Decizia nr. 108 din 16 martie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată de Sindicatul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, în numele și pentru membrii săi, în Dosarul nr. 2.633/89/2016 al Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.238D/2019.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 817 din 11 decembrie 2018.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia civilă nr. 620 din 31 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.633/89/2016, Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Sindicatul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, în numele și pentru membrii săi, în cadrul unei cauze având ca obiect soluționarea cererii privind obligarea pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui la plata despăgubirilor bănești echivalente indemnizației de concediu, potrivit Codului muncii.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate, care au stat la baza pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a Deciziei nr. 25 din 26 noiembrie 2018, sunt insuficiente, imprecise și impredictibile, deoarece nu prevăd modalitatea de acordare și cuantumul indemnizației de concediu la care sunt îndreptățiți asistenții maternali, fiind astfel în contradicție cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, creând o discriminare evidentă între categorii socioprofesionale diferite. Astfel, atât dispozițiile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cât și cele ale art. 10 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist prevăd în mod expres dreptul asistentului maternal la concediu de odihnă, precum și modalitatea de efectuare a acestuia, în schimb, nu conțin nicio prevedere privind cuantumul indemnizației de concediu la care are dreptul asistentul maternal. Raportat la dispozițiile menționate, asistenții maternali au dreptul la efectuarea unui concediu de odihnă, dar nu au dreptul la o indemnizație de concediu aferentă, ceea ce contravine tuturor dispozițiilor și principiilor privind drepturile și interesele angajatului. Or, dispozițiile Codului muncii prevăd obligativitatea concediului de odihnă și obligativitatea achitării unei indemnizații aferente. Întrucât Legea nr. 272/2004 și Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 conțin dispoziții speciale, cu caracter derogatoriu, prevederile Codului muncii privind indemnizația de concediu nu se aplică. În consecință, asistenții maternali suferă o discriminare directă prin faptul că legea specială care reglementează activitatea acestora nu conține dispoziții privind plata unei indemnizații de concediu, fie prin prisma dispozițiilor generale ale Codului muncii, fie în baza celorlalte legi speciale, care reglementează activități de muncă specifice pentru alte categorii de angajați. Astfel, prin nereglementarea modalității de acordare și a cuantumului indemnizației de concediu la care sunt îndreptățiți asistenții maternali, art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 este neconstituțional.

6.Autorul excepției de neconstituționalitate mai arată că în România toate dispozițiile legale care reglementează activitatea unor categorii profesionale prevăd dreptul la concediu de odihnă și la o indemnizație bănească aferentă, exceptând legea de funcționare a serviciului de asistență maternală, care nu prevede acest aspect. Cu titlu de exemplu, se invocă normele de lege referitoare la cadre militare, la polițiști și la membrii Corpului diplomatic și consular al României. Or, Legea nr. 272/2004 nu prevede dreptul la o indemnizație de concediu pentru asistenții maternali, astfel cum este prevăzut în legile speciale pentru alte categorii profesionale care asigură serviciu de permanență. Prin urmare, lipsa de precizie și de claritate a dispozițiilor de lege criticate constituie motiv de neconstituționalitate care trebuie sancționat ca atare.

7.Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul cuprins:

Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condițiile legii, se desfășoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecției copilului, încheiat cu direcția sau cu un organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice:

a)activitatea de creștere, îngrijire și educare a copiilor aflați în plasament se desfășoară la domiciliu;

b)programul de lucru este impus de nevoile copiilor;

c)planificarea timpului liber se face în funcție de programul familiei și al copiilor aflați în plasament;

d)în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activității desfășurate, cu excepția cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcție.

12.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, art. 41 alin. (2) privind măsurile de protecție socială și art. 52 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, se invocă dispozițiile art. 14 privind nediscriminarea din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această Convenție, privind interzicerea generală a discriminării.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor de lege criticate prin Decizia nr. 817 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 12 martie 2019, criticate sub aceleași aspecte ca în cauza de față, constatând constituționalitatea acestora.

14.Referitor la critica raportată la dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituție, la paragraful 15 al deciziei menționate, Curtea a constatat că textul de lege supus controlului de constituționalitate nu neagă dreptul asistentului maternal la concediu de odihnă, ci instituie o modalitate particulară de exercitare a acestuia, adaptată naturii deosebite a contractului în baza căruia această categorie profesională își desfășoară activitatea. Caracterul special al contractului, subliniat chiar în prevederile de lege criticate, este dat de împrejurarea că acesta este „aferent protecției copilului“. Ca atare, acesta se execută în coordonate diferite de cele comune contractelor guvernate de Codul muncii, fiind astfel reglementat încât să răspundă într-o măsură cât mai înaltă interesului superior al copilului, deziderat stabilit potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, cu modificările și completările ulterioare, și care, în conformitate cu art. 2 alin. (2) din aceeași lege, „se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viață de familie“. O regulă esențială referitoare la acest aspect se desprinde din prevederile alin. (3) al aceluiași articol, care statuează că „principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal“.

15.Curtea a mai reținut, la paragraful 16 al Deciziei nr. 817 din 11 decembrie 2018, că, suplimentar față de maniera diferită de efectuare a concediului de odihnă, art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 stabilește și alte caracteristici ce conferă o natură specială contractului în baza căruia se desfășoară activitatea persoanei atestate ca asistent maternal. Astfel, de exemplu, potrivit lit. b) și c) din articolul menționat, programul de lucru este impus de nevoile copiilor, iar planificarea timpului liber se face în funcție de programul familiei și al copiilor aflați în plasament.

16.Curtea a observat, la paragraful 17 al Deciziei nr. 817 din 11 decembrie 2018, că, în sensul Legii nr. 272/2004, asistenții maternali care asigură creșterea și îngrijirea copilului constituie familia substitutivă a acestuia, potrivit art. 4 lit. d). Această terminologie accentuează relația de un tip cu totul special pe care legea o preconizează a se stabili între asistentul maternal și copil, care exclude posibilitatea considerării copilului ca obiect al muncii asistentului maternal, în înțelesul comun al termenului.

17.Având în vedere cele arătate, Curtea a apreciat că nu poate reține critica potrivit căreia obligarea categoriei profesionale a asistenților maternali la a desfășura activitate în timpul concediului de odihnă reprezintă o încălcare a dreptului la concediu de odihnă plătit. Textul de lege criticat prevede, de altfel, în teza a doua, și alternativa efectuării concediului de odihnă în absența copilului aflat în plasament, dacă separarea pentru această perioadă este autorizată de direcția generală de asistență socială și protecția copilului. Prin urmare, legiuitorul a oferit și posibilitatea refacerii capacității de muncă a asistenților maternali prin întreruperea temporară, pe durata concediului, a activității specifice care implică prezența copilului, dacă această variantă este încuviințată de autoritatea competentă, care va încredința îngrijirea copilului pe acest interval de timp unui alt asistent maternal.

18.La paragraful 19 al Deciziei nr. 817 din 11 decembrie 2018, Curtea a reținut că autorii excepției de neconstituționalitate din acea cauză - similar cu autorul excepției de neconstituționalitate din prezenta cauză - au solicitat instanței de judecată în fața căreia au ridicat-o obligarea direcției generale de asistență socială și protecția copilului la plata, suplimentar față de indemnizația de concediu, a unei despăgubiri egale cu această indemnizație, în compensație pentru prejudiciul suferit prin neefectuarea în natură a concediului de odihnă. Curtea a reținut că aceasta este o problemă de interpretare și aplicare a legii civile și a legislației muncii la litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepția, care ține exclusiv de competența instanței a quo și pe care aceasta o va soluționa ținând seama de implicațiile concrete ale acestui tip special de contract, care presupune continuarea activității inclusiv în timpul concediului legal de odihnă, ceea ce echivalează cu prestarea muncii în această perioadă.

19.De altfel, prin Decizia nr. 25 din 26 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a soluționat un recurs în interesul legii prin care a statuat că dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 23 iunie 2003, și cele ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu derogă de la regula privind obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, reglementată de art. 1 alin. (2), art. 144 și art. 149 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care asistentul maternal profesionist asigură continuitatea activității de creștere, îngrijire și educare a copiilor în perioada respectivă, acesta nefiind îndreptățit la plata unei despăgubiri echivalente cu indemnizația de concediu.

20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

21.Referitor la critica raportată la dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, ale art. 14 din Convenție și ale Protocolului nr. 12 la Convenție, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, date fiind natura și particularitățile deosebite ale contractului în baza căruia asistenții maternali își desfășoară activitatea. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că principiul constituțional al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, dispozițiile de lege criticate nu neagă dreptul asistentului maternal la concediu de odihnă, ci instituie o modalitate particulară de exercitare a acestuia, adaptată naturii deosebite a contractului în baza căruia această categorie profesională își desfășoară activitatea.

22.Referitor la critica raportată la dispozițiile art. 52 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că acest text constituțional consacră dreptul fundamental al oricărei persoane vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei. Or, acest drept fundamental nu are aplicabilitate în prezenta cauză, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor privind dreptul la concediu al asistenților maternali, astfel că dispozițiile art. 52 alin. (2) din Constituție nu au incidență în prezenta cauză.

23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, în numele și pentru membrii săi, în Dosarul nr. 2.633/89/2016 al Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 martie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean