Decizie nr. 1.103 din 8 septembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Tomis Team" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.623/105/2010 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II şi care formează obiectul Dosarului nr. 3.772D/2010 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, exemplificând cu Decizia nr. 700 din 17 iunie 2008, Decizia nr. 783 din 1 iulie 2008 şi Decizia nr. 742 din 1 iunie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.623/105/2010, Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Tomis Team" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui cereri de suspendare a executării unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat, conferind instanţelor judecătoreşti posibilitatea de a suspenda un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, permite acestora să interfereze cu atribuţiile ce revin puterii executive. În opinia sa, este încălcat şi dreptul la un proces echitabil, întrucât textul favorizează reclamantul, de a cărui voinţă depinde în mod esenţial durata suspendării executării actului administrativ. Arată că este răsturnată sarcina probei, întrucât beneficiarul actului administrativ atacat este nevoit să demonstreze legalitatea lui. Totodată, precizează că art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prejudiciază grav drepturile pârâtului atunci când acesta este constructor de bună-credinţă în baza autorizaţiei de înfiinţare a unei capacităţi energetice, aducând atingere dreptului de proprietate privată şi dreptului de a desfăşura o activitate economică, în măsura în care recunoaşte posibilitatea terţilor de a obţine suspendarea efectelor unui act administrativ individual înainte de analizarea legalităţii acestuia.

Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că suspendarea prin hotărâre judecătorească a executării actelor administrative reprezintă o excepţie de la regula executării din oficiu a acestora, aflată însă în concordanţă cu prevederile constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificat prin art. I pct. 21 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textul de lege criticat are următoarea redactare:

–Art. 15: "(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

(2)Dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.

(3)Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.

(4)În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."

În opinia autorului excepţiei, textul de lege menţionat contravine prevederilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 21 alin. (3) care instituie dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea dreptului de proprietate privată şi art. 45 referitor la libertatea economică.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat oferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral posibilitatea ca, odată cu acţiunea principală prin care solicită anularea acestuia, să ceară instanţei să dispună şi suspendarea executării sale. Suspendarea executării nu intervine însă automat, ci necesitatea acesteia este apreciată de instanţă, în urma analizării îndeplinirii condiţiilor menţionate la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În acest scop, instanţa va verifica mai întâi dacă a fost parcursă procedura prealabilă în faţa autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare potrivit art. 7 din aceeaşi lege - aceasta reprezentând o condiţie de formă -, iar apoi va aprecia dacă sunt întrunite şi cele două cerinţe de fond referitoare la existenţa cazului bine justificat şi la necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Întrucât aceşti termeni sunt definiţi şi caracterizaţi chiar prin lege, instanţa dispune de repere clare pentru aprecierea necesităţii suspendării executării actului administrativ. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, iar cazurile bine justificate sunt acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Măsura se justifică prin nevoia asigurării unui just echilibru între interesul particular şi cel general şi, având în vedere aceste prevederi legale, instanţa va putea să dispună suspendarea executării actului administrativ, fără ca prin aceasta să impieteze asupra exigenţelor impuse de respectarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Prin Decizia nr. 700 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Curtea a reamintit că acesta "presupune existenţa unui control reciproc între puterile statului sub aspectul exercitării în conformitate cu legea a atribuţiilor lor specifice, acesta fiind un mecanism specific statului de drept şi democratic pentru evitarea abuzurilor din partea uneia sau alteia dintre puterile statului".

Suspendarea executării unui act administrativ are caracter esenţialmente temporar, durând, în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea acţiunii principale, finalizată, după caz, prin admiterea acesteia şi anularea actului - ceea ce va conduce la nepunerea acestuia în executare - sau prin respingerea acţiunii şi confirmarea legalităţii actului administrativ, care va reîncepe, de la acel moment, să producă efectele în vederea căruia a fost emis. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că nu este întemeiată nici critica referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil prin favorizarea reclamantului, de a cărui voinţă ar depinde durata suspendării executării actului administrativ.

Totodată, Curtea observă că susţinerea referitoare la răsturnarea sarcinii probei ca urmare a faptului că beneficiarul actului administrativ atacat ar fi nevoit să demonstreze legalitatea lui nu este relevantă în cadrul soluţionării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, întrucât textul de lege criticat nu vizează procedura de contestare a legalităţii actului administrativ, ci reglementează cu privire la măsura suspendării executării acestuia.

În ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea constată că măsura amintită nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate al beneficiarului actului administrativ. În jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, prin Decizia nr. 167 din 1 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 17 mai 2004, Curtea a reţinut că legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. De aceea, lipsa temporară a folosinţei, ca atribut al său, nu constituie o încălcare a acestui drept.

Având în vedere caracterul temporar al suspendării executării actului administrativ unilateral, Curtea constată că nu poate reţine nici critica prin raportare la dispoziţiile art. 45 din Legea fundamentală. Potrivit acestui text constituţional, exercitarea activităţilor comerciale şi libera iniţiativă sunt garantate doar dacă sunt exercitate în condiţii de legalitate. De aceea, pentru a evita consecinţele negative ale executării unui act administrativ nelegal, se justifică suspendarea efectelor acestuia până la clarificarea problemei legalităţii actului administrativ ce stă la baza desfăşurării activităţii economice, astfel că restrângerea temporară a libertăţii economice nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, privită prin prisma condiţiilor enumerate la art. 53 din Legea fundamentală. Astfel, măsura suspendării executării actului administrativ - ca factor generator al restrângerii amintite - este prevăzută prin lege şi se impune, în cazul de faţă, în vederea apărării drepturilor cetăţenilor, respectiv ale persoanei care a introdus chiar în acest scop acţiunea în contencios administrativ, fundamentată pe dispoziţiile art. 52 din Constituţie. Totodată, Curtea apreciază că o astfel de restrângere a libertăţii economice este necesară într-o societate democratică, aceasta caracterizându-se, printre altele, prin respectul drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, precum şi prin exercitarea acestora cu bună-credinţă. Ţinând cont de caracterul său temporar - fiind dispusă până la soluţionarea cauzei pe fond - şi având în vedere faptul că o trăsătură esenţială a proceselor în contencios administrativ o reprezintă celeritatea cu care acestea trebuie judecate, Curtea reţine că durata suspendării efectelor actului administrativ este, teoretic, cel puţin, suficient de scurtă pentru a fi considerată proporţională cu situaţia care a determinat restrângerea libertăţii economice. În cauza de faţă nu se pune problema aplicării discriminatorii a măsurii care conduce la restrângerea menţionată, nefiind susceptibilă de a se aplică unei anumite categorii de subiecte de drept, ci fiind incidentă în cazuri individuale, analizate în concret de instanţa care examinează cererea de suspendare, potrivit prevederilor legale. În fine, Curtea constată că suspendarea executării actului administrativ unilateral nu aduce atingere însăşi existenţei libertăţii economice, efectul acesteia constând doar în suspendarea temporară a posibilităţii de a desfăşura activitatea economică bazată pe actul administrativ contestat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Tomis Team" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.623/105/2010 al Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu