Decizie nr. 238 din 21 mai 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 2 teza întâi din Codul penal, excepţie ridicată de Răzvan Florin Teodorescu în Dosarul nr. 17.165/180/2012 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 61D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile legale criticate afectează principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Astfel, deşi există jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în materie, aceasta nu este relevantă în prezenta cauză, deoarece criticile acolo formulate aveau în vedere alte ipoteze de reglementare. În speţa de faţă textul dispune cu privire la aceeaşi categorie de persoane, respectiv minori, care sunt trataţi diferit în funcţie de momentul împlinirii vârstei de 18 ani. Prin urmare, alegerea unui astfel de criteriu are valenţele unei discriminări care nu îşi găseşte o justificare obiectivă şi rezonabilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 17.165/180/2012, Judecătoria Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 2 teza întâi din Codul penal, excepţie ridicată de Răzvan Florin Teodorescu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cereri de liberare condiţionată.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, deoarece, deşi condamnatul minor a executat o treime din durata pedepsei, nu poate fi liberat condiţionat decât atunci când ajunge la vârsta de 18 ani.

Judecătoria Bacău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece în situaţia în care prin aceeaşi hotărâre se dispune condamnarea a 2 inculpaţi minori de vârste diferite (16 ani şi respectiv 17 ani şi 6 luni), cuantumul pedepsei fiind acelaşi, iar comportamentul celor doi fiind similar în perioada detenţiei, primul care va fi propozabil în vederea liberării condiţionate va fi condamnatul cu vârsta de 17 ani şi 6 luni, întrucât este primul care ajunge la majorat. Condamnatul minor în vârstă de 16 ani va trebui să execute 2/3 din pedeapsă pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, deşi vârsta acestuia este mai fragedă. Diferenţa dintre cei 2 inculpaţi o constituie momentul împlinirii vârstei de 18 ani. Pe cale de consecinţă tratamentul stabilit de legiuitor va fi diferit la situaţii similare, încălcând astfel dispoziţiile art. 16 din Constituţia României.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece se urmăreşte pe această cale rezolvarea de către Curtea Constituţională a unei probleme de interpretare şi aplicare a textului contestat. Or, această chestiune ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti, şi nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. 2 teza întâi din Codul penal, cu denumirea marginală Liberarea condiţionată în cazuri speciale, care au următorul conţinut: "Cei condamnaţi în timpul minorităţii, când ajung la vârsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei jumătăţi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prezenta excepţie a fost ridicată într-o cauză penală ce are ca obiect soluţionarea unei cereri de liberare condiţionată formulată de un autor condamnat în timpul minorităţii. Dispoziţiile legale contestate dispun cu privire la posibilitatea persoanelor condamnate în timpul minorităţii, care au dat dovezi temeinice de îndreptare şi care au executat o anumită fracţie din pedeapsă, de a fi liberate condiţionat la împlinirea vârstei de 18 ani. Cu privire la aceste dispoziţii, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 907 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2013, prilej cu care a statuat că dispoziţiile art. 60 alin. 2 din Codul penal nu contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât condamnaţii minori care, la împlinirea vârstei de 18 ani, au executat o treime din durata pedepsei se află într-o situaţie juridică diferită faţă de condamnaţii minori care, până la împlinirea aceleiaşi vârste - de 18 ani -, nu au executat aceeaşi fracţiune de pedeapsă. Această diferenţă de situaţie juridică a celor două categorii de condamnaţi justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic neomogen, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Acest principiu nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, iar legea poate să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii sau în condiţii diferite, aşa cum este şi în cazul în speţă.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Distinct de acestea, Curtea constată următoarele:

Liberarea condiţionată nu este un drept fundamental, ci doar o posibilitate care se aplică facultativ dacă sunt îndeplinite şi constatate de către instanţă condiţiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat, aşa încât nu se poate susţine obligativitatea liberării condiţionate a minorului care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Totodată, este de observat că raţiunea acordării liberării condiţionate pentru minorii ajunşi la vârsta majoratului constă şi în înlăturarea unui eventual transfer al acestora în penitenciarul ori secţia pentru majori, situaţie care, de cele mai multe ori, este de preferat a fi evitată. De aceea, legiuitorul a înţeles să instituie un termen- limită până la care condamnatul minor poate beneficia de liberarea condiţionată, şi anume momentul în care acesta a devenit major. Situaţiile particulare care se pot ivi nu justifică cenzurarea prevederilor legale contestate, deoarece nu trebuie omis faptul că pedeapsa are drept scop reeducarea şi îndreptarea condamnaţilor care beneficiază pe parcursul derulării procesului de o seamă de aspecte ce ţin strict de persoana şi conduita lor, egalitatea în drepturi în faţa legii nefiind echivalentă cu uniformitatea. Faptul că 2 minori condamnaţi la pedepse diferite pentru fapte diferite îndeplinesc în mod diferenţiat condiţiile de liberare condiţionată nu conferă textului criticat caracter neconstituţional.

De asemenea, Curtea mai constată că egalitatea nu înseamnă uniformitate, deoarece numai în absenţa unor raţiuni obiective şi rezonabile se poate vorbi de discriminare. Or, din analiza textului contestat rezultă că dreptul condamnatului minor la liberarea condiţionată se naşte în momentul împlinirii vârstei de 18 ani. Raţiunea instituirii acestui moment nu are valenţele unei discriminări, pentru că legiuitorul a urmărit instituirea unor forme de protecţie prin evitarea încarcerării într-un penitenciar pentru majori în care regimul de detenţie este mai sever faţă de cel pentru minori, unde condamnatul a beneficiat de condiţii corespunzătoare de participare la activităţi educative, culturale, terapeutice şi de consiliere psihologică adecvate nevoilor şi personalităţii sale. Odată îndeplinite condiţiile minime referitoare la reîndreptare şi la executarea unei fracţii speciale de pedeapsă, se urmăreşte posibilitatea liberării condiţionate, deoarece alternativa mai sus menţionată poate avea consecinţe devastatoare sau de anihilare a beneficiilor reeducării astfel obţinute. Chiar dacă nu este identică, raţiunea care a determinat Curtea Europeană a Drepturilor Omului de a pronunţa violarea încălcării art. 5 din Convenţie este similară, prin aceea că a sancţionat deţinerea pentru 48 de ore a unui minor de 17 ani şi 7 luni împreună cu arestaţi majori (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 mai 2008, pronunţată în Cauza Nart împotriva Turciei, paragrafele 33-34)

Prin urmare, vârsta constituie izvorul care a generat reglementarea diferită a modului de executare a pedepselor de către minori versus majori, întrucât poate fi considerată un motiv de discriminare legitimă. Totodată, chiar şi în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, respectiv minori, pot fi instituite măsuri speciale de protecţie de natura celor de mai sus, care sunt justificate obiectiv şi rezonabil, de evitare a unor prejudicii mai mari în ce priveşte dezvoltarea psihică, educarea şi integrarea acestora în mediul social. Împrejurarea că un condamnat în timpul minorităţii, deşi a executat fracţia de pedeapsă, nu este liberat condiţionat pentru că nu a împlinit încă 18 ani, este, în consecinţă, deplin justificată, cu atât mai mult cu cât la majorat va beneficia şi el de aceeaşi posibilitate.

Totodată, autorul excepţiei mai invocă şi dispoziţiile Convenţiei cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001. Or, însăşi Convenţia la care se face trimitere stabileşte în art. 37 că statele membre vor veghea ca "b) niciun copil să nu fie privat de libertate în mod ilegal sau arbitrar. Arestarea, deţinerea sau întemniţarea unui copil trebuie să fie conformă cu legea şi nu va fi decât o măsură extremă şi cât mai scurtă posibil; [...] d) copiii privaţi de libertate să aibă dreptul de a avea acces rapid la asistenţă juridică sau la orice altă asistenţă corespunzătoare, precum şi dreptul de a contesta legalitatea privării lor de libertate, în faţa unui tribunal sau a unei alte autorităţi competente, independente şi imparţiale, şi dreptul la judecarea în procedură de urgenţă a cazului respectiv." Or, toate aceste obligaţii asumate de statul român prin ratificarea actului internaţional au fost respectate.

În concluzie, Curtea urmează a respinge prezenta excepţie ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Răzvan Florin Teodorescu în Dosarul nr. 17.165/180/2012 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 60 alin. 2 teza întâi din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru