referitoare la interpretarea prevederilor art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare
Dosar nr. 1.902/1/2025
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Lavinia Curelea | - judecător la Secția I civilă |
| Andreia Liana Constanda | - judecător la Secția I civilă |
| Mirela Vișan | - judecător la Secția I civilă |
| Irina Alexandra Boldea | - judecător la Secția I civilă |
| Dorina Zeca | - judecător la Secția I civilă |
| Iulia Manuela Cîrnu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mirela Polițeanu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Virginia Florentina Duminecă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Diana Manole | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Simona Maria Zarafiu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Gabriela Elena Bogasiu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Ionel Barbă | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Maria Hrudei | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Cristina Ardeleanu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Andreea Bercaru | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.902/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, în Dosarul nr. 1.729/119/2024.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a dispus, prin încheierea din 30 iulie 2025, în Dosarul nr. 1.729/119/2024, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Interpretarea prevederilor art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a sintagmei „au realizat un stagiu în condiții de handicap“, prin raportare la dispozițiile art. 43 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă în fața instanței de judecată data dobândirii handicapului poate fi probată și prin alte mijloace de probă în afara certificatului de handicap.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010)
Articolul 58
Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare și a stagiilor complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 5, după cum urmează:
a)cu 15 ani, în situația asiguraților cu handicap grav, dacă au realizat, în condiții de handicap grav, cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare;
b)cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiții de handicap accentuat, cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare;
c)cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiții de handicap mediu, stagiul complet de cotizare.
Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011)
Articolul 43
(1)Reducerea prevăzută la art. 58 din lege se aplică persoanelor cu handicap care, la data solicitării pensiei, fac dovada acestui statut cu certificatul de încadrare în grad de handicap, emis în condițiile legii.
(2)În vederea aplicării art. 58 din lege, certificatul de încadrare în grad de handicap va conține obligatoriu:
a)data dobândirii handicapului;
b)gradul de handicap;
c)mențiunea că persoana este nerevizuibilă;
d)mențiunea că certificatul a fost emis pentru aplicarea art. 58 din lege.
(3)Reducerea prevăzută la alin. (1) se face numai în condițiile handicapului preexistent calității de asigurat.
(4)Schimbarea ulterioară înscrierii la pensie a gradului de handicap nu afectează drepturile de pensie acordate, cu excepția cazului în care certificatul de încadrare în grad de handicap a fost anulat, în condițiile legii.
II.
2.Alte dispoziții relevante
Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 8.872/289/2024 privind aprobarea modelului de adeverință în vederea certificării perioadelor de încadrare în grad de handicap, necesare aplicării prevederilor art. 58 și 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Ordinul nr. 8.872/289/2024)
Articolul 1
Condiția de handicap prevăzută la art. 58 și 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, va fi demonstrată prin depunerea la casele teritoriale de pensii a unei adeverințe eliberate de direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene/locale ale sectoarelor municipiului București, prin serviciile de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap.
Articolul 2
Adeverințele vor fi eliberate la solicitarea persoanelor îndreptățite, în baza certificatelor/deciziilor de încadrare în grad și tip de handicap și a certificatelor/deciziilor de încadrare în grad de handicap, aflate în evidența direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene/locale ale sectoarelor municipiului București, începând cu documentul care atestă prima evaluare și încadrare în grad de handicap, împreună cu certificatul de încadrare în grad de handicap eliberat în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 58 și 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 448/2006)
Articolul 85
(1)Persoanele cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute la art. 6 pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap.
(...)
(3)Încadrarea în grad și tip de handicap a adulților cu handicap se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare comisie de evaluare.
Articolul 87
(1)Comisia de evaluare are următoarele atribuții principale:
a)stabilește încadrarea în grad și tip de handicap și perioada de valabilitate a certificatului, după caz, data ivirii handicapului, orientarea profesională a adultului cu handicap, pe baza raportului de evaluare complexă elaborat de serviciul de evaluare complexă;
b)stabilește măsurile de protecție a adultului cu handicap, în condițiile legii;
(...)
d)revocă sau înlocuiește măsura de protecție stabilită, în condițiile legii, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat;
e)soluționează cererile privind eliberarea atestatului de asistent personal profesionist;
f)informează adultul cu handicap sau reprezentantul legal al acestuia cu privire la măsurile de protecție stabilite și obligațiile ce le revin;
g)promovează drepturile persoanelor cu handicap în toate activitățile pe care le întreprinde.
(1^1)Pentru persoanele cu handicap a căror afecțiune a generat deficiențe funcționale și/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil și care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare este obligată să stabilească un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice.
(1^2)Pentru persoanele cu handicap, pentru care comisia de evaluare a stabilit anterior încadrarea în gradul de handicap grav, cu excepția celor prevăzute la alin. (11), evaluarea periodică se poate face la domiciliul persoanei, la cererea acesteia ori a reprezentantului său legal. Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București se deplasează la domiciliul persoanei după o prealabilă programare și informare a acesteia cu privire la data și ora efectuării evaluării periodice.
(1^3)Autoritățile publice responsabile cu elaborarea criteriilor de evaluare și încadrare în grad de handicap au obligația stabilirii afecțiunilor medicale care întrunesc caracterul ireversibil.
(2)Comisia de evaluare îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.
(3)Organizarea și metodologia de funcționare a comisiei de evaluare se reglementează prin hotărâre a Guvernului.
(4)Încadrarea sau respingerea încadrării în grad și tip de handicap se atestă prin certificat emis de către comisiile de evaluare. Eliberarea certificatului este scutită de taxa de timbru.
(5)Certificatul emis potrivit prevederilor alin. (4) poate fi contestat de către titularul acestuia, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.
(6)Activitatea comisiilor de evaluare este coordonată metodologic de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități.
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna cu nr. 1.729/119/2024, reclamanta F.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Covasna, solicitând instanței să anuleze decizia din 11 septembrie 2024 și să oblige pârâta la emiterea unei noi decizii de acordare a pensiei pentru limită de vârstă ca urmare a reducerii vârstei de pensionare, cu luarea în considerare a stagiului de cotizare realizat în condiții de persoană cu handicap accentuat, începând cu data primului document medical deținut, respectiv 11 noiembrie 1978.
În motivare, reclamanta a susținut că, deși a dobândit un handicap medical încă din data de 11 noiembrie 1978, prestând activitate salarială pentru o perioadă de 31 de ani, 3 luni și 28 de zile, pârâta i-a respins cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, pentru nerealizarea a cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare ca persoană cu handicap accentuat, conform art. 58 lit. b) din Legea nr. 263/2010, invocând lipsa unui certificat de încadrare în grad de handicap pentru întreaga perioadă menționată de reclamantă. Prin decizia contestată s-a reținut că reclamanta avea vârsta de 53 de ani la data depunerii cererii de pensionare, iar certificatul de încadrare în grad de handicap accentuat a fost emis pentru prima dată în octombrie 2020, conform mențiunii de la rubrica intitulată „data dobândirii handicapului“.
Prin Sentința civilă nr. 211 din 20 martie 2025, Tribunalul Covasna - Secția civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 87 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, încadrarea în grad de handicap se atestă prin certificat emis de către comisiile de evaluare prevăzute de această lege și că, pentru a benefica de reducerea vârstei de pensionare și a stagiilor de cotizare, conform art. 58 din Legea nr. 263/2020, reclamanta trebuia să depună un certificat de încadrare în grad de handicap pentru întreaga perioadă cu privire la care susține că a lucrat în condiții de handicap accentuat, așa cum prevede în mod expres art. 43 alin. (1) din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011.
Cu toate acestea, reclamanta a dovedit existența certificatului de încadrare în gradul de handicap accentuat doar începând din anul 2020, astfel încât nu i se poate recunoaște și perioada anterioară ca fiind lucrată în condiții de handicap accentuat.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației.
În motivare, a susținut că Legea nr. 263/2010 nu impune ca statutul de persoană cu handicap să fie demonstrat exclusiv printr-un certificat de încadrare în grad de handicap, ci doar să fie realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap, astfel încât dovedirea acestui statut se poate realiza cu orice mijloc de probă, precum înscrisuri și expertiză medico-legală.
Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
În acest sens, a arătat că procesul se află pe rolul unui complet de judecată al Curții de Apel Brașov, care judecă în ultimă instanță.
Chestiunea de drept ce necesită a fi lămurită ridică dificultăți de interpretare a art. 58 din Legea nr. 263/2010, respectiv a sintagmei „au realizat un stagiu în condiții de handicap“, prin raportare la art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, deoarece din modul de formulare a normei, privită individual, nu reiese că, în fața instanței de judecată, data dobândirii handicapului nu ar putea fi probată și prin alte mijloace de probă în afara certificatului de handicap, astfel cum prevede norma secundară, edictată în vederea aplicării sale.
Chestiunea de drept ce necesită intervenția instanței supreme este una veritabilă, fiind susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, întrucât norma secundară reprezentată de art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 limitează semnificativ posibilitatea unei persoane care a realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap de a obține pensie pentru limită de vârstă, în condițiile mai avantajoase reglementate de art. 58 din Legea nr. 263/2010, din cauza introducerii unei cerințe restrictive privind probarea stagiului respectiv.
A mai arătat că de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 263/2010 depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât acestea au stat la baza emiterii deciziei de respingere a cererii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, fiind disputat chiar modul în care intimata a interpretat prevederile legale în discuție.
Chestiunea de drept îndeplinește condiția noutății, întrucât prevederile art. 58 din Legea nr. 263/2010, având o arie restrânsă de beneficiari, nu au generat o jurisprudență care să fi primit o rezolvare substanțială.
A mai arătat că instanța supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate și că aceasta nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Numai apelanta a depus un punct de vedere care concordă cu susținerile din cererea de apel.
Instanța de trimitere a apreciat că, la prima vedere, art. 58 din Legea nr. 263/2010 nu exclude posibilitatea ca dovada stagiului de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat să fie realizată cu orice mijloc de probă permis de legea procesual civilă.
În acest sens, a arătat că în cuprinsul normei analizate nu există nicio restricție din perspectiva probațiunii cu privire la stagiul de cotizare realizat în condiții de handicap, preexistent calității de asigurat, a cărui durată depinde de data stabilită ca fiind cea a dobândirii handicapului.
În schimb, din interpretarea și aplicarea coroborată a acestei norme legale cu art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 poate rezulta că dovada stagiului în discuție nu se poate face decât cu certificatul de încadrare în grad de handicap, inclusiv sub aspectul datei dobândirii handicapului.
Instanța de trimitere consideră, însă, că acceptarea acestei interpretări este de natură a restrânge sfera de aplicare a art. 58 din Legea nr. 263/2010, apreciind că, în raport cu datele litigiului pe care îl are de soluționat, limitarea posibilității reclamantei de a dovedi data dobândirii handicapului cu orice alt mijloc de probă în afara certificatului de încadrare în grad de handicap ar putea avea drept consecință înlăturarea beneficiului a peste 25 de ani de stagiu de cotizare realizat în condiții de handicap.
Totodată, consideră că această interpretare pare a fi neconcordantă cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), întrucât prin aplicarea rigidă a normei secundare ar fi nesocotită intenția legiuitorului care a edictat norma primară.
De aceea, apreciază că o altă interpretare posibilă, care ar evita astfel de consecințe și un eventual conflict între norma primară și norma edictată în executarea sa, ar fi cea potrivit căreia regimul probator restrictiv instituit de norma secundară este aplicabil exclusiv în procedura administrativă, în care dosarul de pensie este evaluat de către unitățile Casei Naționale de Pensii Publice, urmând ca în fața instanței de judecată, în cazul unei contestații, părțile să se poată folosi de orice mijloc de probă dintre cele prevăzute de Codul de procedură civilă pentru a dovedi elementele de care depinde admisibilitatea cererii de pensionare.
În această interpretare, inclusiv stagiul realizat în condiții de handicap și data ivirii acestuia ar putea fi dovedite, pe lângă certificatul de încadrare în grad de handicap, cu alte mijloace de probă, cum ar fi o expertiză și/sau înscrisuri (acte medicale).
Din răspunsurile transmise de instanțele naționale la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție au rezultat următoarele aspecte cu privire la chestiunea de drept sesizată.
Într-o opinie majoritară, s-a apreciat că data dobândirii handicapului poate fi probată numai cu certificatul de încadrare în grad de handicap.
S-a argumentat că din analiza coroborată a dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 263/2010 cu cele ale art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 reiese că data dobândirii handicapului, în raport cu care se stabilește și durata stagiului de cotizare realizat în condiții de handicap, se probează prin intermediul certificatului de încadrare în grad de handicap. Or, potrivit dispozițiilor art. 85 și ale art. 87 din Legea nr. 448/2006, încadrarea în grad și tip de handicap a adulților cu handicap se face de către comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, care, cu ocazia emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap, stabilește și data ivirii handicapului. În cazul necontestării certificatului respectiv, în procedura prevăzută de lege (la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap), mențiunile înscrise în acesta devin obligatorii, asemenea oricărui act administrativ care beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie. Ca atare, în cadrul procedurii de contestare a deciziei de pensionare însăși, o altă dată a ivirii handicapului decât cea menționată în certificatul de încadrare în grad de handicap nu poate fi stabilită prin alt mijloc de probă. În acest sens, s-a reținut că, în soluționarea oricărei cereri formulate în procedura de stabilire/recalculare a pensiei, atât instituția competentă, cât și instanța de judecată au a se raporta la documentele depuse de petent la data solicitării pensiei. De vreme ce nulitatea unui act este sancțiunea ce intervine pentru vicii existente la momentul întocmirii sale, validitatea deciziei cu privire la dreptul la pensie nu poate fi apreciată prin raportare la acte ori date care nu au fost prezentate instituției emitente și de care aceasta nu era obligată să ia cunoștință din oficiu. Contestația împotriva deciziei de pensie, fiind o cale de atac împotriva unui act emis de un organ administrativ, instanța este ținută a verifica legalitatea și temeinicia deciziei prin prisma documentației pe care însuși organul administrativ a avut-o la dispoziție. S-a mai reținut că, atât timp cât art. 58 din Legea nr. 263/2010 nu cuprinde dispoziții referitoare la probațiune, nu se poate considera că art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, edictat în aplicarea acestuia, ar încălca prevederile din actul normativ cu forță juridică superioară. De asemenea, instanțele de judecată, învestite cu soluționarea unor contestații formulate împotriva deciziilor de respingere a cererilor de pensionare întemeiate pe prevederile art. 58 din Legea nr. 263/2010, au constatat că, deși petenții sufereau de handicapuri congenitale, din eroare, în certificatele de încadrare în grad de handicap ce le-au fost eliberate fusese menționată, la rubrica data dobândirii handicapului, data ultimului act medical prezentat de aceștia comisiei, deși din cuprinsul certificatului rezulta că handicapul a fost dobândit din naștere. Ca urmare, în considerarea acestei situații particulare, instanțele de judecată au înțeles să soluționeze contestațiile dând eficiență directă datelor rezultate din celelalte acte medicale prezentate de petenți, precum și hotărârilor judecătorești prin care, în procedura contencioasă, s-a dispus anularea certificatelor greșit întocmite și obligarea comisiei la emiterea unor certificate noi, în care data de naștere a celor în cauză să fie menționată ca fiind data dobândirii handicapului, fără a mai aștepta emiterea efectivă a noilor certificate.
Într-o opinie minoritară, s-a apreciat că data dobândirii handicapului poate fi probată și cu alte mijloace de probă decât certificatul de încadrare în grad de handicap.
S-a argumentat că persoanele cu handicap se bucură de o protecție specială, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, care nu poate fi asociată cu un tratament preferențial acordat acestora. Or, a face abstracție de situația concretă referitoare la data dobândirii handicapului rezultată din întreg materialul probator administrat în fața instanței de judecată pentru a da prevalență datei rezultate din certificatul de încadrare în grad de handicap ar avea drept consecință prejudicierea beneficiarilor măsurilor de protecție specială. S-a mai arătat că art. 58 din Legea nr. 263/2010 recunoaște beneficiul reducerii vârstei de pensionare pentru stagiile realizate „în condiții de handicap“, fără a limita probațiunea la un document specific, și că art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 nu poate adăuga la lege sau limita exercițiul unui drept prin instituirea unei probe unice și obligatorii, dacă aceasta conduce la pierderea dreptului pentru perioadele în care handicapul a existat faptic, dar nu a fost certificat administrativ.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării.
Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de instanța de contencios constituțional în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării.
Prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat că modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operațiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 și care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispozițiile anexei nr. 3 la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determină în funcție de data formulării cererii de pensionare.
Prin Decizia nr. 19 din 11 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaș este atât vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cât și vârsta standard de pensionare redusă în condițiile legii.
Prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 și art. 3 alin. (3) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, perioada în care, după numirea în magistratură, judecătorul sau procurorul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie vechime în magistratură.
Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, trebuie să se verifice dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, așa cum rezultă acestea din textele normative care asigură cadrul legal al declanșării acestei proceduri.
Astfel, conform dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.“
Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
–existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță;
–cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a curții de apel sau a tribunalului învestit să soluționeze cauza;
–ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
–chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;
–Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat prezentul mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerințele legale mai sus enunțate se verifică.
Astfel, se constată că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost făcută de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, învestită cu soluționarea apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 211 din 20 martie 2025, pronunțată de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 1.729/119/2024, curtea de apel având competența de a judeca acest litigiu în ultimă instanță, potrivit art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă raportat la art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, întrucât, în materia în care a fost promovată acțiunea, hotărârile pronunțate sunt supuse exclusiv apelului, așa cum prevede în mod expres art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, decizia fiind, astfel, definitivă, în raport cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă și ale art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.
Sunt îndeplinite, așadar, condițiile referitoare la existența unei cauze aflate în curs de judecată, în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel, învestit să judece litigiul în ultimă instanță.
Se constată, totodată, că, în raport cu obiectul litigiului, cu soluția primei instanțe și cu criticile din apel, este îndeplinită și condiția referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept pentru soluționarea pe fond a cauzei, legătura indisolubilă care există între aceasta și rezolvarea litigiului rezultând din împrejurarea că, în soluționarea căii de atac cu care a fost învestită, instanța de trimitere trebuie să răspundă unui motiv concret de apel referitor la interpretarea dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 263/2010.
În acest sens, în cuprinsul încheierii de sesizare, instanța de trimitere a subliniat faptul că principala critică dedusă judecății în apel vizează in terminis modul de interpretare a textului legal menționat, apelanta susținând că, atât timp cât Legea nr. 263/2010 nu impune ca statutul de persoană cu handicap să fie demonstrat exclusiv printr-un certificat de încadrare în grad de handicap, ci doar să fie realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap, dovedirea acestui statut se poate realiza cu orice mijloc de probă, precum înscrisuri și expertiză medico-legală.
Or, câtă vreme în soluționarea căii de atac instanța este chemată să statueze asupra acestui aspect, rezultă că, la nivel strict formal, dezlegarea ce se solicită în cauză are efect direct asupra apelului, întrucât vizează o dispoziție legală esențială pe care s-a întemeiat soluția primei instanțe.
Totodată, din verificările efectuate se constată că este întrunită și cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate și să nu fie învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect.
Condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept nu este însă îndeplinită, astfel că nu este posibilă declanșarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la acea problemă de drept.
În absența unei definiții legale a noțiunii de noutate și a unor criterii legale de determinare a conținutului său, verificarea acestei condiții ține de aprecierea completului învestit cu soluționarea sesizării, astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în mod constant în jurisprudența sa, relevante, în acest sens, fiind Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.
În egală măsură, noutatea chestiunii de drept, în sensul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, poate constitui și atributul unei reglementări mai vechi, dar asupra căreia instanța de judecată este chemată să se pronunțe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice a devenit actuală, iar textele de lege supuse interpretării suscită recent în fața instanțelor de judecată o dificultate a aplicării acestora și creează premisele apariției unei practici neunitare la nivel național.
Așadar, indiferent că este vorba despre o reglementare legislativă nou-intrată în vigoare sau despre una mai veche, esențial este ca problema de drept care face obiectul sesizării să fie susceptibilă de a genera în viitor o practică neunitară. Pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma interpretării dispozițiilor legale, concretizată într-o practică judiciară consacrată, fie chiar și neunitară, însă substanțială, caracterul de noutate se pierde, opiniile jurisprudențiale izolate ori cele pur subiective ale părților nefiind în măsură să justifice declanșarea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.
Prin urmare, depășirea unei jurisprudențe incipiente, în curs de formare, și conturarea unei practici judiciare în legătură cu problema de drept supusă unei interpretări de principiu conduc la concluzia caracterului inadmisibil al sesizării, întrucât scopul unei hotărâri prealabile, acela de a preîntâmpina o practică neunitară, nu mai poate fi atins.
În acești parametri de evaluare a cerinței noutății chestiunii de drept, se constată că dispozițiile a căror interpretare a determinat formularea prezentei sesizări se regăsesc în cuprinsul unor acte normative intrate în vigoare cu 15 ani în urmă, și anume, Legea nr. 263/2010, în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011, respectiv Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, în vigoare de la 28 martie 2011. Chiar dacă, ulterior intrării lor în vigoare, aceste acte normative au suferit și alte completări, modificări și rectificări, atât norma din art. 58 din Legea nr. 263/2010, din perspectiva sintagmei a cărei lămurire se solicită, cât și cea din cuprinsul art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, în raport cu care se solicită interpretarea de principiu a art. 58, au fost introduse și au devenit active, în forma actuală, încă din anul 2011, astfel că nu pot fi considerate ca având caracter de noutate.
Pe de altă parte, normele în discuție nu au fost recent modificate sau completate, astfel încât nu poate fi vorba nici despre necesitatea unei eventuale reevaluări și interpretări a acestora, într-un context legislativ diferit. Mai mult decât atât, prin art. 168 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023, acestea au fost abrogate în mod expres, noul act normativ, în vigoare de la data de 1 septembrie 2024, cuprinzând, spre deosebire de vechea reglementare, în chiar conținutul său (art. 52) dispoziții exprese cu privire la probațiune în cazul în care persoanele care au realizat un stagiu de cotizare contributiv în condiții de handicap solicită reducerea vârstei standard de pensionare.
Este adevărat că abrogarea textelor legale nu este, prin ea însăși, de natură a înlătura noutatea problemei de drept, atât timp cât dispozițiile respective continuă să se aplice în litigiile asiguraților care s-au pensionat sub imperiul Legii nr. 263/2010 (conform dispozițiilor tranzitorii din cuprinsul art. 150 din noua lege), iar instanțele sunt în continuare chemate să le interpreteze și să le aplice.
Însă, dat fiind faptul că pe rolul instanțelor se mai află un număr limitat de cauze inițiate sub imperiul legii abrogate, aflate într-un stadiu avansat de soluționare (în căile de atac), sunt evidente lipsa de actualitate a problemei de drept invocate, precum și riscul scăzut ca aceasta să mai genereze, în viitor, divergențe jurisprudențiale, nemaiexistând, astfel, interesul practic pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, aceasta cu atât mai mult cu cât, în prezent, soluționarea unor astfel de litigii se realizează într-un cadru jurisdicțional deja conturat, instanțele dispunând de repere interpretative clare și convergente rezultate din practica judiciară dezvoltată până la acest moment.
Astfel, verificările efectuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție la nivelul celor 15 curți de apel din țară pun în evidență faptul că există deja cristalizată o jurisprudență în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 263/2010 prin raportare la art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, materializată într-un număr semnificativ de hotărâri judecătorești definitive, din care rezultă că aspectele problematizate prin actul de sesizare au fost rezolvate, până în prezent, într-o manieră unitară, fiind identificată doar o singură hotărâre judecătorească în care a fost adoptată o soluție divergentă.
Din examinarea hotărârilor judecătorești transmise de curțile de apel rezultă că, printr-o interpretare literală și gramaticală adecvată a textului art. 58 din Legea nr. 263/2010, corelat cu dispozițiile art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, instanțele au ajuns la concluzia că, în cadrul procedurii de contestare a deciziei de pensionare, data dobândirii handicapului, în raport cu care se stabilește și durata stagiului de cotizare realizat în condiții de handicap, se probează prin intermediul certificatului de încadrare în grad de handicap, eliberat în condițiile Legii nr. 448/2006, certificat care, având natura unui act administrativ, beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, mențiunile din cuprinsul său fiind obligatorii câtă vreme nu a fost contestat în procedura prevăzută de lege. Ca atare, în cadrul procedurii de contestare a deciziei de pensionare, o altă dată a ivirii handicapului decât cea menționată în certificatul de încadrare în grad de handicap nu poate fi stabilită prin alt mijloc de probă, instanța fiind ținută a verifica legalitatea și temeinicia deciziei prin prisma documentației pe care însuși organul administrativ a avut-o la dispoziție la momentul emiterii sale. Totodată, instanțele au reținut că, atât timp cât norma din cuprinsul art. 58 din Legea nr. 263/2010 nu cuprinde dispoziții referitoare la probațiune, nu se poate considera că art. 43 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, care cuprinde normele metodologice de punere în aplicare a legii, ar încălca prevederile din actul normativ cu forță juridică superioară.
Se constată că și opiniile exprimate la nivel teoretic de către instanțele care au înaintat puncte de vedere cu privire la problema de drept în discuție sunt orientate, într-o pondere majoritară, către soluția adoptată în practică, ceea ce permite concluzia că nu doar la nivel jurisprudențial, ci și la nivel teoretic problema de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul.
În aceste circumstanțe, reținând că practica judiciară este deja bine conturată, hotărârile judecătorești transmise de curțile de apel relevând existența unei opinii aproape cvasiunanime în interpretarea și aplicarea textului art. 58 din Legea nr. 263/2010 prin raportare la art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în cazul prezentei sesizări, condiția noutății chestiunii de drept nu este îndeplinită, astfel încât nu se justifică sesizarea instanței supreme pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.
Opinia teoretică minoritară, ca și soluția divergentă adoptată în una dintre hotărârile Curții de Apel Ploiești (în condițiile în care la nivelul aceleiași instanțe există și o hotărâre ce coincide cu practica majoritară) nu pot justifica intervenția preventivă a instanței supreme în cadrul acestui mecanism de unificare, câtă vreme chestiunea de drept ce face obiectul întrebării adresate Înaltei Curți a fost tranșată de instanțele învestite cu soluționarea acestui tip de litigii, iar din practica judiciară decelată în legătură cu această problemă de drept nu au rezultat dificultăți de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 263/2010.
A aprecia altfel înseamnă a îngădui ca, în cadrul procedurii de unificare a jurisprudenței prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu se afle în situația de a se pronunța asupra unei probleme de drept în legătură cu care practica judiciară este inexistentă sau doar incipientă, deci în legătură cu o problemă de drept cu adevărat nouă, ci de a confirma sau, după caz, a infirma anumite interpretări jurisprudențiale deja existente, dintre care una evident consolidată prin pronunțarea unui număr semnificativ de hotărâri judecătorești.
Or, prin aceasta s-ar ajunge la nesocotirea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în partea lor privitoare la rațiunea și condițiile pronunțării unei hotărâri prealabile, dispoziții prin care legiuitorul a stabilit în mod clar că mecanismul de unificare a practicii judiciare reprezentat de hotărârea prealabilă nu poate fi folosit decât în scopul preîntâmpinării apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept, scop care, în cazul prezentei sesizări, nu mai poate fi atins întrucât, pe de o parte, stadiul practicii incipiente, în curs de formare, a fost depășit, iar, pe de altă parte, jurisprudența ce s-a cristalizat în legătură cu problema de drept ce face obiectul sesizării este unitară, aceasta reflectând aceeași modalitate de interpretare a normei legale aplicabile, în situații similare.
De altfel, chestiunea de drept care face obiectul sesizării nu îndeplinește nici cerința esențială de a fi o reală și veritabilă problemă de drept, născută dintr-o normă legală imperfectă, lacunară ori neclară, susceptibilă de interpretări contradictorii, astfel încât să necesite rezolvarea de principiu în procedura hotărârii prealabile, câtă vreme rezolvarea ei presupune doar o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei asupra textelor legale în discuție și realizarea unui raționament judiciar bazat pe mecanisme uzuale de interpretare a legii, în scopul stabilirii sensului voinței legiuitorului exprimate în norma supusă analizei, activități ce intră în mod obișnuit în atribuțiile instanțelor de judecată și care nu pot fi transferate instanței supreme pe calea sesizării formulate în conformitate cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în mod constant că, în cadrul procedurii hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori a dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege complexe ori precare (Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).
Cu alte cuvinte, pentru sesizarea instanței supreme, este necesar ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de rezolvarea unei chestiuni de drept cu caracter de principiu și care prezintă dificultate suficientă pentru a reclama intervenția instanței supreme. Or, în cazul prezentei sesizări, analiza de conținut a întrebării prealabile relevă faptul că instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 263/2010, aceasta reținând în mod explicit în cuprinsul încheierii de sesizare că, atât timp cât durata stagiului de cotizare realizat în condiții de handicap depinde de data stabilită ca fiind data dobândirii handicapului, interpretarea și aplicarea coroborată a acestei norme legale cu dispozițiile art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pot conduce la concluzia că dovada stagiului în discuție nu se poate face decât cu certificatul de încadrare în grad de handicap, inclusiv sub aspectul datei dobândirii handicapului.
Instanța consideră, însă, că o atare interpretare este de natură a restrânge sfera de aplicare a art. 58 din Legea nr. 263/2010, apreciind că, în raport cu datele litigiului pe care îl are de soluționat, limitarea posibilității reclamantei de a dovedi data dobândirii handicapului cu orice alt mijloc de probă în afara certificatului de încadrare în grad de handicap ar putea avea drept consecință înlăturarea beneficiului a peste 25 de ani de stagiu de cotizare realizat în condiții de handicap.
Totodată, consideră că prin aplicarea rigidă a normei secundare din cuprinsul art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 este încălcat spiritul normei primare, ceea ce, în opinia sa, contravine art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, apreciind că, pentru a se evita astfel de consecințe și un eventual conflict între norma de bază și cea edictată în executarea sa, o interpretare posibilă ar fi în sensul că regimul probator instituit prin art. 43 este aplicabil exclusiv în procedura administrativă, urmând ca în fața instanței de judecată, în cazul unei contestații cum este cea pe care instanța o are de soluționat, părțile să se poată folosi de orice mijloc de probă dintre cele prevăzute de Codul de procedură civilă pentru a dovedi elementele de care depinde admisibilitatea cererii de pensionare, inclusiv stagiul realizat în condiții de handicap și data ivirii handicapului.
Prin urmare, completul nu se confruntă cu o reală problemă de interpretare a normei de drept în discuție și nu solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție interpretarea in abstracto a unui text legal considerat îndoielnic, lacunar sau neclar, ci, expunând cu claritate propriul raționament juridic cu privire la aceasta, apreciază, doar, că interpretarea și aplicarea coroborată a celor două texte legale i-ar dezavantaja pe beneficiarii art. 58 din Legea nr. 263/2010, care, în cadrul unei contestații ce vizează decizia de pensionare, nu ar putea dovedi data dobândirii handicapului decât cu certificatul de încadrare în grad de handicap, urmărind să obțină o confirmare a interpretării pe care o apreciază ca fiind de natură a evita astfel de consecințe și, implicit, un răspuns concret în raport cu situația particulară a reclamantei din speța dedusă judecății, în sensul că regimul probator restrictiv instituit de art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 s-ar aplica doar în faza administrativă, nu și în fața instanței de judecată, tinzând, astfel, către soluționarea pe fond a litigiului.
Or, pe calea prezentei proceduri nu este posibilă învestirea instanței supreme cu soluționarea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății, în lipsa unei probleme de drept dificile, interpretarea și aplicarea legii în circumstanțele specifice fiecărei cauze fiind competențe care aparțin în exclusivitate instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție sesizate în procedura specială a hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Nici problema conflictului care, în opinia instanței de trimitere, ar exista între norma de bază și cea edictată în executarea sa nu necesită o dezlegare de principiu întrucât aceasta este o chestiune elementară de drept, ce nu ar putea genera vreun dubiu de interpretare a legii, rezolvarea sa presupunând doar aplicarea regulilor de soluționare a concursului între norme cu forță juridică diferită.
Or, raportat la conținutul concret al textelor legale în discuție, revine instanței de trimitere obligația ca, aplicând aceste reguli, să stabilească dacă, prin instituirea unui anumit regim probatoriu necesar dovedirii datei dobândirii handicapului, norma din art. 43 al Hotărârii Guvernului nr. 257/2011, edictată în aplicarea dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 263/2010, la care face referiri exprese, derogă sau nu de la aceasta, dacă este în concordanță cu textul din legislația primară sau dacă îl completează ori îl modifică în mod nepermis și dacă, astfel, trebuie sau nu aplicată, întrucât judecătorul cauzei, în virtutea plenitudinii funcției sale jurisdicționale, este cel chemat să rezolve și posibilele dificultăți de corelare a unor norme juridice, folosind metodele de interpretare a legii în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinale și cele jurisprudențiale în materie, atât timp cât interpretarea dispozițiilor legale de drept substanțial și a celor de procedură reprezintă o etapă distinctă și absolut necesară în procesul de aplicare a legii la o situație de fapt concretă.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a mai analizat, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, compatibilitatea unor acte normative secundare cu legile în aplicarea cărora au fost adoptate, din cuprinsul deciziilor interpretative pronunțate rezultând condițiile în care se poate considera că acestea contravin normelor primare și, prin urmare, nu pot fi aplicate (în acest sens, deciziile indicate la punctul IX din prezenta decizie). Era în căderea instanței de trimitere sarcina de a verifica jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea problemei de drept concrete cu care a fost învestită, valorificarea și aplicarea acestora, în contextul litigiului, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată.
Dezideratul aplicării uniforme și previzibile a legii există în toate cauzele, însă, intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile poate fi îngăduită numai atunci când în mod real o chestiune de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind suficient de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăți veritabile de înțelegere a sensului său și având, din acest motiv, vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară. Or, câtă vreme, în cazul prezentei sesizări, nu a fost identificată în concret nicio problemă de interpretare a dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 263/2010 prin raportare la cele ale art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, nu se poate reține că este îndeplinită condiția dificultății chestiunii de drept.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat deja, practica judiciară dezvoltată în legătură cu această problemă de drept este uniformă (cu excepția unei singure hotărâri), reflectând aceeași modalitate de interpretare a normei de drept în discuție, aspect de natură a conduce, o dată în plus, la concluzia lipsei de dificultate a operațiunii de interpretare și de aplicare a textului art. 58 din Legea nr. 263/2010, prin raportare la dispozițiile art. 43 din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 și, implicit, la concluzia că problema de drept invocată nu este una reală care să necesite declanșarea procedurii hotărârii prealabile.
În concluzie, reținând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile nu poate fi valorificat decât în condițiile restrictive și cumulative de admisibilitate reglementate de art. 519-521 din Codul de procedură civilă și că, în cazul prezentei sesizări, două dintre aceste condiții, respectiv cele referitoare la noutatea și la dificultatea chestiunii de drept nu sunt îndeplinite, în temeiul art. 521 din același cod,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, în Dosarul nr. 1.729/119/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Interpretarea prevederilor art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a sintagmei „au realizat un stagiu în condiții de handicap“, prin raportare la dispozițiile art. 43 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă în fața instanței de judecată data dobândirii handicapului poate fi probată și prin alte mijloace de probă în afara certificatului de handicap.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2026.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
