Decizie nr. 886 din 6 iulie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 şi art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Prod Art" - S.R.L. Vrâncioaia în Dosarul nr. 1.136/91/2009 al Tribunalului Vrancea - Secţia comercială, de contencios administrativ fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.136/91/2009, Tribunalul Vrancea - Secţia comercială, de contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 şi art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Prod Art" - S.R.L. Vrâncioaia într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ-fiscal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că este imoral ca statul să perceapă penalizări de întârziere de la contribuabil în condiţiile în care statul nu datorează dobânzi sau majorări pentru obligaţiile pe care le are de executat. Cu privire la art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 se arată că acesta contravine legii contenciosului administrativ, iar, prin ambiguitatea sa, încalcă şi accesul liber la justiţie.

Tribunalul Vrancea - Secţia comercială, de contencios administrativ fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 120 şi art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Aceste dispoziţii legale se referă la dobânzile de întârziere, respectiv la posibilitatea de contestare a actelor administrativ-fiscale.

Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Totodată, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:

1.Ulterior sesizării sale, noţiunea de majorări de întârziere a fost înlocuită cu cea de dobânzi/penalităţi de întârziere, după caz, iar cuantumul lor a fost diminuat la 0,05% faţă de 0,1% cât era anterior sesizării Curţii Constituţionale. Toate aceste modificări legislative nu afectează fondul problemei deduse judecăţii Curţii, astfel încât instanţa constituţională este competentă a judeca pe fond prezenta cauză.

Cu referire la critica ce priveşte art. 120 din Codul de procedură fiscală, se constată că autorul excepţiei porneşte de la o premisă greşită, întrucât şi statul datorează dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget conform art. 124 din acelaşi cod.

Instituirea dobânzilor de întârziere reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul a instituit-o în vederea sancţionării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată. O atare sancţiune, evident, are o repercusiune directă cu privire la patrimoniul debitorului, însă diminuarea corespunzătoare a patrimoniului acestuia se datorează faptei culpabile pe care a săvârşit-o.

De asemenea, faptul că legiuitorul a stabilit nivelul dobânzilor de întârziere la 0,05% pentru fiecare zi de întârziere nu are relevanţă constituţională din moment ce o atare valoare nu este excesivă, ci este stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu îşi pierde raţiunea pentru care au fost instituite aceste dobânzi de întârziere, şi anume de a obliga debitorii obligaţiilor fiscale să îşi execute întru totul şi până la termenul scadent obligaţiile pe care le au în raport cu bugetul de stat.

În aceste condiţii, nu se pune problema încălcării art. 56 alin. (2) din Constituţie.

2.Cu referire la dispoziţiile art. 205 din Codul de procedură fiscală, Curtea s-a mai pronunţat în raport cu critici identice de neconstituţionalitate şi, de fiecare dată, a constatat constituţionalitatea acestui text legal. Spre exemplu, prin Decizia nr. 132 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 8 aprilie 2010, Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, Curtea a stabilit că "instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecţia persoanei vătămate şi a administraţiei, iar pe de altă parte, degrevarea instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerităţii". Prin urmare, Curtea a statuat că "parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti".

În acelaşi sens, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, sau Decizia nr. 382 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia din deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În fine, Curtea observă că autorul excepţiei consideră că textul legal criticat încalcă Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, însă este de reţinut că instanţa constituţională nu este competentă să realizeze un control de conformitate între două acte normative având forţa juridică a legii; competenţa Curţii este limitată la controlul de constituţionalitate, respectiv la conformitatea legilor şi ordonanţelor cu textul Constituţiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 şi art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Prod Art" - S.R.L. Vrâncioaia în Dosarul nr. 1.136/91/2009 al Tribunalului Vrancea - Secţia comercială, de contencios administrativ fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Karoly