privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului
Notă *) Traducere din limba engleză.
–Varşovia, 16 mai 2005 -
PREAMBUL
Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte ţări semnatare,
considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai mare unitate între membrii săi,
convinse de necesitatea de a aplica o politică penală comună urmărind protecţia societăţii,
considerând că lupta contra criminalităţii grave, devenind o problemă internaţională tot mai mare, impune folosirea unor metode moderne şi eficiente la nivel internaţional,
considerând că una dintre aceste metode constă în privarea delincvenţilor de produsele infracţiunii şi instrumente similiare,
apreciind că pentru atingerea acestui obiectiv este necesar un sistem de cooperare internaţională bine pus la punct,
ţinând cont de Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii (ETS nr. 141), denumită în cele ce urmează Convenţia din 1990,
ţinând cont şi de Rezoluţia 1373 (2001) privind ameninţările la adresa păcii şi securităţii internaţionale, cauzate de acte de terorism, adoptată de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite la 28 septembrie 2001, şi, în special, paragraful 3.d din această rezoluţie,
ţinând cont de Convenţia internaţională pentru reprimarea finanţării terorismului, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 9 decembrie 1999, în special art. 2 şi 4, care obligă statele semnatare să considere activităţile de finanţare a terorismului ca fapte penale,
convinse de necesitatea de a lua măsuri imediate pentru a ratifica şi a implementa pe deplin Convenţia internaţională pentru reprimarea finanţării terorismului, amintită mai sus,
au convenit următoarele:
În sensul prezentei convenţii, expresia:
a)produs se referă la orice avantaj economic, derivat din sau obţinut, direct ori indirect, din infracţiuni. Acesta poate consta în orice bun astfel cum este definit la subparagraful b);
b)bun înseamnă un bun de orice natură, corporal sau necorporal, mobil ori imobil, precum şi acte juridice sau documente atestând un titlu ori un drept cu privire la un bun;
c)instrument se referă la orice bunuri folosite sau destinate a fi folosite, în orice mod, în totalitate ori în parte, pentru a comite una sau mai multe infracţiuni;
d)confiscare se referă la o măsură dispusă de o instanţă judecătorească ca urmare a unei proceduri referitoare la una sau mai multe infracţiuni, măsură care are ca rezultat privarea permanentă de acel bun;
e)infracţiune predicat se referă la orice infracţiune în urma căreia produsele sunt rezultate şi susceptibile de a deveni obiectul unei infracţiuni prevăzute la art. 9;
f)unitate de informaţii financiare, denumită în continuare UIF, reprezintă un organism naţional, central, responsabil cu primirea (şi, în măsura în care se permite, solicitarea), analiza şi transmiterea de informaţii cu specific financiar către autorităţile competente, informaţii:
(i)privind produse susceptibile de a deveni surse potenţiale de finanţare a terorismului; sau
(îi) necesare conform legislaţiei naţionale sau normelor în vigoare, pentru a combate spălarea banilor şi finanţarea terorismului;
g)blocarea sau punerea sub sechestru înseamnă interzicerea temporară a transferului, distrugerii, conversiei, înstrăinării ori deplasării bunurilor sau luarea în custodie temporară ori preluarea controlului asupra bunurilor în baza unei hotărâri emise de o instanţă sau de o altă autoritate competentă;
h)finanţarea terorismului se referă la infracţiunile prevăzute la art. 2 din Convenţia pentru reprimarea finanţării terorismului, menţionată mai sus.
1.Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a permite aplicarea prevederilor prevăzute în cap. III, IV şi V.
2.În special, fiecare parte la prezenta convenţie se va asigura că sunt posibile percheziţionarea, urmărirea, identificarea, blocarea, punerea sub sechestru şi confiscarea bunurilor de origine licită sau ilicită, folosite ori destinate a fi folosite în orice mod, în totalitate sau în parte, pentru finanţarea terorismului, sau produselor rezultate din această infracţiune şi va asigura o cât mai bună cooperare în acest scop.
1.Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a-i permite să confişte instrumente şi produse sau bunuri a căror valoare corespunde acestor produse şi bunuri supuse spălării.
2.Cu condiţia ca paragraful 1 să se aplice în cazul spălării banilor şi al categoriilor de infracţiuni prevăzute în anexa la prezenta convenţie, fiecare parte poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să declare că paragraful 1 se aplică:
a)doar în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea al cărei maxim depăşeşte un an. Cu toate acestea, fiecare parte poate face o declaraţie cu privire la această prevedere referitoare la confiscarea produselor rezultate din infracţiuni fiscale, cu unicul scop de a putea confisca astfel de produse, atât la nivel naţional, cât şi prin cooperare internaţională, conform legislaţiei naţionale şi internaţionale privind recuperarea taxelor/datoriilor; şi/sau b) doar pentru o listă de infracţiuni specificate.
3.Părţile pot institui prevederi pentru confiscarea obligatorie în cazul infracţiunilor care fac obiectul regimului confiscării. Părţile pot include în special infracţiunile de spălare de bani, trafic de droguri, trafic de persoane şi orice altă infracţiune gravă.
4.Fiecare parte adoptă acele măsuri legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru ca, în cazul unei infracţiuni grave sau al infracţiunilor astfel cum sunt prevăzute în legislaţia naţională, să oblige făptuitorul să dovedească originea produselor sau a bunurilor susceptibile de confiscare, în măsura în care această obligaţie este conformă cu principiile legislaţiei interne.
Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a permite identificarea, urmărirea, blocarea sau punerea imediată sub sechestru a bunurilor care fac obiectul confiscării conform art. 3, pentru a facilita îndeosebi aplicarea unei măsuri ulterioare de confiscare.
Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a se asigura că măsurile privind blocarea, punerea sub sechestru şi confiscarea includ, de asemenea:
a)bunurile în care au fost transformate sau convertite produsele;
b)bunurile obţinute licit, în cazul în care produsele au fost amestecate, în totalitate sau în parte, cu astfel de bunuri, până la valoarea estimată a produselor;
c)câştigurile sau alte beneficii derivate din produse, din bunuri în care au fost transformate sau convertite produsele rezultate din infracţiune sau din bunuri cu care produsele infracţiunii au fost amestecate, până la valoarea estimată a produselor, în acelaşi mod şi în aceeaşi măsură ca produsele.
Administrarea bunurilor blocate sau sechestrate Fiecare parte va adopta măsurile legislative sau alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a asigura administrarea corespunzătoare a bunurilor blocate sau sechestrate, în conformitate cu art. 4 şi 5.
1.Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a împuternici instanţele sau alte autorităţi competente să dispună prezentarea registrelor bancare, financiare sau comerciale ori punerea acestora sub sechestru pentru îndeplinirea măsurilor prevăzute la art. 3, 4 şi 5. O parte nu poate refuza să acţioneze potrivit prevederilor prezentului articol invocând secretul bancar.
2.Fără a aduce atingere paragrafului 1, fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare, care să îi permită:
a)să stabilească dacă o persoană fizică sau juridică este proprietarul ori beneficiarul unuia sau al mai multor conturi, de orice natură, la orice bancă situată pe teritoriul statului respectiv, caz în care urmează să obţină toate datele conturilor identificate;
b)să obţină datele conturilor bancare precizate şi ale operaţiunilor bancare care au fost efectuate pe o anumită perioadă prin unul sau mai multe conturi specificate, inclusiv datele oricărui cont din care sau în care se efectuează un transfer;
c)să monitorizeze într-o anumită perioadă operaţiunile bancare efectuate prin unul sau mai multe conturi bancare specificate; şi d) să se asigure că băncile nu divulgă clienţilor în cauză sau unei terţe părţi că s-au solicitat ori că s-au obţinut informaţii în baza subparagrafului a), b) sau c) ori că o anchetă este în curs de derulare.
Părţile vor lua în considerare extinderea acestei prevederi şi asupra conturilor deţinute în instituţii financiare sau de credit nebancare.
3.Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare, care să permită folosirea tehnicilor speciale de investigare pentru a facilita identificarea şi urmărirea produselor şi strângerea probelor privind aceste produse, cum ar fi, spre exemplu, observarea, interceptarea telecomunicaţiilor, accesul la sistemele informatice şi ordinul de a prezenta anumite documente.
Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a se asigura că persoanele interesate, afectate de măsurile prevăzute la art. 3, 4 şi 5 şi de celelalte prevederi în materie din prezenta secţiune, dispun de posibilitatea de a avea acces efectiv la justiţie pentru a-şi apăra drepturile.
1.Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când sunt comise cu intenţie, următoarelor fapte:
a)transformarea sau transferul bunurilor, cunoscând că aceste bunuri constituie produse, în scopul de a disimula sau a ascunde originea ilicită a acestor bunuri ori de a ajuta orice persoană implicată în comiterea unei infracţiuni predicat să se sustragă de la consecinţele juridice ale faptelor sale;
b)disimularea sau ascunderea naturii, originii, amplasării, dispunerii, circulaţiei ori a proprietăţii reale a bunurilor sau a drepturilor relative la acestea, despre care autorul ştie că acestea constituie produse;
şi, sub rezerva principiilor sale constituţionale şi a conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic:
c)achiziţionarea, deţinerea sau folosirea bunurilor despre care cel care le achiziţionează, le deţine sau le foloseşte ştie, în momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse;
d)participarea, asocierea, conspirarea pentru a comite una dintre infracţiunile prevăzute în prezentul articol, precum şi tentativa, complicitatea, instigarea, facilitarea şi consilierea privind comiterea oricăreia dintre infracţiunile specificate în prezentul articol.
2.În scopul punerii în practică sau al aplicării paragrafului 1:
a)nu are relevanţă faptul că infracţiunea predicat ţine sau nu ţine de jurisdicţia penală a părţii;
b)se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat;
c)cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca element al uneia dintre infracţiunile prevăzute în acest paragraf, se poate deduce din circumstanţele obiective ale faptei.
3.Fiecare parte poate adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi, în baza dreptului său intern, caracterul de infracţiune tuturor sau unora dintre faptele prevăzute la paragraful 1, în unul sau în ambele cazuri prezentate mai jos, când infractorul:
a)a suspectat faptul că bunurile reprezentau produse;
b)trebuia să presupună că bunurile constituiau produse.
4.Cu condiţia ca paragraful 1 să se aplice în cazul infracţiunilor predicat prevăzute în anexa la prezenta convenţie, fiecare parte din Comunitatea Europeană poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să declare că paragraful 1 se aplică:
a)doar în măsura în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea predicat este mai mare de un an sau pentru acele state care au un minim general pentru infracţiuni în sistemul juridic propriu, în măsura în care infracţiunea este sancţionată cu privarea de libertate sau cu un ordin de reţinere pentru un minim mai mare de 6 luni; şi/sau b) doar în cazul unor infracţiuni predicat precizate; şi/sau c) în cazul unei categorii de infracţiuni grave conform legislaţiei naţionale a părţii la prezenta convenţie.
5.Fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spălare de bani.
6.Fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălare de bani, conform prezentului articol, acolo unde se dovedeşte faptul că bunurile ce fac obiectul paragrafului 1 subparagraful a) sau b) provin dintr-o infracţiune predicat fără a fi necesar să se stabilească exact care infracţiune.
7.Fiecare parte se va asigura că infracţiunile predicat de spălare de bani acoperă şi activităţi desfăşurate într-un alt stat şi care constituie o infracţiune în statul respectiv şi ar fi constituit o infracţiune predicat dacă ar fi avut loc pe teritoriul statului respectiv. Fiecare parte poate stabili că singura condiţie este ca fapta să fi constituit o infracţiune predicat dacă ar fi avut loc pe teritoriul propriului stat.
1.Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a se asigura că persoanele juridice pot fi trase la răspundere pentru infracţiunile de spălare de bani, stabilite în conformitate cu prezenta convenţie, comise în interesul lor de orice persoană fizică ce acţionează fie în nume propriu, fie ca parte a unui organ al persoanei juridice, care deţine o funcţie de conducere în cadrul persoanei juridice, în baza:
a)unei împuterniciri de reprezentare a persoanei juridice; sau b) unei atribuţii de a lua decizii în numele persoanei juridice; sau c) unei atribuţii de a exercita un control în cadrul persoanei juridice respective, precum şi în cazul implicării unei astfel de persoane fizice în calitate de complice sau instigator la infracţiunile menţionate mai sus.
2.În afară de cazurile prevăzute la paragraful 1, fiecare parte va lua măsurile necesare pentru a se asigura că o persoană juridică poate fi trasă la răspundere în cazul în care lipsa de supraveghere şi control de către o persoană fizică prevăzută în paragraful 1 a făcut posibilă comiterea faptelor penale, menţionate la paragraful 1, în avantajul persoanei juridice respective, de către o persoană fizică subordonată persoanei juridice respective.
3.Răspunderea unei persoane juridice în conformitate cu prezentul articol nu va exclude procedurile judiciare penale împotriva persoanelor fizice care sunt autori, instigatori sau complici la comiterea faptelor penale menţionate în paragraful 1.
4.Fiecare parte se va asigura că persoanele juridice răspunzătoare conform prezentului articol vor face obiectul unor sancţiuni penale sau de altă natură, efective, proporţionale şi descurajatoare, inclusiv sancţiuni pecuniare.
Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare ce vor permite luarea în considerare, atunci când se stabileşte o pedeapsă, a hotărârilor definitive pronunţate într-o altă parte la prezenta convenţie împotriva unei persoane fizice sau juridice, privind infracţiuni definite conform prezentei convenţii.
1.Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a înfiinţa UIF conform prevederilor prezentei convenţii.
2.Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a asigura accesul UIF, în mod direct şi prompt, la informaţii financiare, cu caracter administrativ şi privind aplicarea legii, ce îi sunt necesare pentru îndeplinirea corespunzătoare a funcţiilor sale, inclusiv analiza rapoartelor privind tranzacţii suspecte.
1.Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru instituirea unui regim intern complex de reglementări şi de supraveghere sau monitorizare pentru a împiedica spălarea banilor şi va lua în considerare standardele internaţionale în domeniu, în special recomandările adoptate de Forţele de acţiune în domeniul financiar privind spălarea banilor (FATF).
2.În această privinţă, fiecare parte va adopta acele măsuri legislative sau de altă natură ce vor fi necesare pentru:
a)a solicita persoanelor fizice şi juridice implicate în activităţi ce pot fi folosite în scopul spălării de bani şi privind aceste activităţi:
(i)să identifice şi să verifice identitatea clienţilor acestora şi, unde este cazul, a beneficiarilor finali ai acestora şi conduita în cadrul relaţiilor de afaceri, ţinându-se cont de o abordare bazată pe risc;
(îi) să raporteze suspiciuni privind activităţi de spălare de bani ce fac obiectul măsurilor de siguranţă;
(iii)să ia măsuri secundare, cum ar fi crearea unei baze de date privind identitatea clienţilor şi tranzacţiile, instruirea personalului şi stabilirea politicii şi procedurilor interne, dacă este cazul, adaptate la dimensiunea şi natura activităţii desfăşurate;
b)a interzice persoanelor menţionate în subparagraful a) să divulge faptul că a fost transmis un raport privind o tranzacţie suspectă sau informaţii ce au legătură cu aceasta ori că este în curs de derulare o anchetă împotriva activităţilor de spălare de bani;
c)a se asigura că persoanele menţionate în subparagraful a) fac obiectul unui sistem eficient de monitorizare şi, unde este cazul, de supervizare, cu scopul de a se asigura respectarea de către aceste persoane a condiţiilor privind combaterea spălării banilor, acolo unde este cazul, în funcţie de riscurile implicate.
3.În această privinţă, fiecare parte la prezenta convenţie va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru depistarea transporturilor importante de bani gheaţă peste graniţă.
Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a permite UIF sau oricărei alte autorităţi ori instituţii competente să acţioneze rapid, acolo unde există suspiciuni că o tranzacţie are legătură cu spălarea de bani, pentru a suspenda sau a refuza aprobarea derulării tranzacţiei cu scopul de a analiza tranzacţia şi a confirma suspiciunea. Fiecare stat poate restrânge astfel de acţiuni la cazurile în care a fost prezentat un raport privind existenţa unei tranzacţii suspecte. Durata maximă a suspendării sau a amânării derulării tranzacţiei se supune prevederilor legislaţiei interne în domeniu.
1.Părţile vor coopera cât mai mult posibil în vederea derulării anchetelor şi a procedurilor judiciare ce au ca scop confiscarea instrumentelor şi a produselor.
2.Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare ce îi vor permite respectarea condiţiilor din prezentul capitol privind cereri:
a)de confiscare a anumitor bunuri ce reprezintă produse sau instrumente, precum şi de confiscare a produselor constând în cererea de a plăti o sumă de bani reprezentând contravaloarea produselor;
b)de asistenţă în scopul cercetării şi luării măsurilor provizorii privind oricare dintre formele de confiscare menţionate la subparagraful a).
3.Asistenţa în vederea derulării anchetei şi măsurile provizorii solicitate conform paragrafului 2 subparagraful b) vor fi realizate în conformitate cu legislaţia internă a părţii la prezenta convenţie. Acolo unde solicitarea privind una dintre aceste măsuri specifică formalităţi sau proceduri necesare conform legislaţiei părţii solicitante, chiar dacă necunoscute statului căruia i se adresează solicitarea, acesta din urmă va da curs solicitării în măsura în care acţiunea solicitată nu contravine principiilor sale legale fundamentale.
4.Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a se asigura că solicitările venite din partea altor state de identificare, urmărire, blocare sau punere sub sechestru a produselor şi instrumentelor au aceeaşi prioritate ca şi solicitările adresate în cadrul procedurilor interne.
Părţile îşi vor acorda, la cerere, asistenţa reciprocă cea mai largă pentru identificarea şi urmărirea instrumentelor, produselor şi altor bunuri ce pot face obiectul confiscării. Asistenţa va include orice măsuri de furnizare de probe privind existenţa, situarea sau deplasarea, natura, statutul juridic sau valoarea bunurilor amintite.
1.Fiecare parte, conform prevederilor prezentului articol, va lua măsurile necesare pentru a stabili, ca răspuns la solicitarea unui alt stat, dacă o persoană fizică sau juridică ce face obiectul unei anchete deţine ori are sub control unul sau mai multe conturi, oricare ar fi natura acestora, la orice bancă situată pe teritoriul său şi, dacă este aşa, va furniza detaliile conturilor respective.
2.Obligaţia stipulată în prezentul articol se aplică doar în măsura în care informaţiile se află în posesia băncii la care este deschis contul.
3.În afară de condiţiile precizate în art. 37, în cererea sa, partea solicitantă:
a)va declara de ce consideră că informaţiile solicitate ar putea fi de o importanţă deosebită în ancheta privind infracţiunea respectivă;
b)va justifica de ce crede că banca din statul căruia i se adresează solicitarea deţine contul respectiv şi va preciza, pe cât posibil, care sunt băncile şi/sau conturile; şi c) va include informaţiile suplimentare disponibile care pot facilita soluţionarea cererii.
4.Statul căruia i se adresează solicitarea poate condiţiona soluţionarea cererii de îndeplinirea aceloraşi condiţii ca şi în cazul solicitărilor de percheziţie sau punere sub sechestru.
5.Fiecare stat sau Comunitatea Europeană, la momentul semnării sau odată cu depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, poate, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să declare că prezentul articol se aplică doar categoriilor de infracţiuni precizate în lista cuprinsă în anexa la prezenta convenţie.
6.Părţile pot extinde aceste prevederi la conturile deţinute în instituţii financiare nebancare. Astfel de extinderi pot fi operate cu respectarea principiului reciprocităţii.
1.La cererea unei alte părţi, partea căreia i se adresează solicitarea va furniza detaliile conturilor specificate şi ale operaţiunilor bancare ce au fost realizate pe parcursul unei perioade specificate în unul sau mai multe conturi precizate în solicitare, inclusiv detaliile privind orice cont de la care se trimit sau în care se primesc fonduri.
2.Obligaţia prevăzută în prezentul articol se aplică doar în măsura în care informaţiile solicitate se află în posesia băncii la care este deschis contul.
3.În afară de condiţiile stipulate în art. 37, partea care adresează solicitarea va preciza în cererea sa de ce consideră că informaţiile solicitate sunt relevante pentru ancheta penală privind infracţiunea respectivă.
4.Partea căreia i se adresează solicitarea poate condiţiona soluţionarea cererii de îndeplinirea aceloraşi condiţii ca şi în cazul solicitărilor de percheziţie sau punere sub sechestru.
5.Părţile pot extinde aceste prevederi la conturile deţinute în instituţii financiare nebancare. Astfel de extinderi pot fi operate cu respectarea principiului reciprocităţii.
1.Fiecare parte se va asigura că, la solicitarea unei alte părţi, poate monitoriza, pe o perioadă precizată, operaţiunile bancare realizate prin unul sau mai multe conturi precizate în cerere şi poate comunică părţii solicitante rezultatele monitorizării.
2.În afară de condiţiile stipulate în art. 37, partea care adresează solicitarea va preciza în cererea sa de ce consideră că informaţiile solicitate sunt relevante pentru ancheta penală privind infracţiunea respectivă.
3.Decizia de monitorizare se va lua în fiecare caz în parte de autorităţile competente aparţinând statului căruia i se adresează solicitarea, cu respectarea legislaţiei naţionale a statului respectiv.
4.Detaliile practice privind monitorizarea vor fi stabilite de autorităţile competente aparţinând celor două state - cel solicitant şi cel căruia i se adresează solicitarea.
5.Părţile pot extinde aceste prevederi la conturile deţinute în instituţii financiare nebancare.
Fără a prejudicia propriile sale cercetări sau proceduri, o parte poate, fără cerere prealabilă, să transmită unei alte părţi informaţii despre instrumente şi produse, când apreciază că prin comunicarea acestor informaţii ar putea ajuta partea destinatară să iniţieze sau să ducă la bun sfârşit cercetări ori proceduri sau când aceste informaţii ar putea conduce la formularea unei cereri de către această parte în baza prezentului capitol.
1.La solicitarea unei alte părţi care a iniţiat proceduri penale sau proceduri în vederea confiscării, o parte va lua măsurile provizorii necesare, cum ar fi blocarea sau punerea sub sechestru, pentru a împiedica manipularea, transferul sau înstrăinarea bunurilor care, într-o etapă ulterioară, pot face obiectul unor cereri de confiscare sau care ar permite satisfacerea cererii.
2.O parte care a primit o cerere de confiscare conform art. 23, dacă i se va solicita, va lua măsurile menţionate la paragraful 1, cu privire la orice bunuri ce fac obiectul unei cereri sau care ar permite satisfacerea cererii.
1.După adoptarea măsurilor provizorii solicitate conform paragrafului 1 al art. 21, partea solicitantă va furniza cât mai rapid posibil părţii căreia îi adresează solicitarea orice informaţii care ar putea pune în dubiu sau ar putea modifica măsurile provizorii. Partea solicitantă va furniza, de asemenea, fără întârziere, toate informaţiile complementare cerute de partea căreia i se adresează solicitarea şi care sunt necesare pentru implementarea şi continuarea măsurilor provizorii.
2.Înainte de ridicarea oricărei măsuri provizorii adoptate în conformitate cu prezentul articol, partea căreia îi este adresată solicitarea va da ocazia părţii solicitante, acolo unde acest lucru este posibil, să prezinte motivele pentru menţinerea măsurii respective.
1.O parte care a primit o solicitare de confiscare din partea unei alte părţi privind instrumente sau produse aflate pe teritoriul său trebuie:
a)să execute o hotărâre de confiscare luată de o instanţă aparţinând unei părţi solicitante, cu privire la astfel de instrumente ori produse; sau b) să prezinte solicitarea autorităţilor sale competente cu scopul de a obţine o hotărâre de confiscare şi, dacă aceasta este acordată, să o execute.
2.În scopul aplicării paragrafului 1 subparagraful b), orice parte va avea, oricând acest lucru este necesar, competenţa de a iniţia proceduri de confiscare în conformitate cu propria legislaţie.
3.Prevederile paragrafului 1 se aplică şi în cazul confiscărilor ce constau în obligaţia de a plăti o sumă de bani egală cu valoarea produselor, dacă bunurile asupra cărora se aplică măsura de confiscare se găsesc pe teritoriul statului căruia i se adresează solicitarea. În astfel de cazuri, când se aplică măsura confiscării conform paragrafului 1, partea căreia i se adresează solicitarea va exercita, dacă nu se face plata, măsura de confiscare asupra oricăror bunuri disponibile.
4.Dacă o cerere de confiscare priveşte anumite bunuri, părţile pot conveni ca partea căreia i se adresează solicitarea să aplice măsura de confiscare sub forma unei obligaţii la plata unei sume de bani corespunzătoare valorii bunurilor.
5.Părţile vor coopera cât mai mult posibil, conform legislaţiei interne, cu acele părţi care solicită executarea măsurilor echivalente confiscării ce conduc la privarea de bunuri, care nu constituie sancţiuni penale, atât timp cât astfel de măsuri sunt dispuse de o autoritate juridică aparţinând statului solicitant, vizavi de fapta penală, cu condiţia să se fi stabilit că bunurile constituie produse sau alte bunuri în sensul art. 5.
1.Procedurile de obţinere şi aplicare a confiscării conform art. 23 vor fi reglementate de legislaţia părţii căreia i se adresează solicitarea.
2.Partea căreia i se adresează solicitarea trebuie să ţină cont de probele privind faptele în măsura în care acestea sunt precizate într-o sentinţă sau într-o hotărâre judecătorească a statului solicitant ori în măsura în care sentinţele sau hotărârile respective sunt întemeiate pe ele.
3.Fiecare stat sau Comunitatea Europeană poate, la momentul semnării sau odată cu depunerea documentelor de ratificare, de acceptare sau de aderare, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să declare că paragraful 2 se aplică doar cu respectarea principiilor constituţionale proprii şi a conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic.
4.Dacă măsura confiscării constă în obligaţia de a plăti o sumă de bani, autoritatea competentă a părţii căreia i se adresează solicitarea va converti suma respectivă în moneda statului respectiv la rata de schimb a zilei când a fost pronunţată hotărârea de executare a măsurii de confiscare.
5.În cazul art. 23 paragraful 1 subparagraful a), doar partea solicitantă are dreptul de a decide privind aplicarea revizuirii hotărârii de confiscare.
1.Bunurile confiscate de o parte conform art. 23 şi 24 vor fi la dispoziţia părţii respective în conformitate cu legislaţia internă şi procedurile administrative.
2.Atunci când răspund unei solicitări făcute de o altă parte conform art. 23 şi 24, în măsura în care legislaţia internă permite şi dacă li se solicită, părţile vor acordă prioritate returnării bunurilor confiscate părţii solicitante, astfel încât să poată compensa victimele infracţiunii sau să restituie bunurile proprietarilor lor de drept.
3.Atunci când acţionează la cererea făcută de o altă parte în conformitate cu art. 23 şi 24, o parte poate acorda o atenţie deosebită încheierii de acorduri privind dispunerea în comun cu alte părţi, în mod regulat sau de la caz la caz, de aceste bunuri, în conformitate cu legislaţia internă şi procedurile administrative.
1.O cerere de confiscare prezentată conform art. 23 şi 24 nu afectează dreptul părţii solicitante de a aplica ea însăşi hotărârea de confiscare.
2.Nicio dispoziţie a prezentei convenţii nu va fi interpretată astfel încât să permită ca valoarea totală a confiscării să depăşească valoarea sumei de bani specificate în hotărârea de confiscare. Dacă o parte constată o astfel de situaţie, părţile interesate vor începe consultări pentru evitarea unei astfel de situaţii.
Partea solicitată nu poate dispune privarea de libertate şi nici nu poate lua vreo măsură restrictivă de libertate ca urmare a cererii prezentate în baza art. 23, dacă partea solicitantă a precizat aceasta în cerere.
1.Cooperarea conform prezentului capitol poate fi refuzată dacă:
a)măsura solicitată contravine principiilor fundamentale ale sistemului juridic al părţii căreia îi este adresată solicitarea; sau b) executarea cererii riscă să aducă prejudicii suveranităţii, securităţii, ordinii publice sau altor interese esenţiale ale părţii căreia îi este adresată solicitarea; sau c) în opinia părţii căreia îi este adresată solicitarea, importanţa cazului nu justifică luarea acţiunii solicitate; sau d) infracţiunea la care face referire solicitarea este o infracţiune de natură fiscală, cu excepţia finanţării terorismului; sau e) infracţiunea la care face referire solicitarea are legătură cu o infracţiune de ordin politic, excepţie făcând finanţarea terorismului; sau f) partea căreia îi este adresată solicitarea consideră că întreprinderea acţiunii solicitate ar contraveni principiului ne bis în idem; sau g) infracţiunea la care face referire cererea nu constituie o infracţiune conform legislaţiei părţii căreia îi este adresată solicitarea, dacă este comisă în jurisdicţia acesteia. Totuşi acest motiv de refuz se aplică, în cazul cooperării conform secţiunii a 2-a, doar în măsura în care asistenţa solicitată presupune măsuri coercitive. Acolo unde este necesară respectarea principiului dublei incriminări pentru cooperarea conform prezentului capitol, această condiţie va fi considerată ca fiind satisfăcută indiferent dacă ambele părţi încadrează juridic similar fapta sau o denumesc cu aceeaşi terminologie, cu condiţia ca ambele părţi să incrimineze fapta ce stă la baza infracţiunii.
2.Cooperarea conform secţiunii a 2-a, în măsura în care asistenţa solicitată implică acţiuni coercitive, şi conform secţiunii a 3-a din prezentul capitol poate fi de asemenea refuzată dacă măsurile solicitate nu ar fi putut fi luate conform legislaţiei părţii căreia îi este adresată solicitarea în scopul derulării anchetelor şi procedurilor legale, dacă ar fi fost vorba de un caz similar intern.
3.Acolo unde legislaţia părţii căreia îi este adresată solicitarea cere acest lucru, cooperarea conform secţiunii a 2-a, în măsura în care asistenţa solicitată implică acţiuni coercitive, şi conform secţiunii a 3-a din prezentul capitol poate fi refuzată dacă măsurile solicitate sau orice alte măsuri cu efect similar nu sunt permise de legislaţia părţii solicitante sau, în ceea ce priveşte autorităţile competente din statul solicitant, dacă solicitarea nu este autorizată nici de judecător, nici de o altă autoritate juridică, inclusiv de procurori, oricare dintre aceste autorităţi acţionând cu privire la fapte penale.
4.Cooperarea conform secţiunii a 4-a din prezentul capitol poate fi de asemenea refuzată dacă:
a)conform legislaţiei părţii solicitate, măsura de confiscare nu este prevăzută pentru tipul de infracţiune la care face referire cererea; sau b) fără a aduce atingere obligaţiei impuse conform art. 23 paragraful 3, ar fi contrar principiilor legislaţiei interne a părţii căreia îi este adresată solicitarea, cu privire la limitele confiscării în ceea ce priveşte relaţia dintre o infracţiune şi:
(i)un avantaj economic ce poate fi considerat drept produs; sau
(îi) bunuri ce pot fi considerate drept instrumente; sau
c)conform legii părţii căreia îi este adresată solicitarea, hotărârea de confiscare nu mai poate fi pronunţată sau executată deoarece s-a prescris; sau d) fără a aduce atingere art. 23 paragraful 5, cererea nu face referire la o condamnare anterioară sau la o decizie de natură juridică ori la o declaraţie într-o astfel de decizie, conform căreia o infracţiune sau mai multe infracţiuni au fost comise, în baza căreia a fost dispusă ori este solicitată confiscarea; sau e) confiscarea fie nu se poate aplica în partea solicitantă, fie face încă obiectul instrumentelor obişnuite de apel; sau f) cererea are legătură cu o hotărâre de confiscare rezultată dintr-o hotărâre pronunţată în absenţa persoanei împotriva căreia hotărârea a fost emisă şi, în opinia părţii căreia i se adresează solicitarea, procedurile derulate de partea solicitantă ce au condus la o astfel de decizie nu au respectat drepturile minime la apărare recunoscute fiecărei persoane împotriva căreia se aduce o acuzaţie penală.
5.În scopul paragrafului 4 subparagraful f), nu se consideră că o hotărâre a fost pronunţată în absenţă dacă:
a)a fost confirmată sau pronunţată după manifestarea opiniei contrare a părţii interesate; sau b) a fost pronunţată în apel, cu condiţia ca apelul să fi fost făcut de către persoana interesată.
6.Atunci când se examinează, în sensul paragrafului 4 subparagraful f), dacă dreptul minim la apărare a fost respectat, partea solicitată va ţine seama de faptul că persoana interesată a încercat în mod deliberat să se sustragă justiţiei sau că această persoană, având posibilitatea de a recurge la o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în absenţa sa, nu s-a folosit de această posibilitate. La fel se va proceda atunci când persoana interesată nu s-a prezentat şi nici nu a cerut amânarea judecăţii, deşi a fost legal citată.
7.O parte nu va putea invoca secretul bancar pentru a justifica refuzul de a coopera astfel cum prevede acest capitol. Atunci când dreptul său intern prevede, o parte poate pretinde ca o cerere de cooperare care ar implica ridicarea secretului bancar să fie autorizată fie de către judecător, fie de către o altă autoritate judiciară, inclusiv de Ministerul Public, aceste autorităţi acţionând în materia infracţiunilor.
8.Fără prejudicierea motivului de refuz prevăzut la paragraful 1 subparagraful a):
a)faptul că persoana care face obiectul unei cercetări sau al unei hotărâri de confiscare dispuse de autorităţile părţii solicitante este o persoană juridică nu poate fi invocat de partea solicitată ca un obstacol în calea oricărei colaborări în baza prezentului capitol;
b)faptul că persoana fizică împotriva căreia a fost luată o hotărâre de confiscare a produselor a decedat ulterior sau faptul că o persoană juridică împotriva căreia a fost luată o hotărâre de confiscare a produselor a fost dizolvată ulterior nu va putea fi invocat ca obstacol în vederea acordării asistenţei prevăzute la art. 23 paragraful 1, subparagraful a);
c)faptul că persoana anchetată sau care face obiectul unui ordin de confiscare emis de autorităţile părţii solicitante este menţionată atât ca autorul faptei penale, cât şi al activităţii de spălare de bani, în conformitate cu art. 9 paragraful 2 subparagraful b), nu va fi invocat de partea căreia i se adresează solicitarea ca un obstacol în calea cooperării conform prezentului capitol.
Partea solicitată poate decide amânarea executării măsurilor solicitate printr-o cerere, dacă acestea riscă să aducă prejudicii cercetărilor sau procedurilor iniţiate de autorităţile sale.
Înainte de a refuza sau de a amâna cooperarea în baza prezentului capitol, partea solicitată examinează, dacă este cazul după consultarea părţii solicitante, dacă poate accepta cererea parţial sau sub rezerva unor condiţii pe care le consideră necesare.
1.Părţile îşi vor acorda reciproc sprijinul cel mai larg posibil pentru notificarea actelor judiciare cu privire la persoanele afectate de măsurile provizorii şi de confiscare.
2.Nicio dispoziţie a prezentului articol nu vizează să împiedice:
a)posibilitatea de a adresa acte judiciare pe canale poştale direct persoanelor care se află în străinătate;
b)posibilitatea ca persoanele oficiale din cadrul ministerelor, funcţionarii sau alte persoane competente din partea de unde sunt transmise documentele să procedeze la notificarea şi semnarea actelor judiciare direct prin intermediul autorităţilor consulare ale acestei părţi sau prin grija oficialilor ministeriali, funcţionarilor ori altor persoane competente ale părţii de destinaţie, exceptând cazul în care partea de destinaţie face o declaraţie contrară, adresată secretarului general al Consiliului Europei, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
3.Cu ocazia notificării în străinătate a actelor judiciare referitoare la persoane faţă de care s-au luat măsuri provizorii sau hotărâri de confiscare ordonate în partea de origine, această parte va informa persoanele în cauză cu privire la căile de atac în justiţie prevăzute de legislaţia sa.
1.Sesizată cu o cerere de cooperare conform secţiunilor a 3-a şi a 4-a din prezentul capitol, partea solicitată va recunoaşte orice hotărâre judiciară luată în ţara solicitantă în ceea ce priveşte drepturile revendicate de către terţi.
2.Recunoaşterea va putea fi refuzată:
a)dacă terţii nu au avut posibilitatea suficientă de a-şi valorifica drepturile; sau b) dacă hotărârea este incompatibilă cu o hotărâre deja luată în partea solicitată în aceeaşi problemă; sau c) dacă este incompatibilă cu ordinea publică din partea solicitată; sau d) dacă hotărârea a fost luată contrar dispoziţiilor în materie de competenţă exclusivă prevăzută de dreptul părţii solicitate.Secţiunea a 7-a Reguli de procedură şi alte reguli generale
1.Părţile vor desemna o autoritate centrală sau, dacă este necesar, mai multe autorităţi, însărcinate să trimită cererile formulate în baza prezentului capitol, să răspundă la acestea, să le execute sau să le transmită autorităţilor care au competenţa de a le executa.
2.Fiecare parte va comunică secretarului general al Consiliului Europei, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, denumirea şi adresa autorităţilor desemnate în aplicarea paragrafului 1.
1.Autorităţile centrale vor comunică direct între ele.
2.În caz de urgenţă, cererile şi comunicările prevăzute în prezentul capitol pot fi trimise direct de către autorităţile judiciare, inclusiv de către Ministerul Public, ale părţii solicitante către autorităţile corespunzătoare ale părţii solicitate. Într-un astfel de caz o copie trebuie trimisă simultan autorităţii centrale a părţii solicitate prin intermediul autorităţii centrale a părţii solicitante.
3.Orice cerere sau comunicare formulată în aplicarea paragrafelor 1 şi 2 poate fi prezentată prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (INTERPOL).
4.Dacă o cerere este prezentată în baza paragrafului 2 şi dacă autoritatea sesizată nu este competentă pentru a-i da curs, aceasta o va transmite autorităţii competente din ţara sa şi va informa direct partea solicitantă despre această situaţie.
5.Cererile sau comunicările prezentate în baza dispoziţiilor secţiunii a 2-a din prezentul capitol, care nu implică măsuri coercitive, vor putea fi transmise direct de către autoritatea competentă a părţii solicitante către autoritatea competentă a părţii solicitate.
6.Proiectele de cerere şi comunicări prevăzute de prezentul capitol pot fi trimise direct de autorităţile judiciare ale părţii solicitante autorităţilor competente din statul căruia i se adresează solicitarea, înainte de o cerere oficială, pentru a se asigura soluţionarea acesteia în mod eficient la primire şi pentru a se asigura că cererea cuprinde suficiente informaţii şi documente ajutătoare pentru a îndeplini condiţiile legislaţiei părţii căreia i se adresează solicitarea.
1.Toate cererile prevăzute de prezentul capitol vor fi prezentate în scris. Ele pot fi transmise electronic sau prin orice alt mijloc de telecomunicaţii, cu condiţia ca partea solicitantă să fie pregătită să prezinte, la cerere, un exemplar scris al unei astfel de comunicări şi originalul. Totuşi, fiecare parte poate oricând, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să arate condiţiile în care este gata să accepte şi să dea curs cererilor primite pe cale electronică sau prin orice alte instrumente de comunicare.
2.În conformitate cu prevederile paragrafului 3, nu sunt necesare traducerile cererilor sau ale documentelor anexate.
3.La momentul semnării sau odată cu depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, orice stat din Comunitatea Europeană poate comunică secretarului general al Consiliului Europei o declaraţie prin care specifică faptul că îşi rezervă dreptul de a cere ca solicitările ce îi sunt prezentate şi documentele asociate lor să fie însoţite de o traducere în limba ţării respective sau în una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei ori în una dintre limbile indicate. Cu aceeaşi ocazie, acesta poate declara că este de acord să accepte traduceri în orice altă limbă pe care o va preciza. Celelalte părţi pot aplica regula reciprocităţii.
Documentele transmise conform prevederilor prezentului capitol vor fi scutite de orice formalităţi de legalizare.
1.Orice cerere de cooperare prevăzută de prezentul capitol trebuie să precizeze:
a)autoritatea de la care emană şi autoritatea însărcinată să pună în aplicare cercetările sau procedurile;
b)obiectul şi motivul cererii;
c)cauza, inclusiv faptele pertinente (cum ar fi: data, locul şi circumstanţele infracţiunii) la care se referă cercetările sau procedurile, exceptând cazul cererii de notificare;
d)în măsura în care cooperarea implică măsuri coercitive:
(i)textul dispoziţiilor legale sau, dacă nu este posibil, o prezentare a legii aplicabile; şi
(îi) o indicaţie conform căreia măsura solicitată sau orice altă măsură având efecte similare ar putea fi luată pe teritoriul părţii solicitante în virtutea propriei legislaţii;
e)dacă este necesar şi în măsura posibilului:
(i)detalii privind persoana sau persoanele avute în vedere, incluzând numele, data şi locul naşterii, cetăţenia şi locul unde se află, iar dacă este vorba despre o persoană juridică, sediul acesteia; şi
(îi) bunurile în legătură cu care se solicită cooperarea, amplasarea acestora, legăturile cu persoana sau persoanele în cauză, orice legătură cu infracţiunea, precum şi orice informaţie cu privire la interesele altei persoane cu privire la aceste bunuri; şi
f)orice procedură specială pe care partea solicitantă o solicită.
2.Atunci când o cerere privind o măsură provizorie conform secţiunii a 3-a din prezentul capitol vizează punerea sub sechestru a unui bun care ar putea face obiectul unei hotărâri de confiscare constând în obligaţia de a plăti o sumă de bani, această cerere trebuie, de asemenea, să indice suma maximă care se doreşte a fi recuperată cu privire la acest bun.
3.Pe lângă indicaţiile menţionate la paragraful 1, orice cerere formulată în aplicarea secţiunii a 4-a din prezentul capitol trebuie să conţină:
a)în cazul art. 23 paragraful 1 subparagraful a):
(i)o copie certificată potrivit legii de pe hotărârea de confiscare dată de tribunalul părţii solicitante şi precizarea motivelor care stau la baza hotărârii, dacă nu sunt indicate în hotărârea însăşi;
(îi) o atestare din partea autorităţii competente a părţii solicitante, conform căreia hotărârea de confiscare este executorie şi nu este supusă căilor ordinare de atac;
(iii)informaţii privind măsura în care hotărârea trebuie să fie executată; şi
(iv)informaţii cu privire la necesitatea de a lua măsuri provizorii;
b)în cazul art. 23 paragraful 1 subparagraful b), o expunere a faptelor, invocată de partea solicitantă, care să fie suficientă pentru a permite părţii solicitate să obţină o decizie în baza dreptului său intern;
c)atunci când terţii au avut posibilitatea de a-şi revendica drepturi, documente care să dovedească faptul că ei au avut această posibilitate.
1.Dacă cererea nu este conformă dispoziţiilor prezentului capitol sau dacă informaţiile nu sunt suficiente pentru a permite părţii solicitate să ia o decizie cu privire la cerere, această parte poate solicita părţii solicitante să îşi modifice cererea sau să o completeze cu informaţii suplimentare.
2.Partea solicitată poate fixa un termen pentru obţinerea acestor modificări sau informaţii.
3.În perioada în care aşteaptă obţinerea modificărilor sau a informaţiilor solicitate cu privire la o cerere prezentată în aplicarea secţiunii a 4-a din prezentul capitol, partea solicitată poate dispune orice măsură avută în vedere în secţiunile a 2-a şi a 3-a din prezentul capitol.
1.Atunci când o parte solicitată primeşte mai mult decât o cerere, prezentată în baza secţiunilor a 3-a şi a 4-a din prezentul capitol, cu privire la aceeaşi persoană sau la aceleaşi bunuri, concursul de cereri nu împiedică partea solicitată să examineze cererile pentru care trebuie luate măsuri provizorii.
2.În cazul unui concurs de cereri prezentate în baza secţiunii a 4-a din prezentul capitol, partea solicitată va avea în vedere să consulte părţile solicitante.
Partea solicitată trebuie să motiveze orice hotărâre de refuz, de amânare sau de condiţionare a oricărei cooperări solicitate în baza prezentului articol.
1.Partea solicitată informează fără întârziere partea solicitantă:
a)despre măsurile luate imediat în baza unei cereri formulate în temeiul prezentului capitol;
b)despre rezultatul final al măsurilor luate ca urmare a cererii;
c)despre o hotărâre de refuz, de amânare sau de condiţionare, totală ori parţială, în orice cooperare prevăzută de prezentul capitol;
d)despre orice împrejurări care fac imposibilă executarea măsurilor solicitate sau care sunt de natură să o întârzie în mod considerabil; şi e) în cazul măsurilor provizorii adoptate pe baza unei cereri formulate în aplicarea secţiunilor a 2-a şi a 3-a din prezentul capitol, despre dispoziţiile dreptului său intern care automat ar atrage ridicarea măsurii.
2.Partea solicitantă informează fără întârziere partea solicitată:
a)despre orice revizuire, decizie sau alt fapt care înlătură total ori parţial caracterul executoriu al hotărârii de confiscare;
b)despre orice schimbare, în fapt sau în drept, care ar face de acum înainte nejustificată orice acţiune întreprinsă în baza prezentului articol.
3.Când o parte solicită confiscarea bunurilor în mai multe părţi, în baza aceleiaşi hotărâri de confiscare, ea va informa toate părţile în cauză cu privire la executarea hotărârii.
1.Partea solicitată poate condiţiona executarea unei cereri de faptul ca informaţiile sau elementele de probă obţinute să nu fie, fără consimţământul său prealabil, utilizate sau transmise de către autorităţile părţii solicitante în scopul altor cercetări sau proceduri decât al celor precizate în cerere.
2.Fiecare stat sau Comunitatea Europeană poate, la momentul semnării sau odată cu depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, prin declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să declare că, fără consimţământul său prealabil, informaţiile şi probele furnizate de statul respectiv conform prevederilor prezentului capitol nu pot fi utilizate sau transmise de către autorităţile părţii solicitante în alte anchete sau proceduri decât cele specificate în cerere.
1.Partea solicitantă poate cere părţii solicitate să păstreze confidenţialitatea asupra cererii şi conţinutului acesteia, cu excepţia măsurilor necesare pentru executarea acesteia. Dacă partea solicitată nu se poate conforma acestei condiţii de confidenţialitate, va trebui să informeze partea solicitantă în cel mai scurt termen posibil.
2.Partea solicitantă trebuie, dacă i se cere, cu condiţia ca cererea să nu fie contrară principiilor fundamentale ale dreptului său intern, să păstreze confidenţialitatea asupra tuturor mijloacelor de probă şi informaţiilor comunicate de partea solicitată, mai puţin în măsura în care dezvăluirea lor este necesară cercetărilor sau procedurii descrise în cerere.
3.Sub rezerva dispoziţiilor dreptului său intern, o parte care a primit spontan informaţii în baza art. 10 trebuie să se conformeze oricărei condiţii de confidenţialitate solicitate de partea care transmite informaţia. Dacă cealaltă parte nu se poate conforma unei asemenea condiţii, ea trebuie să informeze despre aceasta partea care transmite informaţia, în cel mai scurt termen.
Cheltuielile obişnuite necesare pentru executarea unei cereri sunt în sarcina părţii solicitate. Atunci când cheltuieli importante sau extraordinare se dovedesc necesare pentru a da curs unei cereri, părţile se pun de acord pentru a stabili condiţiile în care cererea se va executa, precum şi cu privire la modalitatea în care cheltuielile vor fi suportate.
1.Atunci când o acţiune privind responsabilitatea în materie de daune rezultând dintr-un act sau dintr-o omisiune în legătură cu cooperarea prevăzută în prezentul capitol a fost iniţiată de către o persoană, părţile implicate se vor consulta, dacă este cazul, asupra repartizării eventuale a reparaţiilor datorate.
2.O parte căreia îi este adresată o cerere de despăgubire va informa fără întârziere cealaltă parte pentru a stabili dacă aceasta poate avea un interes în acest caz.
1.Părţile se vor asigura că UIF definite în prezenta convenţie vor coopera în scopul combaterii spălării banilor, pentru a aduna şi a analiza sau, dacă este cazul, pentru a cerceta în cadrul UIF informaţii relevante privind orice fapte ce pot indica activităţi de spălare de bani, în conformitate cu competenţele lor la nivel naţional.
2.În scopul paragrafului 1, fiecare parte se va asigura că UIF fac schimb, în mod spontan sau la cerere, fie în conformitate cu prezenta convenţie, fie în conformitate cu memorandumuri de înţelegere existente sau viitoare compatibile cu prezenta convenţie, de orice informaţii accesibile ce pot fi relevante în procesarea ori analiza informaţiilor sau, dacă este cazul, ce pot fi utile în investigaţii derulate de UIF privind tranzacţiile financiare ce au legătură cu spălarea de bani şi persoanele fizice şi juridice implicate.
3.Fiecare parte se va asigura că îndeplinirea funcţiilor UIF nu va fi afectată de statutul lor intern, indiferent dacă acestea sunt unităţi administrative, de aplicare a legii sau autorităţi juridice.
4.Fiecare cerere înaintată conform prezentului articol va fi însoţită de o scurtă prezentare a faptelor cunoscute UIF solicitante. UIF va specifică în cererea sa cum vor fi utilizate informaţiile solicitate.
5.Când se formulează o cerere conform prezentului articol, UIF solicitată va furniza toate informaţiile relevante, inclusiv informaţii de natură financiară disponibile şi date privind aplicarea legii, solicitate în cerere, fără a fi necesară o scrisoare oficială de cerere conform convenţiilor sau acordurilor în vigoare între părţi.
6.UIF poate refuza să divulge informaţii ce pot pune în pericol o anchetă penală aflată în derulare în statul solicitat sau, în situaţii excepţionale, atunci când divulgarea informaţiilor ar fi disproporţionată faţă de interesele legitime ale persoanei fizice sau juridice ori ale părţii implicate sau ar contraveni principiilor fundamentale ale legislaţiei naţionale a părţii solicitate. Orice astfel de refuz va fi explicat corespunzător UIF care solicită informaţiile.
7.Informaţiile sau documentele obţinute conform prezentului articol vor fi utilizate doar în scopurile precizate în paragraful 1. Informaţiile furnizate de o UIF omoloagă nu vor fi transmise unei terţe părţi şi nici nu vor fi utilizate de UIF beneficiară în alte scopuri decât de analiză, fără consimţământul prealabil al UIF furnizoare a informaţiilor.
8.La transmiterea de informaţii şi documente conform prezentului articol, UIF care transmite informaţiile poate impune restricţii şi condiţii privind utilizarea informaţiilor în alte scopuri decât cele specificate în paragraful 7. UIF beneficiară va respecta orice astfel de restricţii sau condiţii.
9.Atunci când o parte doreşte să utilizeze informaţiile transmise sau documentele pentru anchete penale ori urmăriri penale în scopurile specificate în paragraful 7, UIF furnizoare de informaţii nu poate refuza să accepte o astfel de utilizare, cu excepţia cazului în care se supune restricţiilor impuse de legislaţia naţională sau condiţiilor prevăzute la paragraful 6. Orice refuz va fi în mod corespunzător justificat.
10.UIF vor lua toate măsurile necesare, inclusiv măsurile de securitate, pentru a se asigura că informaţiile furnizate conform prezentului articol nu sunt accesibile şi altor autorităţi, agenţii sau departamente.
11.Informaţiile prezentate vor fi protejate în conformitate cu Convenţia Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 privind protejarea persoanelor vizavi de prelucrarea automată a datelor personale (ETS nr. 108) şi ţinându-se cont de Recomandarea nr. R (87)15 din 15 septembrie 1987 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei ce reglementează utilizarea datelor personale în poliţie, prin cel puţin aceleaşi reguli de confidenţialitate şi protecţie a datelor personale ca regulile ce se aplică în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă în cazul UIF solicitante.
12.UIF care transmite informaţiile se poate interesa privind utilizarea informaţiilor furnizate, iar UIF beneficiară va oferi răspunsurile cuvenite, ori de câte ori este cazul.
1.Fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri necesare ce vor permite iniţierea rapidă a unor acţiuni de către UIF, la cererea unei UIF străine, pentru suspendarea sau neacordarea acceptului pentru derularea unei tranzacţii pe perioadele şi în condiţiile prevăzute de legislaţia internă pentru amânarea tranzacţiilor.
2.Acţiunea prevăzută la paragraful 1 va fi întreprinsă atunci când UIF solicitată este convinsă, după prezentarea justificărilor de către UIF solicitantă, că:
a)tranzacţia are legătură cu activităţi de spălare de bani; şi b) tranzacţia ar fi fost suspendată sau acceptul pentru derularea ei nu ar fi fost acordat dacă tranzacţia ar fi făcut obiectul unui raport privind o tranzacţie internă suspectă.
1.Conferinţa părţilor (COP) va răspunde de aplicarea în continuare a prezentei convenţii. COP:
a)va monitoriza implementarea adecvată a prezentei convenţii de către părţi;
b)la cererea unei părţi, va exprima o opinie privind orice chestiune legată de interpretarea şi aplicarea prezentei convenţii.
2.COP va îndeplini funcţiile prevăzute la paragraful 1 a), utilizând orice informări publice ale Comisiei de experţi pentru evaluarea măsurilor împotriva spălării banilor (Moneyval, pentru ţările Moneyval) şi orice rapoarte publice FATF (pentru ţările FATF), completate cu autoevaluări periodice, după caz. Procedura de monitorizare va acoperi domeniile vizate de prezenta convenţie.
3.Dacă COP decide că are nevoie de mai multe informaţii în exercitarea funcţiilor sale, va lua legătura cu partea implicată, profitând de procedura şi mecanismul Moneyval, dacă acest lucru este cerut de COP. Partea respectivă va informa apoi COP. În baza acestei informări COP va decide dacă să deruleze sau nu o evaluare mai detaliată a poziţiei părţii implicate. Acest lucru poate, dar nu implică în mod necesar efectuarea vizitei unei echipe de evaluare în ţara respectivă.
4.În cazul unui diferend între părţi cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, acestea se vor strădui să ajungă la o reglementare a diferendului prin negociere sau orice altă metodă paşnică aleasă de părţi, inclusiv prin prezentarea diferendului la COP, în faţa unei instanţe de arbitraj ale cărei decizii vor fi obligatorii pentru părţi sau în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie, conform acordului comun al părţilor implicate.
5.COP va adopta propriile reguli de procedură.
6.Secretarul general al Consiliului Europei va reuni COP în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii. După aceea, vor avea loc întruniri periodice ale COP conform regulilor de procedură adoptate de COP.
1.Prezenta convenţie va fi deschisă semnării de către statele membre ale Consiliului Europei, ale Comunităţii Europene şi statele nemembre care au participat la elaborarea ei. Statele respective sau Comunitatea Europeană pot exprima acceptul lor prin:
a)semnarea fără rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea;
b)semnarea privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare.
2.Documentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la biroul secretarului general al Consiliului Europei.
3.Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii după expirarea unei perioade de 3 luni de la data la care 6 părţi semnatare, dintre care cel puţin 4 sunt state membre ale Consiliului Europei, şi-au dat consimţământul să respecte prevederile prezentei convenţii în conformitate cu paragraful 1.
4.Pentru orice stat semnatar care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi parte la prezenta convenţie, aceasta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea unei perioade de 3 luni după data exprimării consimţământului său de a fi legat prin convenţie, conform dispoziţiilor paragrafului 1.
5.Niciuna dintre părţile la Convenţia din 1990 nu va ratifica, accepta sau aproba prezenta convenţie fără a se considera legată cel puţin de prevederile corespunzătoare celor ale Convenţiei din 1990 pe care este obligată să le respecte.
6.Odată cu intrarea sa în vigoare, părţile la prezenta convenţie care sunt în acelaşi timp şi părţi la Convenţia din 1990:
a)vor aplica prevederile prezentei convenţii în relaţiile reciproce;
b)vor aplica în continuare prevederile Convenţiei din 1990 în relaţiile cu alte părţi la amintita convenţie, dar nu la prezenta convenţie.
1.După intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, după consultarea părţilor la convenţie, poate invita orice ţară nemembră a Consiliului şi care nu a participat la elaborarea documentului să adere la prezenta convenţie, printr-o hotărâre luată de majoritatea prevăzută la art. 20.d din Statutul Consiliului Europei şi prin votul unanim al reprezentanţilor părţilor îndreptăţite să facă parte din Comitetul de Miniştri.
2.Cu privire la orice stat în curs de aderare, prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii după expirarea perioadei de 3 luni de la data depunerii documentului de aderare la biroul secretarului general al Consiliului Europei.
1.Orice stat sau Comunitatea Europeană poate specifică, la momentul semnării sau odată cu depunerea documentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare, teritoriul sau teritoriile în care se aplică prezenta convenţie.
2.Orice stat va putea, în orice alt moment de la data primirii declaraţiei de către secretarul general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentei convenţii la orice alt teritoriu desemnat în declaraţie. Prezenta convenţie va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii declaraţiei de către secretarul general.
3.Orice declaraţie făcută în baza paragrafelor 1 şi 2 va putea fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat prin această declaraţie, printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.
Retragerea va avea efect în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general.
1.Prezenta convenţie nu afectează drepturile şi angajamentele părţilor, derivate din documentele internaţionale multilaterale pe domenii specifice.
2.Părţile la prezenta convenţie pot încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale pe temele la care face referire prezenta convenţie, cu scopul de a completa sau de a consolida prevederile acesteia ori pentru a facilita aplicarea principiilor cuprinse în convenţie.
3.Dacă două sau mai multe părţi au încheiat deja un acord sau un tratat pe o temă tratată deja în prezenta convenţie ori şi-au reglementat în alt mod relaţiile vizavi de acea temă, părţile vor avea dreptul să aplice tratatul sau acordul respectiv pentru reglementarea relaţiilor, în locul prezentei convenţii, dacă astfel se facilitează cooperarea internaţională.
4.Fără a aduce atingere obiectului sau scopului prezentei convenţii şi fără a aduce atingere aplicării complete a acesteia în relaţiile cu alte părţi, părţile care sunt membre ale Uniunii Europene vor aplica în relaţiile reciproce regulile Comunităţii şi ale Uniunii Europene, în măsura în care există reguli ale Comunităţii şi ale Uniunii Europene ce reglementează tema vizată şi care sunt aplicabile în cazul respectiv.
1.Orice stat sau Comunitatea Europeană, la momentul semnării sau odată cu depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, poate face una sau mai multe declaraţii dintre cele prevăzute la art. 3 paragraful 2, art. 9 paragraful 4, art. 17 paragraful 5, art. 24 paragraful 3, art. 31 paragraful 2, art. 35 paragrafele 1 şi 3 şi la art. 42 paragraful 2.
2.Orice stat sau Comunitatea Europeană, la momentul semnării sau la depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, poate de asemenea să îşi rezerve dreptul de a nu aplica parţial sau în totalitate prevederile art. 7 paragraful 2 subparagraful c), art. 9 paragraful 6, art. 46 paragraful 5 şi ale art. 47.
3.Orice stat sau Comunitatea Europeană, la momentul semnării sau la depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, printr-o declaraţie, poate declara modul în care intenţionează să aplice art. 17 şi 19, ţinând în special cont de acordurile internaţionale aplicabile în domeniul cooperării internaţionale în materie penală. Orice stat sau Comunitatea Europeană va comunică orice modificare adusă acestor informaţii secretarului general al Consiliului Europei.
4.Orice stat sau Comunitatea Europeană, la momentul semnării sau la depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, poate declara:
a)că nu va aplica art. 3 paragraful 4; sau b) că va aplica art. 3 paragraful 4 doar parţial; sau c) modul în care intenţionează să aplice art. 3 paragraful 4.
Orice stat sau Comunitatea Europeană va comunică orice modificare a acestor informaţii secretarului general al Consiliului Europei.
5.Nu se poate face nicio altă rezervă.
6.Orice parte care a exprimat o rezervă conform prezentului articol o poate retrage, total sau parţial, printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va intra în vigoare la data primirii notificării de către secretarul general.
7.Partea care a exprimat o rezervă privitor la o prevedere a prezentei convenţii nu poate pretinde aplicarea prevederii respective de către nicio altă parte; dacă rezerva sa este parţială sau condiţionată, aceasta poate pretinde aplicarea prevederii respective în măsura în care partea însăşi a acceptat-o.
1.Amendamentele la prezenta convenţie pot fi propuse de orice parte şi vor fi comunicate de secretarul general al Consiliului Europei statelor membre ale Consiliului Europei, Comunităţii Europene şi tuturor statelor nemembre care au aderat sau au fost invitate să adere la prezenta convenţie în conformitate cu prevederile art. 50.
2.Orice amendament propus de o parte va fi comunicat Comitetului European pentru Probleme Criminale (CDPC), care va prezenta Comitetului de Miniştri opinia sa privind amendamentul respectiv.
3.Comitetul de Miniştri va examina amendamentul propus şi opinia prezentată de CDPC şi poate adopta amendamentul cu majoritatea prevăzută la art. 20.d din Statutul Consiliului Europei.
4.Textul oricărui amendament adoptat de Comitetul de Miniştri conform paragrafului 3 se trimite statelor pentru acceptare.
5.Orice amendament adoptat în conformitate cu paragraful 3 va intra în vigoare la 30 de zile după ce toate părţile l-au informat pe secretarul general al Consiliului Europei privind acceptul lor.
6.Pentru a actualiza categoriile de infracţiuni cuprinse în anexă, precum şi pentru a modifica art. 13 pot fi propuse amendamente de către orice parte sau de către Comitetul de Miniştri. Acestea vor fi comunicate de secretarul general al Consiliului Europei tuturor părţilor.
7.După ce s-au consultat cu părţile care nu sunt membre ale Consiliului Europei şi, dacă este necesar, cu CDPC, Comitetul de Miniştri poate adopta un amendament propus în conformitate cu paragraful 6, cu majoritatea prevăzută de art. 20.d din Statutul Consiliului Europei. Amendamentul va intra în vigoare după expirarea unei perioade de un an de la data la care a fost trimis părţilor. În această perioadă, orice parte poate notifica secretarului general al Consiliului Europei orice obiecţie la intrarea în vigoare a amendamentului.
8.Dacă o treime din numărul părţilor îl înştiinţează pe secretarul general al Consiliului Europei despre existenţa unei obiecţii la intrarea în vigoare a amendamentului, amendamentul nu va intra în vigoare.
9.Dacă mai puţin de o treime din numărul părţilor notifică existenţa unei obiecţii, amendamentul va intra în vigoare pentru acele părţi care nu au notificat existenţa unei obiecţii.
10.Odată intrat în vigoare un amendament conform paragrafelor 6-9, iar una dintre părţi a notificat existenţa unei obiecţii, acest amendament va intra în vigoare pentru partea respectivă în prima zi a lunii după data notificării secretarului general al Consiliului Europei a acceptului său. O parte care a făcut o obiecţie o poate retrage oricând, anunţându-l pe secretarul general al Consiliului Europei.
11.Dacă un amendament a fost adoptat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, un stat sau Comunitatea Europeană nu îşi poate da acceptul pentru prezenta convenţie fără a accepta în acelaşi timp şi amendamentul.
1.Orice parte poate oricând renunţa la prezenta convenţie printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.
2.O astfel de renunţare va deveni efectivă în prima zi a lunii după expirarea unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.
3.Prezenta convenţie se va aplica totuşi, în continuare, în privinţa art. 23 referitor la confiscare, pentru care a fost făcută o cerere, în conformitate cu prevederile prezentei convenţii, înainte de data la care are loc renunţarea.
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, Comunităţii Europene, statelor nemembre care au participat la elaborarea prezentei convenţii, oricărui stat invitat să adere la aceasta şi oricărei părţi la prezenta Convenţie:
a)orice semnare;
b)depunerea unui document de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;
c)orice dată de intrare în vigoare a prezentei convenţii în conformitate cu art. 49 şi 50;
d)orice declaraţie sau rezervă în baza art. 53;
e)orice alt act, altă notificare sau comunicare privind prezenta convenţie.
Drept care subsemnaţii, deplin autorizaţi în acest scop, au semnat prezenta convenţie.
Adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, în limbile engleză şi franceză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar ce va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii autentificate fiecărui stat membru al Consiliului Europei, Comunităţii Europene, statelor nemembre care au participat la elaborarea prezentei convenţii şi oricărui stat invitat să adere la aceasta.
Anexa a) Participarea la un grup criminal organizat b) Terorismul, inclusiv finanţarea terorismului c) Traficul de persoane şi migraţia ilegală d) Exploatarea sexuală, inclusiv exploatarea sexuală a minorilor e) Traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope f) Traficul ilicit cu arme g) Traficul ilicit cu bunuri furate şi alte bunuri h) Corupţia şi darea de mită i) Înşelăciunea j) Contrafacerea de monedă k) Contrafacerea de produse l) Infracţiuni împotriva mediului înconjurător m) Omorul, vătămarea corporală gravă n) Răpirea, reţinerea ilegală şi luarea de ostatici o) Tâlhăria sau furtul p) Contrabanda q) Şantajul r) Falsificarea s) Pirateria t) Restricţionarea comerţului şi manipularea pieţei.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
