Ordin nr. 1.406 din 16 noiembrie 2006
pentru aprobarea Normelor privind organizarea concursului ori examenului pentru ocuparea funcției de șef de secție, șef de laborator sau șef de serviciu din unitățile sanitare publice
- Emitent
- Ministerul Sănătății Publice
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 962 din 30 noiembrie 2006
- Versiune
- Formă consolidată, valabilă din 10 iul. 2019
Textul actului · 4 articole
Cuprins
Având în vedere:
–prevederile art. 184 alin. (1) și (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare;
–Referatul de aprobare al Direcției generale organizare, resurse umane, dezvoltare profesională și salarizare nr. E.N. 6.698 din 16 noiembrie 2006,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice,
ministrul sănătății publice emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Normele privind organizarea concursului ori examenului pentru ocuparea funcției de șef de secție, șef de laborator sau șef de serviciu din unitățile sanitare publice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin orice altă dispoziție contrară se abrogă.
Articolul 3
Direcțiile de specialitate din Ministerul Sănătății Publice, autoritățile de sănătate publică, precum și unitățile sanitare publice cu paturi vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.
Articolul 4
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul
sănătății publice,
Eugen Gheorghe Nicolăescu
București, 16 noiembrie 2006.
Nr. 1.406.
Anexă
[NORME
privind organizarea concursului ori examenului pentru ocuparea funcției de șef de secție,
șef de laborator sau șef de serviciu din unitățile sanitare
](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/215755>)
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
