Decizie nr. 1.082 din 8 septembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 pct. 34 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, excepţie ridicată de Gheorghe Moraru în Dosarul nr. 15.111/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 15.111/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 pct. 34 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, excepţie ridicată de Gheorghe Moraru într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei de nedepunere a declaraţiei de avere şi interese.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile Legii nr. 144/2007 sunt aplicabile, astfel cum prevede expunerea de motive a legii, numai cu privire la persoanele care ocupă funcţii sau demnităţi publice, categorie în care nu pot fi incluşi toţi salariaţii instituţiilor publice implicate în privatizare decât cu încălcarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii. De asemenea, se mai arată că textul de lege este discriminatoriu şi disproporţionat din perspectiva faptului că obligaţia depunerii declaraţiei de avere o are numai personalul din instituţiile publice implicate în procesul de privatizare angajat cu contract individual de muncă, iar nu şi personalul din celelalte instituţii publice.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât, în stabilirea categoriilor de persoane cărora le revine obligaţia de a depune declaraţia de avere şi interese, legiuitorul a avut în vedere atât calitatea destinatarilor actului normativ, cât şi importanţa funcţiilor deţinute de acestea. Or, activitatea personalului instituţiilor publice implicate în privatizare are o importanţă deosebită din moment ce aceasta are ca obiect gestionarea banului public şi, astfel, se justifică interesul oricărui cetăţean referitor la veniturile realizate şi incompatibilităţile existente cu privire la personalul vizat. În consecinţă, soluţia legislativă criticată este constituţională.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că textul legal criticat este constituţional.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 39 pct. 34 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2007. În realitate, Curtea reţine că autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 39 alin. (1) pct. 34 ale legii menţionate, text care, în urma republicării Legii nr. 144/2007 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 3 august 2009, a devenit art. 41 alin. (1) pct. 34. În consecinţă, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea urmează, prin prezenta decizie, să se pronunţe asupra textului art. 41 alin. (1) pct. 34 din Legea nr. 144/2007, care are următorul cuprins:

–"Art. 41. - (1) Următoarele categorii de persoane au obligaţia declarării averii şi a intereselor:

[...]

34.personalul instituţiilor publice implicate în realizarea procesului de privatizare;".

Dispoziţiile constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 4 alin. (2) referitor la criteriile nediscriminării şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

Textul art. 41 alin. (1) pct. 34 din Legea nr. 144/2007 a mai format obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu o critică identică. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 1.412 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 13 martie 2009, Decizia nr. 75 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2009, şi Decizia nr. 131 din 3 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 12 mai 2009, a statuat că reglementarea criticată nu conţine dispoziţii discriminatorii în sensul art. 4 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie, ci se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de norma legală. Obligaţia instituită prin această reglementare este justificată de necesitatea prevenirii faptelor de corupţie de către anumite categorii de personal individualizate de legiuitor şi nu poate fi caracterizată ca o restrângere a exerciţiului drepturilor sau al unor libertăţi consacrate în Constituţie.

Neexistând elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Distinct de cele de mai sus, Curtea reţine că existenţa unei eventuale neconcordanţe între expunerea de motive a unei legi şi prevederile propriu-zise ale acesteia nu poate fi calificată ca un fine de neconstituţionalitate. Expunerea de motive nu conţine norme juridice, astfel că destinatarii legii sau instanţele de judecată urmează să aplice textul de lege, şi nu expunerea de motive. Desigur, aceştia pot însă interpreta, în mod teleologic, un text de lege prin prisma celor arătate în expunere de motive a legii.

Curtea mai reţine că soluţia legislativă criticată este pe deplin justificată, legiuitorul fiind liber să instituie obligaţii suplimentare în sarcina acelui personal care desfăşoară o activitate de o anumită natură şi importanţă. În cazul de faţă, obligaţia de a depune declaraţii de avere şi interese se impune personalului implicat în procesul de privatizare tocmai prin legătura pe care aceştia o au cu gestionarea fondurilor publice, dar şi prin atribuţiile de serviciu specifice pe care le îndeplinesc. Or, pentru ca activitatea acestora să se desfăşoare sub semnul imparţialităţii, integrităţii şi transparenţei, legiuitorul este liber să stabilească măsuri de protecţie a acestor deziderate. O astfel de măsură este obligaţia de depunere a declaraţiilor de avere şi interese în sarcina personalului implicat în procesul de privatizare. Desigur, sfera acestui personal se va determina în concreto, astfel încât nu orice salariat al instituţiei cu atribuţii în privatizare va avea obligaţia depunerii unor asemenea declaraţii. Se mai constată că textul art. 53 din Constituţie nu are incidenţă în cauză, întrucât invocarea acestuia în susţinerea unei critici de neconstituţionalitate se face întotdeauna prin arătarea dreptului a cărui exercitare se pretinde a fi restrânsă; or, în cauza de faţă, autorul excepţiei nu şi-a îndeplinit această obligaţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) pct. 34 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, excepţie ridicată de Gheorghe Moraru în Dosarul nr. 15.111/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly