Ordin nr. 3.838 din 9 noiembrie 2012
pentru modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 95/2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor preliminare de acceptare a deşeurilor la depozitare şi lista naţională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri
- Emitent
- Ministerul Mediului și Pădurilor
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 795 din 27 noiembrie 2012
Textul actului · 2 articole
Luând în considerare Referatul de aprobare al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului nr. 1/3.370 din 9 noiembrie 2012,
având în vedere prevederile art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2012 privind modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului şi pădurilor, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia,
în temeiul prevederilor art. 16 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 544/2012 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, cu modificările ulterioare,
ministrul mediului şi pădurilor emite următorul ordin:
Articolul I
În cuprinsul Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 95/2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor preliminare de acceptare a deşeurilor la depozitare şi lista naţională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 şi 194 bis din 8 martie 2005, toate referirile la agenţiile regionale pentru protecţia mediului vor fi considerate a fi făcute la agenţiile judeţene pentru protecţia mediului.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul mediului şi pădurilor,
Rovana Plumb
Bucureşti, 9 noiembrie 2012.
Nr. 3.838.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
