Decizie nr. 546 din 18 octombrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Virgil Ionescu şi Vera Ionescu în Dosarul nr. 130/2005 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 130/2005, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Virgil Ionescu şi Vera Ionescu într-o cauză civilă având ca obiect nulitatea absolută a unui titlu de proprietate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 21, 78 şi 129 din Constituţie. Astfel, prin acordarea competenţei de soluţionare atât a apelului, cât şi a recursului, de către aceeaşi instanţă de judecată, se încalcă prevederile constituţionale privitoare la folosirea căilor de atac, precum şi cele potrivit cărora părţile au dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, arată că, deşi Legea nr. 493/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.071 din 18 noiembrie 2004, intrând în vigoare la 3 zile de la data publicării, dispoziţiile art. II alin. (3) din acest act normativ îşi extind efectele şi asupra unor hotărâri pronunţate înainte de data de 21 noiembrie 2004, ceea ce contravine principiului neretroactivităţii legilor.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului constituţional al părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, legiuitorul având în vedere tocmai soluţionarea cauzei într-un termen mai scurt, cu respectarea însă a tuturor celorlalte drepturi şi garanţii procesuale.

Dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004 nu contravin nici prevederilor art. 78 din Constituţie, întrucât normele procedurale criticate nu retroactivează, ci îşi găsesc imediată aplicare. Nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea prevederilor art. 129 din Constituţie, deoarece dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil este pe deplin respectat.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că modificarea competenţei şi stabilirea normelor tranzitorii ale Legii nr. 493/2004 reprezintă o expresie a principiului consacrat de art. 126 alin. (2) din Constituţie, astfel încât numărul gradelor de jurisdicţie, precum şi repartizarea competenţei materiale pe niveluri de instanţe nu sunt stabilite prin norme de natură constituţională, legiuitorul constituant abilitând forul legislativ să reglementeze aceste aspecte prin lege. Aşa fiind, în contextul unei supraaglomerări a instanţei supreme, legiuitorul a dispus aplicarea de îndată a noilor reguli de competenţă, prin transmiterea cauzelor către instanţele devenite competente, scopul urmărit fiind acela de a acorda o maximă eficienţă măsurilor dispuse, fără să se poată vorbi însă de o aplicare retroactivă a legii. Normele prevăzute de art. II alin. (3) nu se aplică unor efecte deja produse la data intrării în vigoare a legii, ci se aplică de îndată unor situaţii juridice şi raporturi procesual civile în curs de derulare, astfel încât nu se poate vorbi de o aplicare retroactivă a legii.

În ceea ce priveşte înfrângerea art. 129 din Constituţie, Guvernul arată că stabilirea condiţiilor de exercitare a căilor de atac, precum şi competenţa de soluţionare a acestora sunt în concordanţă cu Legea fundamentală. De altfel, aşa cum Curtea Constituţională a statuat în mod constant, nici o prevedere constituţională nu impune accesul la toate gradele de jurisdicţie şi la toate nivelurile de instanţă, motiv pentru care exercitarea controlului de legalitate, pe calea recursului, de o instanţă de acelaşi nivel cu cea care a soluţionat apelul, nu contravine Constituţiei din perspectiva liberului acces la justiţie.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional. În acest sens, arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004, aprobată prin Legea nr. 493/2004, faţă de art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece, în ceea ce priveşte echitatea procesului, aceasta este asigurată prin aplicarea egală, faţă de toate părţile în proces, a normelor de procedură după care se desfăşoară judecata, iar termenul rezonabil este apreciat în funcţie de circumstanţele cauzei supuse judecăţii. De altfel, stabilirea competenţei şi procedurii de judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie. Cu privire la contrarietatea dispoziţiilor legale criticate faţă de art. 129 din Constituţie, Avocatul Poporului arată că exercitarea căilor de atac are loc în condiţiile legii, de unde rezultă libertatea legiuitorului de a institui şi de a reveni asupra reglementării unor căi de atac, cu respectarea celorlalte norme şi principii ale Legii fundamentale, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În final, apreciază că prevederile art. 78 din Constituţie referitoare la intrarea în vigoare a legii nu au incidenţă în cauza de faţă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie de fapt dispoziţiile art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, ordonanţă aprobată cu modificări prin Legea nr. 493/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.071 din 18 noiembrie 2004.

Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:

–Art. II alin. (3): "În cazurile prevăzute la alin. (2), apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimit la tribunale, iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit la curţile de apel. Trimiterea dosarelor se va face prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor."

Autorii excepţiei susţin că reglementarea dedusă controlului contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), ale art. 21 alin. (3), art. 78 şi ale art. 129, care au următorul conţinut:

–Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";

–Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

–Art. 78: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.";

–Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată prin art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

Curtea constată, de asemenea, că textul de lege criticat are caracter tranzitoriu, în sensul că stabileşte competenţa instanţelor în litigiile în curs de soluţionare, la data intrării sale în vigoare. Împrejurarea că, urmare consacrării, cu acest prilej, a regulii de drept comun instituite prin art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă, constând în aplicarea imediată a legii procesuale noi, aceeaşi instanţă poate fi învestită cu soluţionarea a două căi de atac în aceeaşi cauză, nu relevă nici un fine de neconstituţionalitate. Într-adevăr, dincolo de faptul că ne găsim în prezenţa unei situaţii cu caracter tranzitoriu, soluţionarea cauzei aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure respectarea accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil.

Curtea observă, totodată, că autorii excepţiei susţin o pretinsă retroactivitate a reglementării, invocând, în acest sens, atât încălcarea principiului neretroactivităţii, cât şi prevederile art. 78 din Legea fundamentală. Critica cu un atare obiect este însă neîntemeiată, întrucât reglementarea în discuţie se referă la competenţă, aşadar la o situaţie juridică cu caracter de continuitate, constitutivă de facta pendentia, asupra căreia legiuitorul poate interveni în viitor, aşa cum, de altfel, şi procedează. Ca atare, nu se poate reţine că acesta ar fi extins efectul normei asupra unor hotărâri pronunţate anterior intrării sale în vigoare, care rămân supuse căilor de atac în vigoare la data pronunţării lor.

De altfel, posibilitatea legiuitorului de a interveni în stabilirea cadrului juridic de exercitare a căilor de atac, cu respectarea, desigur, a principiului neretroactivităţii, este expres consacrată în art. 129 din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Virgil Ionescu şi Vera Ionescu în Dosarul nr. 130/2005 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora