Decizie nr. 380 din 4 mai 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vilhelm Muller, Eva Muller, Norbert Muller, Helga Muller şi Vilhelm jr. Muller în Dosarul nr. 3.304/2005 al Tribunalului Satu Mare şi de Simion Iuga în Dosarul nr. 1.012/2006 al Tribunalului Maramureş - Secţia civilă.

La apelul nominal se prezintă personal Irina Iuga, lipsind autorii excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

La Dosarul Curţii Constituţionale nr. 525D/2006 a fost depusă o cerere din partea autorului excepţiei, Simion Iuga, prin care acesta solicită amânarea cauzei, întrucât avocatul ales nu se află în ţară. Partea prezentă solicită respingerea cererii, arătând că aceasta are ca scop tergiversarea judecării cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune acordării unui nou termen.

Curtea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel încât cererea urmează a fi respinsă.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 525D/2006 la Dosarul nr. 372D/2006, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în cele două dosare este identic.

Partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării.

În temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea celor două dosare menţionate.

Cauza fiind în stare de judecată, partea Irina Iuga solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a criticii ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 2 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.304/2005, Tribunalul Satu Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vilhelm Muller, Eva Muller, Norbert Muller, Helga Muller şi Vilhelm jr. Muller în Dosarul nr. 3.304/2005 al Tribunalului Satu Mare.

Prin Încheierea din 9 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.012/2006, Tribunalul Maramureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Simion Iuga.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei susţin că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, accesul liber la justiţie, precum şi celor privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât, pentru aceeaşi cauză, unele persoane beneficiază de trei grade de jurisdicţie, iar altele doar de două grade. Astfel, există posibilitatea ca, prin aceeaşi acţiune de chemare în judecată, reclamantul să formuleze mai multe capete de cerere, dintre care doar cel principal să fie susceptibil de două grade de jurisdicţie (cele secundare fiind supuse celor trei grade), împrejurare ce determină restrângerea dreptului pârâtului de a beneficia de toate căile de atac prevăzute de lege. Mai mult, în cazul în care obiectul cauzei a fost iniţial subevaluat, în mod greşit instanţa recalifică, la momentul exercitării căii de atac, apelul ca fiind recurs. De asemenea, se mai arată că, de vreme ce încheierile interlocutorii pronunţate în procedura specială a împărţelii judiciare sunt supuse apelului, nu se poate concepe o altă cale de atac pentru hotărârea judecătorească finală.

Autorii excepţiei mai arată că sentinţa civilă a fost pronunţată la o dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005, care a modificat, sub aspectul măririi cuantumului, valoarea obiectului litigiilor supuse dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, astfel încât noua dispoziţie nu poate fi aplicată în speţă fără o prealabilă reevaluare a obiectului în litigiu.

Tribunalul Satu Mare şi Tribunalul Maramureş - Secţia civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi sau accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, constituie o expresie a aplicării în concret a acestora.

Avocatul Poporului, invocând jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 282^1 din Codul de procedură civilă. Textul legal criticat are următorul conţinut: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel."

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei şi în art. 154 alin. (1) care reglementează conflictul temporal de legi, precum şi dispoziţiile art. 673^8 din Codul de procedură civilă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textului de lege criticat, de exemplu prin Decizia nr. 226/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004. Cu acel prilej, Curtea a apreciat că acest text de lege nu conţine nici o dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Aşa fiind, cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Pe de altă parte, Curtea a considerat că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atât timp cât, potrivit celor prevăzute de art. 282^1 din Codul de procedură civilă, părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă.

Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 282^1 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. Curtea constată, de asemenea, că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din aceeaşi convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată în cazul "Golder împotriva Regatului Unit", 1975, a statuat că: "Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept."

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, republicată, Curtea a reţinut că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.

Cât priveşte aplicarea dispoziţiilor rezultate în urma modificării art. 282^1 din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, apreciem că determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

Nu pot fi primite nici susţinerile autorului excepţiei privind contrarietatea dintre dispoziţii legale cuprinse în acelaşi act normativ, respectiv în Codul de procedură civilă, întrucât Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înţelesului dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vilhelm Muller, Eva Muller, Norbert Muller, Helga Muller şi Vilhelm jr. Muller în Dosarul nr. 3.304/2005 al Tribunalului Satu Mare şi de Simion Iuga în Dosarul nr. 1.012/2006 al Tribunalului Maramureş - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu