Decizia nr. 122 din 9 martie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Gheorghe Pătrăşcanu în Dosarul nr. 12.795/231/2015 al Judecătoriei Focşani - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 320 D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea textelor criticate din compararea a două dispoziţii legale, respectiv din compararea contravenientului sancţionat printr-un proces-verbal de contravenţie cu cel care este mai întâi cercetat penal pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală cu privire la care se dă o soluţie de netrimitere în judecată, iar dispoziţiile de drept contravenţional prevăd sancţionarea contravenţională a acestuia de către şeful poliţiei rutiere. Se arată că persoana aflată în cea de-a doua ipoteză juridică anterior menţionată are ea însăşi posibilitatea de a solicita suspendarea măsurii suspendării dreptului de a conduce, aşa încât nu există o discriminare între aceasta şi persoana care, formulând contestaţie împotriva procesului-verbal de contravenţie, beneficiază de o astfel de suspendare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 17 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 12.795/231/2015, Judecătoria Focşani - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Gheorghe Pătrăşcanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată, formulate de autorul excepţiei, într-un dosar referitor la stabilirea vinovăţiei acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că prevederile art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 creează discriminare între persoanele care au calitatea de contravenient şi cele cercetate penal pentru fapte ce constituie încălcări ale regimului circulaţiei pe drumurile publice, întrucât, în cazul celor dintâi, contestarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor suspendă, de drept, executarea sancţiunii, în timp ce, în cazul celor din urmă, contestaţia formulată împotriva actului administrativ al şefului poliţiei rutiere nu suspendă executarea pedepsei complementare a suspendării permisului de conducere. Se face trimitere, în acest sens, la prevederile art. 219 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conform cărora „Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, la cererea titularului, în baza rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală ori încetarea urmăririi penale, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat ori ca urmare a încetării măsurii de siguranţă prevăzute la art. 112 lit. c) din Codul penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare“. Se susţine, totodată, că textele criticate reglementează o ingerinţă a puterii executive în activitatea autorităţii judecătoreşti, cu consecinţa încălcării prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), întrucât conferă şefului poliţiei rutiere competenţa de a hotărî cu privire la o sancţiune complementară dispusă într-o cauză penală, chiar în situaţia existenţei unei ordonanţe de clasare sau a unei hotărâri judecătoreşti de achitare ori de încetare a procesului penal. Se arată, de asemenea, că şeful poliţiei rutiere, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, ca reprezentant al puterii executive, are competenţa de a hotărî cu privire la încălcarea limitelor soluţiilor pronunţate de procuror sau de instanţa de judecată. Se mai susţine că textele criticate încalcă prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie, întrucât dau dreptul reprezentantului poliţiei rutiere să aprecieze şi să hotărască cu privire la executarea unui act prin care Ministerul Public, reprezentat de procuror, îşi exercită prerogativele constituţionale. Se arată că sancţiunea complementară a suspendării permisului de conducere, prevăzută de dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, încalcă prezumţia de nevinovăţie, atâta vreme cât poate fi aplicată chiar şi în situaţia clasării, a achitării şi a încetării procesului penal. În fine, autorul excepţiei susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor art. 8 alin. (4) teza întâi şi teza a treia din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât sunt neclare, exprimate generic, prin folosirea unor termeni generali, lipsiţi de precizie.

6.Judecătoria Focşani - Secţia penală, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia referitoare la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, făcând trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.041 din 14 septembrie 2010.

9.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt constituţionale. Se susţine, în acest sens, că măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere apare ca firească în contextul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi că aceasta a fost prevăzută pentru asigurarea desfăşurării, în condiţii de siguranţă, a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor participante la trafic. Se arată, de asemenea, că dreptul şefului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta de a dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule nu constituie o imixiune a puterii executive în activitatea autorităţii judecătoreşti, întrucât acesta exercită atribuţii specifice, distincte de cele ale puterii judecătoreşti şi ale Ministerului Public, în etape procesuale diferite. Se susţine, totodată, că textele criticate nu instituie o discriminare între persoanele care au calitatea de contravenienţi şi cele împotriva cărora a început urmărirea penală, întrucât aceste două categorii se află în situaţii juridice diferite. În fine, se apreciază că celelalte critici de neconstituţionalitate formulate în cauză nu pot fi reţinute, textele criticate nefiind contrare principiilor constituţionale invocate.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul cuprins:

–Art. 103:

(1)Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere se dispune: [...]c) pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă pentru regula de circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

(1^1)În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se dispune de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta.

13.Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) cu privire la prezumţia de nevinovăţie, art. 124 alin. (3) cu privire la înfăptuirea justiţiei şi art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 19 iulie 2013, şi Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 29 august 2014, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 1.041 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 27 octombrie 2010, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

15.Prin decizia anterior menţionată, Curtea a constatat că textele de lege criticate au în vedere ipoteza în care o faptă ce a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dar pentru săvârşirea căreia procurorul sau instanţa apreciază, observând incidenţa prevederilor art. 10 din Codul de procedură penală din 1968 referitor la cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată, că nu se impune punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale împotriva învinuitului. Curtea a observat că, dacă, pe parcursul urmăririi penale, se constată că învinuitul a încălcat o regulă de circulaţie pentru nerespectarea căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, este firesc ca acest comportament să fie sancţionat, în vederea atingerii finalităţii pentru care acest act normativ a fost edictat, şi anume asigurarea desfăşurării în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic. S-a constatat, totodată, că, ulterior momentului emiterii de către procuror sau al pronunţării de către instanţă a unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, ca urmare a lipsei plângerii prealabile, fără a intra în cercetarea fondului, de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale, se dispune, de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, ceea ce nu constituie o imixtiune a puterii executive în activitatea autorităţii judecătoreşti. S-a arătat că cele două tipuri de organe ale autorităţii de stat implicate în procedura prevăzută de textele de lege criticate, procurorul şi instanţa de judecată, pe de o parte, ca reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti, iar, pe de altă parte, şeful poliţiei, ca exponent al puterii executive, îşi exercită atribuţiile specifice în etape distincte, succesive, principiul separaţiei puterilor în stat fiind pe deplin respectat. În acest context, Curtea a observat că nu poate reţine nici critica formulată de autorul excepţiei referitoare la încălcarea, prin textele criticate, a dispoziţiilor art. 131 din Constituţie.

16.În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului de acces liber la justiţie, Curtea a reţinut că este neîntemeiată, întrucât persoana căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule are posibilitatea de a ataca pe calea contenciosului administrativ legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse de şeful poliţiei, inclusiv în ipoteza în care procurorul sau instanţa a dispus încetarea urmăririi penale

sau a procesului penal, după caz, prin aplicarea art. 10 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968 referitor la lipsa plângerii prealabile, aşadar, fără să mai analizeze împrejurările în care a fost săvârşită fapta şi fără să mai aprecieze dacă a fost încălcată vreo regulă de circulaţie.

17.Totodată, Curtea a constatat că nu poate reţine nici critica potrivit căreia textele de lege supuse controlului de constituţionalitate creează o situaţie discriminatorie între persoanele cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice, ca măsură complementară pentru săvârşirea unei contravenţii la regimul rutier, şi cele care au fost cercetate penal pentru infracţiuni la regimul rutier şi în cazul cărora s-a dispus una dintre soluţiile prevăzute la art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Curtea a reţinut că, astfel cum s-a arătat anterior, accesul la justiţie este asigurat, într-un fel sau altul, ambelor categorii de persoane, aşa încât nu se poate susţine că dispoziţiile legale criticate instituie un tratament discriminatoriu de natură a încălca prevederile art. 16 din Constituţie.

18.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe şi având în vedere faptul că textele criticate în prezenta cauză nu diferă de forma analizată prin decizia anterior invocată, din perspectiva ipotezelor criticate de autorul excepţiei, atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 1.041 din 14 septembrie 2010 sunt aplicabile mutatis mutandis în prezenta cauză.

19.Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 1.041 din 14 septembrie 2010, Curtea constată că suspendarea exercitării dreptului de a conduce, conform textelor criticate, drept consecinţă a încălcării unei reguli de circulaţie de natură a pune în pericol siguranţa participanţilor la traficul rutier, în condiţiile clasării, achitării sau încetării procesului penal, nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a persoanei în cauză. În acest sens, Curtea reţine că dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie au în vedere considerarea ca nevinovată a persoanei care săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală până la momentul rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti prin care se constată vinovăţia persoanei în cauză. În acelaşi sens, prin Hotărârea din 10 februarie 1995, pronunţată în Cauza Allenet e Ribemont împotriva Franţei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că organele judiciare care instrumentează cauzele au obligaţia de a se abţine de la orice referire care să reflecte în vreun fel o prejudecată cu privire la vinovăţia acuzatului.

20.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin prevederile art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 a dispoziţiilor art. 124 din Constituţie, Curtea reţine că norma constituţională anterior referită nu are incidenţă în prezenta cauză, întrucât reglementează înfăptuirea justiţiei, respectiv, faptul că aceasta se înfăptuieşte în numele legii, că este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Pătrăşcanu în Dosarul nr. 12.795/231/2015 al Judecătoriei Focşani - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. c) şi alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Focşani - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2017.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop