Decizie nr. 480 din 21 noiembrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, excepţie ridicată de Andreea Ionela Coşuleanu în Dosarul nr. 26.217/245/2012 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 436D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 711 din 22 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 26.217/245/2012, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Excepţia a fost invocată de Andreea Ionela Coşuleanu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unui proces de partaj al bunurilor şi de lichidare a regimului matrimonial.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea arată că prevederile legale criticate sunt discriminatorii, întrucât nu toţi cetăţenii care au apelat la procedura medierii după sesizarea instanţei de judecată beneficiază de restituirea taxei de timbru. Stabilirea unei diferenţieri între cetăţeni în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată apare ca fiind neconstituţională, atât timp cât legiuitorul nu arată raţiunea, motivele acestei diferenţieri.

De asemenea, aceste prevederi sunt contrare dispoziţiilor constituţionale care prevăd că trebuie să existe o justă aşezare a sarcinilor fiscale.

Taxa de 3% din valoarea bunurilor pentru cererile de partaj stabilită prin Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru este plătită în vederea prestării unui serviciu de către instanţa de judecată, în sensul că, în schimbul plăţii taxei, aceasta judecă partajul, părţile beneficiind, astfel, de avantajele împărţirii bunurilor prin intermediul instanţelor judecătoreşti. În schimb, dacă părţile se adresează unui mediator autorizat pentru a-şi împărţi bunurile, cerând în instanţă doar consfinţirea învoielii lor, atunci nu se justifică achitarea unei taxe judiciare de timbru care se constituie venit la bugetul de stat. Cu alte cuvinte, statul nu prestează nimic în schimb.

Restituirea taxei de timbru în cazul în care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii este justificată, iar nerestituirea sa este neconstituţională.

Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că taxele judiciare de timbru reprezintă acele sume de bani datorate bugetului public de persoanele fizice sau juridice care solicită şi beneficiază de un serviciu public din partea unor instituţii publice, însă acest serviciu nu reprezintă, de plano, o contraprestaţie a sumei de bani plătite. Tribunalul invocă în sprijinul argumentelor sale jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012 şi Decizia nr. 54 din 12 februarie 2013.

De asemenea, instanţa mai arată că nu este încălcat nici principiul egalităţii în faţa legii, întrucât dispoziţiile legale criticate au ca raţiune obiectivă şi rezonabilă realizarea unui echilibru între sarcinile fiscale stabilite pe seama cetăţenilor. În acest sens, circulaţia juridică fiind supusă unui sistem de impunere etatic, părţile nu se pot sustrage de la aceste obligaţii exclusiv prin alegerea unei modalităţi alternative de soluţionare a litigiilor, eludând plata oricărei obligaţii fiscale şi poziţionându-se, astfel, într-o situaţie de avantaj patrimonial faţă de persoanele care realizează tranzacţii comerciale sau civile de drept comun, fără apelul la proceduri jurisdicţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Conform punctului de vedere al Guvernului, adoptarea de către legiuitor a măsurilor legislative mai sus evocate are ca scop încurajarea părţilor de a recurge la soluţionarea conflictului pe calea medierii. Cu toate acestea, pentru ca această măsura legislativă să nu se transforme într-un mijloc de eludare a prevederilor legale referitoare la taxele judiciare de timbru, precum şi pentru a atrage atenţia părţilor cu privire la importanţa actelor juridice privitoare la transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje şi cauze succesorale, legiuitorul a instituit excepţia la care face referire autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora "Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice", plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor.

Astfel, Guvernul arată că instanţa de contencios constituţional a subliniat că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.

În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut - Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57. Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat în faţa instanţei de judecată, îl constituie dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006. În realitate, din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, dispoziţii ce au următoarea redactare: "Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, plătită pentru învestirea acesteia, cu excepţia cazurilor în care conflictul soluţionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil."

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, precum şi în art. 14 privind interdicţia discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Legiuitorul poate institui anumite reguli speciale, având în vedere specificul unor litigii. În speţa de faţă este vorba de transferul dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil în ipoteza specifică a apelării la procedura medierii în litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată. Astfel, acest transfer operează în urma pronunţării de către instanţa de judecată a unei hotărâri de expedient care este şi executorie.

Accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului, atât timp cât ele apar ca fiind rezonabile în raport cu serviciile oferite.

De asemenea, mai trebuie precizat că taxele judiciare de timbru reprezintă acele sume de bani datorate bugetului public de către persoanele fizice sau juridice care solicită şi beneficiază de un serviciu public din partea unor instituţii publice, fără, însă, ca acest serviciu să reprezinte o contraprestaţie perfect echivalentă a sumei de bani plătite.

Restituirea acestor taxe reprezintă o opţiune a legiuitorului, o facilitate pe care acesta o acordă în funcţie de specificul situaţiilor concrete. În cazul de faţă, soluţia legislativă este susţinută de puternice raţiuni ce ţin de echitatea sistemului general de taxe, justiţiabilii neputând eluda plata unor taxe ce ţin de natura operaţiunii juridice realizate - transferul dreptului de proprietate - prin apelarea la procedura medierii.

În speţă, se constată că, fiind vorba de o hotărâre de expedient ce consfinţeşte înţelegerea părţilor cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unui bun, este constituţională dispoziţia legală care statuează legalitatea taxei judiciare de timbru şi menţinerea cuantumului acesteia în cazul realizării dreptului prin justiţie.

Mai mult, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, respectiv prin Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, şi Decizia nr. 54 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 26 martie 2013, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.

În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că el nu este un drept absolut - Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57. Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.

De asemenea, Curtea a statuat că, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, justiţiabilii pot obţine scutiri, reduceri, amânări sau eşalonări de la plata taxelor judiciare de timbru, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 722 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 2 august 2011.

Aşadar, chiar dacă partea care a iniţiat procesul a trebuit să plătească taxa judiciară de timbru, în condiţiile în care obţine o hotărâre favorabilă, partea adversă va fi nevoită să plătească cheltuielile de judecată care includ şi taxa judiciară de timbru. Totodată, aşezarea justă a sarcinilor fiscale presupune obligarea, în egală măsură, a tuturor dobânditorilor unor drepturi reale la plata taxelor judiciare de timbru, diferenţiat în raport cu valoarea obiectului transferului dreptului real, atunci când titlul este obţinut prin intermediul organului judiciar.

Referitor la încălcarea principiului egalităţii, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără discriminări.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andreea Ionela Coşuleanu în Dosarul nr. 26.217/245/2012 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae