Ordin nr. 1.072 din 25 septembrie 2025
privind modificarea și completarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 5.994/2024 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
- Emitent
- Ministerul Sănătății
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 893 din 30 septembrie 2025
Textul actului · 2 articole
Văzând Referatul de aprobare nr. R. 1.072 din 25.09.2025 al Direcției farmaceutice și dispozitive medicale din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:
Articolul I
Anexele nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 5.994/2024 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1284 și 1284 bis din 19 decembrie 2024, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare începând cu data de 1.10.2025.
Ministrul sănătății,
Alexandru-Florin Rogobete
București, 25 septembrie 2025.
Nr. 1.072.
Anexă
MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI
ale anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 5.994/2024 pentru aprobarea prețurilor maximale
ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către
deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora,
distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente
care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate
și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în
Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România,
a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative1. În anexa nr. 1, pozițiile nr. 195, 196, 197, 198, 199, 214, 921, 1191, 1192, 1193, 1694, 1813, 1847, 1848, 2119, 2532, 2533, 2534, 2535, 2670, 2807, 2929, 3775, 4017, 4018, 4264, 4265, 4441, 4442, 4701, 4702, 4941, 5078, 5219, 5541, 5542, 5611, 5642, 5828, 5844, 5874, 5875, 5877, 5883, 5884, 5885, 6252, 6346 și 6458 se modifică și vor avea următorul cuprins:
| Nr. crt. | Stare | Cod | Denumire produs | Forma | Concentrația | Firma/Țara | DCI | Ambalaj | Gr_atc | Stat_anm | Preț prod. (lei) | Preț ridicata maximal fără TVA (lei) | Preț amănuntul maximal cu TVA (lei) | Observații | Valabilitate preț | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | |
| 195 | N | W70620001 | AETHOXYSKLEROL 0,5% | SOL. INJ. | 0,50% | CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA | LAUROMACROGOLUM 400 | Cutie cu 5 fiole x 2 ml sol. inj. (3 ani) | C05BB02 | 87,14 | 97,60 | 125,67 | Cant. 1.277 cutii | Prețurile sunt valabile până la data de 9.10.2026. | ||
| 196 | N | W70621001 | AETHOXYSKLEROL 1% | SOL. INJ. | 1,00% | CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA | LAUROMACROGOLUM 400 | Cutie cu 5 fiole x 2 ml sol. inj. (3 ani) | C05BB02 | 105,06 | 115,56 | 143,67 | Cant. 1.416 cutii | Prețurile sunt valabile până la data de 9.10.2026. | ||
| 197 | N | W70622001 | AETHOXYSKLEROL 2% | SOL. INJ. | 2% | CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA | LAUROMACROGOLUM 400 | Cutie cu 5 fiole x 2 ml sol. inj. (3 ani) | C05BB02 | 131,01 | 144,11 | 179,16 | Cant. 523 cutii | Prețurile sunt valabile până la data de 9.10.2026. | ||
| 198 | N | W70623001 | AETHOXYSKLEROL 3% | SOL. INJ. | 3% | CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA | LAUROMACROGOLUM 400 | Cutie cu 5 fiole x 2 ml sol. inj. (3 ani) | C05BB02 | 167,31 | 184,04 | 228,80 | Cant. 506 cutii | Prețurile sunt valabile până la data de 9.10.2026. | ||
| 199 | W64505001 | AFINITOR 10 mg | COMPR. | 10 mg | NOVARTIS EUROPHARM LIMITED | EVEROLIMUS | Cutie cu blist. Al/PA/Al/PVC x 30 compr. | L01EG02 | inovativ | 4.964,09 | 5.043,73 | 5.693,38 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 214 | W65973001 | AJOVY 225 mg | SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ | 150 mg/ml | TEVA GMBH | FREMANEZUMABUM | Cutie cu 1 seringă preumplută x 1,5 ml sol. inj. | N02CD03 | 1.696,10 | 1.743,06 | 1.993,00 | Prețurile sunt valabile până la data de 28.02.2026. | ||||
| …………. | ||||||||||||||||
| 921 | DC | W69200001 | BRUKINSA 80 mg | CAPS. | 80 mg | BEIGENE IRELAND LIMITED - IRLANDA | ZANUBRUTINIBUM | Cutie cu 1 flac. din HDPE x 120 caps. (3 ani) | L01EL03 | inovativ | 22.300,47 | 22.553,48 | 25.323,55 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| …………. | ||||||||||||||||
| 1191 | W68517002 | CIBINQO 100 mg | COMPR. FILM. | 100 mg | PFIZER EUROPE MA EEIG | ABROCITINIBUM | Cutie cu blist. din PVdC x 28 comprimate filmate (30 luni) | D11AH08 | inovativ | 4.797,70 | 4.875,67 | 5.504,97 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| 1192 | W68516002 | CIBINQO 200 mg | COMPR. FILM. | 200 mg | PFIZER EUROPE MA EEIG | ABROCITINIBUM | Cutie cu blist. din PVdC x 28 comprimate filmate (30 luni) | D11AH08 | inovativ | 4.797,70 | 4.875,67 | 5.504,97 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| 1193 | W68514002 | CIBINQO 50 mg | COMPR. FILM. | 50 mg | PFIZER EUROPE MA EEIG | ABROCITINIBUM | Cutie cu blist. din PVdC x 28 comprimate filmate (2 ani) | D11AH08 | inovativ | 4.741,52 | 4.818,94 | 5.441,36 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 1694 | W67183003 | DOPTELET 20 mg | COMPR. FILM. | 20 mg | SWEDISH ORPHAN BIOVITRUM AB (PUBL) | AVATROMBOPAG | Cutie cu 2 blist Al/Al x 15 compr. film. | B02BX08 | inovativ | 8.316,23 | 8.429,39 | 9.489,04 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 1813 | W08543001 | ECONAZOL ROMINKO 150 mg | OVULE | 150 mg | ROMINKO - S.A. | ECONAZOLUM | Cutie cu 1 folie PE/PVC x 6 ovule | G01AF05 | generic | 87,42 | 97,91 | 126,07 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 1847 | W65619003 | ELIQUIS 2,5 mg | COMPR. FILM. | 2,5 mg | BRISTOL-MYERS SQUIBB/PFIZER EEIG - IRLANDA | APIXABANUM | Cutie cu blist. din PVC/PVDC/Al x 60 compr. film. (3 ani) | B01AF02 | inovativ | 218,27 | 240,10 | 298,49 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| 1848 | W65620009 | ELIQUIS 5 mg | COMPR. FILM. | 5 mg | BRISTOL-MYERS SQUIBB/PFIZER EEIG - IRLANDA | APIXABANUM | Cutie cu blist. din PVC/PVDC/Al x 60 compr. film. (3 ani) | B01AF02 | inovativ | 223,68 | 246,05 | 305,89 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 2119 | DC | W65149004 | FAMPYRA | COMPR. CU ELIB. PREL. | 10 mg | BIOGEN NETHERLANDS B.V. | FAMPRIDINE | Cutie x 56 comprimate cu eliberare prelungită (4 blistere x 14) | N07XX07 | inovativ | 631,69 | 661,69 | 773,33 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2025. | ||
| …………. | ||||||||||||||||
| 2532 | W64641003 | HEMLIBRA 150 mg/ml | SOL. INJ. | 150 mg/ml | ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA | EMICIZUMABUM | Cutie cu 1 flac. x 1 ml sol. inj. (conține 150 mg emicizumab) (2 ani) | B02BX06 | inovativ | 38.809,25 | 39.227,34 | 44.016,62 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| 2533 | W64641002 | HEMLIBRA 150 mg/ml | SOL. INJ. | 150 mg/ml | ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA | EMICIZUMABUM | Cutie cu 1 flac. x 0,7 ml sol. inj. (conține 105 mg emicizumab) (2 ani) | B02BX06 | inovativ | 27.166,44 | 27.468,11 | 30.833,34 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| 2534 | W64641001 | HEMLIBRA 150 mg/ml | SOL. INJ. | 150 mg/ml | ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA | EMICIZUMABUM | Cutie cu 1 flac. x 0,4 ml sol. inj. (conține 60 mg emicizumab) (2 ani) | B02BX06 | inovativ | 15.523,68 | 15.708,92 | 17.650,12 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| 2535 | W64640001 | HEMLIBRA 30 mg/ml | SOL. INJ. | 30 mg/ml | ROCHE REGISTRATION GMBH - GERMANIA | EMICIZUMABUM | Cutie cu 1 flac. x 1 ml sol. inj. (conține 30 mg emicizumab) (2 ani) | B02BX06 | inovativ | 7.761,87 | 7.869,49 | 8.861,33 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 2670 | W64484002 | IMOVANE 7,5 mg | COMPR. FILM. | 7,5 mg | SANOFI ROMÂNIA - S.R.L. | ZOPICLONUM | Cutie cu 1 blist. PVC/Al x 14 compr. film. | N05CF01 | inovativ | 23,59 | 26,89 | 35,82 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 2807 | W08539001 | IZOCONAZOL ROMINKO 600 mg | OVULE | 600 mg | ROMINKO - S.A. | ISOCONAZOLUM | Cutie cu 1 folie PE/PVC x 3 ovule (2 ani) | G01AF07 | generic | 41,98 | 47,86 | 63,75 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 2929 | W64588001 | KEYTRUDA 25 mg/ml | CONC. PT. SOL. PERF. | 25 mg/ml | MERCK SHARP DOHME B.V. - OLANDA | PEMBROLIZUMABUM | Cutie cu 1 flac. din sticlă transparentă x 4 ml concentrat (100 mg pembrolizumab) (2 ani) | L01FF02 | inovativ | 11.827,65 | 11.975,93 | 13.465,06 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 3775 | W67431001 | NUBEQA 300 mg | COMPR. FILM. | 300 mg | BAYER AG | DAROLUTAMIDUM | Cutie cu blistere din PVC/Al x 112 comprimate filmate | L02BB06 | inovativ | 13.844,51 | 14.012,95 | 15.748,77 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 4017 | W66653001 | OTEZLA | COMPR. FILM. | 30 mg | AMGEN EUROPE B.V. - OLANDA | APREMILASTUM | Cutie cu blist. PVC/Al x 56 mg compr. film. (3 ani) | L04AA32 | inovativ | 2.264,43 | 2.317,08 | 2.636,52 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| 4018 | W66652001 | OTEZLA | COMPR. FILM. | AMGEN EUROPE B.V. - OLANDA | APREMILASTUM | Pachet de inițiere cu blist. PVC/Al inclus într-un card 4 x 10 mg + 4 x 20 mg + 19 x 30 mg compr. film. (3 ani) | L04AA32 | inovativ | 1.092,58 | 1.122,58 | 1.284,91 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | ||||
| …………. | ||||||||||||||||
| 4264 | W70511006 | POMALIDOMIDE ACCORD 3 mg | CAPS. | 3 mg | ACCORD HEALTHCARE S.L.U. - SPANIA | POMALIDOMIDUM | Cutie cu blistere perforate pentru cu doză unitară OPA/Al/PVC/Al x 21 x 1 caps. (3 ani) | L04AX06 | generic | 23.233,73 | 23.496,08 | 26.380,30 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| 4265 | W70512006 | POMALIDOMIDE ACCORD 4 mg | CAPS. | 4 mg | ACCORD HEALTHCARE S.L.U. - SPANIA | POMALIDOMIDUM | Cutie cu blistere perforate pentru cu doză unitară OPA/Al/PVC/Al x 21 x 1 caps. (3 ani) | L04AX06 | generic | 22.114,32 | 22.365,46 | 25.112,77 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| ………….. | ||||||||||||||||
| 4441 | DC | W64388001 | QUARELIN | COMPR. | 400 mg/ 60 mg/ 40 mg | SANOFI ROMÂNIA - S.R.L. | COMBINAȚII (METAMIZOLUM NATRIUM + CAFEINUM + DROTAVERINUM) | Cutie x 1 blister x 10 comprimate (3 ani) | N02BB52 | inovativ | 24,08 | 27,45 | 36,56 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 4442 | W67968001 | QUARELIN | COMPR. | 400 mg/ 60 mg/ 40 mg | OPELLA HEALTHCARE ROMÂNIA - S.R.L. | COMBINAȚII (METAMIZOLUM NATRIUM + CAFEINUM + DROTAVERINUM) | Cutie x 1 blist. PVC-PE-PVDC/Al x 10 compr. | N02BB52 | inovativ | 24,08 | 27,45 | 36,56 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| ………….. | ||||||||||||||||
| 4701 | W66574001 | ROTEAS 30 mg | COMPR. FILM. | 30 mg | BERLIN-CHEMIE AG - GERMANIA | EDOXABANUM | Cutie cu blist. PVC/ Al x 30 compr. film. (5 ani) | B01AF03 | inovativ | 249,08 | 273,98 | 340,62 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| 4702 | W66575001 | ROTEAS 60 mg | COMPR. FILM. | 60 mg | BERLIN-CHEMIE AG - GERMANIA | EDOXABANUM | Cutie cu blist. PVC/ Al x 30 compr. film. (5 ani) | B01AF03 | inovativ | 249,08 | 273,98 | 340,62 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 4941 | W66053001 | SKYRIZI 75 mg | SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ | 75 mg/ 0,83 ml | ABBVIE DEUTSCHLAND GMBH CO. KG | RISANKIZUMABUM | Cutie cu 2 seringi preumplute din sticlă, cu ac fixat într-un sistem de protecție automată a acului x 0,83 ml sol. inj. (75 mg risankizumab) + 2 tampoane cu alcool | L04AC18 | inovativ | 12.253,66 | 12.406,19 | 13.947,44 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| ………….. | ||||||||||||||||
| 5078 | W64833002 | STIVARGA | COMPR. FILM. | 40 mg | BAYER AG | REGORAFENIBUM | Cutie cu 3 flac. din PEID x 28 compr. film. (ambalaj multiplu) | L01XE21 | inovativ | 10.377,56 | 10.511,34 | 11.823,11 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| …………… | ||||||||||||||||
| 5219 | W66678001 | TALZENNA 0,25 mg | CAPS. | 0,25 mg | PFIZER EUROPE MA EEIG | TALAZOPARIBUM | Cutie cu flacon din PEÎD x 30 capsule | L01XK04 | inovativ | 6.474,04 | 6.568,78 | 7.403,11 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 5541 | DC | W69028001 | TUKYSA 150 mg | COMPR. FILM. | 150 mg | SEAGEN B.V. | TUCATINIBUM | Cutie cu blist. OPA/Al/PVC x 84 compr. film. (2 ani) | L01EH03 | inovativ | 19.768,11 | 19.995,79 | 22.456,13 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 5542 | DC | W69027001 | TUKYSA 50 mg | COMPR. FILM. | 50 mg | SEAGEN B.V. | TUCATINIBUM | Cutie cu blist. OPA/Al/PVC x 88 compr. film. (2 ani) | L01EH03 | inovativ | 6.903,15 | 7.002,18 | 7.889,00 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| ………….. | ||||||||||||||||
| 5611 | W69155001 | VABYSMO 120 mg/ml | SOL. INJ. | 120 mg/ml | ROCHE REGISTRATION GMBH | FARICIMABUM | Cutie cu 1 flac. din sticlă x 0,24 ml sol. sterilă și 1 ac bont cu filtru pentru transfer | S01LA09 | inovativ | 2.162,70 | 2.214,32 | 2.521,33 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 5642 | W67500001 | VELPHORO 500 mg | COMPR. MAST. | 500 mg | VIFOR FRESENIUS MEDICAL CARE RENAL PHARMA FRANCE - FRANȚA | OXIHIDROXID SUCROFERIC | Cutie cu un flacon x 90 comprimate masticabile (3 ani; după prima deschidere a flaconului: 90 de zile) | V03AE05 | inovativ | 613,17 | 643,17 | 752,77 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| ………….. | ||||||||||||||||
| 5828 | W64760001 | VOSEVI 400 mg/ 100 mg/ 100 mg | COMPR. FILM. | 400 mg/ 100 mg/ 100 mg | GILEAD SCIENCES IRELAND UC - IRLANDA | SOFOSBUVIRUM + VELPATASVIRUM + VOXILAPREVIRUM | Cutie cu 1 flac. din PEID x 28 compr. film. (2 ani) | J05AP56 | inovativ | 49.194,24 | 49.716,19 | 55.775,66 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 5844 | W69462001 | VYEPTI 100 mg | CONC. PT. SOL. PERF. | 100 mg/ml | H. LUNDBECK A/S | EPTINEZUMABUM | Cutie cu 1 flac. care conține conc. pt. sol. perf. (3 ani) | N02CD05 | inovativ | 4.804,47 | 4.882,51 | 5.512,64 | Prețurile sunt valabile până la data de 28.02.2026. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 5874 | W63896003 | XARELTO 10 mg | COMPR. FILM. | 10 mg | BAYER AG | RIVAROXABANUM | Cutie cu blist PP/Al x 30 compr. film. | B01AF01 | inovativ | 237,74 | 261,52 | 325,11 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| 5875 | W63897001 | XARELTO 15 mg | COMPR. FILM. | 15 mg | BAYER AG - GERMANIA | RIVAROXABANUM | Cutie cu blistere PP/Al x 98 comprimate filmate (3 ani) | B01AF01 | inovativ | 741,70 | 771,70 | 895,44 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| …………… | ||||||||||||||||
| 5877 | W63898001 | XARELTO 20 mg | COMPR. FILM. | 20 mg | BAYER AG - GERMANIA | RIVAROXABANUM | Cutie cu blistere PP/Al x 98 comprimate filmate (3 ani) | B01AF01 | inovativ | 741,70 | 771,70 | 895,44 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| …………. | ||||||||||||||||
| 5883 | W66577002 | XELJANZ 11 mg | COMPR. ELIB. PREL. | 11 mg | PFIZER EUROPE MA EEIG | TOFACITINIB | Cutie cu 13 blist. din alu/PVC/alu x 7 compr. elib. prel. (3 ani) | L04AA29 | inovativ | 9.622,35 | 9.748,57 | 10.967,98 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| 5884 | W66577001 | XELJANZ 11 mg | COMPR. ELIB. PREL. | 11 mg | PFIZER EUROPE MA EEIG | TOFACITINIB | Cutie cu 4 blist. din alu/PVC/alu x 7 compr. elib. prel. (3 ani) | L04AA29 | inovativ | 2.960,72 | 3.020,33 | 3.424,94 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| 5885 | W65118001 | XELJANZ 5 mg | COMPR. FILM. | 5 mg | PFIZER EUROPE MA EEIG- BELGIA | TOFACITINIB | Cutie cu 4 blistere din Al/PVC/Al x 14 compr. film. (3 ani) | L04AA29 | inovativ | 2.539,31 | 2.594,70 | 2.947,77 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2025. | |||
| ………….. | ||||||||||||||||
| 6252 | W70844002 | FAMPYRA | COMPR. CU ELIB. PREL. | 10 mg | ACORDA THERAPEUTICS IRELAND LIMITED - IRELAND | FAMPRIDINE | Cutie x 56 comprimate cu eliberare prelungită (4 flac. HDPE x 14) (3 ani) | N07XX07 | inovativ | 631,69 | 661,69 | 773,33 | Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2025. | |||
| ………….. | ||||||||||||||||
| 6346 | W70325001 | FINJUVE PENTRU BĂRBAȚI 2,275 mg/ml | SPRAY CUT., SOL. | 2,275 mg/ml | POLICHEM - S.A. - LUXEMBURG | FINASTERIDUM | Cutie cu 1 flac. din PP prevăzut cu o pompă de pulverizare mecanică cu închidere și 1 con din PP separat x 18 ml spray cutanat, sol. (3 ani - după ambalarea pt. comercializare; după prima deschidere a flac. - 6 luni) | D11AX10 | inovativ | 208,00 | 228,80 | 284,44 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2025. | ||
| …………. | ||||||||||||||||
| 6458 | W67377001 | EMTRICITABINA/ TENOFOVIR DISOPROXIL TILLOMED 200 mg/245 mg | COMPR. FILM. | 200 mg/ 245 mg | TILLOMED PHARMA GMBH - GERMANIA | EMTRICITABINUM + TENOFOVIRUM DISOPROXIL | Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al perforate pt. eliberarea unei unități dozate x 30 compr. film. (3 ani) | J05AR03 | generic | 206,00 | 226,60 | 281,71 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | |||
2.În anexa nr. 1, pozițiile nr. 44, 45, 46, 48, 49, 333, 862, 1409, 1548, 1794, 1796, 1798, 1824, 1825, 2433, 2477, 2699, 3250, 3752, 3753, 4069, 4071, 4418, 5326, 5631, 5639, 6300, 6306, 6307, 6336, 6337, 6345, 6373, 6374, 6375, 6376, 6382, 6400, 6404, 6405, 6406 și 6407 se abrogă.
3.În anexa nr. 1, după poziția nr. 6594 se introduc 48 de noi poziții, pozițiile nr. 6595-6642, cu următorul cuprins:
| Nr. crt. | Stare | Cod | Denumire produs | Forma | Concentrația | Firma/Țara | DCI | Ambalaj | Gr_atc | Stat_anm | Preț prod. (lei) | Preț ridicata maximal fără TVA (lei) | Preț amănuntul maximal cu TVA (lei) | Observații | Valabilitate preț |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
| 6595 | N | W70381001 | PADCEV 30 mg | PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. | 30 mg | CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA | ENFORTUMABUM VEDOTINUM | Cutie cu 1 flac. x 30 mg pulb. pt. conc. pt. sol. perf. (3 ani) | L01FX13 | 3.815,35 | 3.883,50 | 4.392,65 | Autorizație pentru nevoi speciale nr. 1.108/2025 Cant. 72 cutii | Prețurile sunt valabile până la data de 27.08.2026. | |
| 6596 | N | W70382001 | PADCEV 20 mg | PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. | 20 mg | CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA | ENFORTUMABUM VEDOTINUM | Cutie cu 1 flac. x 20 mg pulb. pt. conc. pt. sol. perf. (3 ani) | L01FX13 | 2.696,75 | 2.753,71 | 3.126,04 | Autorizație pentru nevoi speciale nr. 1.107/2025 Cant. 36 cutii | Prețurile sunt valabile până la data de 27.08.2026. | |
| 6597 | N | W71220001 | ORSERDU 345 mg | COMPR. FILM. | 345 mg | CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA | ELACESTRANTUM | Cutie cu 28 compr. film. | L02BA04 | 34.953,75 | 35.333,29 | 39.651,00 | Autorizație pentru nevoi speciale nr. 1.110/2025 Cant. 6 cutii | Prețurile sunt valabile până la data de 3.09.2026. | |
| 6598 | N | W71134001 | WELIREG 40 mg | COMPR. FILM. | 40 mg | CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA | BELZUTIFANUM | 1 cutie ambalaj multiplu x 90 (3 cutii x 30) compr. film. (4 ani) | L01XX74 | 86.360,00 | 87.253,60 | 97.858,86 | Autorizație pentru nevoi speciale nr. 1.111/2025 Cant. 6 cutii | Prețurile sunt valabile până la data de 3.09.2026. | |
| 6599 | W71110002 | RETSEVMO 80 mg | COMPR. FILM. | 80 mg | ELI LILLY NEDERLAND B.V. - ȚĂRILE DE JOS | SELPERCATINIBUM | Cutie cu blist. PVC/Al/OPA/Al x 56 compr. film. (3 ani) | L01EX22 | inovativ | 7.593,77 | 7.699,71 | 8.670,99 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | |
| 6600 | W71109002 | RETSEVMO 40 mg | COMPR. FILM. | 40 mg | ELI LILLY NEDERLAND B.V. - ȚĂRILE DE JOS | SELPERCATINIBUM | Cutie cu blist. PVC/Al/OPA/Al x 56 compr. film. (3 ani) | L01EX22 | inovativ | 3.796,90 | 3.864,86 | 4.371,75 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | |
| 6601 | W71155001 | INTRAROSA | OVULE | 6,5 mg | ENDOCEUTICS S.A. - BELGIA | PRASTERONUM | Cutie cu blist. PVC/PE care conțin 28 de ovule și 6 aplicatoare (3 ani) | G03XX01 | inovativ | 79,40 | 88,93 | 114,50 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | |
| 6602 | W71218001 | ELTROMBOPAG ACCORD 25 mg | COMPR. FILM. | 25 mg | ACCORD HEALTHCARE S.L.U. - SPANIA | ELTROMBOPAG | Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al cu 28 x 1 compr. film. (2 ani) | B02BX05 | generic | 2.159,87 | 2.211,48 | 2.518,13 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | |
| 6603 | W71219001 | ELTROMBOPAG ACCORD 50 mg | COMPR. FILM. | 50 mg | ACCORD HEALTHCARE S.L.U. - SPANIA | ELTROMBOPAG | Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al cu 28 x 1 compr. film. (doză unitară) (2 ani) | B02BX05 | 4.319,75 | 4.392,95 | 4.963,78 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | ||
| 6604 | W71097001 | OMLYCLO 150 mg | SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ | 150 mg | CELLTRION HEALTHCARE HUNGARY KFT. - UNGARIA | OMALIZUMABUM | Cutie cu 1 seringă preumplută, cu protecție pentru ac (24 luni) | R03DX05 | biosimilar | 814,73 | 844,73 | 976,50 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | |
| 6605 | W71096001 | OMLYCLO 75 mg | SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ | 75 mg | CELLTRION HEALTHCARE HUNGARY KFT. - UNGARIA | OMALIZUMABUM | Cutie cu 1 seringă preumplută, cu protecție pentru ac (24 luni) | R03DX05 | biosimilar | 376,63 | 406,63 | 490,21 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | |
| 6606 | W71030002 | ELTROMBOPAG TEVA 25 mg | COMPR. FILM. | 25 mg | TEVA PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIA | ELTROMBOPAG | Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 28 compr. film. (2 ani) | B02BX05 | generic | 2.159,87 | 2.211,48 | 2.518,13 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | |
| 6607 | W71031002 | ELTROMBOPAG TEVA 50 mg | COMPR. FILM. | 50 mg | TEVA PHARMACEUTICALS - S.R.L. - ROMÂNIA | ELTROMBOPAG | Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 28 compr. film. (2 ani) | B02BX05 | generic | 4.319,75 | 4.392,95 | 4.963,78 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | |
| 6608 | W70430001 | DIMETIL FUMARAT MSN 240 mg | CAPS. GASTROREZ. | 240 mg | MSN LABS EUROPE LIMITED - MALTA | DIMETHYL FUMARATE | Cutie cu blist. PVC-PE-PCDC/Al x 56 caps. gastrorez. (3 ani) | L04AX07 | generic | 1.542,28 | 1.587,70 | 1.818,82 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6609 | W70429001 | DIMETIL FUMARAT MSN 120 mg | CAPS. GASTROREZ. | 120 mg | MSN LABS EUROPE LIMITED - MALTA | DIMETHYL FUMARATE | Cutie cu blist. PVC-PE-PCDC/Al x 14 caps. gastrorez. (3 ani) | L04AX07 | generic | 174,12 | 191,53 | 238,11 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6610 | W71285001 | SONDELBAY 20 micrograme/ 80 microlitri | SOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT | 20 micrograme/ 80 microlitri | ACCORD HEALTHCARE S.L.U. - SPANIA | TERIPARATIDUM | Cutie cu 1 stilou injector (pen) preumplut x 2,4 sol. inj. (28 doze x 20 µg/80 µl) (2 ani) | H05AA02 | biosimilar | 621,39 | 651,39 | 761,89 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6611 | W68072002 | IMATINIB GRINDEKS 100 mg | CAPS. | 100 mg | AS GRINDEKS - LETONIA | IMATINIBUM | Cutie cu 60 caps. (6 blist. PVC-PVDC/Al x 10 caps.) (5 ani) | L01EA01 | generic | 2.971,21 | 3.030,92 | 3.436,82 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6612 | W68072003 | IMATINIB GRINDEKS 100 mg | CAPS. | 100 mg | AS GRINDEKS - LETONIA | IMATINIBUM | Cutie cu 120 caps. (12 blist. PVC-PVDC/Al x 10 caps.) | L01EA01 | generic | 5.942,42 | 6.031,85 | 6.801,15 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6613 | W69501005 | AXITINIB STADA 1 mg | COMPR. FILM. | 1 mg | STADA M D - S.R.L. - ROMÂNIA | AXITINIBUM | Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 56 compr. film. (3 ani) | L01EK01 | generic | 1.096,46 | 1.126,46 | 1.289,22 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6614 | W69502005 | AXITINIB STADA 5 mg | COMPR. FILM. | 5 mg | STADA M D - S.R.L. - ROMÂNIA | AXITINIBUM | Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 56 compr. film. (3 ani) | L01EK01 | generic | 5.482,41 | 5.567,24 | 6.280,28 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6615 | W67079002 | OFOST 16,7 micrograme/ml | SOL. INJ./PERF. | 16,7 micrograme/ ml | AS GRINDEKS - LETONIA | OXYTOCINUM | Cutie cu 10 fiole din sticlă borosilicată transparentă tip I, prevăzute cu inel sau punct de rupere a câte 1 ml sol. inj./perf. (5 ani - după ambalare pt. comercializare; după prima deschidere se utilizează imediat) | H01BB02 | generic | 41,64 | 47,47 | 63,23 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6616 | W68171001 | DEFERASIROX MSN LABORATORIES 360 mg | COMPR. FILM. | 360 mg | VIVANTA GENERICS S.R.O. - REPUBLICA CEHĂ | DEFERASIROXUM | Cutie cu blist. PVC-PE-PVdC/Al x 30 compr. film. (2 ani) | V03AC03 | generic | 888,06 | 918,06 | 1.057,90 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6617 | W68170001 | DEFERASIROX MSN LABORATORIES 180 mg | COMPR. FILM. | 180 mg | VIVANTA GENERICS S.R.O. - REPUBLICA CEHĂ | DEFERASIROXUM | Cutie cu blist. PVC-PE-PVdC/Al x 30 compr. film. (2 ani) | V03AC03 | generic | 64,51 | 72,25 | 93,03 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6618 | W70801007 | POSACONAZOL MSN 100 mg | COMPR. GASTROREZ. | 100 mg | MSN LABS EUROPE LIMITED - MALTA | POSACONAZOLUM | Cutie cu blist. Al/Al x 24 compr. gastrorez. (2 ani) | J02AC04 | generic | 1.343,23 | 1.373,23 | 1.563,14 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6619 | W42139003 | METRONIDAZOL A 5 g/l | SOL. PERF. | 5 mg/ml | INFOMED FLUIDS - S.R.L. - ROMÂNIA | METRONIDAZOLUM | Cutie cu 20 flac. din sticlă incoloră (tip II), cu capacitatea de 250 ml a câte 200 ml sol. perf. (2 ani) | J01XD01 | generic | 135,10 | 148,61 | 184,75 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6620 | W42138003 | METRONIDAZOL B 5 g/l | SOL. PERF. | 5 mg/ml | INFOMED FLUIDS - S.R.L. - ROMÂNIA | METRONIDAZOLUM | Cutie cu 20 flac. din sticlă incoloră (tip II), cu capacitatea de 250 ml a câte 200 ml sol. perf. (2 ani) | J01XD01 | generic | 135,10 | 148,61 | 184,75 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6621 | W70264001 | LIVOSTIN 20 mg/40 mg | COMPR. | 20 mg/40 mg | TERAPIA - S.A. - ROMÂNIA | COMBINAȚII (CINARIZINUM + DIMENHIDRINATUM) | Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 20 compr. (2 ani) | N07CA52 | generic | 17,54 | 19,99 | 27,52 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6622 | W70758001 | HYRIMOZ 40 mg/0,4 ml | SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ | 40 mg/0,4 ml | SANDOZ GMBH - AUSTRIA | ADALIMUMABUM | Cutie cu 2 seringi preumplute, cu dispozitiv de siguranță pentru ac, conținând 0,4 ml sol. (2 ani) | L04AB04 | biosimilar | 1.685,03 | 1.731,88 | 1.980,46 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6623 | W70918003 | CO-ATORIS 10 mg/20 mg | COMPR. FILM. | 10 mg/20 mg | KRKA, D.D., NOVO MESTO - SLOVENIA | COMBINAȚII (EZETIMIBUM + ATORVASTATINUM) | CUTIE CU BLIST. OPA-AL-PVC/AL X 30 compr. film. (2 ani) | C10BA05 | generic | 30,80 | 35,11 | 46,77 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6624 | W70920003 | CO-ATORIS 10 mg/80 mg | COMPR. FILM. | 10 mg/80 mg | KRKA, D.D., NOVO MESTO - SLOVENIA | COMBINAȚII (EZETIMIBUM + ATORVASTATINUM) | CUTIE CU BLIST. OPA-AL-PVC/AL X 30 compr. film. (2 ani) | C10BA05 | generic | 40,05 | 45,66 | 60,82 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6625 | W70917003 | CO-ATORIS 10 mg/10 mg | COMPR. FILM. | 10 mg/10 mg | KRKA, D.D., NOVO MESTO - SLOVENIA | COMBINAȚII (EZETIMIBUM + ATORVASTATINUM) | Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 30 compr. film. (2 ani) | C10BA05 | generic | 28,56 | 32,56 | 43,37 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6626 | W70919003 | CO-ATORIS 10 mg/40 mg | COMPR. FILM. | 10 mg/40 mg | KRKA, D.D., NOVO MESTO - SLOVENIA | COMBINAȚII (EZETIMIBUM + ATORVASTATINUM) | Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 30 compr. film. (2 ani) | C10BA05 | generic | 37,01 | 42,19 | 56,20 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6627 | W70254001 | MOUNJARO 15 mg | STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT (KWIKPEN) | 15 mg | ELI LILLY NEDERLAND B.V. - OLANDA | TIRZEPATIDUM | 1 stilou injector (pen) preumplut KwikPen, multidoză (15 mg/ 0,6 ml/doză) (2 ani) | A10BX16 | inovativ | 1.880,59 | 1.929,40 | 2.201,90 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6628 | W70253001 | MOUNJARO 12,5 mg | STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT (KWIKPEN) | 12,5 mg | ELI LILLY NEDERLAND B.V. - OLANDA | TIRZEPATIDUM | 1 stilou injector (pen) preumplut KwikPen, multidoză (12,5 mg/ 0,6 ml/doză) (2 ani) | A10BX16 | inovativ | 1.880,59 | 1.929,40 | 2.201,90 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6629 | W69499002 | TERIFLUNOMIDA MSN 14 mg | COMPR. FILM. | 14 mg | MSN LABS EUROPE LIMITED - MALTA | TERIFLUNOMIDUM | Cutie cu blist. tip calendar OPA-Al-PVC/Al x 28 compr. film. (2 ani) | L04AA31 | generic | 717,81 | 747,81 | 868,92 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6630 | W71259001 | BRUKINSA 80 mg | CAPS. | 80 mg | BEONE MEDICINES IRELAND LIMITED - IRLANDA | ZANUBRUTINIBUM | Cutie cu 1 flac. din HDPE x 120 caps. (3 ani) | L01EL03 | inovativ | 22.300,47 | 22.553,48 | 25.323,55 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6631 | W71294001 | TUKYSA 50 mg | COMPR. FILM. | 50 mg | PFIZER EUROPE MA EEIG - BELGIA | TUCATINIBUM | Cutie cu blist. OPA/Al/PVC x 88 compr. film. (2 ani) | L01EH03 | inovativ | 6.903,15 | 7.002,18 | 7.889,00 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6632 | W71295001 | TUKYSA 150 mg | COMPR. FILM. | 150 mg | PFIZER EUROPE MA EEIG - BELGIA | TUCATINIBUM | Cutie cu blist. OPA/Al/PVC x 84 compr. film. (2 ani) | L01EH03 | inovativ | 19.768,11 | 19.995,79 | 22.456,13 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6633 | W71084002 | CEDEPOS 125 mg | CAPS. | 125 mg | HEATON K.S. - REPUBLICA CEHĂ | VANCOMYCINUM | Cutie cu blist. PVC-PE-Aclar/PE x 12 caps. (2 ani) | A07AA09 | generic | 377,49 | 407,49 | 491,16 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | |
| 6634 | W63163003 | PROTOPIC 0,1% | UNGUENT | 0,1% | LEO PHARMA A/S - DANEMARCA | TACROLIMUSUM | Cutie x 1 tub x 60 g (3 ani) | D11AH01 | inovativ | 118,26 | 130,08 | 161,72 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6635 | W63162003 | PROTOPIC 0,03% | UNGUENT | 0,03% | LEO PHARMA A/S - DANEMARCA | TACROLIMUSUM | Cutie x 1 tub x 60 g (3 ani) | D11AH01 | inovativ | 122,40 | 134,64 | 167,38 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6636 | W69365004 | FINGOLIMOD MSN 0,5 mg | CAPS. | 0,5 mg | MSN LABS EUROPE LIMITED - MALTA | FINGOLIMODUM | Cutie cu blist. PVC-PCTFE/Al x 28 caps. (3 ani) | L04AA27 | generic | 711,19 | 741,19 | 861,57 | Prețurile sunt valabile până la data de 30.06.2026. | ||
| 6637 | W70702004 | RYBELSUS 9 mg | COMPR. | 9 mg | NOVO NORDISK A/S - DANEMARCA | SEMAGLUTIDUM | Cutie cu blist. Al/Al x 90 comprimate (3 ani) | A10BJ06 | inovativ | 1.334,66 | 1.364,66 | 1.553,62 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | |
| 6638 | W70701004 | RYBELSUS 4 mg | COMPR. | 4 mg | NOVO NORDISK A/S - DANEMARCA | SEMAGLUTIDUM | Cutie cu blist. Al/Al x 90 comprimate (3 ani) | A10BJ06 | inovativ | 1.334,66 | 1.364,66 | 1.553,62 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | |
| 6639 | W70700002 | RYBELSUS 1,5 mg | COMPR. | 1,5 mg | NOVO NORDISK A/S - DANEMARCA | SEMAGLUTIDUM | Cutie cu blist. Al/Al x 30 comprimate (3 ani) | A10BJ06 | inovativ | 406,21 | 436,21 | 523,04 | Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 8 luni, în condițiile art. 4 alin. (5^2) și (5^3) din normele aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017. | Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2026. | |
| 6640 | N | W70910001 | DAUNOBLASTINA 20 mg | PULB. PT. SOL. INJ. | 20 mg | PFIZER ROMÂNIA - S.R.L. - ROMÂNIA | DAUNORUBICINUM | Cutie cu 1 flacon cu pulbere și 1 fiolă cu solvent (3 ani) | L01DB02 | 77,60 | 86,91 | 111,91 | Cant. 400 cutii | Prețurile sunt valabile până la data de 8.09.2026. | |
| 6641 | N | W70454001 | TETANUS GAMMA 250 UI/1 ml | SOL INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ | 250 UI/ml | CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA | IMUNOGLOBULINĂ UMANĂ ANTI-TETANICĂ | Cutie cu 1 seringă preumplută a 1 ml sol. inj. (3 ani) | J06BB02 | 80,00 | 89,60 | 115,37 | Cant. 400 cutii | Prețurile sunt valabile până la data de 8.09.2026. | |
| 6642 | N | W70382001 | PADCEV 20 mg | PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. | 20 mg | CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA | ENFORTUMABUM VEDOTINUM | Cutie cu 1 flac. x 20 mg pulb. pt. conc. pt. sol. perf. (3 ani) | L01FX13 | 2.696,75 | 2.753,71 | 3.126,04 | Autorizație pentru nevoi speciale nr. 1.115/2025 Cant. 108 cutii | Prețurile sunt valabile până la data de 9.09.2026. |
4.În anexa nr. 2 lista A, după poziția nr. 495 se introduc 2 noi poziții, pozițiile nr. 496 și 497, cu următorul cuprins:
| Nr. crt | Cod_cim | Stare | Denumire produs | Forma | Concentrația | Firma/Țara | DCI | Ambalaj | Grupa ATC | Statut_anm | PRG pentru medicamente generice 65%_actualizare T2 2024 (lei) |
| 496 | W65487004 | XOLAIR 150 mg | SOL. INJ. | 150 mg | NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA | OMALIZUMABUM | Cutie cu 1 seringă preumplută x 1 ml sol. inj. (cu ac fix de mărimea 27) (15 luni) | R03DX05 | inovativ | 814,73 | |
| 497 | W65486001 | XOLAIR 75 mg | SOL. INJ. | 75 mg | NOVARTIS EUROPHARM LIMITED | OMALIZUMABUM | Cutie cu 1 seringă preumplută x 0,5 ml sol. inj. (15 luni) | R03DX05 | inovativ | 376,63 |
5.În anexa nr. 2 lista B, după poziția nr. 1365 se introduc 3 noi poziții, pozițiile nr. 1366-1368, cu următorul cuprins:
| Nr. crt | Cod_cim | Stare | Denumire produs | Forma | Concentrația | Firma/Țara | DCI | Ambalaj | Grupa ATC | Statut_anm | Preț referință generic (PRG)_actualizare T2 2024 (lei) |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1366 | W71084002 | CEDEPOS 125 mg | CAPS. | 125 mg | HEATON K.S. - REPUBLICA CEHĂ | VANCOMYCINUM | Cutie cu blist. PVC-PE-Aclar/PE x 12 caps. (2 ani) | A07AA09 | generic | 377,49 | |
| 1367 | W68072002 | IMATINIB GRINDEKS 100 mg | CAPS. | 100 mg | AS GRINDEKS - LETONIA | IMATINIBUM | Cutie cu 60 caps. (6 blist. PVC-PVDC/Al x 10 caps.) (5 ani) | L01EA01 | generic | 2.971,21 | |
| 1368 | W68072003 | IMATINIB GRINDEKS 100 mg | CAPS. | 100 mg | AS GRINDEKS - LETONIA | IMATINIBUM | Cutie cu 120 caps. (12 blist. PVC-PVDC/Al x 10 caps.) | L01EA01 | generic | 5.942,42 |
