Decizie nr. 237 din 5 iunie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Florian Lele în Dosarul nr. 4.908/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepţiei formulează o cerere de recuzare a domnilor judecători Şerban Viorel Stanoiu şi Nicolae Cochinescu.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea cererii de recuzare.

Deliberând, Curtea Constituţională respinge cererea de recuzare ca fiind inadmisibila în temeiul art. 25 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, potrivit căruia, "o dată legal sesizată, Curtea procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului şi nici cele privind recuzarea judecătorilor".

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acorda cuvântul în fond.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicita admiterea acesteia, deoarece art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală, referitor la procedura de informare, este de natura sa influenteze decizia instanţei competente să soluţioneze cererea de strămutare, atâta vreme cat informaţiile primite nu sunt puse în discuţia părţilor. Astfel se folosesc date necenzurate de părţi, care nu pot fi combătute, situaţie ce determina afectarea principiului echităţii prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a principiului garantarii dreptului la apărare prevăzut de art. 24 alin. (1) din Constituţie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondata, sustinand ca dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Astfel, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale are în vedere un proces care soluţionează fondul cauzei, aspect care rezultă din însăşi redactarea textului în discuţie şi care se referă la o instanţa care va hotărî, printre altele, asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală. Or, în cadrul procesului care are ca obiect soluţionarea cererii de strămutare, instanţa nu se pronunţa asupra unor fapte care ţin de pricina însăşi, ci adopta măsuri de natura să asigure condiţiile impuse de normele procedurale în soluţionarea fondului, care vizează toate părţile în proces, indiferent de calitatea lor. Pe de altă parte, potrivit art. 58 şi 59 din Codul de procedură penală, părţile interesate se pot prezenta la termenul fixat, pot depune memorii şi îşi pot angaja un avocat, situaţii care garantează pe deplin dreptul la apărare prevăzut de art. 24 alin. (1) din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 14 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.908/2002, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Alexandru Florin Lele, având calitatea de inculpat, în dosarul de mai sus, dosar care are ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare a judecării cauzei, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei susţine ca textul criticat aduce atingere dreptului la apărare şi dreptului de a fi judecat în mod echitabil de către o instanţa independenta şi impartiala, întrucât, pe parcursul procedurii de informare, Ministerul Justiţiei, care este autoritatea publică abilitata sa furnizeze instanţei competente date pentru lămurirea sa, poate să informeze Curtea Suprema de Justiţie în mod tendentios, pentru a influenţa strămutarea cauzei la o instanţa pe care o considera obedienta şi, de asemenea, poate să furnizeze motive ce nu pot fi cenzurate de cealaltă parte, pentru a obţine strămutarea dorita.

Posibilitatea conferita de legile interne Ministerului Justiţiei, de a se pronunţa în sensul arătat mai sus, este apreciată de autorul excepţiei ca o ingerinta a executivului în activitatea autorităţii judecătoreşti, cu consecinţa lezarii dreptului fundamental la apărare. Pe de altă parte, folosirea în cadrul judecării cererii de strămutare a unor informaţii care nu pot fi analizate şi combătute de părţi determina încălcarea principiului echităţii prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea Suprema de Justiţie a opinat ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât solicitarea unor informaţii de la Ministerul Justiţiei, pentru lămurirea Curţii, nu aduce atingere prevederilor menţionate, ci reprezintă, astfel cum se precizează în alin. 1 al art. 57 din Codul de procedură penală, o modalitate de informare a Curţii Supreme de Justiţie în cadrul procedurii speciale de soluţionare a unei cereri de strămutare, menita să asigure soluţionarea corecta a cererii de strămutare, iar prin aceasta, să asigure desfăşurarea unui proces echitabil.

Dreptul la apărare al părţii intimate nu este încălcat, pentru ca aceasta, cunoscând motivele de strămutare, are posibilitatea de a trimite memorii şi de a se prezenta la termenul fixat pentru soluţionarea cererii, conform art. 58 alin. 1 din Codul de procedură penală. De asemenea, îşi poate angaja un apărător.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul a transmis Curţii Constituţionale punctul sau de vedere în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Dispoziţiile art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală "nu se constituie într-o norma menita a afecta dreptul la apărare sau la un proces echitabil, deoarece se impune respectarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale numai la examinarea cauzelor pe fond sau când procedurile desfăşurate sunt de natura a agrava situaţia inculpatului. Or, în cazul de faţa, procedura de obţinere de informaţii din partea Ministerului Justiţiei, care are numai menirea de lămurire a instanţei, nu impieteaza asupra modului de desfăşurare a procesului penal, care este de natura a respecta principiile impuse de convenţie".

Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Informaţiile pe care le solicita Curtea Suprema de Justiţie sunt doar pentru lămurirea instanţei şi, după cum rezultă din art. 57 alin. 1 din Codul de procedură penală, nu au caracterul unui aviz conform. În fapt, singura instanţa abilitata sa decidă cu privire la strămutarea cauzei, pe baza tuturor probelor administrate, este Curtea Suprema de Justiţie, iar nu autoritatea administrativă, în speta, Ministerul Justiţiei.

Referitor la critica adusă dispoziţiilor legale contestate cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Avocatul Poporului a precizat ca lt; lt;acestea implica dreptul la un proces desfăşurat în condiţii echitabile, în mod public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţa independenta şi impartiala, stabilită de lege, condiţii care sunt asigurate prin prevederile art. 57 şi următoarele din secţiunea a II-a "Strămutarea judecării cauzei penale" din Codul de procedură penală gt; gt;.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală, având următorul conţinut:

–Art. 57 alin. 2: "Când Curtea Suprema de Justiţie este instanţa ierarhic superioară, informaţiile se cer Ministerului Justiţiei."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate prevederile art. 20 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţia României, precum şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la un proces echitabil, convenţie ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, al căror conţinut este următorul:

–Art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţia României: "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."

–Art. 24 alin. (1) din Constituţia României: "Dreptul la apărare este garantat."

–Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricăror acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competentei teritoriale a instanţei de judecată, pentru asigurarea desfăşurării normale a procesului.

Prin însăşi natura ei, procedura strămutării, reglementată prin textul de lege care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, este menita să asigure condiţiile unui proces echitabil, în care părţile sa dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient.

Susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţia României, referitoare la dreptul la apărare, şi a dispoziţiilor referitoare la un proces echitabil nu poate fi primită, deoarece părţile au posibilitatea sa comunice Curţii Supreme de Justiţie, în mod nemijlocit, informaţii şi dovezi cu privire la împrejurările procesului şi să îşi prezinte poziţia lor cu privire la temeinicia şi admisibilitatea cererii de strămutare. Astfel, potrivit art. 58 alin. 1 din Codul de procedură penală, partea interesată are posibilitatea de a trimite memorii şi de a se prezenta la termenul fixat pentru soluţionarea cererii, iar art. 59 alin. 2 din Codul de procedură penală prevede că, atunci "Când părţile se înfăţişează, se asculta şi concluziile acestora", posibilitate care le situeaza pe aceeaşi poziţie cu Ministerul Justiţiei, fiind inlaturate orice suspiciuni cu privire la lipsa egalităţii de arme. În realitate, faptele asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa competenţa sa judece cererea de strămutare nu ţin de pricina însăşi, ci de asigurarea condiţiilor pe care le implica normele procedurale, respectiv nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea cauzei, condiţii care vizează toate părţile în proces, indiferent de calitatea lor procesuala.

În consecinţa, prevederile art. 55-61 din Codul de procedură penală, inclusiv textul contestat de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, respecta normele care definesc un proces echitabil, precum şi principiul asigurării dreptului la apărare.

Pe de altă parte, instanţa competenţa sa judece cererea de strămutare are deplina libertate de a aprecia informaţiile primite de la Ministerul Justiţiei, sub raportul concludentei, al obiectivitatii şi veridicitatii acestora, în funcţie de toate datele cauzei şi de informaţiile comunicate de părţi în cadrul dezbaterilor.

În sfârşit, Curtea constata ca s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor referitoare la procedura de informare a instanţei prevăzută de art. 57 alin. 1 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 82 din 8 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 iunie 2001, în considerentele căreia s-a reţinut ca, de vreme ce nu se judeca fondul cauzei, nu se poate susţine ca este încălcat dreptul la apărare, întrucât faptele asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa competenţa vizează asigurarea condiţiilor pe care le implica desfăşurarea normală a unui proces.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c), al art. 145 alin. (2), al art. 20 alin. (1) şi (2) şi al art. 24 alin. (1) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Florian Lele în Dosarul nr. 4.908/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iunie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru