Decizie nr. 411 din 4 noiembrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, excepţie ridicată de Sorin Hertea în Dosarul nr. 905/CA/2003 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că dispoziţiile Constituţiei revizuite nu privesc actele normative adoptate anterior intrării sale în vigoare. Totodată, se apreciază că, în ceea ce priveşte aplicarea art. 21 alin. (4) din Constituţia revizuită şi republicată, partea poate opta asupra modalităţii de a se adresa justiţiei. În momentul în care a ales însă calea administrativ-jurisdicţională, aceasta este obligată să o urmeze.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 iulie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 905/CA/2003, Curtea de Apel Constanţa - Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, excepţie ridicată de Sorin Hertea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul criticat încalcă dreptul la liberul acces în justiţie, prevăzut de art. 21 alin. (2) din Constituţie, şi obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor, prevăzută de art. 51 din Constituţie, "în măsura în care este interpretat în sensul că nu pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ decât deciziile emise de direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, nu şi actele de constatare sau celelalte acte care pot fi atacate doar prin procedura prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13 din 26 ianuarie 2001, modificată prin Legea nr. 506 din 4 octombrie 2001". Se arată de către autorul excepţiei că problema care se pune "vizează interpretarea normei juridice, deoarece, dacă prevederile respective sunt interpretate în sensul că nu pot fi atacate actele administrative pentru contestarea cărora legiuitorul a instituit procedura specială, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, rezultă că dreptul persoanei vizate de acte de acest gen de a le contesta direct, nemijlocit, în instanţă este anulat. Or, art. 21 din Constituţie instituie principiul liberului acces la justiţie, principiu ce ar fi nesocotit printr-o astfel de interpretare a prevederilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, modificată".

În concepţia autorului excepţiei, "trebuie avut în vedere însă că scopul urmărit de persoana care apelează la această procedură specială şi scopul vizat de legiuitorul însuşi îl reprezintă anularea actelor administrative prin care se stabilesc impozite sau alte taxe ce sunt datorate în întregime sau parţial, nu anularea actelor jurisdicţionale emise de direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului de stat judeţene în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative".

De asemenea, autorul excepţiei arată că "procedura instituită de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, modificată, se completează cu prevederile Legii nr. 29/1990, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ", lege care "stabileşte că obiectul acţiunii în justiţie îl reprezintă anularea actului administrativ şi nu anularea soluţiei date de autoritatea emitentă".

Curtea de Apel Constanţa - Secţia contencios administrativ consideră că excepţia este nefondată, întrucât introducerea căii administrative de atac, prealabil învestirii instanţei, "nu este de natură a conduce la concluzia că, prin aceasta, s-ar încălca dispoziţiile art. 21 din Constituţia României".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată. Se argumentează, în acest sens, că, potrivit art. 1 din ordonanţa criticată "toate categoriile de acte de natură fiscală [...] enumerate [...] au asigurate, potrivit ordonanţei de urgenţă, atât căile jurisdicţionale administrative de atac, cât şi căile de atac în contencios administrativ".

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 sunt constituţionale.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate prin care se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Avocatul Poporului arată că aceasta este neîntemeiată, deoarece prevederile criticate asigură tocmai accesul la justiţie după parcurgerea procedurilor administrativ-jurisdicţionale. Referitor la legitimitatea constituţională a unor astfel de proceduri prealabile, în punctul de vedere al Avocatului Poporului se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia existenţa unei proceduri prealabile administrativ-jurisdicţionale este acceptată şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În legătură cu invocarea încălcării dispoziţiilor art. 51 din Constituţie, Avocatul Poporului arată că susţinerile autorului excepţiei "sunt nerelevante pentru soluţionarea excepţiei de faţă, neavând incidenţă în cauză".

Potrivit acestui punct de vedere, "în realitate, ceea ce a determinat ridicarea excepţiei este modul de aplicare, de către instanţa de judecată a dispoziţiilor legale criticate".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13 din 26 ianuarie 2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506 din 4 octombrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001. Textul criticat pentru neconstituţionalitate are următorul cuprins: "Deciziile direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi deciziile Ministerului Finanţelor Publice pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă. Judecata se face în regim de urgenţă, cu participarea reprezentantului Ministerului Public".

Critica de neconstituţionalitate constă în susţinerea că textul menţionat încalcă principiul liberului acces în justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, şi obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor, prevăzută de art. 51 din Constituţie, devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 1 alin. (5), în măsura în care este interpretat în sensul "că pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ numai deciziile emise de direcţiile generale de finanţe publice şi controlului de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, nu şi actele administrative care stabilesc impozite şi alte taxe ale căror cuantum sau existenţă se contestă".

Cele două texte constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt prevăzute în Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, şi au următorul cuprins:

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";

–Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."

Autorul excepţiei a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor alin. (1) al art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, determinat de faptul că în prima instanţă acţiunea sa a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu a făcut dovada că s-a adresat anterior organelor administrative prevăzute de lege.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Referitor la dispoziţiile legale privind instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, Curtea Constituţională s-a pronunţat, de principiu, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69/1994, stabilind că "este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri, destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată". În aceste condiţii, Curtea a reţinut că "procedura administrativ-jurisdicţională constituie o măsură de protecţie care, deci, nu poate avea ca scop, în nici un mod, limitarea accesului la justiţie". Concluzia instanţei de contencios constituţional a fost în mod constant în sensul că "Instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este contrară principiului prevăzut de art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, cât timp decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti".

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este conformă cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, de exemplu, în cauza "Le Compte, Van Leuwen şi De Meyere contra Belgiei, 1981", a stabilit: "Raţiuni de flexibilitate şi eficienţă, care sunt pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica intervenţia anterioară a unor organe administrative sau profesionale [...]; un asemenea sistem poate fi reclamat de tradiţia juridică a mai multor state membre ale Consiliului Europei."

Pe de altă parte, Curtea reţine că, în măsura în care o astfel de procedură prealabilă este prevăzută de lege ca obligatorie, aceasta trebuie urmată, în temeiul obligaţiei prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Caracterul facultativ al jurisdicţiei speciale administrative prevăzut de art. 21 alin. (4) din Constituţie, nou-introdus, după revizuirea Constituţiei, nu poate constitui temei pentru susţinerea neconstituţionalităţii textului de lege criticat, pentru că dispoziţiile constituţionale nou-introduse nu sunt aplicabile situaţiilor anterioare intrării în vigoare a Constituţiei revizuite, în baza principiului constituţional al neretroactivităţii legilor. De altfel, caracterul facultativ, prevăzut în prezent de Constituţie, permite celui îndreptăţit să se adreseze fie organului administrativ-jurisdicţional, fie direct instanţei de judecată. O dată aleasă însă calea administrativ-jurisdicţională, aceasta trebuie urmată până la capăt, după care, în condiţiile legii, partea se poate adresa instanţei de judecată în temeiul dreptului de acces la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie. În speţă însă Curtea reţine că, anterior revizuirii Constituţiei, procedura jurisdicţional-administrativă era obligatorie, conform legii. Este evident, în acelaşi timp, că instanţa de judecată având competenţa să se pronunţe asupra deciziilor pronunţate de organul administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, în final se pronunţă asupra actului pe care persoana nemulţumită l-a contestat în faţa acestor organe administrativ-jurisdicţionale.

Textul criticat a mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 119 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 8 iulie 2002, Decizia nr. 266 din 16 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 decembrie 2002, şi Decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 26 martie 2003, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate ca nefondate.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, excepţie ridicată de Sorin Hertea în Dosarul nr. 905/CA/2003 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

────────────────