Decizie nr. 505 din 15 iunie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 şi 290 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr. 301/2004 - Codul penal şi a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Gheorghe Bîrsenescu în Dosarul nr. 402/2006 al Tribunalului Arad - Secţia penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei personal. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, Gheorghe Bîrsenescu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată. Dezvoltând argumentele expuse în faţa instanţei de judecată cu privire la neconstituţionalitatea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005, autorul excepţiei arată că acest text de lege încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 115 (delegarea legislativă), în art. 11 (dreptul internaţional şi dreptul intern) şi în art. 20 (tratatele internaţionale privind drepturile omului) din Legea fundamentală, cu referire la Tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise în sensul celor susţinute.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 27 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 402/2006, Tribunalul Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 93 din Legea nr. 140/1996 (art. 215^1 din Codul penal), ale art. 290 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr. 301/2004 - Codul penal şi a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Gheorghe Bîrsenescu în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 215^1 din Codul penal încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât infracţiunea de delapidare privind proprietatea publică este mai aspru pedepsită decât infracţiunea de delapidare îndreptată împotriva proprietăţii private, astfel încât pedepsele care se pot aplica, deşi legale, sunt inechitabile. Referitor la prevederile art. 290 din Codul penal, se apreciază că încalcă dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, deoarece "infracţiunea prevăzută de art. 288 Cod penal este mai aspru pedepsită decât infracţiunea prevăzută de art. 290 Cod penal, întrucât prin art. 288 Cod penal se ocrotesc interesele generale ale societăţii, spre deosebire de art. 290 Cod penal prin care sunt ocrotite interesele private ale cetăţenilor, astfel încât infracţiunea prevăzută de art. 290 Cod penal ar trebui să fie cercetată doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi nu din oficiu, deoarece se încalcă dreptul persoanei vătămate de a exercita, de a retrage plângerea sau de a se împăca cu făptuitorul". În ceea ce priveşte art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005, se apreciază că acest act normativ este inexistent, întrucât, potrivit art. 115 din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe numai în baza unei legi de abilitare din partea Parlamentului şi numai în domenii care nu fac obiectul legilor organice. În concluziile orale formulate de autorul excepţiei în faţa Curţii, precum şi în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei cu acest prilej, art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 este criticat şi în raport de art. 11 şi 20 din Legea fundamentală, privind dreptul internaţional şi dreptul intern, respectiv tratatele internaţionale privind drepturile omului.

Tribunalul Arad - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că art. 215^1 din Codul penal nu încalcă dreptul inculpatului la un proces echitabil, definirea şi sancţionarea infracţiunii prevăzute de acest text de lege fiind un drept exclusiv al statului. Dispoziţiile art. 290 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 53 din Constituţie, legiuitorul fiind îndreptăţit să decidă felul infracţiunii pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu sau pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Referitor la art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005, se apreciază că nu încalcă nicio normă constituţională.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215^1 şi 290 din Codul penal, precum şi dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr. 301/2004 - Codul penal şi a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 28 iunie 2005.

Prevederile din Codul penal criticate au următorul cuprins:

–Art. 215^1: "Însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 15 ani.

În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."

–Art. 290: "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Tentativa se pedepseşte."

Dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005, criticate ca neconstituţionale, au următorul cuprins:

–Art. I: «1. Articolul 512 din Legea nr. 301/2004 - Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 512 Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 septembrie 2006."»

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 115 privind delegarea legislativă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate aşa cum a fost ridicată, Curtea reţine următoarele:

I. În ceea ce priveşte art. 215^1 din Codul penal, care reglementează infracţiunea de delapidare, se susţine că încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât infracţiunea de delapidare privind proprietatea publică este mai aspru pedepsită decât aceeaşi infracţiune îndreptată împotriva proprietăţii private, astfel încât pedepsele care se pot aplica, deşi legale, sunt, în opinia autorului excepţiei, inechitabile. Curtea constată că aceste critici sunt neîntemeiate, reglementarea de către legiuitor a infracţiunii de delapidare nefiind de natură să aducă nicio atingere dreptului părţilor interesate de a se apăra şi de a se prevala de toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil. De altfel, contrar susţinerilor autorului excepţiei, textul de lege criticat nu distinge, sub aspectul pedepsei aplicabile, între infracţiunea de delapidare îndreptată împotriva proprietăţii publice şi cea îndreptată împotriva proprietăţii private.

II. Referitor la prevederile art. 290 din Codul penal, se apreciază că încalcă dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, deoarece infracţiunea prevăzută de art. 288 din Codul penal (falsul material în înscrisuri oficiale) este mai aspru pedepsită decât infracţiunea prevăzută de art. 290 din acelaşi cod, astfel încât, în opinia autorului excepţiei, infracţiunea prevăzută de aceste din urmă prevederi legale ar trebui să fie cercetată doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, şi nu din oficiu, pentru a nu se încălca dreptul persoanei vătămate de a exercita, de a retrage plângerea sau de a se împăca cu făptuitorul. Nici aceste critici nu pot fi reţinute. Potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege". În aplicarea acestor prevederi constituţionale, legiuitorul român a optat pentru regula generală de urmărire, judecare şi sancţionare din oficiu a infracţiunilor, ca fapte antisociale. Este dreptul constituţional al legiuitorului de a stabili şi anumite excepţii de la această regulă generală. Astfel, s-a prevăzut ca în anumite cazuri, datorită caracterului şi conţinutului concret al faptelor, statutului special al autorului faptei ori al persoanei vătămate sau relaţiilor speciale dintre făptuitor şi persoana lezată, punerea în mişcare a acţiunii penale să fie condiţionată de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate. Generalizarea acestei condiţionări ar împiedica însă, în mod evident, protecţia eficientă a societăţii, a intereselor generale faţă de faptele care prezintă pericol social, prevăzute de legea penală. În cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, legiuitorul are temeiuri serioase de politică penală să păstreze principiul oficialităţii, având în vedere pericolul social al faptei incriminate, această opţiune, în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale mai sus menţionate, neavând semnificaţia restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.

De altfel, neconstituţionalitatea art. 290 din Codul penal este dedusă prin compararea acestuia cu art. 288 din acelaşi act normativ, or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.

III. Referitor la art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005, Curtea constată mai întâi că, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 11 şi 20 din Constituţie, acestea nu pot fi primite, întrucât au fost formulate ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional, or, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe numai în limitele sesizării. Curtea a statuat în acest sens în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 281 din 29 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 10 august 2004, că extinderea temeiurilor constituţionale faţă de cele invocate în faţa instanţei de fond ar conduce la exercitarea din oficiu a controlului de constituţionalitate, ceea ce este contrar prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, conform cărora "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial [...]." Aşa fiind, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 doar în raport cu dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă, invocat în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate formulată în faţa instanţei de judecată.

Astfel, Curtea constată că prin Decizia nr. 623 din 17 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.114 din 9 decembrie 2005, răspunzând la o critică asemănătoare, a statuat că aceste prevederi legale au fost adoptate de Guvern în exercitarea competenţei sale constituţionale şi cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală. În acest sens Curtea Constituţională a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că interdicţia reglementării în domenii ce fac obiectul legilor organice este prevăzută de art. 115 alin. (1) din Legea fundamentală pentru ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament. Această interdicţie nu operează şi în cazul ordonanţelor de urgenţă care se adoptă de Guvern în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. Emiterea unor asemenea ordonanţe este condiţionată de existenţa unor "situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", iar Guvernul este obligat să motiveze urgenţa în cuprinsul ordonanţei, ceea ce s-a şi realizat. Prin urmare, urgenţa reglementărilor justifică, în acest caz, existenţa situaţiei extraordinare şi, în consecinţă, dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 58/2005 sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale cuprinse în art. 115 alin. (4). De altfel, chiar Legea fundamentală stabileşte în art. 115 alin. (5) posibilitatea Guvernului de a reglementa în domenii ce fac obiectul legilor organice, statuând în acest sens că "Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la art. 76 alineatul (1)".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 şi art. 290 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr. 301/2004 - Codul penal şi a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Gheorghe Bîrsenescu în Dosarul nr. 402/2006 al Tribunalului Arad - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 iunie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta