Decizie nr. 110 din 5 martie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret în Dosarul nr. 63.352/3/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.491D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 63.352/3/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret cu prilejul judecării unei cauze privind soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care contestaţia privind o decizie a Curţii de Conturi a fost respinsă ca neîntemeiată.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţia legală criticată este neconstituţională în privinţa sintagmei "înfiinţarea de activităţi finanţate integral din venituri proprii pe lângă unele instituţii publice", în condiţiile în care art. 116 şi 117 din Constituţie prevăd că entităţile din subordinea Guvernului sunt ministerele şi alte organe de specialitate, iar Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate în subordinea lor. În acest context, se susţine că Legea fundamentală nu face vorbire despre "înfiinţarea de activităţi", şi se presupune că această nouă expresie juridică se circumscrie celei de "organe de specialitate". În această situaţie, art. 67 din Legea nr. 500/2002 ar trebui să conţină şi condiţia înfiinţării "cu avizul Curţii de Conturi", astfel cum impune Constituţia.

Pe de altă parte, în lipsa unei definiţii juridice explicite a conceptului de "activitate", autorul excepţiei apreciază că acesta este utilizat în sens instituţional, însă tot acesta arată că "activitatea" respectivă nu poate fi calificată ca fiind un organ de specialitate, întrucât nu există un aviz al Curţii de Conturi, astfel încât "activitatea" la care face referire textul de lege în cauză nu pot reprezenta altceva decât componente sau părţi ale acestora în lumina art. 40 şi 56 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, sau, improbabil, "unităţi economice de stat" reglementate de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.

Se mai susţine că Legea fundamentală este suficient de restrictivă în utilizarea unor termeni ce ar putea produce confuzii, folosind cu caracter general termenul de "instituţie publică". Acest termen este strict reglementat în art. 137 din Constituţie care face referire la sistemul financiar public şi care acoperă întreaga arie de organe sau entităţi organizatorice ale statului.

Noţiunea de "instituţie publică" este lămurită, atât în sens general, cât şi în ceea ce priveşte aplicaţiile particulare, printr-o serie de acte normative. În schimb noţiunea de "activitate" nu este dezvoltată nicăieri.

De asemenea, se mai susţine că textul de lege criticat instituie obligativitatea obţinerii aprobării Guvernului pentru "înfiinţarea de activităţi pe lângă unele instituţii publice", aprobare care nu poate fi justificată atât timp cât noţiunea de "instituţie publică" este termenul comun tuturor puterilor şi autorităţilor statului, inclusiv acelora care nu se află în sfera de competenţă a Guvernului.

Autorul excepţiei mai arată că, dacă "activitatea" este o aplicaţie sau un dezmembrământ al instituţiei publice, ea ar trebui reglementată în mod clarificator chiar de norma primară care o introduce şi să se regăsească în sfera de acoperire a Constituţiei. Astfel, susţine că noţiunile juridice utilizate şi asimilate celei de "activitate" din norma legală criticată ar putea fi: compartimente, servicii, birouri, direcţii etc. sau servicii publice, unităţi subordonate, agenţii etc.

În concluzie arată că pentru încadrarea juridică corectă a expresiei criticate legiuitorul ar fi trebuit să folosească termeni consacraţi sau, dacă este o noţiune nouă, trebuia să o dezvolte în mod clarificator şi suficient chiar prin articolul care a introdus-o, întrucât numai astfel persoana interesată putea cunoaşte integral obiectul normei juridice şi o putea pune în aplicare sau o putea contesta. Totodată este nerealizabilă cerinţa normei criticate de a se "stabili domeniul de activitate" al "activităţii".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că norma legală criticată este constituţională prin raportare la prevederile Legii fundamentale pretins a fi încălcate, având în vedere că din motivarea excepţiei rezultă că autorul acesteia doreşte o clarificare a sensului şi înţelesului noţiunii de "activităţi" prevăzute de art. 67 din Legea nr. 500/2002.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează, în fapt, nedefinirea în cuprinsul Legii nr. 500/2002 a noţiunii de "activitate finanţată integral din venituri proprii".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 septembrie 2002, care au următorul cuprins:

Art. 67: "Regimul de finanţare a unor activităţi sau instituţii publice

Guvernul poate aproba înfiinţarea de activităţi finanţate integral din venituri proprii pe lângă unele instituţii publice sau schimbarea sistemului de finanţare a unor instituţii publice, din finanţate potrivit prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi lit. b) în finanţate în conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) lit. b) şi c), după caz, stabilind totodată domeniul de activitate, sistemul de organizare şi funcţionare a acestor activităţi, categoriile de venituri şi natura cheltuielilor."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 116 privind structura administraţiei publice centrale de specialitate, art. 117 privind înfiinţarea ministerelor, altor organe centrale de specialitate şi a autorităţilor administrativ autonome, art. 120 alin. (1) privind principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, art. 121 alin. (1) şi (2) privind autorităţile comunale şi orăşeneşti, art. 122 alin. (1) privind consiliul judeţean, precum şi ale art. 137 privind sistemul financiar.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Articolul 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice permite organizarea unor activităţi finanţate integral din venituri proprii pe lângă instituţiile publice, de regulă pe lângă cele finanţate integral de la buget, şi sunt tratate similar instituţiilor finanţate din venituri proprii, deoarece pentru ele se întocmeşte un buget distinct, se deschide cont de disponibil la Trezorerie, unde se evidenţiază doar veniturile şi cheltuielile aferente activităţii, potrivit art. 70 din lege.

Potrivit art. 69 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în cazul în care, la înfiinţare, în subordinea unor ordonatori principali de credite, a unor instituţii publice sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, acestea nu dispun de fonduri suficiente, în baza documentaţiilor temeinic fundamentate, ordonatorii principali de credite pot acorda împrumuturi fără dobândă din bugetul propriu, pe bază de convenţie. Aceste împrumuturi vor fi rambursate integral în termen de 6 luni de la data acordării.

Organizarea unor astfel de activităţi este aprobată de Guvern în baza unui act normativ, de regulă o hotărâre.

Astfel, Curtea reţine, cu titlu exemplificativ, că, în temeiul art. 67 din Legea nr. 500/2002, au fost înfiinţate mai multe astfel de activităţi finanţate integral din venituri proprii, după cum urmează:

–în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.515/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 28 decembrie 2002, pe lângă Ministerul Finanţelor Publice s-a înfiinţat activitatea de tipărire şi difuzare a publicaţiei Revista Finanţe Publice şi Contabilitate;

–în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 79/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 6 februarie 2003, în subordinea Academiei Române au fost înfiinţate activităţi privind administrarea bunurilor mobile şi imobile care au aparţinut Academiei Române şi au fost dobândite cu titlu de proprietate; de alimentaţie publică, cazare, protocol; de activităţi ştiinţifice pe bază de contracte de cercetare-dezvoltare, granturi interne şi externe, expertize, analize, avize şi studii ştiinţifice, activităţi de proiectare şi transfer tehnologic, consultanţă şi asistenţă de specialitate, servicii medicale, prestări editoriale etc., efectuate în afara programelor de cercetare aprobate şi finanţate de la bugetul de stat prin bugetul Academiei Române; activităţi specifice de microproducţie; activităţi specifice Bibliotecii Academiei Române şi Editurii Academiei Române; organizarea şi desfăşurarea doctoratului fără frecvenţă şi a studiilor avansate academic;

–în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 152/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 18 februarie 2003, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, au fost înfiinţate activităţi privind prestaţii de servicii consulare în regim de urgenţă;

–în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.411/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 9 septembrie 2004, pe lângă Serviciul Român de Informaţii au fost înfiinţate activităţi privind cercetarea, proiectarea şi realizarea de sisteme şi echipamente pentru înregistrarea, stocarea, transmisia şi protecţia informaţiilor, efectuarea de expertize tehnice, consultanţă şi pregătire a specialiştilor, pentru apărare, ordine publică şi securitate naţională, evaluarea şi certificarea sistemelor criptografice şi a aparatelor de criptare a comunicaţiilor, precum şi activităţile de cercetare, proiectare în cadrul unor granturi interne şi externe privind proiecte tehnice din domeniul securităţii naţionale; organizarea şi susţinerea logistică a examenelor de admitere, a unor cursuri postuniversitare, eliberarea de documente la cererea cursanţilor, activităţi specifice editurilor şi bibliotecilor cu privire la specificul Serviciului, precum şi activităţile de cercetare, proiectare în cadrul unor granturi interne şi externe privind proiecte din cadrul securităţii naţionale;

–în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 183/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 18 martie 2005, în subordinea Consiliului Superior al Magistraturii au fost înfiinţate activităţi privind organizarea concursurilor şi examenelor de admitere.

Astfel, susţinerea potrivit căreia activităţile finanţate din venituri proprii, potrivit art. 67 din Legea nr. 500/2002, ar reprezenta sau ar trebui calificate ca fiind, de fapt, organe de specialitate în subordinea Guvernului sau a ministerelor, nu este întemeiată, întrucât un asemenea lucru nu rezultă în niciun fel din dispoziţiile Legii fundamentale sau ale Legii finanţelor publice.

Mai mult, lipsa unei consacrări exprese în Constituţie a unei reglementări referitoare la activităţile finanţate integral din venituri proprii nu echivalează cu o încălcare a prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Însă, analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei este, de fapt, nemulţumit de definirea expresă a noţiunii de "înfiinţarea de activităţi finanţate integral din venituri proprii pe lângă unele instituţii publice".

Astfel, Curtea constată că argumentele pe care se întemeiază excepţia vizează înţelesul dispoziţiilor criticate, care se doreşte a fi definit prin efectuarea controlului de constituţionalitate. Însă o atare operaţie excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. Circumscrisă rolului său de "cvasi legiuitor negativ", Curtea Constituţională nu poate emite noi norme juridice, fie ele şi numai cu rol complinitor, şi nici să le modifice pe cele existente într-un sistem normativ; ea poate doar să constate incompatibilitatea care, eventual, ar exista între o normă de reglementare primară şi Legea fundamentală. De altfel, critica are ca obiect şi o problemă ce priveşte modul de interpretare şi aplicare a unor texte legale, aspecte ce intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret în Dosarul nr. 63.352/3/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 martie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin