Lege nr. 24 din 17 decembrie 1971

Capitolul 1

Articolul 1

În Republica Socialistă România, stat suveran, independent şi unitar, cetăţenia română reprezintă expresia relaţiilor social-economice, politice şi juridice dintre persoanele fizice şi statul socialist, constituind un atribut de onoare, de mare responsabilitate civică. Cetăţenia română dovedeşte apartenenţa cetăţeanului la statul socialist român.

Cetăţenii români, continuind legătură statornicită din generaţii în generaţii cu pămîntul stramosesc, tradiţiile sacre de lupta ale poporului român pentru apărarea fiinţei sale naţionale, pentru neatirnare, libertate şi progres social, participa prin întreaga lor activitate la dezvoltarea şi inflorirea patriei socialiste, la apărarea independentei, suveranităţii şi integrităţii sale.

Articolul 2

Toţi cetăţenii patriei, membrii ai marii familii a României socialiste, intemeiata pe unitatea moral-politica a întregului popor, sînt cetăţeni români, egali în drepturi şi îndatoriri, fără nici o ingradire sau deosebire pe temeiul naţionalităţii, rasei, sexului sau religiei, ori al modului de dobîndire a cetateniei.

Cetăţenii români se bucura de drepturi politice, economice şi sociale, precum şi de celelalte drepturi şi libertăţi consacrate de Constituţie şi legile tarii. Statul asigură libertatea şi demnitatea cetăţenilor săi, afirmarea multilaterala a personalităţii lor; de asemenea, ocroteşte pe cetăţenii români care se afla vremelnic în afară frontierelor tarii sau domiciliază în străinătate.

Cetăţenii români au îndatorirea să fie devotati patriei şi s-o apere, la nevoie, chiar cu preţul vieţii, sa lupte pentru ridicarea prestigiului ei în lume, să-şi pună întreaga lor energie şi capacitate de muncă în slujba intereselor generale ale poporului, să contribuie la apărarea şi creşterea avutiei naţionale, la întărirea şi dezvoltarea orinduirii socialiste, să respecte normele de convieţuire socială, sa nu divulge secretul de stat şi sa îndeplinească toate celelalte obligaţii prevăzute de Constituţie şi legile tarii.

De asemenea, au îndatorirea sa participe la acţiunile cetăţeneşti de interes comun pentru infrumusetarea, buna gospodărire şi dezvoltare a localităţilor în care trăiesc şi-şi desfăşoară activitatea.

Articolul 3

Stabilirea drepturilor şi îndatoririlor cetăţenilor români, a modurilor de dobîndire şi de pierdere a cetateniei române, constituie un atribut exclusiv al statului român.

În cazul în care un cetăţean român este considerat de legea unui stat străin ca avînd cetăţenia acelui stat, prevederile legii străine sînt fără efect faţă de dispoziţiile legii române.

Articolul 4

Încheierea căsătoriei între un cetăţean român şi un străin nu produce nici un efect asupra cetateniei soţilor.

Schimbarea cetateniei unuia dintre soţi nu produce nici un efect asupra cetateniei române a celuilalt soţ.

Declararea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei nu produce nici un efect asupra cetateniei soţului care a dobîndit cetăţenia română în timpul căsătoriei.

Capitolul 2

Articolul 5

Ca expresie a legăturii dintre părinţi şi copii, a continuităţii neîntrerupte pe pămîntul stramosesc a generaţiilor care au luptat pentru împlinirea idealurilor de libertate socială şi naţionala, cei născuţi din părinţi de cetăţenie română pe teritoriul Republicii Socialiste România sînt cetăţeni români.

Articolul 6

Este, de asemenea, cetăţean român acela care:

a)s-a născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român;

b)s-a născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română.

Copilul găsit pe teritoriul statului român este cetăţean român dacă nici unul dintre părinţi nu este cunoscut.

Articolul 7

Persoana care a pierdut cetăţenia română o redobindeste ca efect al repatrierii dacă, dorind să se integreze în societatea românească socialistă, a cerut şi a obţinut autorizaţie de repatriere.

Copilul minor al repatriatului dobîndeşte cetăţenie română pe data redobîndirii acesteia de către părintele sau repatriat, în afară de cazul în care domiciliază în străinătate împreună cu celălalt părinte.

În vederea realizării unităţii familiei celui care se repatriaza, soţul cetăţean străin sau fără cetăţenie al persoanei care se repatriaza dobîndeşte cetăţenie română dacă, odată cu cererea de repatriere a soţului sau, a declarat ca renunţa la cetăţenie străină şi ca voieşte sa dobindeasca cetăţenia română.

Persoanele care dobîndesc cetăţenia română în condiţiile alineatelor 1 şi 3 sînt obligate să depună jurămîntul prevăzut la articolul 13. Cetăţenia română se dobîndeşte pe data depunerii jurămîntului.

Articolul 8

Cetăţenia română se dobîndeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie, prin înfiere, dacă cel puţin unul dintre sotii care infiaza este cetăţean român, sau, atunci cînd înfierea se face de o singura persoana, dacă aceasta este cetăţean român, iar, în toate cazurile, infiatul nu a împlinit încă vîrsta de 18 ani.

Articolul 9

În cazul declarării nulităţii sau anulării înfierii, copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetăţean român, dacă domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.

În cazul desfacerii înfierii, copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani pierde cetăţenia română, pe data cînd înfierea a fost desfăcută, dacă acesta domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.

Articolul 10

Consiliul de Stat poate acorda cetăţenia română, la cerere, cetăţeanului străin sau persoanei fără cetăţenie care:

a)s-a născut şi domiciliază la data cererii pe teritoriul României ori, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază pe teritoriul statului român de cel puţin 5 ani sau de cel puţin 3 ani în cazul în care este căsătorit cu un cetăţean român. Pentru motive temeinice, aceste termene pot fi reduse;

b)dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa fidelitate faţă de statul şi poporul român, ca s-a integrat în viaţa economică şi socială a tarii, este gata să-şi aducă contribuţia la apărarea independentei şi suveranităţii Republicii Socialiste România şi este demn de a deveni cetăţean român, asumîndu-şi toate obligaţiile ce decurg din aceasta calitate;

c)a împlinit vîrsta de 18 ani;

d)depune o munca utila pentru societate ori, dacă este în imposibilitate de a munci, are mijloace de existenta asigurate;

e)renunţa, printr-o declaraţie în forma autentică, la cetăţenia străină, precum şi - chiar dacă nu are nici o cetăţenie - la orice angajament, obligaţie de fidelitate sau la vreun alt legamint faţă de un stat străin; totodată în declaraţie va arata ca a luat cunoştinţa de conţinutul jurămîntului, angajindu-se să depună, potrivit legii, în cazul în care i se va acorda cetăţenia română.

Articolul 11

Consiliul de Stat poate acorda cetăţenia română persoanei care a avut această cetăţenie şi care cere redobindirea ei, cu păstrarea domiciliului în străinătate, dacă îndeplineşte, în mod corespunzător, condiţiile prevăzute la art. 10.

Articolul 12

Cel care solicită cetăţenia română va arata, în cererea adresată Consiliului de Stat, ca întruneşte condiţiile legale pentru acordarea cetateniei, anexind actele necesare spre a dovedi îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 10 lit. a, c, d şi e.

Articolul 13

Persoana căreia i se acordă cetăţenie română potrivit art. 10 depune jurămîntul de credinţa şi loialitate faţă de Republica Socialistă România.

Jurămîntul are următorul conţinut:

Eu . . . . jur ca voi fi devotat patriei socialiste, poporului român şi conducerii de stat a Republicii Socialiste România. Jur ca voi respecta cu sfintenie Constituţia şi legile tarii şi ca voi îndeplini cu cinste toate îndatoririle de cetăţean, punînd întreaga mea capacitate de muncă în slujba intaririi şi apărării orinduirii sociale şi de stat a Republicii Socialiste România.

Articolul 14

Jurămîntul se depune în termen de 3 luni de la data primirii comunicării decretului prin care s-a acordat cetăţenia română, la sediul consiliului popular judeţean sau al municipiului Bucureşti pe raza cărui domiciliază cel ce depune jurămîntul.

Solemnitatea depunerii jurămîntului are loc în faţa unui membru al Consiliului de Stat, a preşedintelui şi secretarului comitetului executiv al consiliului popular respectiv.

Obligaţia de a depune jurămîntul de credinţa şi loialitate revine şi persoanei prevăzute la art. 11 dacă îşi va stabili domiciliul în ţara; în acest caz, jurămîntul va fi depus în termen de 3 luni de la data stabilirii acestui domiciliu.

Pentru motive temeinice, Consiliul de Stat poate prelungi termenul prevăzut în alineatele precedente, la cererea persoanei interesate.

Articolul 15

Cetăţenia română se dobîndeşte pe data depunerii jurămîntului; în cazul prevăzut de art. 11 cetăţenia română se redobindeste pe data decretului prin care a fost acordată.

Articolul 16

Copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani, născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie, dobîndeşte cetăţenia română, dacă domiciliază în Republica Socialistă România împreună cu cel puţin unul dintre părinţi, iar acesta dobîndeşte cetăţenia română.

Copilul dobîndeşte cetăţenia română, în condiţiile alineatului precedent, pe aceeaşi dată cu părintele sau.

Articolul 17

Dovada cetateniei române se face prin buletinul de identitate.

Cetăţenia copilului pînă la vîrsta de 14 ani se dovedeşte cu certificatul sau de naştere însoţit de buletinul de identitate al oricăruia dintre părinţi sau, în cazul în care copilul este înscris în buletinul de identitate al unuia dintre părinţi, numai cu acest buletin.

Dacă dovada cetateniei copilului pînă la vîrsta de 14 ani nu se poate face în condiţiile alineatului precedent, dovada se va putea face cu certificatul eliberat de organele de evidenta a populaţiei.

Dovada cetateniei copiilor gasiti se face, pînă la vîrsta de 14 ani, cu certificatul de naştere.

Articolul 18

Actul valabil de trecere a frontierei emis de autorităţile române face dovada, în străinătate ca titularul este cetăţean român, afară de cazul în care acest act cuprinde o menţiune contrară.

În caz de nevoie, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Socialiste România eliberează dovezi de cetăţenie pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate.

Capitolul 3

Articolul 19

Cel care, rupindu-se de ţara, îşi încalcă îndatorirea de fidelitate faţă de patrie, tradeaza interesele poporului, acţionează împotriva unităţii, suveranităţii şi independentei statului sau săvîrşeşte orice alte acte duşmănoase sau de natura a ştirbi bunul renume al României devine nedemn de a purta inaltul titlu de cetăţean român.

Ca urmare, Consiliul de Stat poate retrage cetăţenia română aceluia care:

a)aflîndu-se în străinătate, se face vinovat de fapte ostile faţă de Republica Socialistă România sau de natura a aduce stirbire bunului ei renume;

b)aflîndu-se în străinătate, se inroleaza în forţele armate ale unui stat străin ori, fără autorizarea organelor competente ale Republicii Socialiste România ocupa o funcţie publică în serviciul unui alt stat;

c)pleacă din ţara în mod clandestin sau fraudulos;

d)a obţinut cetăţenia română în mod fraudulos;

e)este considerat, prin efectul legii străine, ca a dobîndit o cetăţenie străină şi nu a făcut, potrivit art. 22, cerere de aprobare a renunţării la cetăţenia română sau, făcînd o asemenea cerere, ea nu i-a fost aprobată.

Articolul 20

Cetăţenia română se pierde pe data decretului de retragere, în afară de cazul în care prin acel decret s-a stabilit o altă dată.

Articolul 21

Retragerea cetateniei române nu produce nici un efect asupra cetateniei soţului sau copiilor persoanei căreia i s-a retras cetăţenia.

Articolul 22

În mod excepţional, pentru motive temeinice, Consiliul de Stat poate aproba renunţarea la cetăţenia română cetăţeanului român care a împlinit vîrsta de 18 ani şi care:

a)se obliga, prin declaraţie autentică, sa nu savirseasca, după pierderea cetateniei române, fapte de natura sa aducă atingere intereselor statului şi poporului român;

b)nu este invinuit sau inculpat într-o cauza penală ori nu are de executat o pedeapsă penală;

c)nu are obligaţii patrimoniale faţă de stat sau faţă de persoane juridice ori fizice din ţara sau, avînd asemenea obligaţii, le îndeplineşte ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru îndeplinirea lor.

Cererea de aprobare a renunţării la cetăţenia română se face individual, cu arătarea motivelor şi dovezilor ce se invoca în sprijinul ei.

Prevederile art. 20 se aplică în mod corespunzător şi în cazul aprobării renunţării la cetăţenia română.

Articolul 23

Pierderea cetateniei române prin aprobarea renunţării la cetăţenie nu produce nici un efect asupra cetateniei soţului sau copiilor.

Cu toate acestea, în cazul cînd ambii părinţi obţin aprobarea renunţării la cetăţenia română, iar copilul minor se afla împreună cu ei în străinătate ori părăseşte împreună cu ei ţara, copilul pierde cetăţenia română odată cu părinţii sau, dacă aceştia au pierdut cetăţenia română la date diferite, pe ultima dintre aceste date. Copilul minor care, pentru a domicilia în străinătate, părăseşte ţara după ce ambii părinţi au pierdut cetăţenia română pierde cetăţenia română pe data plecării sale din ţara.

Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care numai unul dintre părinţi este cunoscut sau în viaţa.

Articolul 24

Copilul minor cetăţean român, înfiat de un cetăţean străin pierde cetăţenia română dacă infietorul solicita aceasta în mod expres şi dacă infiatul este considerat, potrivit legii străine, ca a dobîndit o cetăţenie străină.

În cazul declarării nulităţii sau anulării înfierii, copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani este considerat că nu a pierdut niciodată cetăţenia română, dacă domiciliază în ţara sau dacă se reintoarce pentru a domicilia în ţara.

În cazul desfacerii înfierii, copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani redobindeste cetăţenia română pe data cînd înfierea a fost desfăcută, dacă domiciliază în ţara sau dacă se reintoarce pentru a domicilia în ţara.

Articolul 25

În cazul prevăzut de art. 6 alin. 2, copilul găsit pierde cetăţenia română dacă, mai înainte de a împlini vîrsta de 18 ani, filiaţia sa a fost stabilită faţă de ambii părinţi, iar aceştia sînt de cetăţenie străină şi dacă, potrivit legii naţionale a acestora, copilul este considerat ca avînd aceeaşi cetăţenie cu părinţii sau cel puţin cetăţenia unui dintre ei. În aceleaşi condiţii, copilul pierde cetăţenia română dacă filiaţia sa a fost stabilită numai faţă de un părinte cetăţean străin, iar celălalt părinte a rămas necunoscut.

Cetăţenia română se pierde, în condiţiile alineatului precedent, pe data stabilirii filiaţiei copilului.

Capitolul 4Dispoziţii finale şi tranzitorii

Articolul 26

Sînt şi rămîn cetăţeni români toţi cei care au dobîndit şi păstrat această cetăţenie potrivit legilor anterioare.

Articolul 27

În cazul prevăzut de art. 2 lit. b al Decretului nr. 33 din 24 ianuarie 1952, dacă acordul părinţilor nu a intervenit pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi, copiii sînt cetăţeni români.

Articolul 28

Lucrările pregătitoare privind acordarea şi pierderea cetateniei române se întocmesc la Ministerul Afacerilor Interne.

Cererile de dobîndire a cetateniei române sau de aprobare a renunţării la această cetăţenie se depun, în ţara, la inspectoratele militiei judeţene sau al municipiului Bucureşti, iar în străinătate, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale Republicii Socialiste România.

Comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti vor trimite inspectoratelor militiei arătate în alineatul precedent dovezi cu privire la depunerea jurămîntului prevăzut la art. 13.

Eliberarea dovezilor de cetăţenie potrivit art. 18 alin. 2 se va face în condiţiile stabilite de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Afacerilor Interne.

Articolul 29

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Buletinul Oficial.

Cererile de dobîndire a cetateniei române şi cererile de aprobare a renunţării la cetăţenia română introduse în temeiul Decretului nr. 33 din 24 ianuarie 1952 şi care nu au fost soluţionate pînă la data intrării în vigoare a legii de faţă, se vor rezolva potrivit prevederilor prezentei legi.

Articolul 30

Pe data intrării în vigoare a legii de faţă, se abroga Decretul nr. 33 din 24 ianuarie 1952, modificat prin Decretul nr. 296 din 9 august 1954, precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi.