Decizie nr. 100 din 10 aprilie 2001

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74, art. 79 alin. (1) şi art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţie ridicată de Gheorghe Onita în Dosarul nr. 6.023/2000 al Tribunalului Bihor.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile, ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi şi nici pe cele cuprinse în art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie. Se arata ca, potrivit art. 128 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar în conformitate cu prevederile constituţionale cuprinse în art. 125 alin. (3), "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege". Asa fiind, prevederea unei singure cai de atac prin dispoziţiile legale criticate este conformă cu Legea fundamentală, care nu garantează părţilor exercitarea ambelor cai de atac (apel şi recurs) prevăzute de Codul de procedură civilă. În final se considera ca textele de lege criticate nu conţin dispoziţii cu caracter retroactiv, astfel încât nu contravin nici prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 6.023/2000, Tribunalul Bihor a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74, art. 79 alin. (1) şi art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţie ridicată de Gheorghe Onita.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei considera ca prevederile legale criticate vin în contradictie cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi în art. 21 din Legea fundamentală.

Tribunalul Bihor, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază ca prevederile art. 74, art. 79 alin. (1) şi art. 80 din Legea nr. 168/1999 nu contravin dispoziţiilor constituţionale amintite, "având în vedere spiritul legii speciale privind soluţionarea conflictelor de muncă, potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictului de drepturi se soluţionează în regim de urgenta".

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia este neîntemeiată, arătând ca textele criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece tratamentul egal în faţa legii "se impune ca atare doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice ca subiecti ai raporturilor de muncă, asa cum rezultă din actul normativ respectiv, iar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii diferite tratamentul aplicat nu poate fi decât diferit".

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciind ca prevederile art. 74, art. 79 alin. (1) şi art. 80 din Legea nr. 168/1999 nu contravin dispoziţiilor constituţionale, arata ca legiuitorul a prevăzut prin Legea nr. 168/1999 o procedură de judecată în regim de urgenta, cu termene scurte de judecată şi de comunicare a citaţiei şi o singura cale ordinară de atac, recursul.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 74, art. 79 alin. (1) şi art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, dispoziţii care au următorul conţinut:

–Art. 74: "(1) Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se judeca în regim de urgenta.

(2)Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile.

(3)Părţile sunt legal citate, dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării.";

–Art. 79 alin. (1): "Hotărârile instanţei de fond sunt definitive.";

–Art. 80: "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considera ca aceste prevederi din Legea nr. 168/1999 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi în art. 21, al căror conţinut este următorul:

–Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată Curtea observa ca printr-o interpretare sistematica a prevederilor Legii nr. 168/1999 rezultă ca legiuitorul a dorit ca soluţionarea litigiilor de muncă să se realizeze cu celeritate. Pentru aceasta, în cazul conflictelor de drepturi legiuitorul a stabilit ca acţiunile referitoare la soluţionarea acestor litigii să fie adresate instanţei judecătoreşti competente în a carei circumscripţie îşi are sediul unitatea, iar în caz de admitere a recursului instanţa de recurs sa judece în fond cauza.

În aceste condiţii Curtea constata că nu poate fi primită nici una dintre criticile de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

Astfel, în ceea ce priveşte "retroactivitatea" dispoziţiilor legale criticate se poate retine că nu sunt incalcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece textele de lege criticate nu conţin o asemenea dispoziţie cu caracter retroactiv. Totodată se poate constata ca, potrivit art. 90 din Legea nr. 168/1999, această lege "intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2000", data ulterioară adoptării legii (12 noiembrie 1999) şi publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 (din 29 noiembrie 1999).

Este, de asemenea, neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, referitoare la contrarietatea textelor de lege criticate cu prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece art. 74, art. 79 alin. (1) şi art. 80 din Legea nr. 168/1999 nu ingradesc accesul liber la justiţie, ci, dimpotriva, permit soluţionarea litigiilor de muncă de către instanţele judecătoreşti, prevăzând în acest scop doua grade de jurisdicţie (fond şi recurs). Utilizarea unei singure cai de atac ordinare (recursul), cu termen procedural mai scurt în raport cu cel prevăzut de Codul de procedură civilă, precum şi suprimarea caii de atac a apelului, măsuri prevăzute de dispoziţiile legale criticate, au ca finalitate exclusiva asigurarea celeritatii soluţionării unor asemenea litigii, iar nu încălcarea drepturilor fundamentale invocate. Aceste texte sunt în concordanta şi cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum şi cu cele ale art. 128 din Constituţie, în temeiul cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Legea fundamentală a lăsat în competenţa autorităţii legiuitoare (care, potrivit art. 58, este Parlamentul) sa stabilească "competenţa", "procedura", precum şi "căile de atac", în raport cu specificul domeniilor litigioase reglementate.

Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, ca "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. De aceea regula art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social".

În fine, în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie Curtea observa ca dispoziţiile art. 74, art. 79 alin. (1) şi art. 80 din Legea nr. 168/1999 nu contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât, asa cum s-a statuat în jurisprudenta Curţii Constituţionale, de exemplu prin Decizia nr. 256/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998, principiul egalităţii nu se opune ca o lege sa stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se afla în situaţii diferite.

De altfel unele dintre dispoziţiile Legii nr. 168/1999, ca de exemplu art. 79 alin. (1) şi art. 80, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, şi Decizia nr. 53 din 20 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 martie 2001, Curtea Constituţională a statuat ca aceste texte sunt constituţionale, respingând excepţiile de neconstituţionalitate. Atât considerentele, cat şi soluţiile din aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa, neexistand motive care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74, art. 79 alin. (1) şi art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţie ridicată de Gheorghe Onita în Dosarul nr. 6.023/2000 al Tribunalului Bihor.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2001.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu