Ordin nr. 837 din 3 august 2005
privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.004/2000 pentru aprobarea listelor cuprinzând substanţele prevăzute la art. 6 din Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice
- Emitent
- Ministerul Sănătății
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 728 din 11 august 2005
Textul actului · 5 articole
Cuprins
Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii nr. 9.605/2005,
în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 178/2000 pentru produsele cosmetice, republicată,
în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
Articolul I
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.004/2000 pentru aprobarea listelor cuprinzând substanţele prevăzute la art. 6 din Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 bis din 8 martie 2001, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
–În anexa nr. 2, partea B "Coloranţii care pot fi folosiţi numai în anumite condiţii şi limite de admisibilitate", din coloana "Numărul de index de culoare" următorii coloranţi se abrogă: (CI) 12150, 20170, 27290.
Articolul II
Direcţia de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
Articolul IV
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.004/2000 pentru aprobarea listelor cuprinzând substanţele prevăzute la art. 6 din Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice, cu modificările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezentul ordin, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Articolul V
Prezentul ordin transpune Directiva Comisiei 2005/42/EC pentru amendarea Directivei Consiliului 76/768 în scopul adaptării anexelor II, IV şi VI la progresul tehnic al Comunităţii Europene în domeniul produselor cosmetice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 158/19 din 21 iunie 2005.
Ministrul sănătăţii,
Mircea Cinteză
Bucureşti, 3 august 2005.
Nr. 837.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
