Decizie nr. 633 din 8 octombrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. e) şi g), art. 2 pct. 8, 27, 38 şi 42 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 2 lit. l) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, excepţie ridicată de Autoritatea de Supraveghere Fiscală în Dosarul nr. 6.051/2/2012* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 808D/2015.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a comunicat la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile criticate din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice enumeră domeniile în care se aplică această lege şi explică sensul termenilor şi expresiilor utilizate de aceasta, cu respectarea art. 138 alin. (1) din Legea fundamentală. Apreciază că prin Legea nr. 500/2002 este detaliat, iar nu extins, astfel cum susţine autorul excepţiei, cadrul legal stabilit prin Constituţie, cât priveşte modalitatea de formare a bugetului public naţional. Cu privire la art. 2 din Legea nr. 94/1992, arată că acesta explică semnificaţia noţiunii de "fonduri publice", neexistând contrarietate cu dispoziţiile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 24 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.051/2/2012*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. e) şi g), art. 2 pct. 8, 27, 38 şi 42 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 2 lit. l) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. Excepţia a fost ridicată de Autoritatea de Supraveghere Fiscală într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de aceasta împotriva Sentinţei nr. 1.144 din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi, prin care solicită rejudecarea litigiului în fond şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei formulate, în sensul anulării Încheierii nr. 61 din 4 iulie 2012 emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi, prin care s-a respins contestaţia formulată de Autoritatea de Supraveghere Fiscală împotriva Deciziei Curţii de Conturi nr. 4 din 3 mai 2012 şi, totodată, revocarea parţială a Deciziei nr. 4 din 3 mai 2012 emise de Curtea de Conturi şi anularea măsurii dispuse la pct. II.1 din cuprinsul acesteia ca fiind netemeinică şi nelegală.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei arată că bugetul public naţional, astfel cum este definit în Legea fundamentală, la alin. (1) al art. 138, cuprinde "bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor", enumerare limitată şi clară, nefiind posibilă o extindere ulterioară prin alte texte de lege. Arată că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 care stabileşte căror bugete li se aplică prevederile sale în ceea ce priveşte domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării cuprinde la lit. e) bugetele instituţiilor publice autonome, iar la lit. g) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii. Având în vedere că cele trei bugete de interes, respectiv bugetul de stat, bugetul instituţiilor publice autonome şi bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, au fost tratate separat de legiuitor, acestea nu pot fi asimilate. Totodată, apreciază că, atâta vreme cât bugetele prevăzute la lit. e) şi g) ale art. 1 alin. (2) din Legea privind finanţele publice nu fac parte din categoria celor care, potrivit Constituţiei, formează bugetul public naţional, aceste două categorii de bugete nu reprezintă buget public conform Legii fundamentale.

6.Invocă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 139 alin. (1) potrivit cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", care exclud posibilitatea ca taxele percepute de instituţiile finanţate integral din venituri proprii - art. 1 alin. (2) lit. g) - de la entităţile pe care le supraveghează să fie incluse de către alte texte legislative inferioare în categoria veniturilor publice prevăzute la art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2002, pentru ca apoi, implicit, sumele alocate din aceste bugete să reprezinte fonduri publice, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 27 din lege, sau cheltuielile dispuse în seama veniturilor astfel formate să fie apreciate a fi cheltuieli bugetare, astfel cum sunt definite de art. 2 pct. 8 din Legea privind finanţele publice.

7.Autoritatea de Supraveghere Financiară susţine că bugetul său nu a făcut niciodată parte din bugetul general consolidat, astfel cum este acesta definit de art. 2 pct. 7 din Legea privind finanţele publice. Susţine, de asemenea, că modalitatea de formare a bugetului public naţional, prevăzută de art. 138 din Constituţie, este extinsă, cu depăşirea cadrului legal stabilit de Legea fundamentală, prin prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, având în vedere că acestea stabilesc că veniturile şi cheltuielile sistemului bugetar, cumulate la nivel naţional, alcătuiesc veniturile bugetare totale, respectiv cheltuielile bugetare totale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, vor evidenţia dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz.

8.Totodată, apreciază că fondurile publice, astfel cum sunt definite de art. 2 lit. l) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, excedează cadrului constituţional, incluzând în această definiţie şi bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.

9.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă nu sunt în contradicţie cu prevederile art. 138 şi art. 139 din Constituţie. Astfel, legiuitorul a stabilit cu claritate, prin Legea privind finanţele publice, principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, enumerând la art. 2 bugetele cărora li se aplică respectiva lege. Prin Legea nr. 500/2002 este detaliată, şi nu "extinsă cu depăşirea cadrului legal stabilit de Constituţie" modalitatea de formare a bugetului public naţional. Apreciază că nici definiţia fondurilor publice de la art. 2 lit. l) din Legea nr. 94/1992 nu conduce la o contradicţie faţă de prevederile Constituţiei.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale autorului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. e) şi g), art. 2 pct. 8, 27, 38 şi 42 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, care au următorul cuprins:

–Art. 1 alin. (2) lit. e) şi g): "Dispoziţiile prezentei legi se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării: [...]

e)bugetelor instituţiilor publice autonome; [...] g) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii";

–Art. 2 pct. 8, 27, 38 şi 42: "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...]

8.cheltuieli bugetare - sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în limitele şi potrivit destinaţiilor stabilite prin bugetele respective; [...]

27.fonduri publice - sume alocate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2); [...]

38.sistem bugetar - sistem unitar de bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi bugetele locale; [...]

42.venituri bugetare - resursele băneşti care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuţii şi alte vărsăminte.";

–Art. 3 alin. (1): "Veniturile şi cheltuielile sistemului bugetar, cumulate la nivel naţional, alcătuiesc veniturile bugetare totale, respectiv cheltuielile bugetare totale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, vor evidenţia dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz." De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 2 lit. l) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie 2014, care au următorul conţinut: "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: [...] l) fonduri publice - sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, credite externe contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, împrumuturi interne contractate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi din bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale;".

14.Autoritatea de Supraveghere Financiară susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 138 alin. (1) privind bugetul public naţional şi art. 139 alin. (1) potrivit cărora impozitele, taxele şi alte contribuţii se stabilesc prin lege.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aceasta s-a înfiinţat ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, şi îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor acestui act normativ, prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.). Curtea reţine astfel că Autoritatea de Supraveghere Financiară face parte din categoria organelor administraţiei publice nominalizate în mod expres în art. 116 alin. (2) din Constituţie, aşadar este o structură organizaţională care, potrivit Constituţiei şi legii, are personalitate de drept public şi acţionează pentru executarea legii sau pentru prestarea serviciilor publice, în limitele legii, uzând, în acest scop, de prerogativele specifice puterii publice.

16.Cu privire la bugetul Autorităţii de Supraveghere Financiară, Curtea reţine că potrivit art. 18 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, veniturile acestei autorităţi provin din sursele prevăzute la art. 13 şi art. 17 alin. (3) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 514/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv din cota de cel mult 0,08% din valoarea tranzacţiilor cu instrumente financiare supuse reglementării şi/sau supravegherii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, suportată de către cumpărător, cu excepţia instrumentelor financiare derivate, din cota lunară de cel mult 0,1% din valoarea activului net al organismelor de plasament colectiv, din cota de cel mult 0,5% din valoarea ofertelor publice de vânzare, din cota de cel mult 2% din valoarea ofertelor publice de cumpărare-preluare, din tarife şi cote pentru tranzacţiile cu instrumente financiare derivate, din tarife şi cote percepute la activităţi pentru care se emite de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare un act individual, din tarife şi cote percepute pentru prestarea de servicii către entităţi supravegheate sau terţe persoane, din penalităţi stabilite prin reglementări proprii ca sancţiuni patrimoniale şi din alte surse legale. De asemenea, veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară provin şi din sursele prevăzute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv din taxele achitate pentru acordarea autorizaţiei necesare desfăşurării activităţii de asigurare, din taxele achitate de brokerii de asigurare care solicită autorizarea şi din taxele de funcţionare achitate de către asigurători şi brokeri, din momentul acordării autorizaţiei de funcţionare pe durata valabilităţii acesteia, precum şi din majorările acestor din urmă taxe, din sumele provenite, potrivit legii, din amenzi contravenţionale şi din contribuţia procentuală calculată din valoarea primelor brute încasate, aferente asigurărilor obligatorii stabilite prin lege. Totodată, veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară provin şi din sursele prevăzute la art. 17 alin. (1) şi art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv din taxe pentru autorizare şi avizare şi taxe de funcţionare plătite lunar, precum şi din venituri din înstrăinarea de mijloace fixe şi obiecte de inventar din patrimoniul propriu, devenite disponibile. Potrivit art. 19 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, în acord cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, bugetul anual de venituri şi cheltuieli al Autorităţii de Supraveghere Financiară se aprobă de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară şi se verifică în execuţie conform practicilor şi procedurilor controlului şi auditului intern, iar, în temeiul art. 211 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al Autorităţii de Supraveghere Financiară este supusă controlului Curţii de Conturi a României.

17.Potrivit art. 137 din Constituţie, având denumirea marginală "Sistemul financiar", "Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege." În mod concret, obiectul finanţelor publice îl formează categoriile de bugete publice, veniturile publice şi cheltuielile publice necesare pentru finanţarea nevoilor publice, împrumuturile interne şi externe, care completează resursele financiare publice proprii ale ţării, finanţele publice locale, finanţele instituţiilor publice, controlul financiar, exercitat în legătură cu formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor băneşti publice. Rolul economic şi social al finanţelor publice se realizează prin funcţiile de repartiţie şi de control, această din urmă funcţie exercitându-se prin organe de specialitate cum este Curtea de Conturi şi având o justificare în faptul că fondurile publice aparţin întregii societăţi. Sfera de manifestare a funcţiei de control vizează constituirea şi repartizarea fondurilor financiare publice şi modul de utilizare a resurselor, respectiv legalitatea, oportunitatea şi eficienţa cu care sunt folosite fondurile respective. Aşa încât Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 137, legiuitorul ordinar are libertatea, indiferent de calitatea contribuabilului, să reglementeze formarea resurselor financiare ale statului, adică să stabilească categoriile de venituri care vor urma să formeze resursele financiare ale statului.

18.În continuare, Curtea reţine că veniturile publice şi sursa lor, cheltuielile publice şi destinaţia lor, precum şi corelaţiile dintre acestea reprezintă esenţa finanţelor publice. De asemenea, Curtea reţine că lanţul temporal al veniturilor bugetare este unul complex, veniturile bugetare evoluând legislativ, existenţa juridică a acestora fiind marcată de momente cu regimuri juridice specifice şi diferite, atât ca reglementare, cât şi ca substanţă economică.

19.Cât priveşte finanţele publice, dintr-o perspectivă istorică, Curtea reţine că o primă lege a finanţelor publice a fost Legea nr. 10/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 30 ianuarie 1991, o adevărată Constituţie financiară a României moderne, şi care a instituit conceptul general de "buget public naţional". Noţiunea de "public" delimitează acest buget de bugetele proprii sau bugetele de venituri şi cheltuieli - instrumente financiare utilizate frecvent cu aceste denumiri în literatura financiară şi practica agenţilor economici. În acelaşi timp, noţiunea exprimă specificul domeniului, respectiv "finanţele publice". Expresia "naţional" semnifică faptul că bugetul include toate veniturile şi cheltuielile de natură publică ale ţării. Bugetul public naţional cuprindea, la instituirea lui, în 1991, trei categorii de bugete publice existente la acea dată, respectiv bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat, şi a fost instituit cu scopul de a reprezenta un instrument de informare a opiniei publice şi de control al Parlamentului în domeniul finanţelor publice.

Constituţia României din 1991, adoptată ulterior acestei legi, se referă, succint, atât la noţiunea de buget public naţional, cât şi la cele trei mari categorii de bugete publice, respectiv bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat, reglementate deja prin Legea nr. 10/1991.

20.Ulterior, Legea nr. 10/1991 a fost abrogată prin Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 17 iulie 1996. Noua lege menţine, în general, prevederile Legii nr. 10/1991, aducând unele îmbunătăţiri, deşi nu a mai cuprins în mod expres printre reglementările sale sintagma "buget public naţional". Astfel, se instituie un sistem unitar de bugete publice, care cuprinde: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom. Prin aceste categorii de bugete se constituie şi se gestionează resursele financiare publice.

21.La rândul ei, Legea nr. 72/1996 a fost înlocuită prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, în vigoare, cu modificări şi completări, care a introdus o nouă formulă, aceea de "sistem bugetar" care înlocuieşte sintagma "buget public naţional", dar care are în conţinutul ei aceeaşi structură, respectiv totalitatea bugetelor care se înfăptuiesc în România într-un an financiar. Curtea observă că Legea nr. 500/2002 stabileşte un obiect general larg al finanţelor publice, care cuprinde principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar. Totodată, Curtea reţine că în art. 1 alin. (2) lit. a)-i) din Legea nr. 500/2002 se defineşte domeniul (sfera) noii reglementări, respectiv elaborarea, aprobarea, executarea şi raportarea privind bugetele ce constituie sistemul unitar al bugetelor publice, în acesta fiind incluse şi bugetele instituţiilor publice autonome şi bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.

22.Aşadar, Legea privind finanţele publice, definind la art. 2 pct. 38 noţiunea de "sistem bugetar", arată că acesta are semnificaţia de sistem unitar de bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), respectiv bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului; bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile şi bugetele locale.

23.Curtea reţine că Legea fundamentală stabileşte în art. 138 alin. (1) că "bugetul public naţional" cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.

24.Aşa încât, având în vedere cele arătate, Curtea constată că sintagmele "buget public naţional", respectiv "sistem bugetar" sunt sinonime, ele cuprinzând totalitatea bugetelor care se întocmesc şi se înfăptuiesc într-un an financiar, la nivelul unui stat, prin intermediul acestora exercitându-se un control permanent asupra constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor publice, precum şi asupra societăţilor care au raporturi cu bugetul public naţional.

25.Din această perspectivă, având în vedere toate cele arătate, susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia bugetul instituţiilor publice autonome şi bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii nu fac parte din bugetul public naţional, modalitatea de formare a bugetului public naţional, prevăzută de art. 138 din Constituţie, fiind extinsă cu depăşirea cadrului legal stabilit de Legea fundamentală, este neîntemeiată.

26.Or, având în vedere că Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca autoritate administrativ autonomă, face parte din categoria organelor administraţiei publice şi, ţinând cont că, astfel cum am arătat, sintagmele "buget public naţional", respectiv "sistem bugetar" sunt sinonime, Curtea reţine că bugetele instituţiilor publice autonome şi bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii fac parte din sistemul unitar de bugete, aşadar din bugetul public naţional.

27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Autoritatea de Supraveghere Fiscală în Dosarul nr. 6.051/2/2012* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. e) şi g), art. 2 pct. 8, 27, 38 şi 42 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 2 lit. l) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu