Decizie nr. 169 din 24 martie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alina Corina Bucur în Dosarul nr. 543/33/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.008D/2015.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 3 martie 2016, în prezenţa reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Mihaela Elena Burzo din Baroul Cluj, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru 24 martie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 18 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 543/33/2015, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alina Corina Bucur într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de strămutare a acţiunii civile formulate de aceasta, în calitate de reclamantă, în contradictoriu cu Curtea de Apel Cluj, în calitate de pârâtă.

4.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că admiterea cererii de strămutare în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă va avea drept efect trimiterea cauzei la o altă instanţă, egală în grad cu instanţa la care a introdus acţiunea, dar tot din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel. Prin urmare, soluţionarea cererii de strămutare nu va înlătura în niciun fel suspiciunea cu privire la imparţialitatea instanţei care va fi învestită să judece cauza după strămutare.

5.Arată că însăşi judecarea cererii de strămutare urmează a fi făcută de o instanţă constituită din judecători de la curtea de apel, situaţie care pune sub semnul întrebării imparţialitatea judecătorului ce trebuie să soluţioneze cererea de strămutare, imparţialitate privită atât în sens obiectiv, cât şi în sens subiectiv. Calitatea acestuia de membru şi angajat al instanţei care este parte în litigiul care trebuie strămutat este o împrejurare obiectivă care creează impresia de parţialitate a acelui judecător.

6.În continuare arată că îndoielile referitoare la lipsa de imparţialitate a instanţei subzistă indiferent de instanţa din circumscripţia curţii de apel unde cauza ar putea fi strămutată. Motivele de bănuială legitimă cu privire la imparţialitatea instanţei chemate să judece cauza de fond sunt aceleaşi, iar ele se păstrează faţă de toate instanţele ierarhic inferioare curţii de apel. Curtea de apel are un ascendent de tip administrativ şi profesional faţă de toate instanţele din circumscripţia sa şi faţă de toţi magistraţii din cadrul acestor instanţe.

7.În susţinerea excepţiei invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 558 din 16 octombrie 2014.

8.Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată motivat de faptul că imparţialitatea obiectivă a instanţei ce judecă fondul nu este asigurată datorită calităţii de parte a Curţii de Apel Cluj în litigiul cu un fost angajat, având în vedere rolul deosebit al aparenţelor în asigurarea deplinei încrederi a justiţiabililor în instanţele de judecată.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă. Se observă că înainte de sesizarea Curţii Constituţionale Codul de procedură civilă a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, iar textele de lege criticate, păstrând conţinutul şi numerotarea, au următorul cuprins:

–Art. 142 alin. (1) teza întâi: "Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea de strămutare se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.";

–Art. 145 alin. (1) teza întâi: "În caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va strămuta judecarea cauzei la una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa de la care se cere strămutarea."

13.În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi.

15.Curtea a reţinut, în circumstanţele cauzei, că se ridică problema de a stabili dacă motivele de bănuială legitimă cu privire la imparţialitatea judecătorului subzistă în faţa tuturor instanţelor din circumscripţia curţii de apel la care va fi trimisă cauza spre judecare, având în vedere faptul că persoana a cărei calitate reprezintă motivul cererii de strămutare, judecător la curtea de apel, poate avea un ascendent asupra judecătorilor fondului, tocmai din cauza poziţiei ierarhic superioare a instanţei din care aceasta face parte.

16.În continuare, a constatat că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil. În ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze cererea de strămutare, Curtea a reţinut că în reglementarea procesual civilă anterioară aceasta era Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În prezent, instanţa supremă are competenţa de a soluţiona numai cererile de strămutare întemeiate pe motive de siguranţă publică, precum şi cele care se referă la strămutarea cauzelor de la curţile de apel. În actuala reglementare procesual civilă instanţa competentă să soluţioneze cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este curtea de apel în circumscripţia căreia se află instanţa de la care se cere strămutarea procesului, curte de apel care, potrivit art. 145 din Codul de procedură civilă, în caz de admitere a cererii de strămutare, va trimite procesul spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa. Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorilor din cauza circumstanţelor procesului, a calităţii părţilor ori a unor relaţii conflictuale locale [art. 140 alin. (2) din Codul de procedură civilă].

17.De asemenea, reiterând jurisprudenţa sa, precum şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a arătat că imparţialitatea magistratului, ca şi garanţie a dreptului la un proces echitabil, trebuie să fie apreciată într-un dublu sens: subiectiv şi obiectiv. Demersul subiectiv tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, care este prezumată până la proba contrară. Demersul obiectiv are drept scop de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă. Aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni relative la o eventuală lipsă de imparţialitate. Prin urmare, Curtea a reţinut că în cauza respectivă este criticată imparţialitatea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanţă de control judiciar.

18.Curtea a mai reţinut că normele legale criticate nu îşi ating scopul pentru care au fost edictate, respectiv nu sunt de natură a înlătura îndoielile cu privire la parţialitatea instanţei de judecată. De asemenea, Curtea a subliniat că, în aprecierea imparţialităţii obiective, aparenţele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire deplină încredere justiţiabililor.

19.Curtea a concluzionat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă apar ca fiind neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, în măsura în care motivul de bănuială legitimă se raportează la calitatea părţii de judecător la curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care urmează să judece cauza. În consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri de strămutare nu poate reveni curţii de apel. De aceea, în situaţia dată, strămutarea urmează să fie făcută din raza curţii de apel, noţiune cu aceeaşi finalitate şi semnificaţie juridică cu cea "de la curtea de apel", fiind astfel aplicabilă, mutatis mutandis, în această ipoteză, teza a doua a art. 142 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

20.De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, îi revine legiuitorului sarcina de a reconfigura regulile de competenţă în materia strămutării, în condiţiile art. 122 din Codul de procedură civilă, cu respectarea deciziei antereferite, şi să creeze un mecanism apt să surmonteze deficienţele de aplicare a art. 142 alin. (1) teza întâi şi art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, eventual prin adaptarea, spre exemplu, a art. 127 din Codul de procedură civilă.

21.Curtea observă că, în urma Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014, legiuitorul nu a intervenit în sensul punerii de acord a dispoziţiilor legale neconstituţionale cu cerinţele deciziei, prin modificarea regulilor de competenţă în materia strămutării, nici prin modificarea dispoziţiilor art. 142 sau art. 145, şi nici prin reconfigurarea art. 127 din Codul de procedură civilă.

22.În prezenta cauză, astfel cum rezultă din actele dosarului, Curtea observă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost exclusă, prin decizia preşedintelui Curţii de Apel Cluj, din profesia de grefier, profesie pe care o exercita la Judecătoria Cluj. Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, ocazie cu care a cerut strămutarea cauzei, cerere înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă, motivată de faptul că judecarea contestaţiei "nu va putea avea loc în condiţii de obiectivitate la Tribunalul Cluj, ci dimpotrivă, calitatea părţilor şi circumstanţele speciale ale cauzei constituie în speţă motive de bănuială legitimă" care o îndreptăţesc să se îndoiască de "imparţialitatea judecătorilor de la această instanţă".

23.Aşadar, având în vedere că în prezenta cauză, ca şi în precedenta, bănuiala legitimă se fundamentează pe calitatea părţilor, respectiv pe calitatea Curţii de Apel Cluj de parte pârâtă în litigiu, există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei. Strămutarea la altă instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că ele vor exista la orice instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel.

24.Având în vedere circumstanţele cauzei, precum şi faptul că imparţialitatea obiectivă a instanţei ce judecă fondul nu poate fi asigurată din cauza calităţii de parte a curţii de apel în circumscripţia căreia funcţionează, Curtea Constituţională constată că cele reţinute în Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014 se aplică mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

25.Totodată, în privinţa efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, odată cu publicarea deciziei Curţii Constituţionale, legiuitorul are obligaţia de a pune de acord soluţia legislativă criticată cu dispoziţiile Constituţiei constatate a fi încălcate prin prezenta decizie, aşadar, implicit, cu decizia Curţii Constituţionale, ale cărei considerente şi dispozitiv sunt general obligatorii, şi să procedeze, în consecinţă, la respectarea exigenţelor constituţionale.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alina Corina Bucur în Dosarul nr. 543/33/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin