Decizie nr. 589 din 1 octombrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107, art. 108 lit. d) şi art. 112 din Codul penal şi ale art. 598 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Copos în Dosarul nr. 40.607/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 158 D/2015.

2.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prezent personal şi asistat de avocat Corneliu-Liviu Popescu din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Corneliu-Liviu Popescu, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate.

4.Cu privire la dispoziţiile art. 107, art. 108 lit. d) şi art. 112 din Codul penal se arată că, potrivit art. 2 alin. (1) din Codul penal, măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal şi că raportul dintre fapta prevăzută de legea penală şi infracţiune, aşa cum aceasta din urmă este definită la art. 15 alin. (1) din Codul penal, este un raport gen-specie. Se observă că dispoziţiile art. 44 alin. (9) din Constituţie fac referire la bunuri destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni, şi nu din orice fapte prevăzute de legea penală, atunci când prevede cu privire la confiscare. Or, prevederile art. 112 din Codul penal permit confiscarea specială în cazul săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală, situându-se, în acest fel, sub standardul de protecţie constituţională prevăzut prin dispoziţiile art. 44 alin. (9) din Legea fundamentală şi venind, prin urmare, în contradicţie cu acestea.

5.Referitor la prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea sunt discriminatorii sub aspectul accesului la justiţie. Se arată că art. 598 din Codul de procedură penală permite formularea unei contestaţii la executare în condiţiile în care prin aceasta se solicită micşorarea unei pedepse, iar art. 600 din acelaşi cod permite promovarea aceleiaşi căi extraordinare de atac pentru a solicita micşorarea unei obligaţii civile. Măsurile de siguranţă însă nu pot face obiectul unei contestaţii la executare. Se subliniază că cele mai grave dintre sancţiunile prevăzute de Codul penal sunt pedepsele, iar cele mai puţin grave sunt obligaţiile civile, între acestea situându-se măsurile de siguranţă, care nu sunt pedepse, dar sunt sancţiuni de drept penal. Se observă că atât pentru micşorarea pedepselor, cât şi pentru reducerea obligaţiilor civile legiuitorul permite promovarea contestaţiei la executare, în timp ce, în scopul micşorării măsurilor de siguranţă, nu este permisă folosirea acestei căi extraordinare de atac. În consecinţă, se solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei soluţii interpretative, prin care instanţa de contencios constituţional să constate că prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care acestea permit formularea de contestaţii la executare şi atunci când se invocă o cauză de stingere sau de micşorare a unei măsuri de siguranţă.

6.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107, art. 108 lit. d) şi art. 112 din Codul penal şi de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.

7.În ceea ce priveşte prevederile art. 107, art. 108 lit. d) şi art. 112 din Codul penal, se arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni de evaziune fiscală şi obligat la despăgubiri civile către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru o parte dintre aceste infracţiuni fiind dispusă încetarea procesului penal şi confiscarea unor sume de bani. În aceste condiţii, se susţine că este neîntemeiat argumentul conform căruia în prezenta cauză s-a dispus încetarea procesului penal pentru o faptă prevăzută de legea penală şi nu pentru o infracţiune, atâta vreme cât în cauză s-a exercitat urmărirea penală, s-a pus în mişcare acţiunea penală, a avut loc o judecată, cu atât mai mult cu cât prescripţia înlătură doar răspunderea penală şi nu caracterul penal al faptei. Prin urmare, în cazul în care intervine prescripţia răspunderii penale şi se pronunţă o soluţie de încetare a procesului penal, şi nu de achitare, fapta este şi rămâne infracţiune, continuând să fie prevăzută de legea penală, nejustificată, săvârşită cu vinovăţie, imputabilă făptuitorului, doar că, din cauza trecerii timpului, legiuitorul a înţeles să nu îi mai aplice acestuia o pedeapsă. Se arată că, prin urmare, şi în prezenta cauză s-a dispus confiscarea specială pentru săvârşirea unei infracţiuni, şi nu pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, aşa cum susţine autorul excepţiei.

8.Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, se observă că, într-adevăr, măsurile de siguranţă sunt dispuse pentru înlăturarea unei stări de pericol sau pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi că, referitor la măsura confiscării speciale, art. 574 din Codul de procedură penală reglementează executarea acestei măsuri. Se susţine că norma anterior referită se completează cu dispoziţiile legale referitoare la contestaţia la executare. Se mai arată că confiscarea presupune luarea unui bun din proprietatea făptuitorului şi trecerea sa în proprietatea statului, iar atunci când măsura analizată este dispusă printr-o hotărâre definitivă, aceasta dă naştere unui drept de creanţă în favoarea statului. Prin urmare, tot ceea ce ţine de punerea în executare a acestei măsuri de siguranţă se soluţionează conform dispoziţiilor legale referitoare la punerea în executare a obligaţiilor civile, specifice laturii civile a procesului penal; aceasta deoarece procesul penal nu se caracterizează printr-o latură penală, una civilă şi una a măsurilor de siguranţă, ci doar prin latura penală şi prin cea civilă. Se susţine că formularea unei contestaţii la executare cu privire la stingerea sau la micşorarea despăgubirilor impuse printr-o hotărâre definitivă ar fi de natură să afecteze autoritatea de lucru judecat a acestora, observaţie care este valabilă şi pentru confiscarea specială. Se opinează că ceea ce s-ar putea invoca pe calea contestaţiei la executare ar fi plata unei părţi din suma de bani sau plata sumei de bani la care este obligat autorul infracţiunilor, drept cauză de stingere sau micşorare a măsurii de siguranţă criticate, aspecte ce ţin de executarea acestei măsuri. Se apreciază că autorul excepţiei încearcă prin raţionamentul expus să folosească o cale de atac deghizată sub forma contestaţiei la executare, prin care să înfrângă autoritatea de lucru judecat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

9.Prin Încheierea din 20 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 40.607/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 107, art. 108 lit. d) şi art. 112 din Codul penal şi ale art. 598 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Copos într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare formulate conform art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, în condiţiile în care, în cauza dedusă judecăţii, a fost constatată prescripţia specială a faptelor comise şi a fost luată faţă de autorul excepţiei măsura confiscării speciale, contestaţie prin care se solicită reducerea cuantumului măsurii confiscării speciale.

10.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la art. 107, art. 108 lit. d) şi art. 112 din Codul penal, ce reglementează măsura confiscării speciale, se susţine că sintagma "faptă prevăzută de legea penală" din cuprinsul acestora este de natură a contraveni dispoziţiilor art. 44 alin. (9) din Constituţie, care prevăd posibilitatea confiscării, în condiţiile legii, doar a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni sau contravenţii, nu şi din alte fapte prevăzute de legea penală.

11.În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea încalcă dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil al persoanelor cărora le-au fost aplicate prin hotărâri judecătoreşti doar măsuri de siguranţă, întrucât nu le dă şi acestora posibilitatea de a formula contestaţie la executare împotriva hotărârilor în cauză, limitând sfera de aplicare a instituţiei anterior referite la hotărârile judecătoreşti prin care sunt aplicate pedepse. Se susţin, totodată că textul criticat creează discriminare între persoanele cărora le-au fost aplicate pedepse penale, care au dreptul de a promova contestaţie la executare, şi cele cărora le sunt aplicate doar măsuri de siguranţă, care nu beneficiază de acest drept.

12.Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu privire la dispoziţiile art. 107, art. 108 lit. d) şi art. 112 din Codul penal se susţine că, potrivit art. 44 alin. (9) din Constituţie, bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni pot fi confiscate în condiţiile legii; or, textele criticate prevăd tocmai aceste condiţii legale, fără a încălca prevederile normei constituţionale invocate.

13.Referitor la dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, se arată că dispunerea unei măsuri de siguranţă nu este echivalentă cu dispunerea unei pedepse penale şi nu este întotdeauna consecinţa unei astfel de pedepse, măsurile de siguranţă putând fi dispuse şi faţă de persoane care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală care nu constituie infracţiuni. Se susţine că, pentru acest motiv, persoanele cărora li s-au aplicat pedepse penale nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cele cărora li s-au aplicat doar măsuri de siguranţă, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. Se arată, de asemenea, că persoanele cărora nu le-au fost aplicate pedepse penale au posibilitatea de a formula contestaţie la executare conform prevederilor art. 598 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală. Se observă că dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală sunt în acord cu normele de drept penal substanţial ce reglementează amnistia, prescripţia, graţierea, acestea neproducând efecte asupra măsurilor de siguranţă.

14.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

15.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 107, art. 108 lit. d) şi art. 112 din Codul penal şi ale art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea constată că autorul critică, în realitate, prevederile art. 107, art. 108 lit. d) şi art. 112 din Codul penal, cu referire la sintagma "faptă prevăzută de legea penală", şi dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, cu referire la cuvântul "pedepse". Textele criticate au următorul cuprins:

–Art. 107 din Codul penal: "(1) Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.

(2)Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.

(3)Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.";

–Art. 108 lit. d) din Codul penal: "Măsurile de siguranţă sunt: [...] d) confiscarea specială [...]";

–Art. 112 din Codul penal: "(1) Sunt supuse confiscării speciale:

a)bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;

b)bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

c)bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

d)bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

e)bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

f)bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.

(2)În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.

(3)În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispoziţiilor alin. (2).

(4)Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârşite prin presă.

(5)Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

(6)Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c).";

–Art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală: "(1) Contestaţia împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri: [...] d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei."

18.Se susţine că prevederile art. 107, art. 108 lit. d) şi art. 112 din Codul penal contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (9) referitor la dreptul de proprietate, iar cele ale art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) cu privire la liberul acces la justiţie din Constituţie.

19.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 44 din Constituţie reglementează dreptul de proprietate privată, arătând că acesta, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. În acest context, alin. (9) al aceluiaşi art. 44 reglementează una dintre garanţiile constituţionale ale dreptului de proprietate privată, conform căreia confiscarea poate fi dispusă numai în condiţiile legii asupra bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii.

20.În aceste condiţii, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile art. 107 alin. (1) din Codul penal contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (9), întrucât fac trimitere la fapte prevăzute de legea penală şi nu doar la infracţiuni şi contravenţii, atunci când reglementează cazurile în care poate fi dispusă măsura confiscării speciale.

21.Prin infracţiune se înţelege, conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Codul penal, fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, acestea fiind, aşa cum arată şi denumirea marginală a articolului anterior referit, şi trăsăturile esenţiale ale infracţiunii.

22.Confiscarea specială reprezintă o sancţiune de drept penal, respectiv o măsură de siguranţă, care constă în transferul silit şi gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, în patrimoniul statului, întrucât, având în vedere legătura acestor bunuri cu fapta săvârşită, deţinerea lor în continuare de către persoana în cauză prezintă pericolul săvârşirii unor noi infracţiuni. Se deduce astfel intenţia legiuitorului de a aplica măsura confiscării speciale şi altor fapte prevăzute de legea penală decât cele care constituie infracţiuni, intenţie reglementată expres prin art. 107 alin. (2) din Codul penal. De asemenea, conform art. 107 alin. (3) din Codul de procedură penală, măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. O astfel de situaţie este şi cea a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

23.Curtea constată că în prezenta cauză, conform Deciziei penale nr. 222/A din 4 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 3.134/2/2009, autorul excepţiei a fost condamnat pentru săvârşirea, în concurs, a trei infracţiuni de înşelăciune şi a două infracţiuni de evaziune fiscală, pentru cele dintâi instanţa dispunând încetarea procesului penal, potrivit art. 17 alin. (2) şi art. 18 din Codul de procedură penală, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, conform art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 155 alin. (4) din Codul penal. Prin aceeaşi decizie penală instanţa a dispus măsura confiscării extinse şi, în acest scop, menţinerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale autorului excepţiei, dispusă prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nr. 48/P/2006 din 17 iulie 2008, respectiv asupra unor sume de bani.

24.Prin urmare, faptele săvârşite de autorul excepţiei de neconstituţionalitate sunt şi rămân infracţiuni, iar soluţia de încetare a procesului penal ca urmare a constatării prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa neaplicării unei pedepse, nu este de natură a o transforma pe aceasta într-o faptă prevăzută de legea penală ce nu constituie infracţiune. Pentru acest motiv, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu se află în ipoteza juridică invocată în susţinerea excepţiei.

25.Potrivit art. 108 din Codul penal, măsurile de siguranţă sunt obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii, confiscarea specială şi confiscarea extinsă. În privinţa obligării la tratament medical şi a internării medicale, dispoziţiile art. 109 şi art. 110 din Codul penal prevăd că acestea pot fi dispuse până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Mai mult, art. 245 şi art. 246 alin. (1)-(8) şi, respectiv, art. 247 şi art. 248 alin. (1)-(10) din Codul de procedură penală reglementează aplicarea cu caracter provizoriu a celor două măsuri pe parcursul desfăşurării procesului penal, iar art. 246 alin. (9)-(12) şi, respectiv, art. 248 alin. (11)-(13) din Codul de procedură penală prevăd cu privire la ridicarea lor. Referitor la interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii, conform art. 111 alin. (2) din Codul penal, măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat.

26.În privinţa confiscării speciale şi a confiscării extinse, dispoziţiile penale şi cele procesual penale nu conţin norme care să reglementeze expres modalităţi de contestare a acestora nici pe parcursul desfăşurării procesului penal şi nici după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare.

27.Art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează cazurile în care se poate formula contestaţie împotriva executării hotărârii penale, respectiv:

a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c)când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d)când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

28.În cauză, autorul excepţiei invocă, pe baza art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, intervenirea prescripţiei speciale a răspunderii penale drept cauză de micşorare a măsurii de siguranţă, criticând faptul că dispoziţiile procesual penale anterior arătate fac referire doar la cauzele de stingere sau micşorare a pedepsei, nu şi a măsurilor de siguranţă, fiind vizată în speţă măsura confiscării speciale dispusă asupra unor sume de bani.

29.Referitor la această critică, Curtea constată că noţiunea de cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei din cuprinsul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu are în vedere o revizuire a cuantumului pedepsei dispus prin hotărâre judecătorească definitivă, deoarece aceasta ar echivala cu o încălcare a autorităţii de lucru judecat, ci micşorarea sau stingerea pedepsei astfel dispuse ca urmare a intervenirii unor cauze, cum este, cu titlu de exemplu, plata integrală sau parţială de către persoana condamnată a obligaţiei stabilite în sarcina sa.

30.Pe de altă parte, Curtea reţine că, potrivit art. 574 lit. d) din Codul de procedură penală referitor la executarea confiscării speciale şi a confiscării extinse, atunci când confiscarea priveşte sume de bani ce nu au fost consemnate la unităţi bancare, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor fiscale, în vederea executării confiscării potrivit dispoziţiilor privind creanţele bugetare. Potrivit dispoziţiei legale anterior citate, executarea confiscării speciale a sumelor de bani care nu au fost consemnate la unităţi bancare urmează a fi făcută de către organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care constituie, potrivit art. 2 alin. (2), procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, procedură care se completează, conform alin. (3) al aceluiaşi art. 2, cu prevederile Codului de procedură civilă. Aşa fiind, executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, în situaţia invocată de autorul excepţiei, se realizează potrivit dispoziţiilor cap. VIII din Codul de procedură fiscală, ce reglementează stingerea creanţelor fiscale prin executare silită.

31.Prin urmare, contestaţia la executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale având ca obiect sume de bani neconsemnate la unităţi bancare poate fi formulată conform procedurii reglementate la art. 172 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, care, potrivit art. 2 alin. (3) din acest cod, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la executarea silită. Rezultă că persoana interesată poate să formuleze contestaţie la executare împotriva măsurii de siguranţă a confiscării speciale dispuse în condiţiile din prezenta cauză şi îşi va întemeia cererea pe dispoziţiile art. 172 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale art. 712 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

32.Acest mecanism juridic, bazat pe dispoziţiile Codului de procedură civilă, este de altfel justificat de caracterul patrimonial al măsurii confiscării, indiferent de natura bunurilor care fac obiectul acesteia, caracter rezultat din faptul că de natura confiscării este trecerea bunurilor supuse acesteia din proprietatea persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală în proprietatea statului.

33.În sensul celor de mai sus, Curtea reţine, de asemenea, că titlul V al părţii speciale a Codului de procedură penală, intitulat "Executarea hotărârilor penale", reglementează, la cap. II "Punerea în executare a hotărârilor", punerea în executare a pedepselor principale (art. 555-561 din Codul de procedură penală), punerea în executare a pedepselor complementare (art. 562-565 din Codul de procedură penală), punerea în executare a măsurilor de siguranţă (art. 566-574 din Codul de procedură penală), punerea în executare a altor dispoziţii (art. 575-576 din Codul de procedură penală), punerea în executare a amenzilor judiciare şi a cheltuielilor judiciare avansate de stat (art. 577-578 din Codul de procedură penală) şi punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâri (art. 579-581 din Codul de procedură penală). Cap. IV al aceluiaşi titlu, care prevede cu privire la contestaţia la executarea hotărârilor penale, conţine dispoziţii referitoare la promovarea contestaţiei privind executarea dispoziţiilor penale ale cauzei (art. 598-599 din Codul de procedură penală), la contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile (art. 600 din Codul de procedură penală) şi la contestaţia privitoare la amenzile judiciare (art. 601 din Codul de procedură penală). Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor procesual penale mai sus enumerate, Curtea reţine că contestaţiile privind executarea măsurii de siguranţă a confiscării se încadrează în categoria contestaţiilor ce au ca obiect executarea dispoziţiilor civile prevăzute la art. 600 din Codul de procedură penală.

34.În aceste condiţii, Curtea constată că persoanele în privinţa cărora sunt pronunţate hotărâri penale definitive prin care nu sunt aplicate pedepse, dar este menţinută măsura de siguranţă a confiscării speciale, se află în situaţii juridice diferite de cele condamnate la pedepse penale definitive şi care ar putea invoca o cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei, conform art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Această diferenţă justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit în privinţa posibilităţii de a contesta măsura de siguranţă a confiscării speciale, faţă de cel al contestării executării hotărârilor penale sub aspectul pedepselor penale aplicate. Or, cu privire la principiul egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

35.Având în vedere aceste argumente, Curtea reţine că textele criticate reprezintă opţiunea legiuitorului în acord cu politica penală a acestuia, exprimată în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale reglementate la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere a acestuia, precum şi o aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 129 care fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac.

36.Pentru aceleaşi motive, Curtea constată că textul criticat nu încalcă accesul liber la justiţie al persoanelor interesate să promoveze contestaţie împotriva executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale atunci când aceasta este dispusă prin hotărâre penală definitivă. Pe de o parte, aşa cum s-a arătat mai sus, persoanele în cauză au posibilitatea de a formula contestaţie la executare împotriva unor astfel de hotărâri, potrivit prevederilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură fiscală şi ale art. 712 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

37.În consecinţă, Curtea nu poate reţine încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie, acest drept putând fi exercitat prin aplicarea reglementărilor legale specifice măsurii ce urmează a fi executată.

38.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Copos în Dosarul nr. 40.607/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 107, art. 108 lit. d) şi art. 112 din Codul penal şi ale art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop