Hotărâre nr. 5 din 4 ianuarie 2024
privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a construcțiilor, precum și verificarea calității lucrărilor executate
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial
Textul actului · 1 articol
Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 11 ianuarie 2024
Având în vedere prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
La articolul 6 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a construcțiilor, precum și verificarea calității lucrărilor executate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 11 decembrie 1995, cu modificările ulterioare, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3)În aplicarea prevederilor alin. (2), serviciile de verificare tehnică a proiectelor pot fi contractate de către investitor/proprietar/administrator, după caz, separat sau împreună cu serviciile de proiectare, cu respectarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Marin Țole,
secretar de stat
București, 4 ianuarie 2024.
Nr. 5.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
