Decizie nr. 247 din 19 februarie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 326 alin. 1 şi art. 327 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Brădescu şi Ana Brădescu în Dosarul nr. 4.848/62/2006 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.848/62/2006, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 326 alin. 1 şi art. 327 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Brădescu şi Ana Brădescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva unei decizii pronunţate ca urmare a admiterii unei cereri de revizuire.

În motivarea excepţiei se arată că normele criticate creează un dezechilibru sub aspectul egalităţii de arme juridice între revizuenţi şi intimaţi în lipsa unui criteriu obiectiv de apreciere a noţiunii de admisibilitate a cererii de revizuire. Totodată, se susţine că, în faza de revizuire, instanţa, pronunţându-se asupra admisibilităţii, judecă şi fondul cauzei, în condiţiile în care părţile nu dispun de niciun fel de garanţii procesuale sau de mijloace de probă suplimentare.

Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 326 alin. 1 şi 3, respectiv art. 327 alin. 1 din Codul de procedură civilă, chiar dacă instanţa de judecată, din eroare, nu a reţinut în dispozitivul încheierii ca obiect al excepţiei şi art. 326 alin. 3 din acelaşi cod, din moment ce, în considerentele încheierii, menţionează că obiect al excepţiei şi acest text. În consecinţă, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea urmează să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 326 alin. 1 şi 3, respectiv art. 327 alin. 1 din Codul de procedură civilă, texte care au următorul cuprins:

–Art. 326 alin. 1 şi 3: "Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. [...]

Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.";

–Art. 327 alin. 1: "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă că s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 327 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 379 din 7 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, stabilind că aceste prevederi sunt norme de procedură care nu relevă nicio contradicţie cu textul art. 21 din Constituţie.

Distinct de această jurisprudenţă a sa, în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că revizuirea este o cale extraordinară de atac, fiind admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 322 din Codul de procedură civilă. Raţiunea reglementării instituţiei revizuirii se întemeiază tocmai pe recunoaşterea de către legiuitor a situaţiei că şi o hotărâre judecătorească poate fi greşită, nu neapărat din motive imputabile instanţei de judecată, ipoteză în care trebuie să se dea posibilitatea reformării acesteia.

Competenţa instanţei de revizuire de a schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată este dată tocmai de scopul urmărit de legiuitor, şi anume de a se corecta hotărârea respectivă. Astfel, Curtea observă că aceasta nu declanşează un litigiu nou, ci reprezintă o fază procesuală a aceleiaşi cauze şi, în aceste condiţii, instanţa în cauză trebuie să lămurească şi aspectele ce au incidenţă asupra fondului cauzei ca urmare a admiterii revizuirii.

Faptul că legiuitorul a prevăzut în art. 326 alin. 1 din Codul de procedură civilă că cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată (art. 112 din Codul de procedură civilă) nu poate fi înţeles în sensul că ne aflăm din nou într-o fază iniţială proprie cererii de chemare în judecată, această prevedere precizând doar în mod clar cadrul procesual.

Curtea reţine că, în timp ce acţiunea iniţială urmăreşte realizarea unui drept al reclamantului bazat pe motivele de fapt şi de drept, cererea de revizuire urmăreşte reformarea hotărârii definitive şi irevocabile, tocmai pentru motivele prevăzute de art. 322 din Codul de procedură civilă.

De altfel, judecarea revizuirii se desfăşoară numai în cadrul procesual conturat în etapele procesuale anterioare. Astfel, instanţa de revizuire va putea admite cererea de revizuire doar dacă aceasta se întemeiază pe prevederile art. 322 din Codul de procedură civilă. Cazurile de revizuire sunt redactate în mod clar, sunt previzibile, precise şi neechivoce, astfel încât instanţa de judecată are posibilitatea, în mod obiectiv, de a le interpreta şi aplica; de asemenea, norma legală în cauză, satisfăcând exigenţele mai sus arătate, permite părţilor să îşi regleze comportamentul procesual în funcţie de aceasta.

În consecinţă, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate ridicată, ca fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 326 alin. 1 şi 3, precum şi a celor ale art. 327 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Brădescu şi Ana Brădescu în Dosarul nr. 4.848/62/2006 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie 2009.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly