Decizie nr. 1.285 din 29 septembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Ioan Vasile Savu în Dosarul nr. 8.177/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.757D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 4.769D/2010 şi nr. 77D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Hajdu Menyhert Gabor şi Asztalos Ferenc în dosarele nr. 2.838/96/2010 şi nr. 2.848/96/2010 ale Tribunalului Harghita - Secţia civilă.

La apelul nominal se prezintă personal domnul Hajdu Menyhert Gabor, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 43D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 119/2010, excepţie ridicată de Szabo Karoly Ferenc în Dosarul nr. 10.835/83/2010 al Tribunalului Satu Mare - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare cu privire la Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare este legal îndeplinită. În privinţa autorului excepţiei, magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu privire la domnul Szabo Karoly Ferenc a fost restituită cu menţiunea "decedat".

Cu privire la acest incident procedural, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că procedura de citare a fost legal îndeplinită, tranşarea aspectelor ce ţin de succesiunea persoanei decedate urmând să fie realizată la instanţa de fond. În consecinţă, consideră cauza în stare de judecare.

Curtea apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită şi faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, pe de o parte, având în vedere art. 14 din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile art. 87 pct. 10 din Codul de procedură civilă referitor la citarea moştenitorilor, până la intervenirea lor în proces, printr-un curator special nu sunt aplicabile procedurii în faţa instanţei constituţionale, iar, pe de altă parte, indiferent că moştenitorii au intervenit sau nu în procesul din faţa instanţei de fond, Curtea, în lipsa unei intervenţii exprese din partea acestora în litigiul constituţional, urmează să judece cauza potrivit cadrului procesual stabilit prin încheierea de sesizare. Astfel, Curtea reţine că judecarea excepţiei de neconstituţionalitate nu este condiţionată de intervenţia în procesul din faţa instanţei de fond sau a celei constituţionale a moştenitorilor autorului excepţiei, dat fiind că aceasta este de ordine publică. În fine, problemele legate de drepturile succesorale urmează să fie tranşate în litigiul din faţa instanţei judecătoreşti.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 4.769D/2010, nr. 43D/2011 şi nr. 77D/2011 la Dosarul nr. 4.757D/2010.

Partea prezentă, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 4.769D/2010, nr. 43D/2011 şi nr. 77D/2011 la Dosarul nr. 4.757D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului Hajdu Menyhert Gabor, care arată că dispoziţiile legale criticate sunt retroactive, întrucât modifică o decizie definitivă de pensionare. Se susţine că dreptul său la pensie, drept care constituie o asigurare pentru perioada pasivă a vieţii unui cetăţean, a fost, practic, desfiinţat prin scăderea cu peste 90% a cuantumului pensiei sale; or, o atare măsură este disproporţionată şi inadmisibilă chiar şi în condiţiile în care societatea este strâmtorată din punct de vedere economic. Se mai apreciază că statul încalcă şi dreptul la respectarea bunurilor unei persoane, deşi ar fi trebuit să garanteze dreptul de proprietate cu privire la bunurile legal dobândite.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 25 iunie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 25 şi 29 noiembrie 2010, 2 şi 9 decembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 8.177/30/2010, nr. 2.838/96/2010, nr. 10.835/83/2010 şi nr. 2.848/96/2010, Tribunalul Timiş - Secţia civilă, Tribunalul Harghita - Secţia civilă şi Tribunalul Satu Mare - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, respectiv ale art. 1 şi art. 3 din lege, excepţie ridicată de Ioan Vasile Savu, Hajdu Menyhert Gabor, Szabo Karoly Ferenc şi Asztalos Ferenc în cauze având ca obiect anularea deciziilor de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că Legea nr. 119/2010 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât instituie un paralelism legislativ în privinţa pensiei speciale a parlamentarilor, aceştia practic fiind supuşi atât Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cât şi Legii nr. 119/2000; mai mult, se consideră că acest paralelism legislativ a fost accentuat prin adoptarea Legii nr. 263/2010.

Se arată că adoptarea Legii nr. 119/2010 s-a realizat cu încălcarea art. 67, art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, întrucât, reglementând în materia legii organice, ea trebuia adoptată în prezenţa şi cu votul majorităţii membrilor celor două Camere ale Parlamentului. Or, legea criticată a fost adoptată prin procedura angajării răspunderii Guvernului, potrivit art. 114 din Constituţie.

Se consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul neretroactivităţii legilor, întrucât o lege nu poate diminua cuantumul pensiilor aflate în plată decât cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie. Se apreciază că pensia specială reprezintă un element de patrimoniu aflat în proprietatea beneficiarului acesteia, iar reducerea cuantumului acesteia constituie o ingerinţă care afectează dreptul de proprietate în substanţa sa. Mai mult, se arată că o asemenea măsură reprezintă o expropriere ce nu respectă exigenţele art. 44 alin. (3) din Constituţie, întrucât aceasta a fost dispusă fără o justă şi prealabilă despăgubire. Este afectat şi dreptul constituţional la pensie, precum şi nivelul de trai al pensionarilor afectaţi prin măsura criticată.

În consecinţă, se arată că sunt încălcate şi prevederile art. 53 din Constituţie, întrucât nu respectă condiţiile imperative prevăzute de acest text constituţional.

Tribunalul Timiş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Tribunalul Harghita - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este întemeiată, prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în măsura în care dreptul la pensie este un drept ce se regăseşte în patrimoniul unei persoane.

Tribunalul Satu Mare - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă, întrucât textele legale criticate nu mai sunt formal în vigoare, epuizându-şi efectele juridice odată cu transformarea pensiilor speciale în pensii contributive. În acest sens, se mai arată că, în momentul de faţă, este aplicabilă numai Legea nr. 263/2010 în privinţa sistemului de pensii publice, aspect subliniat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.237 din 6 octombrie 2010.

Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere în dosarele nr. 43D/2011 şi nr. 77D/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, precum şi, în special, ale art. 1 şi art. 3 din lege. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că aceasta priveşte dispoziţiile art. 1 lit. f) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010, precum şi legea în ansamblul său, dispoziţii asupra cărora Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Textele punctual criticate au următorul cuprins:

–Art. 1 lit. f): "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare: [...]

f)pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor;";

–Art. 3: "(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 cu referire la nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 67 privind actele juridice şi cvorumul legal, art. 73 alin. (3) lit. p) privind categoriile de legi, art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor şi a hotărârilor şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Totodată, sunt invocate în susţinerea excepţiei şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la protecţia proprietăţii, art. 17, art. 23 pct. 3 şi art. 25 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind dreptul de proprietate, dreptul la o retribuţie echitabilă, respectiv dreptul la un nivel de trai, precum şi art. 1 privind demnitatea umană, art. 6 privind dreptul la libertate şi la siguranţă, art. 17 privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 privind securitatea socială şi asistenţa socială, art. 52 privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor şi art. 54 privind interzicerea abuzului de drept din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Nu se poate reţine punctul de vedere al Guvernului în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât, chiar dacă operaţiunea de transformare a pensiilor speciale în pensii contributive a fost realizată, Legea nr. 119/2010 continuă să producă efecte juridice directe pentru perioada 3 iulie-31 decembrie 2010 şi indirecte/subsecvente pentru perioada de după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Astfel, legea criticată nu şi-a epuizat efectele juridice, Curtea arătând, în Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, că viitoarea Lege nr. 263/2010 nu are caracter novator faţă de cadrul legal consacrat prin Legea nr. 119/2010; aşadar, o eventuală neconstituţionalitate a Legii nr. 119/2010, coroborată cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor abrogatoare - care, de principiu, au caracter constatator - cuprinse în Legea nr. 263/2010 referitoare la textele legale care vizau pensii de serviciu, are drept rezultat repunerea în plată a pensiei speciale existente anterior Legii nr. 119/2010.

În aceste condiţii, ţinând cont şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie analizată pe fond.

II. În privinţa criticilor extrinseci de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei din Dosarul nr. 4.757D/2010 porneşte de la o ipoteză greşită în sensul că în domeniul rezervat legilor organice se poate reglementa numai în condiţiile art. 75 şi art. 76 din Constituţie. Or, chiar Constituţia, la art. 114, oferă Guvernului competenţa de a-şi angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui proiect de lege cu consecinţa adoptării legii respective dacă nu a fost depusă o moţiune de cenzură sau dacă aceasta nu a fost votată în condiţiile art. 113 din Constituţie. Acest proiect de lege poate viza domenii care fac atât obiectul legii ordinare, cât şi obiectul legii organice, domeniile excluse fiind, spre exemplu, legile constituţionale sau legile pentru adoptarea cărora Constituţia prevede o anume procedură (a se vedea art. 138 din Constituţie).

Astfel, cu precizările de mai sus arătate, Curtea reţine că indiferent de materia în care intervine, cea a legii ordinare sau organice, un proiect de lege poate fi adoptat atât pe calea prevăzută de art. 75 şi art. 76, cât şi pe cea reglementată de art. 114 din Constituţie.

III. În privinţa criticilor intrinseci de neconstituţionalitate, Curtea observă următoarele:

Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat, în mod principial, că textele de lege criticate, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, afectează pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă şi raţională, Curtea a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea a observat că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează, pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puţin măsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie.

Curtea a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de "bun", ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.

Curtea a arătat, în privinţa pretinsei încălcări a art. 47 din Constituţie, că drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, şi anume optica legiuitorului şi resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea observă că statutul constituţional al magistraţilor, precum şi garanţiile care se ataşează acestuia sunt diferite de cele ale deputaţilor şi senatorilor, ceea ce justifică, de principiu, un tratament juridic diferenţiat al magistraţilor, ca exponenţi ai sistemului justiţiei, în privinţa acordării pensiei speciale, fără ca acest lucru să însemne că atunci când resursele financiare o vor permite legiuitorul să nu poată acorda şi acestei din urmă categorii un supliment la pensia contributivă. Astfel, nu se poate reţine incidenţa considerentelor care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010 şi în privinţa deputaţilor şi senatorilor.

Distinct de cele arătate mai sus, Curtea mai reţine că dispoziţiile legale criticate nu impietează cu nimic asupra calităţii de pensionar dobândită în temeiul reglementărilor legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare. Astfel, această decizie este o faptă constitutivă a unei situaţii juridice realizate înainte de o eventuală intrare în vigoare a prevederilor criticate. Rezultă că, sub aspectul cuantumului pensiei, efectele acestei decizii de pensionare rămân câştigate pe toată perioada cuprinsă între emiterea deciziei de pensionare şi momentul la care va intra în vigoare prezenta lege. Dacă prezenta lege ar fi diminuat sau crescut cuantumul pensiei aflate în plată pe perioada menţionată, aceasta cu siguranţă ar fi fost retroactivă, încălcând art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât ar fi desfiinţat o facta praeterita.

Prin urmare, ceea ce se subsumează, în mod evident, conceptului de facta praeterita este dobândirea calităţii de pensionar. Însă, cu privire la drepturile rezultate în urma obţinerii calităţii menţionate, se observă că acestea se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnă că actul de pensionare determină a priori şi ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în plată. Astfel, prestaţiile de asigurări sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe măsura curgerii timpului. Însă cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmează unei luni încheiate este mai degrabă un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speţa de faţă, se constituie chiar în dobândirea calităţii de pensionar şi toate prestaţiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe măsura trecerii timpului, devin facta praeterita.

Legiuitorul, fie el originar sau derivat, nu poate modifica pentru trecut - crescând ori diminuând - cuantumul pensiilor legal primite şi încasate lunar. Deci, drepturi legal câştigate în sensul Deciziei nr. 120 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2007, sunt cele care sunt deja legal încasate, cu condiţia să fi fost şi legal stabilite; de asemenea, drept legal câştigat în sensul aceleiaşi decizii este, bineînţeles, şi calitatea de pensionar.

Curtea observă că pensia de serviciu este compusă, principial, din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligaţia statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale, persoana în cauză şi-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuţiilor. Este un drept pe care l-a obţinut şi realizat prin plata contribuţiilor legal datorate. De asemenea, nu există un drept constituţional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susţine că este un drept viitor câştigat ad aeternam din moment ce este sub condiţie.

Mai mult, Curtea observă că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 şi din 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotărârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificată (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) şi că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să ştirbească esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă şi proporţională (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vărsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţială a unei părţi din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63).

Curtea constată că eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, 2005, precitată). Ajustarea dictată de principiul contributivităţii nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţă, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.

Curtea mai observă că, prin Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, a statuat: "cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil".

De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu numai că nu creează un paralelism legislativ, ci integrează sistemului de pensii publice pensiile speciale, aspect întărit chiar prin Legea nr. 263/2010, care, constatând realitatea existentă în urma adoptării Legii nr. 119/2010, a şi abrogat [la art. 196 lit. g)] dispoziţiile art. 49-51 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, referitoare la pensiile speciale ale deputaţilor şi senatorilor. Este de reţinut că această abrogare nu a avut caracter novator (a se vedea Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, precitată), întrucât, dacă i s-ar fi ataşat acest caracter, într-adevăr, se punea problema existenţei unui paralelism legislativ.

În privinţa dispoziţiilor procedurale cuprinse la art. 3 din Legea nr. 119/2010, Curtea observă că acestea nu încalcă cu nimic textele constituţionale invocate, ele reprezentând prevederi de natură tehnică, legiuitorul fiind îndrituit să stabilească modalitatea concretă de calcul a noilor pensii prin trimiterea generală pe care o face la principiile fostei Legi nr. 19/2000 - în prezent trimiterea, desigur, vizează Legea nr. 263/2010.

În fine, Curtea reţine că art. 53 din Constituţie nu are incidenţă în cauză din moment ce nu există nicio încălcare a vreunui drept sau libertăţi fundamentale.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că cenzurarea modului în care casele judeţene de pensii au înţeles să recalculeze pensiile speciale şi, implicit, a deciziilor de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010 ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi, în special, ale art. 1 lit. f) şi art. 3 din lege, excepţie ridicată de Ioan Vasile Savu în Dosarul nr. 8.177/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă, de Hajdu Menyhert Gabor şi Asztalos Ferenc în dosarele nr. 2.838/96/2010, respectiv nr. 2.848/96/2010 ale Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi de Szabo Karoly Ferenc în Dosarul nr. 10.835/83/2010 al Tribunalului Satu Mare - Secţia civilă

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2011.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly