Decizie nr. 61 din 26 februarie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea bugetului de stat pe anul 1995 nr. 22/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lira" - S.R.L. din Bistrita în Dosarul nr. 4.740/2001 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială şi contencios administrativ.

La apelul nominal răspund autorul excepţiei, reprezentat de avocat Augustin Zegrean, şi Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de consilier juridic Nicoleta Negut. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei susţine ca prevederile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 22/1995 contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (2), art. 46 şi art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât instituie un regim preferenţial pentru contribuabilii enumerati în acest text, cu excluderea nejustificată de la scutirea plăţii impozitului pe profit a societăţilor comerciale, proprietate a persoanelor cu handicap, ca şi a unităţilor menţionate în text, dar care au un număr mai mic de 250 de salariaţi.

Reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece Legea nr. 22/1995, având caracter temporar, şi-a produs efectele, excepţia devenind inadmisibila.

Reprezentantul Ministerului Public considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu poate fi respinsă ca inadmisibila, în condiţiile în care rolul Curţii Constituţionale este de a soluţiona raportul juridic dedus judecaţii, grefat pe legea temporară criticata ca fiind neconstitutionala. Întrucât textul de lege îşi păstrează efectele juridice pe perioada în care este în vigoare, decizia Curţii îşi va produce efectele pe această perioadă. Pe fond reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, apreciind ca prevederile legale criticate sunt constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 19 septembrie 2001, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea bugetului de stat pe anul 1995 nr. 22/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lira" - S.R.L. din Bistrita într-un dosar având ca obiect litigiul dintre aceasta şi Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia generală a finanţelor publice Bistrita şi Garda Financiară Bistrita privind modul în care s-a stabilit în sarcina autorului excepţiei impozitul pe profit.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) şi ale art. 53 alin. (2) din Constituţie, deoarece instituie un regim preferenţial pentru contribuabilii enumerati în acest text, cu excluderea nejustificată de la scutirea de impozitul pe profit a societăţilor comerciale, proprietate a persoanelor cu handicap, cat şi a unităţilor nominalizate în art. 4 alin. (4) din Legea nr. 22/1995, care au un număr mai mic de 250 de salariaţi. Reglementarea creează în felul acesta o inegalitate între contribuabili, în funcţie de calitatea titularilor dreptului de proprietate a unităţilor producătoare de profit, contravenindu-se principiului constituţional consacrat la art. 41 alin. (2), conform căruia proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de proprietar. Textul criticat încalcă, totodată, prevederile art. 46 din Constituţie, referitoare la protecţia persoanelor cu handicap, precum şi dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală, referitoare la aşezarea justa a sarcinilor fiscale.

Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială şi contencios administrativ, exprimandu-şi opinia, apreciază ca "prevederile legale criticate sunt în concordanta cu dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată. În motivarea acestui punct de vedere se arata ca dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 22/1995 nu contravin prevederilor art. 41 alin. (2) şi ale art. 46 din Constituţie, deoarece între categoriile de contribuabili prevăzute în textul legal criticat şi societăţile comerciale proprietate a persoanelor cu handicap exista o deosebire esenţială care impune un regim fiscal diferit. Astfel, "ceea ce deosebeşte o societate comercială de asociaţiile şi organizaţiile reglementate în art. 4 alin. (3) din legea menţionată este obţinerea de profit, scop principal urmărit de orice societate comercială, distinct de cel urmărit de organizaţiile şi asociaţiile persoanelor cu handicap, şi anume protejarea acestei categorii. În lumina acestei distincţii, apare ca legală neincluderea acestor societăţi, doar prin faptul ca sunt proprietatea unei persoane cu handicap, în cadrul asociaţiilor şi organizaţiilor ce se bucura din partea legii de scutirea de plată impozitului pe profit". În acelaşi punct de vedere se apreciază că nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie - prin condiţia impusa contribuabililor scutiţi de plată impozitului pe profit de a avea minimum 250 de salariaţi -, deoarece în acest caz intenţia legiuitorului "a fost dictata de motive obiective, şi anume: în cazul în care nu suntem în prezenta asociaţiilor şi organizaţiilor având ca scop principal protecţia persoanelor cu handicap, societăţile care angajează persoane cu handicap trebuie, într-un fel, să prezinte o garanţie ca ceea ce se urmăreşte efectiv este protejarea persoanelor cu handicap, iar nu facilităţi vizând reducerea impozitului pe profit. Ca urmare, numai aceste societăţi vor beneficia de reducerea impozitului pe profit, fapt care nu încalcă prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie, referitor la aşezarea justa a sarcinilor fiscale".

Guvernul arata ca excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila, deoarece "Legea nr. 22/1995 prin care s-a aprobat bugetul de stat pe anul 1995, având un caracter temporar, şi-a produs efectele, astfel încât nu se poate considera ca aceasta mai este în vigoare în continuare".

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea bugetului de stat pe anul 1995 nr. 22 din 21 martie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 martie 1995, care au următorul cuprins:

–Art. 4. alin. (3) şi (4): "(3) Organizaţiile de nevăzători şi de invalizi, asociaţiile persoanelor handicapate şi unităţile economice ale acestora, precum şi asociaţiile de binefacere se scutesc de plată impozitului pe profit.

(4)Contribuabilii, alţii decât cei menţionaţi în alineatul precedent, cu număr de peste 250 de salariaţi, care au creat locuri de muncă protejate, special organizate, şi care angajează cel puţin 3% persoane care, potrivit legii, sunt considerate handicapate sub aspectul capacităţii lor fizice şi intelectuale, beneficiază de reducerea impozitului pe profit, proporţional cu ponderea persoanelor respective în totalul salariaţilor angajaţi."

Autorul excepţiei considera ca aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 alin. (2), art. 46 şi ale art. 53 alin. (2).

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este inadmisibila. Potrivit alin. (2) al art. 137 din Legea nr. 22/1995, bugetul de stat se elaborează anual. Astfel, rezultă ca principiul anualitatii bugetului de stat este de natura constituţională. Acest principiu se aplică atât actului legislativ denumit buget, cat şi componentelor sale, care, subsumandu-se întregului, adică bugetului în ansamblul lui, nu pot fi separate de el. În consecinţa, Legea bugetului de stat pe anul 1995 nr. 22 din 21 martie 1995 fiind temporară, dispoziţiile privind scutirile de plată impozitului pe profit pentru contribuabilii menţionaţi în textul de lege criticat nu pot fi altfel decât tot temporare, astfel cum rezultă din principiul anualitatii bugetului de stat. În acest sens este şi jurisprudenta Curţii Constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 36/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, s-a reţinut ca alocaţiile pentru efectuarea cheltuielilor, stabilindu-se numai prin buget, sunt supuse principiului anualitatii şi, ca o consecinţa, este neconstitutionala stabilirea prin lege a unei alocaţii bugetare cu caracter permanent. Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei".

Deoarece în speta sesizarea s-a făcut prin Încheierea din data de 19 septembrie 2001, ulterior abrogării Legii nr. 55/1995, Curtea constata, în temeiul art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, ca excepţia este inadmisibila, urmând să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi pentru soluţia de respingere a excepţiei, ca fiind inadmisibila,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea bugetului de stat pe anul 1995 nr. 22/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lira" - S.R.L. din Bistrita în Dosarul nr. 4.740/2001 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială şi contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 februarie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

OPINIE SEPARATĂ

De acord cu soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, opinez ca aceasta trebuia respinsă ca neîntemeiată, iar nu ca inadmisibila.

Considerentele sunt următoarele:

1.Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor.

Textul Constituţiei nu face distincţie între legile aflate în vigoare şi cele care şi-au încetat aplicarea. Pentru ca o dispoziţie dintr-o lege să fie declarata neconstitutionala este suficient ca raporturile juridice stabilite pe baza acesteia sa formeze obiectul unui litigiu aflat în curs de soluţionare la instanţa de judecată.

În cazul când noţiunea de «în vigoare» din legea organică a Curţii Constituţionale este inteleasa în sensul că dispoziţia legală criticata prin excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie în vigoare la data judecării excepţiei de către Curte, înseamnă a se admite ca o parte într-un proces judiciar în curs de judecată îşi poate întemeia pretenţiile pe o dispoziţie legală vadit contrară Constituţiei, dispoziţie a carei constituţionalitate nu mai poate fi examinata însă, deoarece între timp legea atacată a fost abrogată sau - în cazul legilor cu caracter temporar - şi-a încetat aplicarea. Tot astfel, adoptarea sensului menţionat al notiunii de «în vigoare» implica admiterea situaţiei ca un justiţiabil să îşi vada iremediabil incalcate drepturile sale, printr-o dispoziţie legală contrară Legii fundamentale, cu justificarea ca dispoziţia neconstitutionala a avut caracter temporar sau ca, deşi şi-a produs efectele dăunătoare, a fost abrogată între timp, eventual în cursul procesului ori chiar după sesizarea Curţii Constituţionale, dar nu înainte ca aceasta sa judece excepţia de neconstituţionalitate.

O asemenea soluţie este cu totul inacceptabila pentru ca neagă suprematia Constituţiei, lăsând să-şi producă efectele o lege contrară acesteia, iar prin aceasta tulbura legitimitatea raporturilor juridice - a căror prima ratiune se găseşte în Legea fundamentală a tarii -, precum şi încrederea cetăţenilor în normele consacrate prin Constituţie. O asemenea soluţie este, de asemenea, inacceptabila, pentru ca deschide cale imixtiunii legislativului în activitatea de judecată a instanţelor judecătoreşti, prin abrogarea, chiar în cursul judecaţii, a unor dispoziţii de lege neconstituţionale, fără sa înlăture şi efectele produse de acestea.

S-ar putea rationa ca, într-o asemenea situaţie, judecătorul care ar avea de judecat un proces în care va trebui sa aleagă între aplicarea Constituţiei şi aplicarea unei legi neconstituţionale - temporară sau abrogată, între timp - va fi obligat să aplice direct Legea fundamentală şi sa ignore dispoziţia legală contrară acesteia.

Aceasta soluţie, singura prin care s-ar mai putea salvgarda suprematia Constituţiei şi, în acelaşi timp, drepturile cetăţenilor întemeiate pe Constituţie, prezintă însă inconvenientul de a recunoaşte în favoarea instanţelor judiciare competenţa de a examina - chiar şi numai în limitele arătate - constituţionalitatea legilor, contravenind astfel prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, conform cărora Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România.

Pentru aceste considerente, în divergenta cu opinia majoritara, opinez ca în competenţa Curţii Constituţionale intra şi controlul legilor temporare sau abrogate, în măsura în care de acestea depinde soluţionarea unui litigiu în curs de judecată la instanţele judecătoreşti şi ca, în consecinţa, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauza de faţa trebuia să fie examinata în fond.

2.Excepţia de neconstituţionalitate judecata în cauza de faţa este neîntemeiată pentru motivele expuse în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor.

În plus, adaug ca între îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor se numara şi aceea prevăzută la art. 53 alin. (1) din Constituţie, de a contribui la cheltuielile publice, prin impozite şi taxe.

Scutirea totală sau parţială de impozit constituie o excepţie de la regula enuntata mai sus, iar dreptul statului de a acorda scutiri de impozit şi condiţiile în care acorda scutirile nu sunt limitate prin vreun text al Legii fundamentale.

În cauza exista deosebiri evidente între situaţia contribuabililor cărora li se acordă, prin art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 22 din 21 martie 1995, reduceri şi scutiri de impozit şi situaţia autorului excepţiei. În cazul contribuabililor enumerati în textul de lege facilităţile fiscale constituie expresia îndeplinirii de către stat a obligaţiei prevăzute la art. 46 din Constituţie de a proteja persoanele cu handicap. În cazul autorului excepţiei, facilitatea fiscală reclamata nu ar avea aceeaşi finalitate şi exceptarea de la plata impozitului pe profit a unei societăţi comerciale proprietatea acestuia. Neprevederea de către legiuitor şi a facilitatii reclamate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu contravine art. 41 alin. (2), art. 46 şi art. 53 alin. (2) din Constituţia României, invocate de acesta.

Opinez, în consecinţa, ca excepţia trebuia să fie respinsă ca neîntemeiată.

Judecător,

Nicolae Cochinescu