Decizie nr. 226 din 3 iunie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi a dispoziţiilor art. 43-45 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Stelian Rosca în Dosarul nr. 8.205/2002 al Tribunalului Dambovita - Secţia civilă.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea textelor de lege criticate, arătând ca prin punerea sub interdicţie persoana este lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor procedurale, astfel încât nu poate beneficia de drepturile garantate prin Constituţie, respectiv de accesul liber la justiţie. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textele de lege criticate nu contravin principiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât procedura punerii sub interdicţie a persoanelor care nu au capacitatea de a discerne, cu consecinţa pe care această măsură o antreneaza pe plan procesual, are ca scop ocrotirea efectivă a persoanei aflate în imposibilitatea juridică de a-şi exercită drepturile.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 13 ianuarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 8.205/2002, Tribunalul Dambovita - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi a dispoziţiilor art. 43-45 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Stelian Rosca.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale invocate, întrucât aceste drepturi şi principii nu mai sunt garantate pentru persoana care este pusă sub interdicţie.

Tribunalul Dambovita - Secţia civilă apreciază ca excepţia este neîntemeiată, întrucât normele de drept incidente cauzei sunt în conformitate cu Constituţia României.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul arata ca dispoziţiile legale criticate conţin reglementări procedurale pentru punerea sub interdicţie a celor care nu au capacitatea de a discerne cu privire la propria persoana ori la drepturile şi obligaţiile lor. De asemenea, se apreciază ca prin măsura punerii sub interdicţie se realizează valorificarea în condiţii speciale a capacităţii de folosinţă a drepturilor recunoscute de lege, iar nu golirea de conţinut a acesteia. Cei puşi sub interdicţie continua sa beneficieze, potrivit art. 15 alin. (1) din Constituţie, de drepturile şi libertăţile consacrate de lege şi au obligaţiile prevăzute de aceasta. Prin urmare, scopul reglementărilor în discuţie fiind ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei, ele sunt în deplina concordanta cu principiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Avocatul Poporului considera ca prin punerea sub interdicţie instanţa de judecată urmăreşte ca persoana care nu are discernamantul de a se îngriji singura de interesele sale să fie reprezentată de un tutore sau curator. Acest regim juridic diferenţiat se justifica prin necesitatea asigurării unei protecţii speciale pentru o categorie aparte de persoane, aflate într-o situaţie specială, lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial al României nr. 32 din 31 ianuarie 1954, precum şi dispoziţiile art. 43-45 din Codul de procedură civilă. Textele legale criticate din Decretul nr. 32/1954 au următorul conţinut:

–Art. 30: "Preşedintele instanţei sesizate cu o cerere de punere sub interdicţie va lua măsuri ca cererea, împreună cu înscrisurile anexate, să fie comunicate procurorului. Acesta va dispune efectuarea cercetărilor ce le va socoti necesare, va lua şi părerea unei comisii de medici specialişti, iar dacă cel a cărui punere sub interdicţie este cerută se găseşte internat într-o instituţie sanitară, va lua şi părerea medicului sub supravegherea căruia se afla.

Preşedintele instanţei sesizează totodată autoritatea tutelara de la domiciliul celui a cărui punere sub interdicţie este cerută, pentru a se face aplicarea dispoziţiilor art. 146 din Codul familiei, referitoare la numirea curatorului.";

–Art. 31: "Luând concluziile procurorului, instanţa tutelara va putea dispune internarea provizorie a celui a cărui punere sub interdicţie este cerută, pe timp de cel mult şase săptămâni, dacă observarea mai îndelungată a stării lui mintale este necesară, potrivit avizului unui medic specialist, iar aceasta observare nu se poate face în alt mod.";

–Art. 32: "După ce primeşte rezultatul cercetărilor şi avizul comisiei de medici specialişti, precum şi, dacă va fi cazul, părerea medicului instituţiei sanitare, preşedintele va fixa termenul pentru judecata cererii, dispunând citarea părţilor. Cererea şi toate înscrisurile depuse se vor comunică celui a cărui punere sub interdicţie este cerută.";

–Art. 33: "Judecata se va face ascultând concluziile procurorului.

La termenul de judecată, instanţa va asculta pe cel a cărui punere sub interdicţie este cerută, pentru a constata starea sa mintală.

Dacă cel a cărui punere sub interdicţie este cerută nu este în stare să se înfăţişeze la instanţa, el va fi ascultat, în prezenta procurorului, la locul unde se afla.";

–Art. 34: "Prin îngrijirea instanţei, hotărârea de punere sub interdicţie, rămasă definitivă, se va publică în extras într-un ziar indicat de instanţa.

Instanţa judecătorească va comunică autorităţii tutelare, de la domiciliul celui a cărui punere sub interdicţie este cerută, hotărârea data asupra cererii de punere sub interdicţie, pentru ca autoritatea tutelara sa dispună ridicarea curatelei, dacă aceasta a fost instituită, iar în caz ca instanţa a hotărât punerea sub interdicţie, sa dispună numirea unui tutore.";

–Art. 35: "Ridicarea interdicţiei se face cu aceeaşi procedura şi publicitate, ca şi pronunţarea ei."

Textele legale criticate din Codul de procedură civilă au următorul conţinut:

–Art. 43: "Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii.

Actele de procedura îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului sau curatorul acestuia va putea însă confirma toate sau numai o parte din aceste acte.";

–Art. 44: "În caz de urgenta, dacă persoana fizica lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi cel reprezentat sau când o persoană juridică, chemată sa stea în judecata, nu are reprezentant legal.

Dispoziţiile alin. 1 se aplică, în mod corespunzător, şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Numirea acestor curatori se va face de instanţa competenţa sa hotărască asupra cererii de chemare în judecata.";

–Art. 45: "Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale disparutilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

În cazul în care procurorul a pornit acţiunea, titularul dreptului la care se referă acţiunea va fi introdus în proces. El se va putea folosi de dispoziţiile prevăzute în art. 246, 247 şi 271-273, iar în cazul în care procurorul şi-ar retrage cererea, va putea cere continuarea judecaţii.

Procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare faza a acestuia, dacă apreciază ca este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

În cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii.

Procurorul poate, în condiţiile legii, sa exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri, iar în cazurile prevăzute de alin. 1 poate să ceara punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea persoanelor prevăzute la acel alineat."

Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 26: "(1) Autorităţile publice respecta şi ocrotesc viaţa intima, familială şi privată.

(2)Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.";

–Art. 30 alin. (1): "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca măsura punerii sub interdicţie a unei persoane fizice este dispusă în situaţia în care, ca urmare a unei cercetări judecătoreşti ample şi complexe, instanţa de judecată sesizată îşi formează convingerea ca persoana respectiva este lipsită de discernamantul necesar pentru a se îngriji de propriile interese. Prin efectul hotărârii de punere sub interdicţie, aceasta este lipsită, în totalitate, de capacitate de exerciţiu, fiind asimilată minorului până la vârsta de 14 ani, având posibilitatea să îşi valorifice capacitatea de folosinţă exclusiv prin reprezentarea sa, la încheierea actelor juridice, de către ocrotitorul legal.

Punerea sub interdicţie nu constituie o sancţiune, ci are o evidenta finalitate de protecţie atât a persoanei fizice, care este astfel pusă la adapost de consecinţele prejudiciabile ale propriilor sale acte, consecinţe pe care, din cauza lipsei discernamantului, nu le-a putut prevedea, cat şi a societăţii, în ansamblu, ale carei rânduieli ar putea fi grav perturbate prin menţinerea deplinului exerciţiu al drepturilor unei asemenea persoane.

Ţinând seama de consecinţele deosebit de drastice ale punerii sub interdicţie - lipsirea de capacitate de exerciţiu şi instituirea tutelei interzisului -, legiuitorul a instituit o procedură care oferă suficiente garanţii de natura sa prevină şi sa anihileze eventualele abuzuri în aceasta materie, astfel încât numai instanţa are competenţa de a hotărî punerea alienatului sau debilului mintal sub interdicţie. Astfel, procedura punerii sub interdicţie poate fi initiata de orice persoană care are interes şi cuprinde doua faze, faza necontradictorie, în care sunt efectuate cercetările necesare stabilirii situaţiei de fapt, şi faza contradictorie, care îmbracă forma unui proces civil obişnuit, în baza probelor administrate instanţa hotărând admiterea sau respingerea cererii.

Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea constata ca textele legale deduse controlului nu fac decât sa dea expresie exigenţelor garantarii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei şi, în consecinţa, nu contravin prevederilor constituţionale invocate.

Astfel, dat fiind ca persoana fizica pusă sub interdicţie se găseşte într-o situaţie diferita de cea a majorităţii semenilor săi, lipsa discernamantului plasand-o în afară normalului şi, deci, singularizand-o, şi cum situaţiile diferite impun şi justifica soluţii legale diferite, evident, nu se poate retine ca reglementarea acestei măsuri ar fi în contradictie cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

Pe de altă parte, exercitarea oricărui drept, deci şi a celui privind accesul liber la justiţie şi, cu atât mai mult, a celui de a dispune de propria persoana, ca şi valorificarea oricărei libertăţi, deci şi a celei de exprimare, nu pot avea loc în absenta unei voinţe constiente. În cazul în care absenta acesteia a fost constatată prealabil printr-o hotărâre judecătorească, persoana în cauza fiind lipsită de capacitate de exerciţiu, invocarea încălcării art. 21, art. 30 alin. (1) şi art. 26 alin. (2) din Constituţie este lipsită de relevanta.

În sfârşit, faţă de finalitatea punerii sub interdicţie, respectiv asigurarea protecţiei persoanei lipsite de discernământ, reglementarea prevăzută în textele de lege criticate reprezintă o măsura judecătorească de ocrotire, fiind departe de a încalcă dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Constituţie privind obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa intima, familială şi privată a persoanei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi a dispoziţiilor art. 43-45 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Stelian Rosca în Dosarul nr. 8.205/2002 al Tribunalului Dambovita Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

────────────────