Decizie nr. 146 din 7 martie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Dâmboviţa în Dosarul nr. 2.621/262/2011 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 31D/2013.

La apelul nominal răspund, pentru partea Arhiepiscopia Bucureştilor, consilieri juridici Paul Valerie Chiru şi Silviu-Andrei Vlădăreanu. Lipsesc celelalte părţi, precum şi autorul excepţiei de neconstituţionalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentanţii părţii Arhiepiscopia Bucureştilor solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, în aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, terenurile cu vegetaţie forestieră au fost restituite prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestora, cu anumite excepţii, respectiv a unor terenuri situate în judeţele Prahova şi Ilfov. Spre deosebire de Legea nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din ţară cu întinderi de păduri şi alte terenuri, în cuprinsul căreia noţiunea de "înzestrare" avea semnificaţia de "folosinţă veşnică şi perpetuă", prin Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, legiuitorul a clarificat înţelesul acestei noţiuni, statuând în mod expres că terenurile forestiere se dobândesc în proprietate. Invocă cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.654 din 15 decembrie 2009 .

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.621/262/2011, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Dâmboviţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de pădure.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (3) teza finală şi alin. (4) din Constituţie, bunurile care, în temeiul legii organice, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

Potrivit legii organice, respectiv art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, bunurile de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege, fac parte din domeniul public al statului. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, terenurile forestiere proprietate publică a statului nu pot face obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia. În opinia autorului excepţiei, rezultă din coroborarea acestor texte legale şi constituţionale că legiuitorul putea să dispună asupra unui teren forestier, care făcea parte din domeniul public al statului, în favoarea unei persoane juridice de utilitate publică, astfel cum este, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, şi structura de cult religios, numai prin darea lui în folosinţă gratuită, iar nu prin dobândirea în proprietate, astfel cum dispune textul de lege criticat.

Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că reglementarea condiţiilor şi a modalităţilor în care operează reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de fostele cooperative agricole de producţie către foştii proprietari sau către moştenitorii acestora constituie opţiuni ale legiuitorului şi au la bază exercitarea dreptului statului de a decide asupra modului în care sunt reparate abuzurile săvârşite în trecut cu privire la proprietatea funciară.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 10 noiembrie 2008.

Analizând acest act normativ, Curtea constată că art. I din Legea nr. 261/2008 cuprinde două puncte, astfel încât, în realitate, în conformitate şi cu motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, referirea la art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 este făcută la dispoziţiile art. I pct. 1 din acelaşi act normativ, care are un conţinut identic, şi care a modificat şi completat dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi în temeiul art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 29 alin. (3^1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 261/2008, potrivit cărora: "Structurile de cult prevăzute la alin. (2), care au avut în folosinţă sau în înzestrare terenuri cu destinaţie forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din ţară cu întinderi de păduri şi alte terenuri, publicată în Monitorul Oficial, nr. 66 din 20 martie 1937, astfel cum a fost modificată prin Decretul-lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938, cu modificările şi completările ulterioare, dobândesc în proprietate respectivele suprafeţe."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 136 alin. (3) şi (4) referitor la proprietatea publică şi la bunurile proprietate publică.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală, şi cu o motivare identică.

Astfel, prin Decizia nr. 983 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că, potrivit art. 1 din Legea nr. 61/1937, noţiunea de "înzestrare" din titlul Legii nr. 61/1937 avea semnificaţia de atribuire "în deplină şi perpetuă folosinţă". Mai mult, acest articol precizează şi scopul atribuirii acestor suprafeţe de pădure şi alte terenuri, şi anume ca veniturile obţinute din exploatarea acestora să servească "exclusiv pentru conservarea şi restaurarea clădirilor monumentelor istorice aparţinând acestor mănăstiri, precum şi pentru întreţinerea diferitelor şcoli-ateliere, tipografii, aziluri, orfelinate, instituţii de asistenţă socială şi sanitare etc."

Curtea a statuat că mănăstirile înzestrate de către stat cu astfel de terenuri dobândeau, potrivit legii, "folosinţă deplină şi perpetuă", precum şi dreptul de a culege fructele, dar aceste bunuri cu care au fost înzestrate unele mănăstiri ortodoxe astfel cum sunt nominalizate expres în anexa la Decretul-lege nr. 47/1938 (care a modificat Legea nr. 61/1937), intitulată "Tabloul mănăstirilor înzestrate şi al suprafeţelor de pădure atribuite fiecăreia", au fost atribuite în proprietate acestora, întrucât numai dreptul de proprietate este perpetuu, nu şi folosinţa.

Prin decizia menţionată, Curtea a mai reţinut că, sub imperiul actualului regim constituţional, legiuitorul român a adoptat o serie de legi reparatorii în domeniul funciar, între care se numără şi Legea nr. 1/2000.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3^1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege criticat şi în prezenta cauză, centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filialele şi alte structuri ale unităţilor de cult îndreptăţite să solicite, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere dobândesc în proprietate respectivele suprafeţe de teren. Prin urmare, în concepţia legiuitorului primar din anul 2008, dată la care a fost adoptată legea de modificare a Legii nr. 1/2000, noţiunea juridică de "înzestrare" echivala cu dobândirea unui drept de proprietate, ceea ce, în consecinţă, îndreptăţeşte structurile de cult să solicite reconstituirea acestuia.

De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra acestei soluţii legislative (spre exemplu, Decizia nr. 1.654 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2010), statuând că reglementarea modalităţilor de reconstituire a dreptului de proprietate în cazul structurilor de cult constituie opţiuni ale legiuitorului, în acord cu politica economică a statului în materie şi cu finalitatea reparatorie a legii.

Atât soluţia pronunţată în deciziile menţionate, cât şi considerentele pe care acestea s-au întemeiat îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (3^1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 .

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie