Decizie nr. 24 din 12 mai 2008

Dosar nr. 7/2007

Sub preşedinţia domnului profesor universitar dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, şi ale art. 3 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei referitor la posibilitatea acordării indemnizaţiei lunare de 10% din salariul de bază tuturor grefierilor din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 88 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii şi a pus concluzii pentru admiterea acestuia, urmând a se stabili că dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, republicată, şi ale art. 3 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei se interpretează în sensul că indemnizaţia lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres şi limitativ prevăzute de textele menţionate.

SECŢIILE UNITE,

examinând recursul în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, republicată, şi ale art. 3 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, referitor la acordarea indemnizaţiei lunare de 10% din salariul de bază tuturor grefierilor din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Astfel, unele instanţe au admis acţiunile formulate de reclamanţi, grefieri din cadrul instanţelor şi parchetelor, şi au stabilit că indemnizaţia lunară de 10% din salariul brut trebuie acordată tuturor grefierilor din cadrul acestora.

În argumentarea acestui punct de vedere s-a susţinut că responsabilităţile pe care le implică activităţile desfăşurate de grefierii beneficiari ai sporului de 10% nu pot fi reţinute ca reprezentând criterii obiective care să explice distincţia salarială între grefieri.

S-a mai apreciat că între grefierii enunţaţi limitativ de art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, republicată, respectiv de art. 3 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007, şi ceilalţi grefieri din cadrul instanţelor şi parchetelor a fost creată o diferenţă de tratament juridic evident discriminatorie.

Alte instanţe, dimpotrivă, au respins cererile grefierilor privind plata indemnizaţiei lunare în cuantum de 10% din salariul brut, considerând că dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 şi ale art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 sunt aplicabile numai categoriilor de grefieri prevăzute de textele de lege menţionate.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

Din punct de vedere juridic, prestarea muncii şi salarizarea ei sunt obligaţii principale ce rezultă pentru salariat şi, respectiv, pentru angajator, din încheierea contractului individual de muncă sau din existenţa raportului de serviciu.

Reglementările legale stabilesc principiul conform căruia pentru munca prestată fiecare persoană are dreptul la un salariu în bani, convenit la încheierea contractului respectiv.

Prin Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95 (1949) privind protecţia salariului, ratificată de România prin Decretul nr. 284/1973, s-a stabilit că, în sensul acestei convenţii, termenul salariu înseamnă, oricare i-ar fi denumirea sau modul de calcul, remunerarea sau câştigurile susceptibile de a fi evaluate în bani şi stabilite prin acordul părţilor sau de către legislaţia naţională, pe care angajatorul le datorează unui salariat în baza unui contract de muncă, scris sau verbal, fie pentru munca efectuată sau care urmează a fi efectuată, fie pentru serviciile prestate sau care urmează a fi prestate.

Potrivit art. 155 din Codul muncii şi art. 38 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri la salariul de bază.

Salariul de bază constituie elementul principal al salariului şi se stabileşte pentru fiecare salariat în raport cu următorii factori: calificarea, importanţa, complexitatea atribuţiilor de serviciu, pregătirea şi competenţa profesională etc.

Sporul la salariul de bază reprezintă un element accesoriu şi variabil al salariului, care se acordă în funcţie de condiţiile în care se prestează munca, numai dacă sunt întrunite următoarele cerinţe:

–salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;

–salariatul să lucreze efectiv în condiţiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.

Indemnizaţiile constituie sume plătite anumitor salariaţi peste salariul de bază, în funcţie de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu.

Prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti s-a stabilit un sistem unic de salarizare a magistraţilor şi a personalului auxiliar de specialitate din instanţele judecătoreşti şi parchete, ţinându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiţiei de putere în stat, de pregătirea şi competenţa profesională, precum şi de incompatibilităţile şi interdicţiile pentru magistraţi prevăzute de Constituţie şi de legea pentru organizarea judecătorească.

Potrivit art. 18 din acest act normativ, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la instanţele judecătoreşti şi parchete erau stabilite între limitele minimă-maximă, pe grade sau trepte profesionale, în funcţie de pregătirea profesională, de vechimea în specialitate şi de nivelul instanţei sau al parchetului.

Personalul auxiliar de specialitate beneficia de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcţia auxiliară de specialitate, calculat la salariul de bază, şi de o majorare între 5% şi 10% a aceluiaşi salariu, în raport de nivelul instanţei sau al parchetului, iar conform art. 19 alin. (3), astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, grefierii care participau la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală şi executare civilă, a actelor comisiei pentru cetăţenie, precum şi cei care erau secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiau de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi. De aceeaşi indemnizaţie beneficiau şi conducătorii de carte funciară.

Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin art. 30 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 247/2007, care, începând cu data intrării sale în vigoare - 3 februarie 2007 -, instituie un sistem unic de salarizare şi de acordare a altor drepturi aplicabil exclusiv acestui personal auxiliar.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficientului de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcţia deţinută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum şi de nivelul instanţei sau al parchetului.

Totodată, conform art. 3 alin. (8) din acelaşi act normativ, alineat abrogat prin art. I pct. 18 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 15 aprilie 2008: "Grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi falimentului, a actelor de executare penală şi executare civilă beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi."

Cu alte cuvinte, spre deosebire de perioada anterioară, între 3 februarie 2007 şi 15 aprilie 2008 au beneficiat de această indemnizaţie lunară de 10% din salariul de bază un număr mai mic de grefieri, respectiv doar aceia care au participat la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi falimentului şi a actelor de executare penală şi civilă.

Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela al egalităţii de tratament în stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituţia României şi de art. 6 alin. (3) din Codul muncii, cel de-al doilea text fiind introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, în concordanţă cu normele Uniunii Europene.

Acest principiu de ordine publică: "la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal" exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este acelaşi, dacă cerinţele şi condiţiile de muncă sunt aceleaşi, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferenţierile de salarizare nu se justifică.

Sunt admisibile diferenţieri de salarii pentru funcţii/posturi similare dacă sunt dimensionate în funcţie de nivelul studiilor, în raport cu importanţa şi complexitatea muncii, cu funcţia/postul/meseria îndeplinit(ă) după cantitatea, calitatea şi valoarea muncii, în raport cu condiţiile de muncă şi în funcţie de vechimea în muncă, îndeosebi în specialitate, diferită.

Şi în sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul aceleiaşi ramuri, al aceluiaşi domeniu sau la acelaşi nivel, fiind posibile însă diferenţieri întemeiate obiectiv şi rezonabil între domenii sau niveluri, fără a fi vorba de existenţa unor discriminări.

În raport cu dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 şi ale art. 3 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007, în prezent abrogate, este fără îndoială faptul că au putut beneficia de indemnizaţia lunară de 10% din salariul de bază doar grefierii care participau la efectuarea actelor procedurale menţionate de prevederile legale respective, fără ca salariile acestor grefieri să fie discriminatorii faţă de salariile celorlalţi grefieri.

Aceste dispoziţii legale nu au adus atingere principiului egalităţii de tratament în stabilirea salariilor, întrucât legiuitorul a instituit criterii obiective şi rezonabile pentru determinarea beneficiarilor acestui drept salarial suplimentar, constând în natura activităţii prestate şi în timpul efectiv lucrat în aceste activităţi.

Potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, pentru activitatea desfăşurată personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanţei sau parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în muncă şi în specialitate, precum şi cu alte criterii prevăzute de lege.

Totodată, conform art. 38 alin. 2, art. 42 alin. 2 şi art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, repartizarea personalului auxiliar de specialitate pe secţii şi compartimente se stabileşte prin ordin de serviciu al preşedintelui instanţei, în raport cu pregătirea profesională şi cu experienţa fiecăruia.

Stabilirea prin legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a unor sporuri şi indemnizaţii salariale, avându-se în vedere specificul activităţilor prestate, sub aspectul complexităţii şi responsabilităţii atribuţiilor ce sunt aferente funcţiilor deţinute, a fost permisă de legea care reglementează statutul acestei categorii de personal, fără ca din această împrejurare să se poată deduce existenţa unei discriminări.

Nu poate fi ignorat faptul că grefierii care participau la efectuarea actelor prevăzute în art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 şi art. 3 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 desfăşurau activităţi administrativ-judiciare ce implicau operaţiuni specifice şi complexe, care necesitau performanţe profesionale superioare ce concurau la creşterea eficienţei activităţii instanţelor judecătoreşti.

Principiul egalităţii de tratament în stabilirea salariilor nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite, pentru situaţii diferite, justificate pe baza unor criterii raţionale şi obiective.

Numai legiuitorul poate stabili dacă şi în ce măsură anumite categorii de salariaţi beneficiază de sporuri şi alte indemnizaţii salariale, singura condiţie fiind aceea ca de aceste majorări de salarii să beneficieze toţi salariaţii care se află în situaţii identice.

Diferenţa de tratament juridic este discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă şi obiectivă, adică nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil, de proporţionalitate, între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 şi art. 3 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 a fost legitim şi a constat în retribuirea corespunzătoare a personalului auxiliar de specialitate care desfăşura anumite activităţi în cadrul instanţelor de judecată, activităţi ce presupun o complexitate şi responsabilităţi deosebite.

Totodată, mijloacele folosite, constând în acordarea unor indemnizaţii la salariul de bază, s-au bazat pe criterii obiective şi rezonabile şi au fost proporţionale cu acest scop.

Nu se poate vorbi de un tratament preferenţial ori de o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, întrucât situaţiile nu sunt analoage sau comparabile.

În materie de salarizare, existenţa unor situaţii analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calităţii de personal auxiliar de specialitate, întrucât criteriul este prea general, ci în raport de atribuţiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferenţiate atât din punctul de vedere al funcţiei, cât şi din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidenţă în ceea ce priveşte condiţiile necesare pentru ocuparea unei anumite funcţii, conţinutul concret al atribuţiilor de serviciu şi complexitatea acestora.

Instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situaţii deosebite, nu contravine principiului constituţional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoarece art. 41 alin. (4) din Constituţia României vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au acelaşi fel al muncii, aceleaşi cerinţe şi condiţii de muncă şi aceleaşi atribuţii de serviciu, nu şi identitatea de tratament juridic.

Ca atare, se justifică nu numai existenţa unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de personal, dar şi necesitatea lui, deoarece respectarea principiului constituţional amintit nu presupune o uniformitate, respectiv o egalitate de tratament juridic aplicat unei categorii de personal, în comparaţie cu alta.

În plus, dacă legiuitorul ar fi înţeles să acorde indemnizaţia aflată în discuţie tuturor grefierilor din cadrul instanţelor judecătoreşti, ar fi prevăzut în mod expres o atare posibilitate.

În aceste condiţii, prevederile legale aplicabile unei anumite categorii de grefieri nu se puteau extinde şi asupra celorlalţi grefieri, care nu făceau parte din categoriile expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel încât indemnizaţia lunară de 10% din salariul de bază s-a putut acorda până la data de 15 aprilie 2008 numai grefierilor menţionaţi la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 şi art. 3 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007, pentru perioada în care aceste dispoziţii au fost în vigoare.

În consecinţă, în temeiul prevederilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi să se stabilească că dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, şi ale art. 3 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei se interpretează în sensul că indemnizaţia lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres şi limitativ prevăzute de normele mai sus menţionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilesc:

Dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, şi ale art. 3 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei se interpretează în sensul că indemnizaţia lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres şi limitativ prevăzute de normele mai sus menţionate.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2008.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei