Decizia nr. 35 din 17 ianuarie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 din Codul penal din 1969 și art. 298 din Codul penal, excepție ridicată de Viorica Popa în Dosarul nr. 6.557/176/2016 al Judecătoriei Alba Iulia. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.050D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă. În acest sens invocă Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 298 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinirea prin încălcarea legii“.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 9 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.557/176/2016, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 din Codul penal din 1969 și art. 298 din Codul penal, excepție ridicată de Popa Viorica. Excepția a fost ridicată cu ocazia soluționării unei cauze penale.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că accesibilitatea normei este o condiție pe care un text legal trebuie să o îndeplinească. Această condiție presupune ca destinatarii normelor să aibă acces la acestea sau, altfel spus, ca dispozițiile legale să fie aduse la cunoștința publicului, mai cu seamă în materie penală, pentru ca subiectul de drept să aibă posibilitatea să adopte o conduită conformă prescripțiilor legale. În continuare, face referire la Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015.6. Susține că, pentru identificarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de neglijență în serviciu, trebuie să se recurgă la legislația specifică domeniului în care activează subiectul activ al infracțiunii, care poate include legi, ordonanțe, ordine, metodologii etc., dar și la fișa postului persoanei în discuție. Mai mult, legiuitorul utilizează noțiunea de „îndatorire de serviciu“, iar nu pe cea de „atribuție“. Or, este evident că trimiterea pentru complinirea textului de incriminare (pentru identificarea acțiunii incriminate) la un număr nedefinit de acte normative, regulamente etc. determină inaccesibilitatea textului.

7.În continuare, invocă jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia clarității și previzibilității legii, concluzionând că textele criticate nu conțin niciun element care să permită subiectului de drept să înțeleagă care sunt acele conduite care intră sub incidența răspunderii penale, a răspunderii disciplinare, a răspunderii civile sau a altui tip de răspundere. Astfel, singura concluzie care se poate trage este aceea că orice încălcare a unei atribuții de serviciu intră sub incidența legii penale. Apreciază că textul criticat nu indică niciun element în raport cu care să se poată stabili ce înseamnă „îndeplinirea defectuoasă“.

8.Susține, de asemenea, că sintagmele „o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice/o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane“ au un conținut neclar câtă vreme nu este stabilit un prag valoric al pagubei ori gradul intensității în cazul vătămării. Astfel, în lipsa unei definiții legale a acestor sintagme, interpretarea noțiunii de vătămare a intereselor legitime conferă o lipsă de precizie și claritate a textului criticat.

9.Totodată, susține că textele legale criticate nu impun o limită în ceea ce privește întinderea răspunderii penale, acest fapt fiind de natură să aducă atingere principiului caracterului subsidiar al dreptului penal și al minimei intervenții, care rezultă din principiul constituțional al proporționalității prevăzut de art. 53 din Constituție. În acest sens invocă Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016.10. Judecătoria Alba Iulia arată că în speță s-au invocat aspecte care nu ridică probleme de constituționalitate.

11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.Guvernul arată că, prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017, instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 și cele ale art. 298 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinirea prin încălcarea legii“. Arată că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Având în vedere cele de mai sus, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 din Codul penal și art. 249 din Codul penal din 1969 este inadmisibilă.

13.Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate poate fi reținută pentru aceleași considerente statuate în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale. Învederează că prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017, instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 și cele ale art. 298 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinirea prin încălcarea legii“. Astfel, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 din Codul penal și art. 249 din Codul penal din 1969 a devenit inadmisibilă.

14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.Deși Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 din Codul penal din 1969 și art. 298 din Codul penal, Curtea constată că, din motivarea formulată, rezultă că autoarea excepției se referă la alineatul 1 al articolului art. 249. Astfel, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 și art. 298 din Codul penal, cu următorul cuprins:

–Art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969: „(1) Încălcarea din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.“;

–Art. 298 din Codul penal: „Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.“17. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (2) potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la categoriile de legi și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea sunt invocate prevederile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 298 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinirea prin încălcarea legii“.

19.Totodată, Curtea reține că, prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, paragrafele 44 și 45, precitată, a constatat că noua lege penală extinde foarte mult sfera de aplicare a infracțiunii de neglijență în serviciu, neprevăzând condiția ca paguba, respectiv vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice să aibă o anumită valoare, respectiv ca vătămarea să aibă o anumită intensitate, aspect de natură a face imposibilă delimitarea între abaterile disciplinare sau inerentele greșeli profesionale și infracțiunea de neglijență în serviciu. Așadar, Curtea a constatat că reglementarea în vigoare a infracțiunii de neglijență în serviciu permite încadrarea în conținutul său a oricărei fapte săvârșite din culpă, dacă s-a adus o atingere minimă drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

20.În aceste condiții, Curtea a constatat că, în ceea ce privește acest aspect, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 75-80, și ale Deciziei nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragrafele 46-56. Astfel, în acord cu acestea, Curtea a reținut că sarcina aplicării principiului ultima ratio revine, pe de o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, responsabilitatea de a reglementa și aplica, în acord cu principiul anterior menționat, prevederile privind neglijența în serviciu ține atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât și de organele judiciare (Ministerul Public și instanțele judecătorești). Cu alte cuvinte, Curtea a constatat necesitatea complinirii de către legiuitor a omisiunii legislative constatate, sub aspectul valorii pagubei sau intensității/gravității vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice în vederea asigurării clarității și previzibilității normei penale examinate.

21.Cât privește critica referitoare la sintagma „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane“, Curtea a constatat că sunt valabile mutatis mutandis considerentele reținute în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragrafele 84 și 85, în condițiile în care infracțiunea de neglijență în serviciu este, astfel cum s-a arătat, o infracțiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispozițiile art. 298 din Codul penal, și anume cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

22.Având în vedere aceste aspecte, Curtea observă că, în jurisprudența sa, a reținut că, în măsura în care a constatat constituționalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepții de neconstituționalitate cu privire la același text și cu o motivare identică se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale, care se atașează inclusiv deciziilor prin care se constată constituționalitatea legilor sau a ordonanțelor ori a unor dispoziții din acestea. Devin, astfel, incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printro decizie anterioară a Curții Constituționale“. Rațiunea aplicării acestor dispoziții legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile.

23.În consecință, Curtea a constatat că într-o atare situație excepția de neconstituționalitate a fost admisă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 121 din 16 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 27 mai 1997), iar a contesta din nou constituționalitatea interpretărilor care au fost deja excluse din cadrul constituțional echivalează cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituție, coroborat cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

24.Prin urmare, reținând că în cauza de față încheierea de sesizare a fost pronunțată în data de 9 iunie 2017, iar decizia de admitere a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, din data de 26 septembrie 2017, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă.

25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 din Codul penal din 1969 și art. 298 din Codul penal, excepție ridicată de Viorica Popa în Dosarul nr. 6.557/176/2016 al Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Alba Iulia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 ianuarie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu