Decizie nr. 279 din 22 martie 2006

Cu Adresa nr. CA/333 din 28 februarie 2006 Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor. Sesizarea, formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.751 din 1 martie 2006 şi formează obiectul Dosarului nr. 237A/2006.

Ulterior, cu Adresa nr. CA/375 din 14 martie 2006, Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale o completare la sesizarea de neconstituţionalitate. Completarea la sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 2.313 din 14 martie 2006.

Obiectul sesizării îl constituie dispoziţiile art. 22, art. 23 alin. (3) propoziţia finală, art. 28, art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), art. 38-40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În motivarea sesizării se arată că Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor contravine art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece "stabileşte atât pentru parlamentarii în funcţie, cât şi pentru foştii parlamentari, unele drepturi care, prin natura lor excesivă, se constituie în privilegii şi, totodată, instituie discriminări între diferitele categorii de cetăţeni români". De asemenea, unele prevederi încalcă principiul neretroactivităţii legii, precum şi dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie referitoare la cheltuielile bugetare.

În ordinea stabilită în sesizarea de neconstituţionalitate, motivele invocate punctual în susţinerea acesteia sunt următoarele:

1.Art. 41 alin. (3) din lege, prin care se dispune că indemnizaţia lunară acordată deputaţilor şi senatorilor "are regimul juridic prevăzut de lege pentru salariu", contravine art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât instituie o discriminare, "în primul rând, faţă de parlamentari între ei şi, în al doilea rând, faţă de celelalte categorii de demnitari." Prin art. 20 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, potrivit căruia indemnizaţia este unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei, legiuitorul a făcut distincţie între termenul de "indemnizaţie" şi termenul de "salariu". Persoanele care beneficiază de "salariu" au dreptul ca, pe lângă această formă de remunerare, să beneficieze şi de celelalte sporuri prevăzute de lege, în timp ce persoanele care beneficiază de "indemnizaţie" nu pot avea sporuri salariale. În aceste condiţii, prevederile art. 41 alin. (3) din lege "sunt discriminatorii în interiorul categoriei de parlamentari, deoarece se ajunge ca un parlamentar mai în vârstă să aibă un salariu mai mare decât un parlamentar mai tânăr prin aplicarea sporurilor de vechime", precum şi "în interiorul categoriei de demnitari, deoarece numai parlamentarii ar putea beneficia de sporurile salariale, în timp ce alte categorii de demnitari nu ar avea acest drept."

2.În ceea ce priveşte indemnizaţia tranzitorie, de care beneficiază parlamentarii după expirarea mandatului, potrivit art. 41 alin. (6) din lege, aceasta constituie un "privilegiu" nejustificat, "având în vedere că parlamentarul are un mandat de reprezentare a poporului, strict delimitat de prevederile constituţionale". Textul de lege care stabileşte acest privilegiu contravine: art. 1 alin. (3) din Constituţia României, privind caracterul social al statului, întrucât drepturile demnitarilor nu pot fi "detaşate de percepţia şi de starea economică generală"; art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece instituie în cadrul aceleiaşi categorii, cea a demnitarilor, din care fac parte şi parlamentarii, un regim special pentru aceştia din urmă; art. 138 alin. (5), potrivit căruia nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare, iar legea criticată nu prevede aceasta.

3.Dispoziţiile art. 49 alin. (1)-(5) din lege, prin care se stabileşte pensia deputaţilor şi a senatorilor în cuantumul prevăzut de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, şi prevederile art. 50 alin. (2) referitoare la actualizarea pensiilor parlamentarilor încalcă art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie.

Prevederile art. 49 din lege sunt contrare principiului egalităţii în drepturi, consacrat prin art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, deoarece creează discriminări "între categoria pensionarilor parlamentari şi categoria celorlalţi pensionari, fiindcă nu ţin cont de proporţionalitatea cuantumului pensiei cu sumele efectiv cotizate în sistemul de pensii". De asemenea, prin textul de lege menţionat se creează în mod nejustificat un tratament juridic diferit între pensiile senatorilor şi deputaţilor, "care vor fi indexate, pe de o parte, odată cu indexarea de care beneficiază toate categoriile de pensionari, iar, pe de altă parte, vor fi actualizate ori de câte ori se vor modifica indemnizaţiile deputaţilor şi senatorilor în funcţie" şi pensiile celorlalte categorii.

Art. 49 alin. (1) şi (4) şi art. 50 alin. (2) contravin şi dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu prevăd sursele de finanţare pentru plata pensiilor în cuantumul stabilit şi pentru indexările periodice.

Art. 49 alin. (5) din lege, potrivit căruia de prevederile art. 49 alin. (1)-(4) şi de cele ale art. 50 alin. (2) beneficiază şi "deputaţii şi senatorii al căror mandat s-a derulat şi expirat în perioada 1990-2004", contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie. Acest text are caracter retroactiv pentru acea "categorie de persoane care au împlinit vârsta de pensionare, în momentul de faţă fiind pensionari, şi care au deţinut unul sau mai multe mandate de deputat sau senator în perioada 1990-2004", întrucât se aplică "unor situaţii deja consumate." Textul este constituţional numai în măsura în care se aplică acelei categorii de "persoane care au deţinut unul sau mai multe mandate de deputat sau senator în perioada 1990-2004, care în momentul de faţă nu mai sunt parlamentari şi care, în viitor, la împlinirea vârstei de pensionare, vor putea beneficia de prevederile acestei legi."

4.Art. 22, potrivit căruia "Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în timpul mandatului", contravine art. 72 alin. (1) din Constituţie privind voturile sau opiniile politice exprimate "în exercitarea mandatului." Or, "constituantul a înţeles să îl apere pe parlamentar pentru exerciţiul mandatului, nu pentru orice întreprinde parlamentarul pe timpul mandatului."

5.Art. 23 alin. (3), care prevede că "...dispoziţia de revocare a reţinerii se execută de îndată prin Ministerul Justiţiei", încalcă art. 72 alin. (3) din Constituţie, referitor "la rolul ministrului Justiţiei în privinţa măsurilor de informare a Camerelor Parlamentului şi nu la Ministerul Justiţiei".

6.Art. 28 din lege este contrar art. 1 şi 16 din Constituţie, "deoarece îndatoririle şi obligaţiile deputaţilor şi senatorilor nu sunt doar cele ce izvorăsc din Constituţie, din prezentul statut şi regulamentele Camerelor, ci şi cele care izvorăsc din alte legi ale ţării. Art. 1 alin. (5) din Constituţie prevede că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. O altfel de interpretare ar însemna să facem o discriminare între diferitele categorii de cetăţeni români, ceea ce este interzis de art. 16 din Constituţie."

7.Dispoziţiile art. 35 alin. (1) lit. i) din lege, care prevede că senatorii şi deputaţii au dreptul de a se informa, de a cere şi de a obţine date şi acte în acest scop de la Guvern şi de la celelalte autorităţi ale administraţiei publice, este neconstituţional prin raportare la art. 111 din Legea fundamentală. "Practic, parlamentarii pot cere informaţii de la orice autoritate a administraţiei publice, în mod direct, în timp ce textul constituţional prevede că acest drept parlamentar priveşte informaţiile doar de la autorităţi ale administraţiei publice şi numai prin intermediul preşedinţilor Camerelor Parlamentare".

8.Dispoziţiile art. 35 alin. (1) lit. j) din lege, prin care se stabileşte dreptul de acces al parlamentarilor în instituţiile administraţiei publice în interesul exercitării mandatului, sunt neclare, "deoarece dreptul de acces poate avea ca finalitate atât accesul fizic, cât şi dreptul de control, îndrumare sau supraveghere a activităţii autorităţilor administraţiei publice, caz în care ar fi contrar art. 111 din Constituţie."

9.Art. 38-40, care cuprind prevederi referitoare la sumele forfetare şi decontarea unor cheltuieli efectuate în cadrul birourilor parlamentare, încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora România este un stat social, şi pe cele ale art. 69 alin. (1), potrivit cărora deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, nu în beneficiul lor personal. Or, sumele forfetare şi decontarea cheltuielilor efectuate în cadrul birourilor parlamentare, pe care aceste texte de lege le prevăd, sunt exagerate. Pe de altă parte, "sursa acestor cheltuieli bugetare nu este prevăzută, ceea ce încalcă prevederea constituţională a art. 138 alin. (5) care prevede că nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare."

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea, precum şi completarea la aceasta au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.

Preşedintele Senatului, în punctul de vedere transmis în legătură cu sesizarea de neconstituţionalitate a Legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, arată că prevederile criticate nu contravin art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 69 alin. (1), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 111 şi art. 138 alin. (5) din Constituţie. Astfel:

–Art. 22, care face referire la voturile exprimate de parlamentari, priveşte "fără îndoială" voturile în cadrul lucrărilor comisiilor parlamentare sau în cadrul lucrărilor plenului Senatului şi Camerei Deputaţilor, opiniile politice putând fi exprimate atât în Parlament, cât şi în afara acestuia, atunci când se organizează conferinţe de presă, audienţe acordate la birourile teritoriale sau când participă la diferite emisiuni televizate sau radiodifuzate. Aceasta, având în vedere art. 69 din Constituţie, potrivit căruia parlamentarii sunt în serviciul poporului, orice mandat imperativ fiind nul. Formularea din lege "în timpul mandatului" evocă, pe fond, expresia din Constituţie "în exercitarea mandatului", "de vreme ce este vorba de mandat, care presupune drepturi şi obligaţii specifice";

–Art. 23 alin. (3), potrivit căruia Ministerul Justiţiei urmează să execute dispoziţia de revocare a măsurii de reţinere sau de percheziţie a parlamentarilor, este chiar în sensul prevederilor art. 72 alin. (3) şi art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţie;

–Art. 28, referitor la îndatoririle fundamentale şi obligaţiile principale ale parlamentarilor, este constituţional, întrucât, "dacă deputaţii şi senatorii respectă Constituţia" care este "legea legilor", "atunci respectă şi legile ţării";

–Art. 35 alin. (1) lit. i) din lege nu contravine art. 111 din Legea fundamentală, întrucât "nu extinde dreptul de control al parlamentarilor asupra organelor administraţiei publice, ci consacră acelaşi drept care este prevăzut şi în Constituţie", iar lit. j) a aceluiaşi articol "apare ca o expresie a controlului parlamentar, exercitat prin întrebări şi interpelări de către parlamentari", care "nu exercită un control direct, dar pot cere explicaţii tocmai pentru a evita întrebările şi interpelările de la tribuna Parlamentului." Îngrădirea dreptului de acces în instituţiile administraţiei publice, în condiţiile legii, ar însemna, implicit, încălcarea art. 21, art. 31 şi art. 51 din Constituţie;

–Art. 38-40, referitoare la sumele forfetare lunare pe care le primesc deputaţii şi senatorii, nu contravin textelor constituţionale considerate ca fiind încălcate, deoarece aceste sume sunt cheltuite pentru ca parlamentarii să-şi poată îndeplini obligaţiile ce le revin, în baza mandatului şi pe care le au faţă de cetăţenii ţării;

–Art. 41 alin. (3) nu încalcă principiul egalităţii, întrucât: "nu există un statut al demnitarilor, ci numai anumite prevederi comune, în special în domeniul salarizării celor care exercită funcţii de demnitate publică, după cum nu poate exista o unică lege, un singur statut al demnitarilor"; în domeniul salarizării, Legea nr. 154/1998 este o lege ordinară, cu forţă juridică inferioară Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, care este lege organică, conform art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţie; între drepturile specifice beneficiarilor altor legi speciale este şi dreptul la stabilirea unui regim juridic distinct al indemnizaţiei, derogator de la Legea nr. 154/1998;

–Art. 41 alin. (6) nu încalcă dispoziţiile constituţionale menţionate în sesizare. Indemnizaţia tranzitorie reglementată de art. 41 alin. (6) din lege nu constituie un privilegiu, ci îl pune la adăpost pe fostul parlamentar, atunci când este lipsit de orice altă sursă de venit, din cauze obiective pe care nu avea cum să le prevadă la momentul obţinerii mandatului. Indemnizaţia tranzitorie urmează să fie plătită din bugetul fiecărei Camere a Parlamentului, astfel că nu sunt încălcate nici prevederile art. 138 alin. (5) din Constituţie, "întrucât sursa bugetară este clar determinată, legea îndeplinind, din acest punct de vedere, condiţia predictibilităţii, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului la care Curtea Constituţională face deseori referire." De altfel, de această prevedere cu caracter de protecţie "nu pot uza decât acei parlamentari care la încheierea mandatului nu beneficiază de nici o sursă de venit", deci "un număr redus de persoane, iar presiunea financiară asupra bugetelor celor două Camere va fi mică";

–Art. 49 alin. (1)-(5) din lege nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Din punct de vedere al statutului juridic, nu există discriminare între categoria pensionarilor parlamentari şi categoria celorlalţi parlamentari în ceea ce priveşte proporţionalitatea cuantumului pensiei cu sumele efectiv cotizate la sistemul de pensii. Nu se poate reţine vreo discriminare nici în raport cu alte categorii de pensionari. În legislaţia română există mai multe categorii socioprofesionale ce beneficiază, fiecare, de propriul sistem de pensionare, având în comun doar modalitatea de cotizare şi cuantumul contribuţiei unice. Aşadar, nu se poate considera "că suntem în prezenţa unor încălcări ale principiului constituţional al egalităţii în ceea ce priveşte pensiile parlamentarilor faţă de categoria celorlalţi pensionari." Fondurile speciale din care se plătesc contribuţiile pentru pensii ale beneficiarilor diferitelor sisteme de pensionare "au fost constituite ulterior consacrării prin statute a dreptului special la o pensie derogatorie de la sistemul general reglementat de Legea nr. 19/2000", iar Legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor cuprinde asemenea prevederi în art. 60, referitor la aplicarea legii.

Cu privire la principiul egalităţii în drepturi, invocat în motivarea sesizării de neconstituţionalitate, se mai arată că, "din perspectiva dispoziţiilor constituţionale, demnitatea de deputat sau de senator este una specială în categoria demnităţilor publice, conţinutul acesteia fiind determinat prin Constituţie şi prin legi speciale organice, întrucât fiecare parlamentar, reprezentând naţiunea, concură la exerciţiul suveranităţii naţionale". Definiţia funcţiei de demnitate publică şi funcţiile de demnitate publică, între care şi cele ale deputaţilor şi senatorilor, sunt prevăzute în Legea nr. 154/1998 şi a susţine că aceştia din urmă nu pot avea drepturi speciale, întrucât astfel se creează o discriminare în interiorul categoriei demnitarilor, înseamnă că ar trebui să existe o singură lege prin care să fie stabilite drepturile şi obligaţiile lor, ceea ce nu este posibil datorită specificului funcţiilor exercitate. Respectând principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, "o lege de salarizare poate include dispoziţii comune, menite să asigure o concordanţă în ceea ce priveşte nivelul indemnizaţiei reprezentanţilor fiecăreia dintre puteri, însă acest principiu nu poate, obiectiv vorbind, transgresa şi la nivelul drepturilor şi obligaţiilor cuprinse în statutele speciale ale acestora.";

–Art. 49 alin. (5) nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, întrucât aceste dispoziţii "se aplică pentru viitor şi nu pentru trecut, urmând să aducă atingere numai efectelor pentru viitor ale raportului juridic, şi nu raportului juridic în sine, condiţia de pensionar rămânând neschimbată."

În concluzie, în susţinerea constituţionalităţii Legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, sunt prezentate şi elemente de drept comparat, din care rezultă, că "faţă de prevederile din majoritatea statelor europene, şi nu numai, parlamentarii români au înţeles să instituie un set de măsuri minimale în asigurarea protecţiei mandatului parlamentar, în respect faţă de cetăţeni, şi ţinând cont de nivelul economiei româneşti."

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Senatului, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile art. 22 formularea "în timpul mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finală, art. 28, art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), art. 38-40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.

Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 formularea "în timpul mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finală, art. 28, art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), art. 38-40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, care au următorul cuprins:

–Art. 22 - Imunitatea pentru opinii politice: "Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în timpul mandatului.";

–Art. 23 - Regimul în procesul penal - alin. (3) propoziţia finală: "Dispoziţia de revocare a reţinerii se execută de îndată prin Ministerul Justiţiei.";

–Art. 28 - Izvorul obligaţiilor - "Îndatoririle fundamentale şi obligaţiile principale ale deputaţilor şi senatorilor sunt cele care decurg din Constituţie, din prezentul statut şi din regulamente.";

–Art. 35 - Drepturile politice specifice - alin. (1) lit. i) şi j): "(1) Principalele drepturi politice ale deputaţilor şi senatorilor, precum şi obligaţiile corelative acestora sunt următoarele:[...];

i)dreptul de a se informa, de a cere şi de a obţine date şi acte în acest scop de la Guvern şi de la celelalte autorităţi ale administraţiei publice;

j)dreptul de acces în instituţiile administraţiei publice în interesul exercitării mandatului.";

–Art. 38 - Birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor - "(1) În scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţii şi senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului echivalentă cu o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului.[...]

(2)În limitele sumei prevăzute la alin. (1), deputaţii şi senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripţiile în care au fost aleşi.

(3)Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot organiza birouri parlamentare şi în alte circumscripţii decât cea în care au fost aleşi. Ceilalţi parlamentari pot organiza, în limita sumei prevăzută la alin. (1), astfel de birouri parlamentare, la solicitarea partidelor politice pe lista cărora au candidat, cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau, după caz, al Senatului.

(4)În cazul în care spaţiile necesare birourilor parlamentare nu pot fi asigurate de către autorităţile administraţiei locale, acestea se pot închiria de la alte persoane juridice sau fizice.

(5)Chiria aferentă spaţiilor, cheltuielile de întreţinere, drepturile băneşti ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor şi alte cheltuieli aferente exercitării mandatului, se asigură din sumele forfetare alocate deputaţilor şi senatorilor.

(6)Angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaţilor se face prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz, la propunerea deputaţilor sau senatorilor în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheie între deputaţii sau senatorii în cauză şi persoana fizică.

(7)Modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare se stabileşte prin Hotărâre a Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, care se publică în Monitorul Oficial al României.

(8)Deputaţii şi senatorii pot primi cetăţeni în audienţă şi în alte circumscripţii electorale decât cea în care au fost aleşi, în birourile parlamentare existente, la solicitarea titularilor acestora, sau în alte spaţii publice corespunzătoare.";

–Art. 39 - Obligaţiile autorităţilor locale - "(1) Autorităţile publice locale şi prefecturile sunt obligate să sprijine organizarea şi funcţionarea birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor, prin asigurarea de spaţii pentru sedii, procurarea mobilierului necesar, inclusiv prin împrumut de folosinţă sau închiriere.

(2)Serviciile descentralizate şi deconcentrate ale ministerelor şi ale autorităţilor centrale de reglementare sunt obligate să sprijine prin mijloacele specifice ale activităţii lor organizarea şi funcţionarea legală a birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor, precum şi activitatea acestora.";

–Art. 40 - Diurna de deplasare şi cheltuielile de cazare - "(1) Deputaţii şi senatorii prezenţi la lucrările Parlamentului, care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti, primesc o diurnă de deplasare, pe zi, de 2% din indemnizaţia lunară prevăzută pentru deputat sau senator.

(2)Deputaţilor şi senatorilor, care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti, li se asigură pe durata mandatului cazare gratuită sau, la alegere, în cazul în care nu beneficiază de cazare gratuită, li se acordă, pe noapte, pe bază de declaraţie pe proprie răspundere dată în condiţiile legii, 70% din tariful minim practicat de unităţile hoteliere şi care este achitat unui deputat sau senator.

(3)De aceeaşi diurnă şi drepturi de decontare a cazării la unităţi hoteliere, în alte spaţii de cazare autorizate, sau pe bază de declaraţie conform alin. (2), a 70% din tariful minim aplicat de unităţile hoteliere şi care este achitat unui deputat sau senator în municipiul Bucureşti, beneficiază deputaţii şi senatorii care:

a)efectuează deplasări în ţară din însărcinarea preşedintelui Camerei Deputaţilor sau Senatului, a Birourilor permanente ale celor două Camere, a birourilor comisiilor permanente sau a liderilor grupurilor parlamentare;

b)nu domiciliază în circumscripţiile în care au fost aleşi, pe timpul deplasării în aceste circumscripţii, în vederea îndeplinirii activităţilor legate de desfăşurarea mandatului;

c)se deplasează în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi, în altă localitate decât cea de domiciliu, în vederea îndeplinirii activităţilor legate de desfăşurarea mandatului;

d)deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care se deplasează în alte localităţi din ţară, în afara celei de domiciliu, pentru activităţile legate de exercitarea mandatului.

(4)Deputaţii şi senatorii care se deplasează în timpul vacanţelor parlamentare în cadrul circumscripţiilor în care au fost aleşi, în altă circumscripţie sau la Bucureşti pentru îndeplinirea unor sarcini legate de exercitarea mandatului, beneficiază de diurna de deplasare şi cazare conform alin. (1) şi (2), în limita numărului de zile stabilit de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, respectiv de Biroul permanent al Senatului.";

–Art. 41 - Dreptul la indemnizaţie - "(3) Indemnizaţia lunară are regimul juridic prevăzut de lege pentru salariu, cu reducerile şi majorările prevăzute de lege şi de regulamentele celor două Camere; [...];

(6)După expirarea mandatului, deputaţii şi senatorii care nu au mai fost aleşi şi nici nu beneficiază de pensie sau altă sursă de venit, beneficiază în continuare, pe o perioadă de cel mult 3 luni, de o indemnizaţie tranzitorie din partea Camerei respective.";

–Art. 49 - Categorii de pensii - "(1) Deputaţii şi senatorii, la împlinirea condiţiilor de pensionare prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv stagiul de cotizare şi vârsta de pensionare, beneficiază de pensie în cuantumul prevăzut de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, republicată, cu modificările ulterioare, dacă au deţinut cel puţin trei mandate de parlamentar.

(2)De pensie beneficiază şi deputaţii şi senatorii care au deţinut două sau un mandat de parlamentar, caz în care cuantumul pensiei, calculată conform alin. (1), se diminuează cu 20% şi, respectiv, 40%.

(3)Pentru mandate incomplete, pensiile prevăzute la alin. (2) se diminuează sau se majorează în mod proporţional.

(4)La îndeplinirea condiţiilor de pensionare, respectiv stagiul de cotizare şi vârsta de pensionare, deputaţii şi senatorii vor opta pentru pensia calculată conform alin. (1)-(3) din prezentul articol sau pentru pensia calculată în condiţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, sau a altor legi speciale din cadrul sistemului public.

(5)Prevederile alin. (1)-(4) se aplică corespunzător deputaţilor şi senatorilor al căror mandat s-a derulat şi a expirat în perioada 1990-2004.";

–Art. 50 alin. (2): "În condiţiile în care indemnizaţiile deputaţilor şi senatorilor aflaţi în îndeplinirea mandatului se modifică, pensiile deputaţilor şi senatorilor se actualizează corespunzător în termen de maximum 6 luni."

În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se invocă, după distincţiile făcute, încălcarea art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 69 alin. (1), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 111 şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, care prevăd:

–Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";

–Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";

–Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.";

–Art. 69 alin. (1): "În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.";

–Art. 72 alin. (1) şi (3): "(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. [...]

(3)În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul Justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.";

–Art. 111: "(1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.

(2)Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.";

–Art. 138 alin. (5) " Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare."

Examinând obiecţiile de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) şi ale art. 61 alin. (1) din Constituţia României, suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, iar Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român.

Această poziţionare a Parlamentului în sistemul autorităţilor publice implică recunoaşterea în favoarea deputaţilor şi senatorilor a unui statut special, cuprinzând şi măsuri de protecţie a demnităţii publice pe care o exercită, de natură să le asigure independenţa şi prestigiul necesar în îndeplinirea atribuţiilor, la adăpost de constrângeri materiale şi tentaţii de corupţie.

1.În lumina principiilor menţionate, Curtea constată că prevederile art. 38-40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, criticate prin sesizarea Preşedintelui României, sunt constituţionale.

1.1.Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 38-40 din lege, este de reţinut că sumele forfetare acordate deputaţilor şi senatorilor, ca şi diurna de deplasare şi cheltuielile de cazare prevăzute de art. 40, sunt destinate acoperirii cheltuielilor efectuate de parlamentari în exercitarea mandatului.

Reglementarea acestor categorii de cheltuieli nu contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 69 alin. (1) din Constituţie, invocate în motivarea sesizării, iar dimensionarea lor nu poate fi cenzurată de Curtea Constituţională, în cadrul competenţei sale stabilite prin Legea fundamentală.

Textele de lege menţionate nu contravin nici prevederilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, dat fiind că nu implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale, ci doar structura bugetelor Camerelor Parlamentului, în conformitate cu prevederile art. 58 din lege.

1.2.În ceea ce priveşte critica privind caracterul inechitabil al dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din lege, privind aplicarea, în cazul indemnizaţiei lunare acordate parlamentarilor, a regimului prevăzut de lege pentru salariu, Curtea reţine că, nici art. 16 şi nici un alt text al Constituţiei nu impun uniformitatea retribuţiei acordate pentru activităţile prestate în sistemul bugetar.

Aşa cum a decis, în mod constant, Curtea Constituţională, egalitatea în faţa legii impune un tratament juridic similar în situaţii juridice similare.

Or, specificitatea activităţii deputaţilor şi senatorilor în raport cu activitatea celorlalţi demnitari, funcţionari şi salariaţi din sistemul bugetar, justifică derogările de la regimul prevăzut de Legea nr. 154/1998, relevate în sesizare.

1.3.Nu poate fi primită nici critica privind caracterul neconstituţional al dispoziţiilor art. 41 alin. (6) din lege, privind instituirea indemnizaţiei tranzitorii, pe o perioadă de 3 luni, pentru deputaţii şi senatorii care nu au mai fost aleşi şi nici nu beneficiază de pensie sau altă sursă de venit, indemnizaţia tranzitorie prevăzută de lege neconstituind un privilegiu, contrar normelor şi principiilor consacrate prin art. 1 alin. (3) şi art. 16 din Constituţie, aşa cum fără temei se susţine în sesizare, ci o măsură firească de protecţie a parlamentarilor care nu au mai fost aleşi şi nici nu beneficiază de surse de venit.

Prin această măsură se protejează, de asemenea, mandatul de parlamentar şi prestigiul reprezentanţei naţionale şi se încurajează accesul în Parlament al persoanelor provenind din categorii sociale defavorizate.

Textul de lege criticat nu încalcă nici prevederile art. 138 alin. (5) din Constituţie, întrucât sursa bugetară rezultă din însuşi cuprinsul acestuia, şi anume bugetul Camerei respective.

1.4.Prevederile art. 49 alin. (1)-(5) şi ale art. 50 alin. (2) din lege, privind regimul pensiilor parlamentarilor, nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate în motivarea sesizării.

Ca şi în cazul regimului indemnizaţiilor parlamentarilor analizat mai sus, nici o prevedere din Constituţie nu impune uniformitatea sistemului de pensii. De altfel, nu numai pentru deputaţi şi senatori, ci şi pentru alte categorii socioprofesionale - cum sunt magistraţii, cadrele militare, diplomaţii şi alte categorii - s-au stabilit, prin legi speciale, sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. Diferenţierea, în toate aceste cazuri, nu este contrară prevederilor art. 16 din Constituţie şi se justifică prin specificitatea activităţii acestor categorii socioprofesionale.

Nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie privind neretroactivitatea legilor, dispoziţiile criticate urmând să se aplice în viitor, de la data intrării în vigoare a acestei legi.

În privinţa dimensionării pensiilor parlamentarilor, ca şi în cazul dimensionării indemnizaţiilor şi a altor avantaje şi servicii la îndemâna acestora, Curtea Constituţională nu are competenţa să se pronunţe, eventualele disproporţii urmând a fi sancţionate politic de către electorat.

2.Curtea constată că dispoziţiile art. 22 formularea "în timpul mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finală, art. 28, prin omiterea legii ca izvor al îndatoririlor fundamentale şi al obligaţiilor principale ale deputaţilor şi senatorilor, şi ale art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), alin. (2) şi (3) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale.

2.1.Art. 22 din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, în conformitate cu care deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în timpul mandatului, contravine, prin sintagma "în timpul mandatului", dispoziţiilor art. 72 din Constituţia României.

Potrivit art. 72 din Constituţie, deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Această imunitate, intrinsecă mandatului, îl apără pe parlamentar în considerarea actelor săvârşite în exercitarea mandatului său, cum sunt votul, amendamentele, luările de cuvânt, întrebările şi interpelările, rapoartele şi avizele prezentate din partea comisiei din care face parte etc. Altfel spus, mandatul de parlamentar se exercită în Parlament şi în organele sale de lucru, precum şi în îndeplinirea misiunilor stabilite de Camere în conformitate cu legea.

În concluzie, la art. 22 formularea "în timpul mandatului" este neconstituţională, întrucât, contrar prevederilor art. 72 din Legea fundamentală, extinde iresponsabilitatea parlamentară dincolo de limitele exercitării mandatului, stabilind exonerarea de răspundere a deputaţilor şi senatorilor şi pentru opinii exprimate în afara activităţii parlamentare.

2.2.Prin propoziţia finală a art. 23 alin. (3) din lege s-a prevăzut ca dispoziţia adoptată de către Camera Parlamentului, de revocare a măsurii reţinerii unui parlamentar în caz de infracţiune flagrantă, să fie executată prin Ministerul Justiţiei. Această dispoziţie contravine art. 72 alin. (3) din Constituţie, care, în cazul măsurii de reţinere a unui parlamentar, prevede expres atribuţii în sarcina ministrului justiţiei şi nu în sarcina Ministerului Justiţiei.

2.3.Sunt, de asemenea, neconstituţionale prevederile art. 28 din lege, care limitează izvoarele îndatoririlor fundamentale şi obligaţiilor deputaţilor şi senatorilor la Constituţie, statutul deputaţilor şi senatorilor şi regulamentele Camerelor.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţia României, "[...] respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".

Limitarea stabilită prin art. 28 din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor contravine prevederilor cuprinse în textul constituţional menţionat, fiind evident că îndatoririle şi obligaţiile parlamentarilor îşi au izvorul nu numai în Constituţie, în statut şi în regulamentele Camerelor, ci şi în alte legi din sistemul normativ al statului.

Excluderea obligativităţii respectării de către deputaţi şi senatori a îndatoririlor şi obligaţiilor cuprinse în alte legi contravine, de asemenea, principiului că nimeni nu este mai presus de lege, consacrat prin art. 16 alin. (2) din Constituţie. În concluzie, art. 28 este neconstituţional, prin omiterea legii ca izvor al îndatoririlor fundamentale şi al obligaţiilor principale ale deputaţilor şi senatorilor.

2.4.În sfârşit, prevederile art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), alin. (2) şi (3) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale, întrucât completează în mod nepermis dispoziţiile art. 111 din Constituţia României, privind informarea Parlamentului.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie, "Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora[...] ".

Precizarea în însuşi textul constituţional a modului de obţinere de către organele Parlamentului a actelor şi informaţiilor necesare de la Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice exclude posibilitatea reglementării pe calea altor acte normative a unor măsuri noi în sensul arătat. Altfel spus, întrucât Constituţia prevede expres şi limitativ că obţinerea de acte şi informaţii de la autorităţile menţionate se face de către Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora, legiuitorul nu este abilitat să reglementeze şi accesul direct al deputaţilor şi senatorilor la datele şi actele prevăzute în art. 35 alin. (1) lit. i) din legea analizată.

Prevederea cuprinsă la litera j) din acelaşi text de lege, care, sub titulatura de drept politic, stabileşte pentru parlamentari "dreptul de acces" în instituţiile administraţiei publice, este, de asemenea, neconstituţională, depăşind cadrul prevederilor art. 111 din Constituţie privind raporturile dintre Parlament, Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice şi instituind o posibilă imixtiune a deputaţilor şi senatorilor în activitatea executivă, contrară principiului separaţiei puterilor, consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constituţie.

Pentru considerentele anterior expuse, Curtea constată că şi prevederile cuprinse în art. 35 alin. (2) - "Guvernul şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice au obligaţia să asigure deputaţilor şi senatorilor condiţiile necesare exercitării drepturilor prevăzute la alin. (1) lit. i) şi j)" - contravin art. 111 din Constituţie, fiind aşadar neconstituţionale. De asemenea, art. 35 alin. (3) din lege, care stabileşte că "Alte drepturi principale, conexe sau derivate pot fi prevăzute şi reglementate în lege organică specială ori în regulamentul Camerei sau regulamentul şedinţelor comune", contravine dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţie, întrucât drepturile parlamentarilor pot fi stabilite numai prin lege organică, iar nu prin regulamente parlamentare.

Pentru aceste motive, cu majoritate de voturi, cât priveşte art. 22 formularea "în timpul mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finală, art. 28, prin omiterea legii ca izvor al îndatoririlor fundamentale şi al obligaţiilor principale ale deputaţilor şi senatorilor, art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), alin. (2) şi (3) şi art. 38-40 din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, şi cu unanimitate de voturi, cât priveşte art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din aceeaşi lege,

În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) şi al art. 147 din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Constată că art. 22 formularea "în timpul mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finală, art. 28, prin omiterea legii ca izvor al îndatoririlor fundamentale şi al obligaţiilor principale ale deputaţilor şi senatorilor, şi art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), alin. (2) şi (3) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale.

2.Constată că art. 38-40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din aceeaşi lege sunt constituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 22 martie 2006 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Koszokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Viorel Şerban Stănoiu, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Gabriela Dragomirescu

OPINIE SEPARATĂ

Prin Decizia nr. 279 din 22 martie 2006, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a constatat, printre alte texte ale Legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, că prevederile art. 38-40 şi art. 41 alin. (3) sunt constituţionale.

Opinia separată priveşte neconstituţionalitatea acestor texte. Temeiurile soluţiei adoptate de majoritatea judecătorilor Curţii au la bază art. 2 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, iar Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român.

De la această "poziţionare a Parlamentului" în sistemul autorităţilor publice Curtea a reţinut necesitatea recunoaşterii, în favoarea deputaţilor şi a senatorilor, a unui statut special, cuprinzând măsuri de protecţie care să asigure independenţa şi prestigiul îndeplinirii atribuţiilor, ferite de constrângeri şi tentaţii de corupţie.

"În lumina principiilor menţionate", Curtea a stabilit că, între alte texte implicate în sesizare, şi prevederile art. 38, 39, 40 şi 41 alin. (3) din Legea statutului, sunt constituţionale.

Opinia separată susţine teza neconstituţionalităţii prevederilor art. 38 şi 40 şi, prin consecinţă şi în mod corespunzător, şi ale art. 39, precum şi ale art. 41 alin. (3) din Statut, pentru următoarele temeiuri:

1.Curtea a reţinut corect incidenţa art. 2 alin. (1) şi a art. 61 alin. (1) din Constituţie şi a dispus logic privind efectele acesteia.

Numai că, ceea ce a reţinut decizia reprezintă doar în parte principiile şi textele Constituţiei incidente în analiza raportului de constituţionalitate a acestor texte, iar concluzia finală nu poate avea la bază decât toate premisele de control al constituţionalităţii, astfel cum acestea se regăsesc în mod sistemic în Constituţie.

Prevederile art. 2 alin. (1) şi ale art. 61 alin. (1) din Constituţie fundamentează reprezentativitatea şi necesitatea unui statut special al reprezentanţilor poporului român. Ele nu pot fundamenta şi constituţionalitatea prevederilor art. 38-40 şi ale art. 41 alin. (3) din Legea statutului.

2.Conţinutul mandatului de parlamentar, reprezentând îndatoririle, obligaţiile şi drepturile titularului, exercitarea mandatului şi limitele legale ale exercitării, finalitatea acestor note de conţinut în exercitarea lor, mijloacele de realizare se regăsesc în alte dispoziţii ale Constituţiei, principii şi texte, după cum sunt:

–art. 1 alin. (4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat;

–art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor;

–art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări;

–art. 16 alin. (2), potrivit căruia "nimeni nu este mai presus de lege";

–art. 65 alin. (2) lit. j), care prevede stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale deputaţilor şi ale senatorilor;

–art. 69 alin. (1), care dispune că, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului;

–art. 73 alin. (3) lit. c), care prevede legea organică pentru statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;

–art. 137 alin. (1), care prevede că formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului sunt reglementate prin lege;

–şi toate acestea raportate la art. 64 alin. (1) privind resursele financiare ale Camerelor Parlamentului, precum şi

–la art. 140 alin. (1) privind controlul Curţii de Conturi asupra modului de formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi, alături de acestea,

–art. 142 alin. (1), potrivit căruia Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.

Toate aceste prevederi ale Constituţiei reprezintă contextul constituţional imperativ, ce trebuie avut în vedere la examinarea constituţionalităţii art. 38, 40 şi art. 41 alin. (3) din Legea statutului.

3.Particularitatea deosebită a adoptării Legii statutului deputaţilor şi al senatorilor constă în faptul că, în acest caz, deputaţii şi senatorii legiferează, în şedinţă comună, pe baza iniţiativei legislative a lor, prin lege organică, pentru ei înşişi, iar legiferarea priveşte drepturile, avantajele - materiale şi financiare -, toate provenite din bani publici ai bugetului de stat.

În această situaţie specială, care nu are nici o reglementare proprie, devine activă în mod deosebit dispoziţia constituţională a art. 142 alin. (1), ce obligă Curtea Constituţională să garanteze şi să asigure supremaţia Constituţiei.

Dispoziţiile Constituţiei sunt obligatorii şi pentru parlamentari, chiar dacă ei formează "organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării".

Prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1) au, însă, un corectiv de neînlăturat şi la fel de imperativ, şi anume art. 69 alin. (1), conform căruia "în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului", iar nu în serviciul lor sau al altor persoane fizice ori juridice, oricine ar putea fi acestea.

În lumina acestor principii, ce dau conţinut mandatului de parlamentar, exercitarea acestuia şi limitele exercitării legale cu îndatoririle, obligaţiile şi drepturile cuvenite, mijloacele de ducere la îndeplinire a ceea ce reprezintă, pe conţinut, exercitarea mandatului de parlamentar, se demonstrează, clar şi neîndoielnic, prin conţinutul textelor art. 38, 40 şi art. 41 alin. (3), că acestea sunt neconstituţionale.

4.Pe aspectele de redactare, pe mijloacele folosite şi cu raportare la contextul normativ constituţional menţionat anterior se constată:

a)Este de principiu şi unanim admis că mandatul de parlamentar este de ordin constituţional şi protecţia mandatului este de acelaşi nivel juridic. Constituţia prevede îndatoririle, drepturile şi obligaţiile parlamentarilor, toate acestea constituind, la un loc, statutul acestuia. Dezvoltarea prevederilor constituţionale şi adaptarea la exercitarea practică a mandatului se pot face numai prin lege organică şi în nici un caz printr-un alt act normativ ce ar emana de la o altă autoritate publică, precum ar fi Guvernul. Chestiunile de procedură şi de aplicaţiune directă la activitatea parlamentară se află înscrise în Regulamentele Camerelor.

Regimul constituţional de protecţie priveşte atât mandatul de parlamentar, în abstract, cât şi pe titularul său, concret.

Măsurile de protecţie a mandatului de parlamentar sunt sistematizate şi ordonate în:

–incompatibilităţile de toate categoriile;

–imunitatea parlamentară, sub cele două forme ale acesteia;

–indemnizaţia, serviciile şi avantajele ce se constituie la dispoziţia parlamentarilor;

–transparenţa financiară.

b)Mai trebuie avut în vedere şi că, în democraţie, reprezentativitatea politică este esenţială şi constituie modalitatea de bază de exercitare a suveranităţii naţionale, aşa cum riguros prevede art. 2 din Constituţie.

Din aceste motive, parlamentarul este permanent supus controlului opiniei publice şi întreaga lui activitate trebuie să fie numai în conformitate cu legea. Aceasta dă măsura în care reprezentarea parlamentarilor este sau nu "în serviciul poporului".

"Arta parlamentarismului" constă în asigurarea concordanţei între voinţa parlamentară exprimată prin legi şi hotărâri şi voinţa majoritară a poporului.

Pentru realizarea acestui scop există, ca mijloace, şi birourile parlamentare, întruniri, dezbateri publice, informarea publică, consultaţii, concursul autorităţilor, consultarea prin referendum local etc. Aceste forme şi mijloace trebuie să fie publice, organizate, practicate sistematic, cu transparenţă, în limitele şi în conformitate cu legile ţării şi prin organizarea fundamentală a Parlamentului, adică prin Camera Deputaţilor şi prin Senat. Altfel, toate acestea îşi schimbă natura juridică, finalitatea şi mijloacele de realizare şi, prin aceasta, intră în conflict cu dispoziţiile imperative ale Constituţiei, enunţate anterior.

Reglementările din art. 38, 40 şi art. 41 alin. (3) trebuie să fie conforme prevederilor constituţionale şi celorlalte reglementări de bază, ce fac aplicaţiunea acestor prevederi.

5.Activitatea deputaţilor şi a senatorilor, constituiţi în Camerele Parlamentului, se desfăşoară în aceste Camere şi în structurile acestora şi are drept obiect legiferarea.

Pentru această activitate, parlamentarul primeşte o retribuţie numită "indemnizaţie lunară", supusă Legii privind impozitarea şi alte reţineri.

Indemnizaţia pentru calitatea sa de demnitar are regim special şi similar indemnizaţiei pe care o primesc, cu aceeaşi justificare, şi alte persoane care se află în alte categorii de demnitari, fie prin funcţie, fie prin calitate.

Regimul juridic special al indemnizaţiei nu permite asimilarea cu salariul, aşa cum prevede art. 41 alin. (3) din Legea statutului, şi, din aceste motive, textul din Statut este neconstituţional.

Cât priveşte impozitarea indemnizaţiei primite de parlamentar, aceasta este prevăzută expres în art. 41 alin. (4), ceea ce înseamnă că art. 41 alin. (3) din Statut, conform căruia "indemnizaţia lunară are regimul juridic prevăzut de lege pentru salarii, cu reducerile şi majorările prevăzute de lege", este cu totul altceva, şi anume stabileşte indemnizaţiei lunare a parlamentarului un alt regim juridic, identic cu al salariului, deosebit şi discriminator de indemnizaţia lunară pe care o primeşte cu acelaşi titlu şi cu aceeaşi justificare orice alt demnitar, fie numit în funcţie, fie ales într-o anumită calitate. Din aceste motive, prevederile art. 41 alin. (3) sunt discriminatorii şi privilegiate , nu se justifică în a identifica indemnizaţia cu salariul şi nici în a face din indemnizaţia parlamentarului o retribuire a muncii sale în regim special discriminator.

La reexaminarea legii, pentru punerea de acord a acesteia cu prevederile constituţionale, Parlamentul are datoria să extindă reconsiderările de texte şi să aducă la constituţionalitate prevederile din art. 41 alin. (3), în sensul eliminării acestuia, ca fiind contrare prevederilor art. 16 din Constituţie.

6.Activitatea de exercitare a mandatului de parlamentar "în teritoriu", adică în circumscripţiile electorale în care a fost ales, este complementară şi, pentru mulţi, sporadică.

Această activitate trebuie organizată tot de Camerele Parlamentului, iar nu individual, de către fiecare deputat sau senator. Mandatul este reprezentativ, iar nu personal.

Mandatul de parlamentar se exercită în slujba poporului, iar nu în slujba celui care îl deţine, şi nici în interesul altei persoane fizice sau juridice.

Din textele prevăzute de art. 38 şi 40 rezultă că exercitarea mandatului în circumscripţia electorală este concepută ca o activitate a fiecăruia dintre parlamentari pe care o exercită aşa cum consideră fiecare, fie individual, fie asociat, fie cu angajaţi - salariaţi ai Camerei, fie cu angajaţi - salariaţi pe bază de contracte civile încheiate între parlamentari şi persoane fizice, parlamentarii devenind angajatori.

Mai rezultă că nu există o ordine şi o unitate şi nici condiţii obligatorii de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare.

Asemenea mod de a concepe şi de a organiza exercitarea mandatului de parlamentar pe seama banilor publici, încasaţi de parlamentar din bugetul Camerei, reprezintă o încălcare evidentă a dispoziţiilor constituţionale enunţate la începutul analizei.

Din redactarea art. 38 alin. (1) rezultă că parlamentarul primeşte lunar o sumă de bani publici egală cu o indemnizaţie şi jumătate, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "pot organiza" birouri parlamentare; cu alte cuvinte, nici nu sunt obligaţi de a organiza birouri parlamentare.

Art. 38 alin. (1) defineşte suma de bani publici primită de parlamentar ca fiind "sumă forfetară lunară" şi aceasta este de minimum 76 milioane lei/lună. Conform Dicţionarului explicativ român, "sumă forfetară" înseamnă o sumă privitoare la tarife, taxe, impozite dinainte stabilite, globală şi invariabilă. Suma astfel definită şi cu asemenea natură juridică aparţine altui domeniu de activitate şi este împrumutată, fără nici o legătură instituţională cu exercitarea mandatului de parlamentar.

Textele din art. 38 instituie un regim ce se practica la Camera Deputaţilor, în temeiul Regulamentului Camerei, dar mai restrâns şi condiţionat. Spre deosebire de Camera Deputaţilor, Senatul avea alt regim, şi anume de includere, în bugetul Senatului şi în structurile de personal, a tuturor angajaţilor de la birourile senatoriale a mijloacelor materiale şi băneşti alocate pentru aceste birouri; întreaga activitate era supusă conformităţii cu legea şi controlului Curţii de Conturi, pentru că banii şi mijloacele materiale aveau caracter public, provenind din bugetul statului.

Concepţia de la baza reglementării instituită prin art. 38 nu îşi găseşte justificarea de constituţionalitate, şi nici de legalitate.

Sunt şi alte caracteristici care conduc către aceeaşi concluzie, şi anume:

–"Suma forfetară" nu este compatibilă cu activitatea de parlamentar, de felul cum este întrebuinţată şi justificată.

–Suma este stabilită excesiv, deoarece depăşeşte cu încă jumătate retribuţia legală a parlamentarului pentru întreaga sa activitate.

–Suma este neimpozitată şi nici alte reţineri nu se percep, nu se demonstrează în baza căror dispoziţii legale această sumă forfetară are un asemenea regim juridic.

–Primind suma, întrebuinţând-o pentru ceea ce crede de cuviinţă, parlamentarul devine gestionarul acesteia şi incompatibilitatea calităţii de parlamentar cu aceea de gestionar de bani publici, în exercitarea mandatului, este evidentă. Acesta este un considerent de clară şi neîndoielnică neconstituţionalitate a reglementării instituite prin art. 38 din Legea statutului.

–Deputaţii şi senatorii devin şi angajatori, în sensul legii, adică parte în contracte civile sau alte contracte de prestări de servicii. Asemenea contracte pot crea stări conflictuale, litigii şi este de la sine înţeles ce repercusiuni au asupra statutului de parlamentar, din care motive încă o incompatibilitate se evidenţiază.

–Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale au acelaşi statut cu ceilalţi deputaţi şi nu pot dobândi particularităţi de felul mandatului itinerant. Asemenea reglementare este de reconsiderat.

–Statutul mandatului de parlamentar fiind de ordin constituţional, nu pot interveni reglementări ale Biroului permanent al Camerei şi nici chiar ale Birourilor permanente ale Camerelor reunite, privind trăsăturile conţinutului şi exercitarea mandatului; numai legea organică poate reglementa aceasta şi numai în concordanţă cu principiile şi textele Constituţiei. În lumina acestor considerente, prevederile art. 38 alin. (3), (6) şi (7) sunt neconstituţionale.

–Birourile parlamentare trebuie organizate pentru deputat sau senator în circumscripţia în care a fost ales, aceasta fiind ordinea legală a întregii reglementări electorale şi reprezentativitatea mandatului are aceste baze. Din aceste cauze, organizarea de birouri parlamentare şi în alte circumscripţii, organizare ce creează suprapunere şi tulburare în desfăşurarea activităţii, nu se justifică potrivit prevederilor constituţionale ce reglementează configuraţia politică rezultată din alegeri, pentru fiecare Cameră a Parlamentului.

–Reglementarea legală privind justificarea folosirii banilor publici şi controlul acesteia nu cunoaşte şi justificări pe bază de declaraţie sau prin reglementări de ordin intern, ce ţin de regulamente de ordine interioară sau dispoziţii ori instrucţiuni de aplicare. Regimul juridic al banilor publici este unul şi acelaşi pentru toţi cei care primesc şi folosesc bani publici din bugetul de stat, indiferent de funcţie sau de calitatea pe care o au. Reglementarea folosirii banilor publici din bugetele Camerelor trebuie să se supună acestui regim unic şi obligatoriu, inclusiv controlului Curţii de Conturi şi, întrucât textele art. 38-40 se abat de la regimul unic şi obligatoriu al banului public, sunt neconstituţionale.

–La fel este şi situaţia decontării cazării, pe declaraţie, în Bucureşti, derogându-se de la îndatorirea legală a actelor oficiale.

–Este cazul de reconsiderare şi a reglementărilor privind diurnele pentru unele "deplasări în teritoriu", dată fiind obligaţia legală imperativă privind folosirea banului public.

Considerentele prezentate sunt suficiente pentru a justifica temeiurile opiniei separate şi convingerea că, reexaminând Legea statutului deputaţilor şi al senatorilor, cele două Camere ale Parlamentului vor conjuga reexaminarea şi a acestor texte cu textele pe care Curtea Constituţională le-a constatat ca fiind neconstituţionale, cu alte cuvinte, Parlamentul va întregi reexaminarea legii şi va asigura conformitatea acesteia cu toate principiile şi textele Constituţiei prezentate în considerente.

Judecător,

Ion Predescu

Judecător,

Aspazia Cojocaru

Judecător,

Petre Ninosu