Decizie nr. 942 din 18 octombrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Valentin Zoltan Puskas - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Harghita - Secţia civilă în Dosarul nr. 2.484/96/2007.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.484/96/2007, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de acest tribunal într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Tribunalul Harghita -Secţia civilă susţine că această dispoziţie legală contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), în sensul că, urmare a modificării legii prin Legea nr. 251/2006, "funcţionarilor publici li se aplică un tratament diferenţiat în soluţionarea conflictelor de muncă ce se ivesc în cadrul raporturilor de serviciu ale acestora faţă de ceilalţi cetăţeni angajaţi, astfel fiind discriminaţi în sens negativ sub mai multe aspecte." Aşa fiind, consideră că soluţionarea conflictelor de muncă privitoare la funcţionarii publici conform Legii nr. 554/2004, care prevede obligativitatea procedurii prealabile şi timbrarea acţiunii, precum şi compunerea completului de judecată în astfel de conflicte cuprinsă în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară îi privează pe aceştia "de avantajele oferite de Legea nr. 168/1999, care reglementează cadrul legal al soluţionării conflictelor de muncă". "O asemenea diferenţiere dintre diferitele categorii de salariaţi ai societăţii în soluţionarea conflictelor de muncă, chiar dacă nu împiedică accesul la justiţie, echivalează cu restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti care poate fi restrâns numai în condiţiile statuate de art. 53 din Constituţia României, ori instanţa nu poate considera că o asemenea restrângere a exerciţiului dreptului este necesară într-o societate democratică."

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât dispoziţia de lege criticată "nu este de natură a încălca principiile constituţionale, dat fiind faptul că, potrivit art. 2 din Legea nr. 188/1999, "funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome", fiind pe deplin justificată atribuirea în competenţa instanţelor de contencios administrativ a unor astfel de cauze". În sprijinul acestui punct de vedere mai invocă şi prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, deciziile nr. 20 din 24 ianuarie 2002, nr. 156 din 15 mai 2001 şi nr. 47 din 3 mai 1995, cu privire la înţelesul principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor prevăzut de art. 16 din Constituţie.

Avocatul Poporului consideră că art. 91^1 din Legea nr. 189/1999, care, în urma renumerotării şi republicării legii, a devenit art. 109, cu păstrarea soluţiei legislative, este constituţional. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 170 din 27 februarie 2007, ale cărei considerente referitoare la art. 16 alin. (1) şi art. 126 alin. (2) le evocă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, astfel cum acestea au fost introduse prin Legea de modificare şi completare nr. 251/2006. În temeiul art. III din Legea nr. 251/2006, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, dându-se textelor o nouă numerotare, iar art. 91^1 din aceasta, criticat ca fiind neconstituţional, a devenit art. 109, cu acelaşi cuprins, şi anume: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

În opinia autorului excepţiei, aceste prevederi de lege contravin art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, potrivit cărora:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Art. 91^1, criticat ca fiind neconstituţional, a devenit art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu menţinerea soluţiei legislative de principiu din redactarea anterioară, astfel că, prin prezenta decizie, Curtea Constituţională se va pronunţa asupra constituţionalităţii acestui din urmă text.

În esenţă, potrivit criticilor formulate, dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), prin aceea că "funcţionarilor publici li se aplică un tratament diferenţiat în soluţionarea conflictelor de muncă ce se ivesc în cadrul raporturilor de serviciu ale acestora faţă de ceilalţi cetăţeni-angajaţi, astfel fiind discriminaţi în sens negativ sub mai multe aspecte". Diferenţierea constă în obligativitatea procedurii prealabile şi timbrarea acţiunii, precum şi în compunerea completului de judecată, ceea ce îi privează pe funcţionarii publici "de avantajele oferite de Legea nr. 168/1999, care reglementează cadrul legal al soluţionării conflictelor de muncă". Se susţine că aceste diferenţieri, chiar dacă nu împiedică accesul la justiţie, echivalează cu restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, încălcându-se astfel art. 53 din Constituţie.

Analizând susţinerile menţionate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii art. 91^1, devenit art. 109 din Legea nr. 188/1999, aceasta s-a mai pronunţat, alături de alte articole din lege, prin Decizia nr. 170 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007. Cu acel prilej, în legătură cu critici asemănătoare referitoare la diferenţe de reglementare între funcţionarii publici şi alte categorii de salariaţi sub aspectul competenţei de soluţionare a conflictelor de muncă, s-a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" şi că o asemenea lege este Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Prin decizia menţionată, cu privire la critici privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, motivate prin diferenţe de reglementare între Legea nr. 188/1999 şi Codul muncii (în cauză, între Legea nr. 188/1999 şi Legea nr. 168/1999), s-a reţinut că acestea nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. Constituţionalitatea unei dispoziţii de lege nu poate fi examinată prin raportare la o altă dispoziţie legală, ci, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta efectuează controlul de constituţionalitate numai prin raportare la prevederile şi principiile Constituţiei. Curtea a mai constatat că, de altfel, nici în sine art. 91^1 (în prezent art. 109) din Legea nr. 188/1999 nu cuprinde prevederi contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică, iar voinţa legiuitorului cu privire la acesta se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 188/1999.

Cele statuate prin Decizia nr. 170 din 27 februarie 2007 îşi menţin valabilitatea şi în această cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenţei.

În plus, în acest dosar se invocă încălcarea art. 53 din Constituţie, referitor la "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi". Or, faţă de cele statuate prin decizia menţionată, în sensul absenţei contradicţiei dintre art. 109 din lege şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, rezultă că nici încălcarea art. 53 din aceasta nu poate fi reţinută.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Harghita - Secţia civilă în Dosarul nr. 2.484/96/2007.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu