Decizie nr. 344 din 5 decembrie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143, 148, 236 şi 270 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Traian Margean în Dosarul nr. 1.267/2002 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocat Cecilia Tamas, precum şi partea Bogdan Dumitrascu, lipsa fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei pune concluzii de admitere, sustinand oral motivele de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar.

Partea Bogdan Dumitrascu solicita respingerea excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată, arătând ca asupra textelor de lege criticate Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 28 din 15 februarie 2000 şi Decizia nr. 49 din 13 februarie 2001. Se apreciază că nu sunt evocate împrejurări noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii şi se propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 30 iulie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.267/2002, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143, 148, 236 şi 270 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Traian Margean, inculpat în dosarul menţionat pentru săvârşirea, în stare de recidiva postexecutorie, a doua infracţiuni de furt calificat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se considera ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 5 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, prin aceasta, ale art. 20 din Constituţie. Se arata ca, potrivit art. 5 pct. 3 din convenţia menţionată, orice persoană arestata sau deţinută trebuie să fie adusă neîntârziat în faţa unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat de lege sa exercite funcţii judiciare şi are dreptul de a fi judecata într-un termen rezonabil sau eliberata în cursul procedurii. Deşi convenţia recunoaşte analogia dintre "judecător" şi "magistrat", totuşi magistratul, altul decât judecătorul, trebuie să fie independent faţă de Executiv şi impartial (independent faţă de părţi). Or, procurorul nu face parte din această categorie, deoarece el nu este independent, ci este supus principiului subordonarii ierarhice. De aceea, dispoziţiile din Codul de procedură penală care permit procurorului sa dispună arestarea preventivă, deşi nu este un magistrat în sensul convenţiei, sunt neconstituţionale, iar măsura arestării preventive luată de procuror este lovită de nulitate absolută.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti considera ca excepţia este neîntemeiată. În acest sens, se arata ca dispoziţiile art. 143 şi 148 din Codul de procedură penală, care prevăd condiţiile reţinerii şi arestării preventive, nu încalcă nici una dintre prevederile constituţionale privitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, fiind în concordanta cu prevederile art. 49 din Constituţie. De asemenea, instanţa apreciază ca dispoziţiile art. 270 din Codul de procedură penală privind cazurile de reluare a urmăririi penale sunt în concordanta cu prevederile Constituţiei. Cu privire la dispoziţiile art. 236 din Codul de procedură penală, instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, precum şi cele ale art. 23 alin. (4) din Constituţie, apreciază ca şi acestea sunt constituţionale. De asemenea, instanţa considera că nu sunt incalcate nici prevederile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, potrivit legii, procurorii fac parte din corpul magistraţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul arata ca dispoziţiile art. 143, 148, 236 şi 270 din Codul de procedură penală trebuie raportate atât la art. 5 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cat şi la jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie. Aceasta din urma a statuat ca independenta se judeca în raport cu Executivul, fără a exclude o subordonare faţă de alţi judecători sau magistraţi, dacă aceştia se bucura de independenta faţă de Executiv. Independenta procurorului român poate fi pusă la indoiala, dacă se are în vedere faptul ca procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, deşi art. 131 alin. (1) din Constituţie consacra principiul legalităţii şi imparţialităţii în activitatea Ministerului Public.

Sub aspectul abilitarii procurorului de a dispune luarea măsurii arestării preventive, se arata ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece art. 23 alin. (4) din Constituţie prevede că arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, or, procurorul are calitatea de magistrat potrivit Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată. În acest sens se citeaza Decizia Curţii Constituţionale nr. 28 din 15 februarie 2000, prin care s-a statuat ca dreptul procurorului de a dispune arestarea preventivă nu contravine prevederilor art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Faţa de susţinerea autorului excepţiei, în sensul că procurorul nu are calitatea de magistrat, vizând astfel art. 236 din Codul de procedură penală, arata ca aceasta este nefondata, deoarece art. 42 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevede că şi procurorii au calitatea de magistraţi.

Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 148 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului arata ca luarea măsurii arestării preventive nu are înţelesul ca inculpatului i se imputa săvârşirea unei infracţiuni, ci ca exista probe sau indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se afla procesul penal. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede la art. 5 posibilitatea arestării sau reţinerii persoanei în vederea aducerii ei în faţa autorităţii competente, "atunci când exista motive verosimile de a banui ca a săvârşit o infracţiune". În spiritul convenţiei, prezumţia de nevinovatie nu exclude arestarea preventivă. De aceea, nu se poate susţine ca dispoziţiile legale criticate ar fi contrare prevederilor constituţionale şi dispoziţiilor corespunzătoare privitoare la prezumţia de nevinovatie, cuprinse în pactele şi convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 236 şi 270 din Codul de procedură penală, raportate la art. 20 din Constituţie, se considera ca aceste texte sunt în deplina concordanta cu prevederile constituţionale şi cu dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 92/1992, republicată, în care se prevede explicit ca atât judecătorul, cat şi procurorul au calitatea de magistraţi, astfel încât nu se poate vorbi de încălcarea prevederilor art. 5 din convenţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 143, 148, 236 şi 270 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

–Art. 143 (Condiţiile reţinerii): "Măsura reţinerii poate fi luată de organul de cercetare penală faţă de invinuit, dacă sunt probe sau indicii temeinice ca a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

Măsura reţinerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu închisoare prevăzute de lege pentru fapta săvârşită.

Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauza rezultă presupunerea ca persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta.";

–Art. 148 (Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului): "Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi numai în vreunul din următoarele cazuri:

a)identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare;

b)infracţiunea este flagrantă, iar pedeapsa închisorii prevăzute de lege este mai mare de 3 luni;

c)inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecata, ori a făcut pregatiri pentru asemenea acte, precum şi dacă în cursul judecaţii sunt date ca inculpatul urmăreşte să se sustragă de la executarea pedepsei;

d)sunt date suficiente ca inculpatul a încercat sa zadarniceasca aflarea adevărului, prin influentarea unui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte;

e)inculpatul a comis din nou o infracţiune, ori exista date care justifica temerea ca va săvârşi şi alte infracţiuni;

f)inculpatul este recidivist;

g)când exista una din circumstanţele agravante;

h)inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.

În cazurile prevăzute la lit. c)-g), măsura arestării inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa închisorii prevăzute de lege este mai mare de un an.";

–Art. 236 (Arestarea preventivă a inculpatului): "Procurorul sesizat potrivit art. 234, dacă pune în mişcare acţiunea penală şi dacă constata ca sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, procedează potrivit art. 150 şi urm.

Dacă invinuitul este arestat potrivit art. 233, va fi ascultat de procuror înainte de expirarea termenului de arestare a învinuitului.";

–Art. 270 (Cazurile de reluare a urmăririi penale): "Urmărirea penală este reluată în caz de:

a)încetare a cauzei de suspendare;

b)restituire a cauzei de către instanţa de judecată în vederea refacerii sau completării urmăririi, ori ca urmare a extinderii acţiunii penale sau a procesului penal;

c)redeschidere a urmăririi penale.

Reluarea urmăririi penale nu poate avea loc dacă se constată că între timp a intervenit vreunul din cazurile prevăzute în art. 10."

Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 20 din Constituţie, precum şi cu prevederile art. 5 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece procurorul nu are calitatea de magistrat care poate dispune arestarea, el nu este independent, fiind subordonat ministrului justiţiei, şi deci nu poate fi impartial. În consecinţa, se considera ca actele efectuate de procuror în cursul urmăririi penale sunt lovite de nulitate absolută.

Textele constituţionale invocate au următorul conţinut:

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."

Art. 5 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale are următorul cuprins: "Orice persoană arestata sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecata într-un termen rezonabil sau eliberata în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonata unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauza la audiere."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 143 şi 148 din Codul de procedură penală, care reglementează condiţiile reţinerii şi arestării preventive, nu încalcă prevederile constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, fiind în concordanta cu prevederile art. 49 din Constituţie, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, dispoziţiile menţionate sunt în concordanta cu prevederile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. La fel sunt şi dispoziţiile art. 236 şi 270 din Codul de procedură penală. Afirmatiile autorului excepţiei, în sensul că procurorul nu ar avea calitatea de magistrat, care să poată dispune arestarea preventivă şi trimiterea în judecata a inculpatului, sunt contrazise de dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 92/1992, republicată, care prevăd ca procurorul are calitatea de magistrat.

În acest sens este şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 28 din 15 februarie 2000 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 şi 236 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 3 iulie 2000. Prin aceasta decizie, respingandu-se excepţia, s-a subliniat ca în procesul penal din România procurorul acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii, dar şi ale părţii din proces, în spiritul legalităţii. Măsura arestării preventive se poate dispune de procuror în condiţii strict determinate de lege, astfel încât nu se poate vorbi despre influenţa Executivului asupra activităţii judiciare.

În cauza de faţa nu exista elemente noi care să determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.

Criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate, excepţia urmează să fie respinsă.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143, 148, 236 şi 270 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Traian Margean în Dosarul nr. 1.267/2002 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 decembrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu