Decizie nr. 239 din 4 martie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, excepţie ridicată de Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui, prin prefect Ciprian Iftimoaei, în Dosarul nr. 6.553/89/2006 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilorκ faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Argumentează în acest sens că textele de lege criticate conţin norme speciale de procedură, derogatorii de la regimul de drept comun şi care nu sunt de natură a încălca drepturile constituţionale invocate. În plus, controlul de constituţionalitate exercitat de Curte nu presupune un examen comparativ între diferite texte din legislaţie, ci concordanţa acestora cu normele fundamentale, astfel că sub acest aspect excepţia este inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 18 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 6.553/89/2006, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitu - ţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.

Excepţia a fost ridicată de Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui, prin prefect Ciprian Iftimoaei, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat de acesta împotriva unei sentinţe judecătoreşti prin care s-a hotărât anularea unui ordin al prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar al comunei Todireşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul accesului liber la justiţie şi dreptul constituţional la folosirea căilor de atac, prin aceea că atribuie caracter definitiv şi irevocabil hotărârii primei instanţe prin care se soluţionează contestaţia împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar. Totodată, se creează un regim discriminatoriu în ceea ce priveşte accesul la dublul grad de jurisdicţie al părţilor care au posibilitatea de a contesta hotărârile judecătoreşti de soluţionare a unei contestaţii împotriva unei hotărâri a Consiliului local sau judeţean de constatare a încetării de drept a mandatului de consilier local/judeţean, faţă de părţile care nu pot ataca hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar, această hotărâre fiind irevocabilă, potrivit art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001. Or, în condiţiile în care, în temeiul art. 2 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, consilierii locali, consilierii judeţeni, primarii şi viceprimarii fac parte din categoria aleşilor locali, se impune ca şi mijloacele şi procedurile de acces la justiţie aplicabile acestei categorii să fie aceleaşi. Mai mult, Legea nr. 393/2004 prevede la art. 9 doar 3 situaţii de încetare de drept a mandatului de consilier local sau judeţean în care hotărârea primei instanţe este irevocabilă, "spre deosebire de dispoziţiile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, care nu fac distincţii între cazurile de încetare de drept a mandatului primarului, textul legal conferind hotărârii primei instanţe caracter irevocabil."

Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul neconstituţionalităţii prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 din perspectiva încălcării art. 129 şi, în subsidiar, a art. 21 alin. (1) din Constituţie. În principiu, se arată că textul constituţional invocat garantează existenţa unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, acest drept dând satisfacţie principiului procesual al controlului de jurisdicţie, dar şi dreptului de acces la dublul grad de jurisdicţie. Posibilitatea atacării unei hotărâri judecătoreşti este o facultate a părţii procesuale sau a altei părţi interesate, de care aceasta are libertatea de a dispune sau nu, dar pe care trebuie să o aibă garantată. Sintagma constituţională cuprinsă în art. 129 "în condiţiile legii" nu înseamnă că legea este cea care reglementează existenţa/inexistenţa unei căi de atac, ci faptul că modalităţile concrete de exercitare a acestei căi de atac sunt prevăzute de legea organică. În cazul art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, legiuitorul a apreciat greşit că rămâne la latitudinea sa de a prevedea sau nu calea de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti susceptibile de a fi desfiinţată sau modificată. Şi, întrucât opinează că dreptul de acces la căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti este, în fapt, o "subspecie", o parte componentă şi integrată a dreptului de acces liber la justiţie, rezultă că şi art. 21 alin. (1) din Constituţie este încălcat.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 sunt constituţionale. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca prin aceasta să fie îngrădit accesul liber la justiţie. Or, excluderea căilor de atac în cazul examinat a fost impusă de necesitatea soluţionării prompte a unei situaţii foarte importante pentru orice comunitate dintr-un stat democratic, cea a încetării înainte de termen a mandatului de primar. Din aceleaşi raţiuni de celeritate, legiuitorul a instituit obligaţia ca instanţa de contencios administrativ sesizată să se pronunţe în termen de 30 de zile de la data la care ordinul prefectului a fost atacat. Mai mult decât atât, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, având următorul conţinut: "(5) Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă."

Autorul excepţiei consideră că prevederile citate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 129 din Constituţie, texte privind accesul liber la justiţie şi dreptul la folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că, în esenţă, autorul excepţiei consideră dispoziţiile art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 ca fiind neconstituţionale, deoarece, prin caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârii instanţei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar, sunt încălcate principiul accesului liber la justiţie şi dreptul la folosirea căilor de atac, consacrate de art. 21 alin. (1) şi (2), respectiv de art. 129 din Constituţie.

Curtea constată că prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, invocate în motivarea excepţiei, permit oricărei persoane accesul la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime şi interzic îngrădirea prin lege a exercitării acestui drept. Totodată, normele constituţionale ale art. 129 garantează dreptul la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, drept exercitat de părţile interesate şi de Ministerul Public, în condiţiile legii.

Prin coroborarea celor două texte fundamentale, Curtea a reţinut, de principiu, în jurisprudenţa sa că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, Constituţia garantând accesul liber la justiţie exercitat însă în formele şi modalităţile prevăzute de lege. Exemple în acest sens sunt Decizia nr. 436/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 6 februarie 1998, sau Decizia nr. 38/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998.

În considerarea aceloraşi raţiuni, prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie stabilesc atribuţia exclusivă a legiuitorului în materia reglementării competenţelor instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, printre care şi căile de atac. Aşadar, legiuitorul este liber să reglementeze regimul juridic al căilor de atac, cu condiţia să nu aducă atingere unor texte constituţionale, astfel că nu reprezintă un viciu de constituţionalitate stabilirea unor modalităţi diferite de exercitare a dreptului de acces liber la justiţie, în funcţie de anumite situaţii speciale, care justifică prin natura lor instituirea unei proceduri de judecată diferite.

Se remarcă totodată că nicio prevedere din Legea fundamentală sau din instrumentele juridice internaţionale referitoare la drepturile omului, la care România este parte, nu impune existenţa dublului grad de jurisdicţie într-un sistem jurisdicţional, cu excepţia materiei penale.

În considerarea acestor argumente, Curtea observă, în plus, că excepţia de faţă a fost invocată în cadrul unei recurs formulat împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost admisă contestaţia exercitată împotriva ordinului prefectului prin care se constată încetarea de drept a mandatului de primar. Aşadar, potrivit art. 69 alin. (4) din Legea nr. 215/2001, ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ. Contestaţia adusă spre soluţionare în faţa instanţei de judecată constituie însăşi modalitatea specifică şi concretă prevăzută de legiuitor pentru a ataca în justiţie actul administrativ vătămător - în speţă, ordinul prefectului.

Aşa fiind, Curtea constată că sunt pe deplin respectate prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie, care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice. Controlul judecătoresc reprezintă dreptul şi obligaţia pe care le au instanţele judecătoreşti de a verifica, în cazurile, în condiţiile şi cu procedura stabilite de lege, legalitatea ori temeinicia ori numai legalitatea unor acte - cu sau fără caracter jurisdicţional - care emană de la organe ce nu fac parte din sistemul judiciar, fie că sunt sau nu sunt organe cu activitate jurisdicţională. Atât timp cât, sub imperiul garanţiei constituţionale, legea prevede o modalitate concretă şi efectivă de acces la instanţă a părţii interesate, nu se poate susţine încălcarea art. 21 alin. (1) din Constituţie.

În contextul reglementat de prevederile legale criticate, şi anume modalitatea de contestare în justiţie a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar, procedura specifică de contestare şi de soluţionare a acestor litigii este în mod firesc caracterizată prin celeritate, natura cauzelor supuse controlului judecătoresc impunând o rezolvare promptă şi definitivă pentru trecerea la etapa următoare, cea a declanşării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale. Aceasta este raţiunea pentru care termenele ce caracterizează această procedură specială sunt mai scurte decât cele întâlnite în procedura de drept comun (contestaţia - formulată în 10 zile de la comunicare şi soluţionată în 30 de zile de către instanţa de contencios administrativ) şi tot din aceleaşi considerente este admisă excepţia de la obligaţia parcurgerii procedurii prealabile, specifică, de altfel, contenciosului administrativ. Bineînţeles, excepţiile de la procedura comună, caracterizată prin dreptul de exercitare a căilor de atac ordinare şi/sau extraordinare, trebuie expres prevăzute de lege, situaţii excepţionale similare fiind prevăzute, de exemplu, şi de art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care stabileşte că hotărârea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac, sau de art. 34 alin. 1 din acelaşi cod, potrivit căruia încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă niciunei căi de atac.

Totodată, este de remarcat că pe parcursul soluţionării contestaţiei de către instanţa de contencios administrativ ambele părţi din litigiu - atât primarul, cât şi prefectul - îşi pot exercita neîngrădit drepturile şi garanţiile procesuale specifice procesului echitabil într-un stat democratic, astfel că nu se poate susţine încălcarea accesului liber la justiţie sub toate aspectele sale.

În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 conţin norme de procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, adoptate de legiuitor în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie şi care nu îngrădesc exercitarea dreptului la folosirea căilor legale de atac şi nu contravin nici principiului accesului liber la justiţie.

În sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la tratamentul procedural discriminatoriu instituit de normele de lege examinate faţă de cele care reglementează procedura de contestare în justiţie a hotărârilor consiliului local sau judeţean prin care se constată încetarea de drept a mandatului de consilier local/judeţean, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reţinută. Chiar dacă atât primarul, cât şi consilierii locali sau judeţeni fac parte, ca regulă, din aceeaşi categorie a aleşilor locali, aceştia se diferenţiază clar prin atribuţiile specifice exercitate în cadrul comunităţii ai cărei reprezentanţi sunt, încât este justificată diferenţa de procedură specifică înlocuirii unui consilier local sau judeţean faţă de cea specifică înlocuirii primarului al cărui mandat a încetat de drept. Astfel, dacă în caz de vacanţă a mandatului unui consilier local sau judeţean locul rămas liber se completează prin apelarea la lista de supleanţi ai aceluiaşi partid politic, alianţă politică sau alianţă electorală, în situaţia vacanţei funcţiei de primar, atribuţiile acestuia sunt exercitate temporar de viceprimar sau, după caz, de un consilier local, până la momentul alegerilor locale, care se organizează în maximum 90 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4) sau de la data pronunţării hotărârii instanţei, în condiţiile alin. (5) al art. 69 din Legea nr. 215/2001.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, excepţie ridicată de Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui, prin prefect Ciprian Iftimoaei, în Dosarul nr. 6.553/89/2006 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi