Decizie nr. 7 din 20 noiembrie 2000

Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 26 şi 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor.

Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.

Prim-adjunctul procurorului general a susţinut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din Legea nr. 50/1991 se prescrie în termen de 2 ani de la săvârşirea faptei, ca în cazul construcţiilor în curs de executare data săvârşirii faptei este data constatării contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate fapta se considera săvârşită la data terminării construcţiei, precum şi ca obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere la individualizarea sancţiunii contravenţionale.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:

În aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar în legătură cu termenul de prescripţie a dreptului de a constata săvârşirea contravenţiei şi de a aplica sancţiunea, cu privire la stabilirea datei săvârşirii contravenţiei, precum şi referitor la efectele obţinerii autorizaţiei de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora.

Astfel:

1.Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, "construcţiile civile, industriale, agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, eliberata în condiţiile prezentei legi, şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor".

În art. 23 din Legea nr. 50/1991 sunt enumerate faptele care constituie contravenţii, iar în art. 24 din lege au fost stabilite organele cărora le revine competenţa de a constata contravenţiile şi procedura de aplicare a sancţiunii.

În art. 26 din Legea nr. 50/1991 s-a prevăzut ca "dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei". Pe de altă parte, potrivit art. 30 din aceeaşi lege, "în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, se aplică prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor".

Prin nici o dispoziţie a Legii nr. 32/1968 nu este reglementat însă termenul în care trebuie constatată contravenţia, ci se prevede numai la art. 13 alin. 1 ca "aplicarea sancţiunii pentru contravenţii se prescrie în termen de 3 luni de la data săvârşirii faptei", fiind exceptate contravenţiile la normele privind impozitele, taxele, primele de asigurare prin efectul legii şi disciplina financiară, pentru care se menţionează la alin. 4 al aceluiaşi articol ca "aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de 1 an de la data săvârşirii faptei".

Cu toate acestea au fost instanţe care au considerat ca şi în materia contravenţiilor prevăzute la art. 23 din Legea nr. 50/1991 sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 32/1968, potrivit cărora termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii este de 3 luni de la data săvârşirii faptei.

Alte instanţe, dimpotriva, s-au pronunţat în sensul că prevederile Legii nr. 50/1991, având caracter special, deroga de la dispoziţiile Legii nr. 32/1968, astfel ca reglementările acesteia referitoare la termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii contravenţionale nu sunt aplicabile în materia contravenţiilor la Legea nr. 50/1991.

Aceste din urma instanţe au procedat corect.

Asa cum s-a arătat, în art. 26 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor (republicată) se prevede că "dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei".

Este adevărat ca, potrivit art. 30 din aceeaşi lege, în materia stabilirii şi sanctionarii contravenţiilor sunt aplicabile şi prevederile Legii nr. 32/1968, dar "numai în măsura în care prezenta lege (nr. 50/1991) nu dispune altfel".

În atare situaţie, ţinându-se seama de caracterul special al reglementărilor Legii nr. 50/1991, este evident ca aplicarea prevederilor acesteia are prioritate în raport cu aplicarea prevederilor Legii nr. 32/1968, care constituie norma cu caracter general în materia stabilirii şi sanctionarii contravenţiilor.

2.În legătură cu data săvârşirii contravenţiei, unele instanţe, luând în considerare dispoziţia înscrisă în art. 17 din Legea nr. 32/1968, au apreciat ca asemenea fapte se consuma instantaneu şi, ca urmare, neconsemnarea datei săvârşirii acestora în procesul-verbal de constatare este sancţionată cu nulitatea.

Alte instanţe, dimpotriva, au considerat ca faptele contravenţionale reglementate prin Legea nr. 50/1991, care este o lege specială, nu se consuma instantaneu, ca în cazul contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 32/1968, întrucât edificarea construcţiilor la care se referă se realizează în timp, pe etape de lucrări, contravenientul săvârşind fapta din momentul începerii construcţiei şi până la terminarea acesteia.

Aceste din urma instanţe au procedat corect.

Într-adevăr, spre deosebire de Legea nr. 32/1968, care este legea-cadru de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor, contravenţiile prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor constau în fapte a căror durata de săvârşire în timp este evidenta, depinzand de parcurgerea unor etape de realizare a lucrărilor.

Or, în raport cu aceasta modalitate specifică privind săvârşirea faptei, care îi imprima caracter continuu, contravenţia trebuie considerată ca se comite pe întregul parcurs al edificarii construcţiei, astfel ca ea poate fi sancţionată din momentul începerii lucrărilor şi până la terminarea lor, iar în cazul construcţiilor finalizate, până la împlinirea termenului înscris în art. 26 din Legea nr. 50/1991.

De aceea, este evident ca în cazul construcţiilor în curs de executare nu poate fi considerată ca data a săvârşirii faptei decât data constatării contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate data săvârşirii faptei este cea a terminării construcţiei, momente din care trebuie calculată şi curgerea termenului de prescripţie prevăzut la art. 26 din Legea nr. 50/1991.

3.Instanţele nu au procedat unitar nici în situaţiile în care autorizaţia de construire a fost obţinută în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora.

Astfel, unele instanţe au considerat ca obţinerea autorizaţiei de construire ulterior constatării contravenţiei atrage nulitatea procesului-verbal întocmit de organele de control, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.

Mai mult, au fost şi instanţe care s-au pronunţat în sensul că se impune anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi în situaţia în care petiţionarul dovedeşte ca a efectuat demersuri pentru eliberarea autorizaţiei de construire, concretizate în obţinerea certificatului de urbanism după constatarea contravenţiei.

Alte instanţe, dimpotriva, au considerat ca obţinerea autorizaţiei de construire după finalizarea lucrărilor sau chiar în timpul executării acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei şi nici efectele procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

Aceste din urma instanţe au procedat corect.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 50/1991, lucrările de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare sau orice alt fel de lucrări la care se referă acest text de lege pot fi efectuate numai pe baza autorizaţiei de construire, eliberata la cerere, însoţită, conform art. 5 din aceeaşi lege, de certificatul de urbanism.

Este adevărat ca la art. 25 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 se prevede posibilitatea ca organele care au aplicat amenda sa stabilească prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei un termen în care contravenientul să poată solicita şi obţine autorizaţia necesară.

O atare posibilitate însă, lăsată la aprecierea organelor care constata ca lucrările îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru eliberarea unei autorizaţii, are efecte limitate, circumscrise doar la edificarea construcţiei, reglementarea din partea finala a alineatului menţionat precizând în aceasta privinta ca "măsurile de desfiinţare a construcţiilor vor fi dispuse numai după expirarea termenului stabilit".

Efectuarea demersurilor pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi chiar obţinerea ei după începerea lucrărilor nu poate justifica aprecierea ca persoana contravenienta a fost de buna-credinţa atâta timp cat procesul-verbal de constatare a nerespectării condiţiilor cerute de lege este legal îndeplinit, iar începerea oricărei lucrări de construire în sensul prevederilor Legii nr. 50/1991 este condiţionată de obţinerea prealabilă a autorizaţiei de construire prevăzute la art. 4 din această lege.

De aceea obţinerea autorizaţiei de construire pe parcursul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu poate avea ca efect înlăturarea caracterului ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere numai la individualizarea sancţiunii contravenţionale.

În consecinţa, faţă de considerentele ce preceda, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii urmează a se admite, statuandu-se ca dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din Legea nr. 50/1991 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei, ca în cazul construcţiilor în curs de executare data săvârşirii faptei este data constatării contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate fapta se considera săvârşită la data terminării construcţiei, precum şi ca obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere la individualizarea sancţiunii contravenţionale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.

În aplicarea dispoziţiilor art. 26 şi 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată, stabileşte următoarele:

1.Dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din această lege se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei.

2.În cazul construcţiilor în curs de executare data săvârşirii faptei este data constatării contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate fapta se considera săvârşită la data terminării construcţiei.

3.Obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei, o atare împrejurare putând fi avută în vedere numai la individualizarea sancţiunii contravenţionale.

Obligatorie pentru instanţe, conform art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică la data de 20 noiembrie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE,

PAUL FLOREA

Prim-magistrat-asistent,

Ioan Raileanu

───────────