Decret nr. 131 din 1 aprilie 1949

PREZIDIUL MARII ADUNĂRI NAŢIONALE A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE

În temeiul art. 44, pct. 2 şi art. 45 din Constituţia Republicii Populare Române,

Vazand decizia Consiliului de Miniştri cu Nr. 287 din 1 Aprilie 1949,

Emite următorul decret:

Articolul unic

Art. 309, 311, 312, 313 şi 314 din codul civil vor avea următorul cuprins:

Art. 309. – Adoptiunea nu se poate face decât interesul celui adoptat.

Nu pot fi adoptati decât minorii.

Adoptiunea între soţi sau fraţi este oprită.

Nu pot fi adoptati decât majorii, care îndeplinesc condiţiunile cerute, pentru a fi tutor, cu excepţia art. 383, pct. 3 şi care sînt cu cel puţin 18 ani mai în vîrsta decât cei pe care voiesc să-i adopte.

Ministerul Justiţiei va putea incuviinta adoptiunea chiar dacă diferenţa de vîrsta prevăzută de alineatul precedent nu este îndeplinită.

Art. 311. – Pentru încheierea adoptiunii se cere consimţămîntul minorului dat prin părinţii săi.

În cazul cînd adoptatul nu are părinţi sau aceştia sînt în neputinţă de a manifesta o voinţa valabilă, se va cere consimţămîntul tutorelui sau, în lipsa, a tutorelui special numit de instanţa tutelara.

De asemenea, în cazul cînd părinţii au abandonat copilul, neinteresandu-se de îngrijirea acestuia timp de 6 luni, consimţămîntul va fi dat de tutorele special, numit de instanţa tutelara.

Art. 312. – Prin adoptiune, adoptatul capata numele adoptatorului.

El poate adauga, cînd devine major, şi vechiul sau nume.

Art. 313. – Adoptatul şi descendenţii săi legitimi dobîndesc, faţă de adoptator toate drepturile şi obligaţiile personale şi patrimoniale pe care le au copiii legitimi faţă de părinţii lor.

Căsătoria este oprită între: cel adoptat şi ceilalţi copii legitimi, adoptivi şi naturali ai adoptatorului, precum şi între cel adoptat şi fostul soţ al adoptatorului sau între adoptatori şi fostul soţ al celui adoptat.

Prin adoptiune încetează, în acelaşi timp, toate drepturile şi obligaţiunile adoptatului faţă de părinţii săi fireşti şi rudele acesteia, fără prejudiciul dispoziţiunilor art. 143 şi 144 din prezentul codice.

Drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de adoptat trec asupra adoptatului.

Art. 314. – În termen de un an de la majoritate, adoptatul poate cere desfacerea adoptiunii.

Desfacerea adoptiunii va putea fi cerută de asemenea, pentru motive grave, de adoptator, de reprezentantul legal al acestuia, de adoptat sau de tutorul special al adoptatului minor.

În acest din urmă caz, acţiunea va putea fi intentată numai cu autorizaţiunea instanţei tutelare.

Parchetul, instituţia de protecţie şi autorizaţiile administrative vor putea cere, în justiţie, desfacerea adoptiunii, dacă interesele adoptatului o reclama.

În cazurile prevăzute de alin. 2 din prezentul articol, desfacerea adoptiunii va putea fi cerută în termen de un an de cînd partea a cunoscut faptul; ea nu poate fi pronunţată dacă cel îndreptăţit a iertat acest fapt. Termenul nu curge împotriva minorului.

Desfacerea nu va putea fi cerută după moartea adoptatorului decât în cazul prevăzut de alin. 1 şi art. 311, şi nici pronunţată după moartea adoptatului.

La desfacerea adoptiunii, părinţii fireşti redobândesc drepturile părinteşti.

Dacă adoptiunea este desfiintata din vina adoptatorului, adoptatul poate fi autorizat, prin chiar hotărîrea de desfiinţare, sa păstreze, în exercitarea profesiunii sale, numele dobîndit prin adopţie.

Prin hotărîrea de desfacere sau anularea adopţiei, judecata va putea obliga pe adoptator la plata cheltuielilor de întreţinere ale minorului, de câte ori desfacerea sau anularea se datoreşte vinei adoptatorului.

C. I. PARHON

MARIN FLOREA IONESCU

Ministrul justiţiei,

Avram Bunaciu