Decizie nr. 71 din 18 februarie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată de Maria Vulcu în Dosarul nr. 1.551/2002, precum şi de Georgeta Craciuneanu în Dosarul nr. 1.550/2002, ambele dosare aflate pe rolul Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 381C/2002 la Dosarul nr. 380C/2002, având în vedere ca obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în cele doua dosare este identic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexarii. În consecinţa, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă şi al art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menţionate, pentru o mai buna administrare a justiţiei.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că nu sunt incalcate dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie referitoare la principiul neretroactivitatii, întrucât textele de lege criticate consacra protecţia dobânditorului de buna-credinţa, justificată din ratiuni de echitate socială. În ceea ce priveşte prevederile art. 46 alin. (4), întrucât acestea nu au legătură cu cauza, se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, retine următoarele:

Prin încheierile din 12 septembrie 2002, pronunţate în dosarele nr. 1.551/2002 şi nr. 1.550/2002, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată de Maria Vulcu şi, respectiv, de Georgeta Craciuneanu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile art. 46 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001 contravin principiului constituţional consacrat de art. 15 alin. (2), întrucât sancţionează cu nulitatea absolută actele juridice încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Judecătoria Sibiu, exprimandu-şi punctul de vedere, considera excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată şi apreciază ca Legea nr. 10/2001 are un caracter reparator, nu dispune pentru trecut, ci asigura reinstaurarea legalităţii şi normalitatii în spiritul principiilor constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca dispoziţiile legale criticate, care prevăd condiţiile în care actele de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul legii îşi menţin valabilitatea, nu contravin principiului constituţional al neretroactivitatii legii. Se invoca în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 191/2002.

Guvernul arata ca art. 46 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 10/2001 consacra principiul constituţional al neretroactivitatii, încheierea actelor juridice şi regimul juridic al nulităţii acestora fiind reglementate de legea în vigoare la acel moment. Astfel, regimul juridic al proprietăţii - conţinutul juridic, limitele şi mijloacele de apărare - este acelaşi pentru toţi proprietarii, aceştia fiind egal ocrotiţi de legea civilă în vigoare la acel moment. Referitor la art. 46 alin. (2), se apreciază ca protejarea dobânditorului de buna-credinţa este justificată de consideratiuni de echitate şi utilitate socială şi constituie una dintre excepţiile de la principiul "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis". Însă, în cazul în care dobanditorul este de rea-credinţa, având cunoştinţa de faptul ca vânzătorul nu este proprietarul bunului, contractul încheindu-se în frauda adevăratului proprietar cu complicitatea şi pe riscul cumpărătorului, sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii absolute, în virtutea principiului "fraus omnia corrumpit". În concluzie, excepţia de neconstituţionalitate este considerată ca fiind neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), excepţia fiind neîntemeiată, întrucât, în jurisprudenta sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că nu intră în competenţa sa controlul aplicării dispoziţiilor unei legi sub raportul acţiunii lor în timp.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 46 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, text de lege care are următorul conţinut:

–Art. 46 alin. (1), (2) şi (4): "(1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

(2)Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu buna-credinţa. [...] (4) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării."

Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate susţin ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), conform cărora: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile."

I. Examinând conţinutul încheierilor Judecătoriei Sibiu şi susţinerile autoarelor excepţiei, cu raportare la dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea constata că nu poate proceda la examinarea pe fond a excepţiei privind dispoziţiile art. 46 alin. (4), pentru ca soluţionarea cauzei, aflată pe rolul instanţei de judecată, nu depinde de dispoziţia legală criticata. Într-adevăr, textul legal menţionat sancţionează cu nulitatea absolută actele juridice de înstrăinare care au ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, iar litigiile în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate au ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil preluat de stat fără titlu valabil. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate referitoare la alin. (4) al art. 46 urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibila, în temeiul art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.

II. În ceea ce priveşte alin. (1) al art. 46, Curtea apreciază ca acesta nu face decât sa recunoască validitatea actelor juridice de înstrăinare încheiate cu respectarea legilor în vigoare la acea data, prin aplicarea principiului "tempus regit actum", şi deci nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), ci, dimpotriva, da expresie principiului neretroactivitatii legii.

Curtea constata ca, în realitate, excepţia de neconstituţionalitate vizează în exclusivitate teza întâi a alin. (2) al art. 46, potrivit căreia "Actele juridice de înstrăinare, [...] având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută"; or, considera autoarele excepţiei, o atare prevedere, prin care sunt invalidate post factum acte juridice încheiate anterior, în condiţii de deplina validitate, are caracter retroactiv şi, prin urmare, contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Potrivit textului de lege criticat, sancţiunea nulităţii absolute loveste actele juridice de înstrăinare în cazul în care sunt îndeplinite doua condiţii: obiectul actului de înstrăinare îl constituie un imobil preluat de stat fără titlu valabil, respectiv actul de înstrăinare a fost încheiat cu rea-credinţa.

Întrucât este de principiu ca nimeni nu poate transmite altuia mai mult decât are el însuşi, respectiv "nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet", un act de înstrăinare consimţit de un neproprietar este esentialmente viciat, fiind lipsit de eficienta juridică, se poate susţine ca prevederea in terminis a unei sancţiuni cu o asemenea finalitate nu are caracter retroactiv. Mai mult, examinând teza întâi a art. 46 alin. (2) prin raportare la teza a doua a aceluiaşi text, Curtea constata ca, fără a prevedea in terminis, aceasta are în vedere actele de înstrăinare încheiate cu rea-credinţa, care erau sancţionate cu nulitatea absolută, în lumina principiilor dreptului civil, şi anterior actualei reglementări, ceea ce impune concluzia ca textul de lege criticat nu are caracter novator şi, prin urmare, nu retroactiveaza.

În considerarea acestor argumente, nu instituirea nulităţii absolute, ca sancţiune pentru actele de înstrăinare, este relevanta pentru determinarea retroactivitatii textului dedus controlului, ci, asa cum considera autoarele excepţiei, doar o eventuala modificare post factum a calificării obiectului lor, considerat ca fiind imobil preluat fără titlu valabil, în condiţiile în care la data preluării un atare titlu existase.

Însă Curtea retine ca art. 46 alin. (2) teza întâi nu operează nici o modificare sub acest aspect, calificarea imobilului fiind menţionată exclusiv ca o condiţie a incidentei sancţiunii pe care o prevede. Obiectul actului de înstrăinare, imobil preluat cu titlu sau fără titlu valabil, constituie, din perspectiva textului dedus controlului, un "dat", rezultat al aplicării altor prevederi legale, cu a căror neconstituţionalitate Curtea nu a fost însă sesizată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată de Maria Vulcu în Dosarul nr. 1.551/2002, precum şi de Georgeta Craciuneanu în Dosarul nr. 1.550/2002, ambele dosare aflate pe rolul Judecătoriei Sibiu.

II. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată de aceleaşi autoare în aceleaşi dosare.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 februarie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu