Decizia nr. 798 din 5 decembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Doru Budi Rua în Dosarul nr. 1.756/88/2016/a5 al Tribunalului Tulcea - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 331D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că legiuitorul a prevăzut scopul și condițiile generale pentru luarea măsurilor preventive restrictive, respectiv privative de libertate, iar condițiile specifice, procedura de urmat, conținutul și efectele dispunerii lor sunt reglementate în norme procedurale cu caracter special cuprinse în legea de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 19 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.756/88/2016/a5, Tribunalul Tulcea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Doru Budi Rua în procedura de verificare, din oficiu, a legalității și temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține, în esență, că, pentru realizarea individualizării judiciare a măsurii preventive, legiuitorul trebuie să descrie în mod clar, cert, obiectiv și previzibil, în conținutul normei, criterii și circumstanțe reale și personale în funcție de care să se stabilească, în concret, atât tipul de măsură preventivă, cât și forma acesteia de executare. Prin aceste criterii trebuie să se facă o demarcație clară și obiectivă între măsurile preventive restrictive de libertate și cele privative de libertate. Or, textul de lege criticat nu prevede niciun criteriu ori circumstanță obiectivă reală sau personală, prin raportare la care să se realizeze o corectă individualizare a măsurii preventive. Susține că lipsa criteriilor menționate determină, în practică, dispunerea în mod arbitrar a măsurilor preventive, pe durate de timp excesive, respectiv o practică judiciară neunitară.

6.Tribunalul Tulcea - Secția penală opinează că textul de lege criticat nu contravine niciunuia dintre principiile generale și drepturilor fundamentale enumerate în cererea de sesizare a Curții Constituționale. Apreciază că nu sunt necesare criteriile propuse de autorul excepției, câtă vreme legiuitorul a prevăzut expres condițiile generale de luare a măsurilor preventive, precum și cazurile de aplicare. Consideră că normele procesual penale criticate sunt suficient de clare și previzibile, nefiind contrare dreptului la apărare, astfel încât opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens invocă Decizia Curții Constituționale nr. 744 din 13 decembrie 2016 și consideră că dispozițiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară și imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, astfel că nu încalcă cerințele impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție, pe cale de consecință nefiind încălcate nici celelalte dispoziții constituționale și convenționale invocate.

9.Avocatul Poporului menționează că a transmis punctul său de vedere în sensul că prevederile art. 202 din Codul de procedură penală sunt constituționale, acesta fiind reținut în Decizia nr. 744 din 13 decembrie 2016. Precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, având următorul conținut: „Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.“13. În susținerea neconstituționalității normei procesual penale criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și alin. (5) privind garantarea valorilor supreme în statul de drept, respectiv principiul legalității, art. 11 alin. (2) potrivit căruia tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție și art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare. Susține că normele procesual penale criticate aduc atingere și prevederilor art. 5, art. 6 și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la libertate și siguranță, dreptul la un proces echitabil, respectiv legalitatea incriminării.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că măsurile preventive sunt instituții de drept procesual penal cu caracter de constrângere, prin care suspectul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activități care s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia, sunt măsuri de constrângere puse la dispoziția organelor judiciare penale pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată sau pentru prevenirea comiterii de către acesta a unei alte infracțiuni. Noul cod de procedură penală prevede cinci măsuri preventive - reglementate expres și limitativ în art. 202 alin. (4), trei fiind privative de libertate (reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă), iar alte două fiind restrictive de drepturi (controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune).

15.Întrucât prin luarea măsurilor preventive se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilității persoanei, așadar libertății individuale, atât legislația națională (Codul de procedură penală, art. 23 din Constituția României), cât și cea europeană (art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale) au instituit o serie de garanții procesuale care să prevină abuzul și arbitrariul în luarea, menținerea, prelungirea și confirmarea acestora, transpuse în numeroase condiții ce trebuie realizate cumulativ. De altfel, legea procesual penală în vigoare prevede posibilitatea luării unor măsuri privative sau restrictive de libertate „doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege“ [art. 9 alin. (2)].

16.Scopul și condițiile generale pentru luarea măsurilor preventive sunt reglementate în art. 202 din Codul de procedură penală, reglementări aplicabile indiferent de măsura preventivă ce se instituie, condițiile specifice de luare a fiecărei măsuri și procedura de urmat, conținutul și efectele dispunerii lor fiind reglementate prin norme procesual penale cu caracter special cuprinse în secțiunile a 2-a („Reținerea“), a 3-a („Controlul judiciar“), a 4-a („Controlul judiciar pe cauțiune“), a 5-a („Arestul la domiciliu“) și a 6-a („Arestarea preventivă“) ale capitolului privind măsurile preventive.

17.Totodată, Curtea a constatat, în considerentele Deciziei nr. 744 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2017, că noul Cod de procedură penală stabilește obligația organului judiciar ca, la alegerea măsurii preventive, să analizeze cumulativ următoarele condiții generale: să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune [art. 202 alin. (1)], măsura aleasă să fie proporțională cu gravitatea acuzației [art. 202 alin. (3)], măsura preventivă să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia [art. 202 alin. (3)] - condiția necesității măsurilor privative sau restrictive de libertate fiind exprimată sub condiția caracterului excepțional al acestora [art. 9 alin. (2)] - și să nu existe, la momentul dispunerii, confirmării, prelungirii sau menținerii măsurii preventive, vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse doar în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

18.Așadar, Curtea a constatat că luarea măsurilor preventive este condiționată de existența cel puțin a unuia dintre scopurile enumerate anterior, prin aceasta fiind subliniat caracterul preventiv pe care aceste măsuri trebuie să îl aibă în cursul procesului penal. De asemenea, Curtea a constatat că existența unuia dintre scopurile menționate se impune a fi verificată atât la momentul luării măsurii preventive, cât și atunci când se dispune confirmarea, prelungirea, înlocuirea, revocarea sau, după caz, menținerea unei astfel de măsuri. Potrivit doctrinei, prin scopul măsurii preventive se înțelege ce pericol anume trebuie să fie preîntâmpinat sau înlăturat, organul judiciar având obligația să aleagă măsura potrivită și suficientă pentru atingerea acelui scop. Curtea a constatat, totodată, că sensul sintagmei „buna desfășurare a procesului penal“ este acela de prevenire a situațiilor în care inculpatul ar putea să interfereze de o manieră gravă cu buna și corecta desfășurare a procesului penal, prin conduita sa încercând alterarea probatoriului pe baza căruia organele judiciare trebuie să stabilească adevărul.

19.Cu privire la măsura controlului judiciar - dispusă față de autorul excepției din prezenta cauză, Curtea reține că art. 211 din Codul de procedură penală face trimitere la scopul și condițiile reglementate în art. 202 alin. (1) al aceluiași act normativ. În cazul măsurii preventive a controlului judiciar, acest scop este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligații și interdicții, instituite în art. 215 din Codul de procedură penală, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar.

20.Prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, Curtea a statuat că măsura controlului judiciar reprezintă o măsură intruzivă ce poate afecta dreptul fundamental al libertății individuale și alte drepturi și libertăți fundamentale, respectiv libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică. Însă, Curtea a reținut că drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. Reținând incidența în cauză a art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a analizat restrângerea exercitării drepturilor menționate, respectiv dacă această restrângere este conformă cu prevederile acestui text constituțional. Curtea a reținut că ingerința generată de instituția controlului judiciar vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertatea individuală, dreptul la liberă circulație, dreptul la viață intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică, este reglementată prin lege, respectiv art. 211-215 din Codul de procedură penală, are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale și al judecății, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie și este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Prin decizia precitată, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală și, pe cale de consecință, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014, dispozițiile art. 211-217 din Codul de procedură penală au fost puse în acord cu prevederile constituționale în sensul arătat de instanța de contencios constituțional prin decizia precitată, astfel încât, prin reglementarea termenului pentru care poate fi dispusă și a duratei maxime a măsurii controlului judiciar, ingerința analizată a devenit proporțională cu cauza care a determinat-o, asigurându-se un just echilibru între interesul public și cel individual.

21.Având în vedere cele arătate anterior, Curtea nu poate reține că norma procesual penală criticată este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, textul criticat reglementând suficiente garanții procesuale pentru a exclude dispunerea în mod arbitrar și pe durate de timp excesive a măsurilor preventive.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Doru Budi Rua în Dosarul nr. 1.756/88/2016/a5 al Tribunalului Tulcea - Secția penală și constată că dispozițiile art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Tulcea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 decembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu