Decizie nr. 823 din 3 decembrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. e) şi art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 3.834/111/2014/a1 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 866 D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 231 din 7 aprilie 2015. Se arată că, în prezenta cauză, neconstituţionalitatea textelor criticate este dedusă, pe de o parte, din compararea dispoziţiilor procesual penale cu cele procesual civile, iar, pe de altă parte, din compararea acestora cu dispoziţiile art. 284 din Codul de procedură penală. Se susţine că legiuitorul nu a intenţionat să prevadă două proceduri paralele pentru soluţionarea aceluiaşi incident procedural, respectiv împrejurarea în care se aplică o amendă judiciară, ci a avut în vedere situaţii diferite. Împrejurarea că sfera persoanelor care pot face apel este limitată în situaţia prevăzută la art. 409 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală se justifică prin faptul că martorul, expertul şi interpretul sunt prezenţi doar în anumite momente ale procesului penal, aspect ce justifică dreptul acestora de a ataca separat încheierea prin care se dispune amenda judiciară.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 22 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.834/111/2014/a1, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 409 alin. (1) lit. e) şi art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui apel formulat împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă ca neîntemeiată o cerere de anulare a unei amenzi judiciare dispuse împotriva apelantei, pentru o faptă pe care a săvârşit-o în calitate de avocat numit din oficiu.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, şi ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. În acest sens, arată că, potrivit art. 284 alin. (2) şi (5) din Codul de procedură penală, persoana amendată poate cere anularea sau reducerea amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de amendare, cererea urmând a fi soluţionată de un alt complet de judecată, prin încheiere. Aceeaşi procedură era reglementată prin art. 199 din Codul de procedură penală din 1968, cu precizarea că cererea de scutire sau de reducere a amenzii judiciare era soluţionată chiar de către organul judiciar care a dispus aplicarea acesteia. În schimb, noua opţiune a legiuitorului, reglementată prin dispoziţiile de lege criticate, este să ofere persoanei amendate, respectiv martorului, expertului, interpretului şi avocatului, posibilitatea de a apela încheierea de amendare de îndată după pronunţarea acesteia şi cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. Menţionează că, în materie civilă, legiuitorul a fost consecvent cu vechea reglementare cuprinsă în art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, astfel că, potrivit art. 191 din noul Cod de procedură civilă, cel obligat la amendă va putea face numai cerere de reexaminare, în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii de amendare, cerere care se soluţionează cu citarea părţilor, prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda, cu precizarea că, potrivit Codului de procedură civilă din 1865, cererea de reexaminare se soluţiona, prin încheiere irevocabilă, de către instanţa de judecată care a aplicat amenda. Arată că noul Cod de procedură penală prevede, în paralel, două căi de atac împotriva încheierilor de amendare, una care se exercită la aceeaşi instanţă de judecată care a pronunţat-o şi alta - la instanţa ierarhic superioară, respectiv la curţile de apel, fără ca obiectul cauzei să implice o complexitate deosebită care să justifice voinţa legiuitorului şi, totodată, fără ca acesta din urmă să condiţioneze ori să arate expres că apelul ar putea fi declarat doar după parcurgerea primei căi de atac.

6.Instanţa de judecată apreciază că întrucât încheierile de amendare nu privesc fondul cauzei, nu se justifică soluţia ca acestea să fie prevăzute cu calea de atac a apelului care, de regulă, vizează sentinţele care dezleagă fondul cauzei. La o analiză mai atentă, se observă că poate cere anularea sau reducerea amenzii judiciare orice persoană amendată, în timp ce calea de atac a apelului poate fi exercitată doar de către martor, expert, interpret şi avocat, în condiţiile în care persoana amendată poate fi chiar procurorul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, persoana vătămată, inculpatul sau orice persoană care asistă la şedinţa de judecată. Apreciază că prin reglementarea diferită a procedurii privitoare la amenda judiciară în procesul penal faţă de cel civil, cu toate că obiectul cauzei este identic - şi anume reexaminarea amenzii judiciare aplicate de către judecător ca urmare a atitudinii culpabile a persoanelor care încalcă regulile de procedură - şi prin lipsirea celorlalte persoane amendate, în afară de martor, expert, interpret şi avocat, de dreptul de a formula apel împotriva încheierilor de amendare, se încalcă principiile constituţionale invocate. Această incoerenţă legislativă are la bază combinarea unor reguli şi principii de drept, fără respectarea ierarhiei normelor juridice prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodată, consideră că există discriminare între persoanele amendate în materie civilă şi cele amendate în procesul penal, respectiv între persoanele amendate la modul general şi martorii, experţii, interpreţii şi avocaţii amendaţi, care pot uza de calea de atac a apelului, precum şi între justiţiabilii faţă de care sau împotriva cărora se desfăşoară un proces sau o judecată penală care priveşte fondul cauzei şi care pot ataca soluţia dată doar cu calea de atac a apelului şi persoanele amendate şi individualizate mai sus care pot ataca încheierea de amendare atât la instanţa care a dispus amendarea, cât şi la curţile de apel, fără ca aceste situaţii de inechitate să fie justificate logic, raţional şi obiectiv, dimpotrivă, incoerenţa legislativă ar putea sta la baza acestei noi orientări legislative.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 409 alin. (1) lit. e) şi art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

–Art. 409 alin. (1) lit. e): "Pot face apel: [...] martorul, expertul, interpretul şi avocatul, în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, indemnizaţiile cuvenite acestora şi amenzile judiciare aplicate;";

–Art. 410 alin. (2): "În cazul prevăzut la art. 409 alin. (1) lit. e), apelul poate fi exercitat de îndată după pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, indemnizaţiilor şi amenzilor judiciare şi cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza."

11.Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la statul român şi art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi.

12.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. e) şi art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală este dedusă prin compararea regimului juridic al amenzii judiciare în materie penală cu cel al amenzii judiciare în materie civilă, sub aspecte precum persoanele care au dreptul de a formula apel împotriva sentinţelor sau a încheierilor prin care aceste amenzi au fost dispuse, instanţele competente să soluţioneze cererile de apel astfel formulate sau compunerea completelor de judecată învestite în acest sens, precum şi din pretinse contradicţii regăsite în legislaţia procesual penală în această materie.

13.Curtea reţine că, referitor la critici de neconstituţionalitate similare, a statuat, în jurisprudenţa sa, că acestea urmează să fie respinse ca inadmisibile, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne (a se vedea Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 18 noiembrie 2013).

14.Având în vedere aceste argumente, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 409 alin. (1) lit. e) şi art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

15.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. e) şi art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 3.834/111/2014/a1 al acestei instanţe.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop