusă doar atunci când sunt îndeplinite şi următoarele condiţii suplimentare:

a)cel puţin una dintre părţi a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare, prin cererea de apel ori prin întâmpinare;

b)soluţia trimiterii spre rejudecare nu a mai fost dispusă anterior în cursul procesului.

În determinarea înţelesului normelor tranzitorii conţinute în alin. (2) al art. XXII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, interpretarea gramaticală, prin raportare, fie la categoria proceselor începute, fie la categoria cererilor formulate, conduce la consecinţe diametral diferite sub aspectul aplicării principiilor noului act normativ. Pentru acest motiv, interpretarea gramaticală trebuie dublată de o interpretare sistematică şi teleologică a legii.

Din perspectiva obiectului de reglementare, Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor a operat modificări în privinţa unor norme de competenţă şi a unor norme de procedură propriu-zisă, menite să devanseze punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă.

Din perspectiva aplicării în timp a unora dintre modificările operate, legiuitorul a înţeles să deroge de la regula generală conţinută de art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub această lege, dat fiind caracterul flexibil al principiului enunţat şi posibilitatea atenuării sale.

Aceste situaţii constituie tot atâtea ipostaze de supravieţuire a legii vechi de procedură.

Alin. (1) al art. XXII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, cu titlu de derogare de la principiul enunţat, reia reglementarea cuprinsă în art. 725 alin. 2 din Codul procedură civilă, adăugându-se şi situaţiile de desfiinţare sau anulare, nemenţionate în norma generală.

De asemenea, alin. (2) al art. XXII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor instituie o serie de derogări de la regula aplicării imediate a normelor de procedură în procesele pendinte la data intrării în vigoare a legii noi.

În toate celelalte cazuri, textele de lege care cuprind modificări ale dispoziţiilor în materie procedurală din Codul de procedură civilă sau din legi speciale, precum şi cele care introduc noi reglementări procedurale, sunt de imediată aplicare, adică produc efecte şi în cauzele sau executările silite începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, dacă respectiva cauză este în curs de soluţionare sau executarea silită este în desfăşurare.

În demersul de lămurire a înţelesului şi întinderii sintagmei "se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi", se are în vedere şi materia în care operează modificările indicate în precedent de text, dacă ea se integrează unui proces ori dacă poate avea o existenţă de sine stătătoare (de exemplu, sesizările de recurs în interesul legii) ori complementară căilor de atac integrate unui proces (de exemplu, cererile la care se referă art. 281^2a din Codul de procedură civilă, introdus prin art. I pct. 25 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor).

Din aceste perspective, acelor modificări care privesc aspecte procedurale ce pot fi integrate unui proces pendinte la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor trebuie să li se dea o aplicare unitară, în sensul raportării acestora la momentul sesizării originare a instanţei, prin cererea de chemare în judecată.

Edificatoare în acest context este distincţia dintre noţiunea de "proces" şi cea de "cerere" la care textul de lege face trimitere.

În sens larg, noţiunea de "proces civil" este definită în doctrina juridică ca fiind mijlocul de realizare a justiţiei constând într-o serie de "activităţi desfăşurate de către instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor civile, conform procedurii stabilite de lege". În sens tehnic şi juridic, s-a apreciat că procesul civil parcurge o evoluţie, în faze de desfăşurare, începând cu etapa sesizării instanţei şi până la actul final al judecăţii, care este hotărârea. Fiecare etapă evoluează, la rândul său, cu ajutorul şi în baza unor acte de procedură, care sunt stabilite de lege astfel încât să asigure scopul final al procesului - pronunţarea unei hotărâri.

Totodată, pentru a stabili înţelesul noţiunii de "cerere" trebuie remarcată distincţia dintre cererea ca formă şi formalitate procedurală, cu referire la condiţiile prescrise pentru constituirea actului, şi cererea ca act de procedură în sensul dreptului procesual civil.

În speţă, cererea de apel, ca act de procedură, declanşează un control judecătoresc total devolutiv din partea unei instanţe superioare, de unde rezultă că este o cerere care se integrează unui proces civil aflat deja în evoluţie.

Ca atare, dispoziţiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sunt aplicabile numai dacă procesul a început, în primă instanţă, după data de 25 noiembrie 2010.

În acelaşi sens, în doctrină s-a susţinut că dispoziţiile legii noi nu sunt incidente apelurilor promovate după acest moment împotriva hotărârilor pronunţate în procese începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

În conformitate cu principiul previziunii efective, legea trebuie să fie previzibilă şi, tocmai de aceea, sintagma "cereri formulate" va trebui să aibă în vedere cererile adresate primei instanţe, nu şi pe cele de exercitare a căilor legale de atac.

În situaţia în care legiuitorul ar fi dorit ca dispoziţiile noii legi să se aplice şi cererilor de apel formulate după intrarea sa în vigoare, ar fi prevăzut în mod expres acest lucru în conţinutul art. XXII din acest act normativ.

Dezlegarea propusă pentru problema de drept oferă o soluţionare unitară în aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi în acele situaţii în care instanţele de apel sunt învestite cu mai multe cereri de apel, formulate de părţile din acelaşi proces, cereri care se pot situa la momente anterioare şi, respectiv, ulterioare, datei de 25 noiembrie 2010.

În astfel de situaţii, raportarea la momentul sesizării originare, reprezentate de formularea cererii de chemare în judecată, conferă nu doar previzibilitate, ci şi o unitate de abordare conceptuală în actul jurisdicţional pe care instanţa de apel este chemată să îl pronunţe.

Soluţia conferă continuitate de rezolvare a situaţiilor tranzitorii de genul celor analizate şi din perspectiva viitoarei aplicări a noului Cod de procedură civilă, de vreme ce soluţia de principiu, consacrată la momentul sesizării de art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificat prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, a fost preluată şi de art. 480 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă, iar, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, dispoziţiile noului cod vor fi aplicabile numai proceselor începute după intrarea sa în vigoare.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul în interesul legii şi va statua, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, că dispoziţiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, se aplică proceselor începute, prin cerere de chemare în judecată, după intrarea în vigoare a actului normativ menţionat.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii declarat de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, nu se aplică proceselor în care prima instanţă a fost învestită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2013.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

LIVIA DOINA STANCIU

Prim-magistrat-asistent,

Aneta Ionescu