Decizia nr. 105 din 25 februarie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal, excepție ridicată de Ioan Prodan-Chezan și Nicoleta-Maria Prodan-Chezan în Dosarul nr. 24.828/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 395D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Invocă, în acest sens, dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 și reține că autorii excepției determină neconstituționalitatea dispozițiilor criticate din compararea acestora cu normele procesual penale referitoare la renunțarea la urmărirea penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 26 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 24.828/211/2016, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Ioan Prodan-Chezan și Nicoleta-Maria Prodan-Chezan în soluționarea unei cauze penale în care inculpații, autori ai excepției, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) și (3) din Codul penal, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii precizează că motivele de neconstituționalitate vizează, în esență, limitele de pedeapsă pentru care se poate dispune de către instanța de judecată o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei ori o soluție de amânare a aplicării pedepsei în raport cu soluția renunțării la urmărirea penală prevăzută de art. 318 din Codul de procedură penală. Rețin că, în cazul renunțării la urmărirea penală, prevăzută de art. 318 din Codul de procedură penală, procurorul poate dispune această soluție pentru infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, în timp ce, în cazul renunțării la aplicarea pedepsei, instanța poate dispune această soluție doar pentru infracțiunile pedepsite de lege cu amenda ori închisoarea de cel mult 5 ani. Subliniază că situația este similară și în cazul soluției de amânare a aplicării pedepsei. Cu toate că soluția de amânare a aplicării pedepsei este o modalitate mai gravă de individualizare a pedepsei, întrucât aceasta prevede un termen de supraveghere de 2 ani în care infractorul trebuie să respecte o serie de obligații ce-i sunt impuse de instanța de judecată, această soluție nu poate fi dispusă pentru o infracțiune pedepsită de lege cu închisoarea de la 2 la 7 ani, în timp ce, în faza de urmărire penală, procurorul poate dispune o soluție de renunțare la urmărirea penală pentru aceeași infracțiune. Susțin, în esență, că impunerea unor limite de pedeapsă pentru soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei inferioare față de cele prevăzute de lege în cazul instituției renunțării la urmărirea penală aduce atingere principiilor constituționale referitoare la egalitatea în fața legii și a justiției, prevăzute de art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Constituție, dar și celui potrivit căruia justiția se realizează prin intermediul instanțelor judecătorești, prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituție.

6.Judecătoria Cluj-Napoca opinează că textele legale criticate încalcă dispozițiile constituționale invocate, reținând faptul că, potrivit Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016, din punctul de vedere al finalității instituției, aceea a neaplicării unei pedepse, instituția renunțării la urmărirea penală este similară instituției renunțării la aplicarea pedepsei. Astfel, comparând competența dată procurorului cu cea dată judecătorului prin textele a căror neconstituționalitate a fost invocată, observă că procurorul poate renunța la urmărirea penală pentru fapte mai grave - infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 7 ani, în timp ce judecătorul poate pronunța soluția de renunțare la aplicarea pedepsei pentru fapte mai puțin grave - infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 5 ani, precum și că, deși soluția de amânare a aplicării pedepsei pe care o poate dispuse instanța de judecată este o soluție mai gravă decât cea de renunțare la urmărirea penală pe care o poate dispune procurorul, ea nu poate fi dispusă pentru infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare, în timp ce procurorul poate renunța la urmărirea penală în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. Instanța reține, de asemenea, că, în cazul infracțiunilor pentru care legea permite procurorului să renunțe la urmărirea penală, însă nu permite judecătorului să pronunțe soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, aprecierea procurorului în sensul trimiterii în judecată a unei persoane în vederea condamnării acesteia rămâne în afara cenzurii instanțelor de judecată. Or, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituție, justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal, având următorul cuprins:

–Art. 80 alin. (2) lit. d): „Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă: […] d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.“;

–Art. 83 alin. (2) teza întâi: „Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare […]“.

11.În susținerea neconstituționalității normelor penale și procesual penale criticate, autorii excepției invocă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art. 124 alin. (2), potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, și ale art. 126 alin. (1) în acord cu care justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia determină neconstituționalitatea dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal din compararea acestora cu prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, solicitând, în esență, ca judecătorul să aibă posibilitatea să realizeze un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia ori amânarea aplicării pedepsei, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, în caz contrar, textele de lege criticate fiind neconstituționale.

13.Având însă în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, Curtea constată că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Așadar, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției, din această perspectivă excepția de neconstituționalitate din prezenta cauză urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

14.De altfel, Curtea reține că a mai fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate având un obiect identic celui din prezenta cauză, pentru aceleași motive de neconstituționalitate, fiind pronunțate deciziile nr. 207 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 4 iulie 2019, și nr. 774 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2018, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate. De asemenea, instanța de contencios constituțional a examinat, anterior deciziilor precitate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, din perspectiva unor critici similare cu cele formulate în prezenta cauză, pronunțând Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate.

15.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal, excepție ridicată de Ioan Prodan-Chezan și Nicoleta-Maria Prodan-Chezan în Dosarul nr. 24.828/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu