Decizie nr. 48 din 4 februarie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Daniel Emanoil Cincu în Dosarul nr. 776/R/C/2002 al Curţii de Apel Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ .

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, în acest sens arata ca, sub aspectele criticate, Curtea s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 249 din 17 iunie 1997 şi nr. 233 din 20 decembrie 1999, iar cele statuate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 8 octombrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 776/R/C/2002, Curtea de Apel Braşov-Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Daniel Emanoil Cincu într-un litigiu având ca obiect anularea dispoziţiei de suspendare din funcţia de director al Direcţiei de arhitectura şi urbanism şi din funcţia de arhitect din cadrul serviciilor Consiliului Local al Municipiului Braşov.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, care instituie o măsura de interdicţie a executării prerogativelor funcţiei de către funcţionarul public, fără a se putea retine în sarcina acestuia o conduita prealabilă culpabilă, "contravine flagrant prezumţiei de nevinovatie, înscrisă ca principiu fundamental în legislaţia noastră penală (Titlul III, art. 66 Cod de procedura penală), dar mai ales în actuala Constituţie a României, care în art. 23 pct. 8 a consacrat în mod expres ca, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată". Se mai susţine ca măsura suspendării afectează grav stabilitatea raporturilor de serviciu, conducand atât la afectarea imaginii publice a funcţionarului, cat şi la suprimarea posibilităţii de realizare a veniturilor salariale necesare traiului.

Curtea de Apel Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază ca art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (8) din Constituţie, întrucât măsura impusa de text "este o măsura provizorie, până la soluţionarea procesului penal, deci adoptarea acesteia nu înseamnă stabilirea vinovatiei funcţionarului public". Se mai arata ca tocmai pentru respectarea prezumţiei de nevinovatie, în cazul scoaterii de sub urmărire penală sau al încetării urmăririi penale împotriva funcţionarului public, autoritatea sau instituţia publică datorează acestuia drepturile salariale cuvenite pe perioada suspendării.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, în acest sens arata ca măsura instituită în temeiul dispoziţiilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 este o măsura administrativă, cu caracter preventiv, provizoriu, având ca scop protejarea autorităţii sau instituţiei publice de pericolul continuării activităţii de către funcţionarul public împotriva căruia aceasta s-a dispus. Guvernul considera ca textul criticat nu este contrar art. 23 alin. (8) din Constituţie, întrucât acesta consacra principiul prezumţiei de nevinovatie exclusiv pentru răspundere penală, şi, tocmai pentru respectarea lui, art. 79 alin. (4) din lege prevede încetarea suspendării din funcţie în situaţiile în care parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale sau instanţa de judecată dispune achitarea ori încetarea procesului penal. Se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovatie prevăzută de art. 23 alin. (8) din Constituţie.

Avocatul Poporului apreciază ca prevederile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 sunt constituţionale, arătându-se ca acestea "nu au ca ipoteza vinovăţia angajatului pentru săvârşirea unei infracţiuni", ci ele "impun" conducătorului autorităţii sau instituţiei publice sa dispună suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine, indiferent de existenta sau inexistenta vinovatiei funcţionarului public". Măsura dispusă conform dispoziţiilor de lege criticate are menirea de a proteja interesele legitime ale autorităţii sau instituţiei publice până la soluţionarea procesului penal. Se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale referitoare la măsura suspendării din funcţie a salariaţilor, dispusă în temeiul art. 16 din Legea nr. 1/1970.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit cărora: "în cazul în care în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală s-a dispus începerea urmăririi penale, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va lua măsura de suspendare a funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin art. 23 alin. (8) din Constituţie, care prevede: "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională retine:

Art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 instituie sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care împotriva lui s-a dispus începerea urmăririi penale, ca urmare a sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală. Aceasta măsura are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale unei fapte penale săvârşite, potrivit alin. (1) şi (3) ale art. 79 din lege, de către funcţionarul public în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care el o ocupa ori pentru infracţiuni de natura sa îl facă incompatibil cu acea funcţie publică. Asadar, temeiul suspendării din funcţie a funcţionarului public nu este de natura penală. Or, dispoziţiile art. 23 alin. (8) din Constituţie, invocate ca fiind incalcate, instituie prezumţia de nevinovatie exclusiv pentru răspunderea penală şi privesc libertatea individuală a persoanei, sub aspectul reţinerii, arestării şi soluţionării procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Acesta este şi sensul în care a statuat Curtea Constituţională cu privire la prezumţia de nevinovatie consacrată de art. 23 alin. (8) din Constituţie, prin deciziile nr. 249 din 17 iunie 1997 şi nr. 250 din 17 iunie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 27 noiembrie 1997, a căror valabilitate subzistă şi în prezenta cauza.

De asemenea, Curtea urmează sa respingă şi susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora măsura suspendării afectează grav stabilitatea raporturilor de serviciu, conducand atât la afectarea imaginii publice a funcţionarului, cat şi la suprimarea posibilităţii de realizare a veniturilor salariale necesare traiului. Aceasta, deoarece alin. (4) al art. 79 din lege stabileşte ca în cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3) din acelaşi articol, când parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale, precum şi atunci când instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcţie încetează şi, conform art. 80 din Legea nr. 188/1999, autoritatea sau instituţia publică datorează funcţionarului public drepturile salariale cuvenite pe perioada suspendării.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Daniel Emanoil Cincu în Dosarul nr. 776/R/C/2002 al Curţii de Apel Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 februarie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu

────────────────